Rămâi conectat

Sport

CS Unirea Alba Iulia – peste 20 de medalii obținute la Campionatul Național de Împins din Culcat

Publicat

în

La Campionatul Național de Împins din Culcat, peste 20 de medalii obținute de CS Unirea Alba Iulia

Unsprezece sportivi legitimați la CS Unirea Alba Iulia au obținut, în total, 26 de clasări pe podium la Campionatul Național de Împins din Culcat, Echipat și Clasic, M+F, destinat juniorilor, seniorilor, tineret și masters, desfășurat în 4-5 noiembrie la Beiuș, județul Bihor.

La Campionatul Național de Împins din Culcat au participat circa 100 de sportivi. Delegația CS Unirea Alba Iulia a fost condusă de către antrenorul Ovidiu Pănăzan, președinte al Federației Române de Powerlifting.

Rezultate extraordinare a obținut sportiva uniristă Todorescu Bianca – 8 medalii, ea concurând la echipat și clasic, la juniori II și senioare.

Rezultate CS Unirea Alba Iulia:

1.Todorescu Bianca – categoria de greutate 52 kg (echipat) – Loc 1 Senioare, loc 1 Juniori II, Loc 1 Open Senioare, Loc 1 Open Junioare II – 80 kg ridicate;

– Cat. 52 kg (clasic) – loc 1 Senioare, loc 1 Juniori II, Loc 2 Open Senioare, Loc 1 Open Junioare II;

2. Cojocaru Teodora – Cat. 57 kg echipat – Loc 1 Junioare II, Loc 3 open Juniori II;

3. Mîrza Virginia – Cat. 84 kg echipat – Loc 2 Senioare, Loc 1 Juniori II, Loc 2 open Juniori II;

4. Cazacu Alexandra – Cat. 57 kg. echipat – Loc 1 Junioare I, Loc 3 Open Junioare I;

5. Adomnoaie Nicoleta – Cat. 63 kg echipat – Loc 2 Senioare, Loc 1 Juniori I;

6. Hangan Cătălin – Cat. 93 kg echipat – Loc 2 Juniori I;

7. Irimie Andrei – Cat. 83 kg echipat – Loc 1 Seniori, Loc 1 Open Seniori – 260 kg ridicate;

8. Cazacu Alexandru – Cat. 120kg echipat – Loc 3 seniori – 232 kg ridicate;

9. Canda Petru – Cat. 120 kg clasic – Loc 1 master 1, loc 2 open master 1 clasic;

10. Meszaros Adelin – Cat. 93kg clasic – Loc 1 seniori;

11. Ordean Daniel – Cat. +120 kg echipat- Loc 2 seniori – 280 kg. ridicate;

Cat. +120 kg clasic- Loc 2 seniori.

”În calitate de antrenor al CS Unirea mulțumesc conducerii CS Unirea Alba Iulia, doamnei director Daniela Moșneag, Primăriei Alba Iulia, Consiliului Județean Alba, dar și Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia. În calitate de președinte al Federației Române de Powerlifting mulțumesc pentru parteneriatul serios de organizare a Campionatului Național Primăriei Beiuș, CS Lupas Power Bihor, CS Bihorul Beiuș, sponsorilor locali si presei locale. Nu în ultimul rând, mulțumesc domnului subprefect Corneliu Mureșan pentru sprijinul multianual acordat secției de powerlifting de la CS Unirea Alba Iulia, în anii anteriori, când a deținut funcția de director al clubului, aspect căruia i se datorează în mare măsură numărul semnificativ de sportivi de înaltă performanță precum și numărul foarte mare de medalii obținute în anul 2022”, a transmis Ovidiu Pănăzan.

CS Unirea Alba Iulia (director Daniela Moșneag) transmite felicitări tuturor sportivilor, antrenorilor, echipelor tehnice și mult succes la viitoarele competiții!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Turneul final al Campionatului Național Universitar la fotbal, timp de 3 zile, la Vințu de Jos și Sebeș

Publicat

în

La Vințu de Jos și Sebeș, timp de trei zile, turneul final al Campionatului Național Universitar la fotbal

Turneul final al Campionatului Național Universitar la fotbal, cu Universitatea „1 Decembrie 1918” în calitate de gazdă, se va desfășura în perioada 16-19 mai, pe terenurile din Vințu de Jos și Sebeș (Stadionul „Pielarul”).

Astfel, la a 8-a ediție, județul Alba va deveni capitala fotbalului universitar masculin din România, festivitatea de deschidere fiind prevăzută vineri 17 mai, la ora 15.00, în Sala A9 (Aula Magna) din cadrul UAB.

Au fost alcătuite două grupe, după cum urmează:

*grupa A: Univesitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Universitatea din Oradea, Unversitatea Valahia din Târgoviște și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu;

*grupa B: Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București.

Competiția va debuta joi 16 mai, iar finalele sunt programate duminică 19 mai, la Sebeș, de la orele 9.30 (finala mică) și 11.00 (finala mare). Programul turneului: *joi, 16 mai, la Sebeș: Iași – Tg. Jiu (ora 16.30) și Oradea – Târgoviște (ora 17.30) – ambele grupa A; la Vințu de Jos: Cluj-Napoca – București (ora 16.00) și Arad – Alba Iulia (ora 17.30) – grupa B; *vineri, 17 mai, la Vințu de Jos: Târgu Jiu – Târgoviște (ora 11.00), Iași – Oradea (ora 12.30) – grupa A; la Sebeș: București – Alba Iulia (ora 11.00), Cluj-Napoca – Arad (ora 12.30) – grupa B; *sâmbătă, 18 mai, la Sebeș: Oradea – Târgu Jiu (ora 11.00), Târgoviște – Iași (ora 12.30) – grupa A; la Vințu de Jos: Arad – București (ora 11.00), Alba Iulia – Cluj-Napoca (ora 12.30) – grupa B.

În 2023, Universitatea de Vest Timișoara a devenit, pentru a treia oară consecutiv, campioana universitară a României (2-0 în finală cu Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad), lipsind însă la turneul final din acest an, iar pe locul al 3-lea s-au clasat gazdele de la Universiatea Oradea (4-1 în finala mică cu Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia).

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Prima ediție a Cupei „Regele Ferdinand I” la șah, competiție de elită la Alba Iulia

Publicat

în

Competiție de elită la Alba Iulia, prima ediție a Cupei „Regele Ferdinand I” la șah

Palatul Principilor – edificiu cu deosebită importanță istorică pentru județul nostru – a găzduit în zilele de 11 și 12 mai, prima ediție a Cupei „Regele Ferdinand I” la șah, competiție organizată de către Primăria Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia și Academia de Șah Mihnea Costachi.

Tânărul maestru internațional și-a făcut, astfel, debutul în calitate de organizator, turneul de șah rapid desfășurat sub coordonarea sa reunind la start 132 de jucători din România, Bulgaria, Moldova și Serbia, dintre care nouă mari maeștri. Este de remarcat că pe lista de start s-au aflat șase foști campioni ai României (Constantin Lupulescu, Vlad Jianu, Andrei Istrățescu, Vladislav Nevednichy, Mihai Grunberg și Angela Dragomirescu).

Clasamentul final al competiției a adus în prim-plan juniorii, primele două locuri, cu 7,5 puncte din 9, fiind ocupate de Momchil Petkov (Bulgaria, 19 ani, mare maestru) și Vladimir Cnejev (România, 16 ani, maestru FIDE). A urmat un grup de 7 jucători cu câte 7 puncte, cel mai bine clasat – și ocupant al locului 3 pe podium – fiind marele maestru Andrei Istrățescu. În ierarhia feminină, cea mai bine clasată a fost Andreea Cosman, care în curând va primi titlul de maestră internațională, iar primul între jucătorii din județ a fost George Ileană. Turneul, de a cărui bună desfășurare tehnică a răspuns arbitrul internațional Dinu-Ioan Nicula, a avut un generos fond de premiere de 31000 lei (dintre care 5000 lei pentru câștigător), distribuiți pe numeroase categorii de vârstă și rating.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, campioana play-out-ului: Victorie la Târgu Mureș

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, campioana play-out-ului

CSM Unirea Alba Iulia este sigură de primul loc în play-out-ul seriei a noua a ligii a treia de fotbal cu două etape înaintea încheierii campionatului.

Uniriștii și-au securizat primul loc prin victoria obținută în partida restantă din deplasare cu ACS Târgu Mureș. „Alb-negrii” s-au distanțat la opt puncte de oponenta din județul Mureș, a doua clasată în ierarhia din play-out, de care au dispus cu 2-0.

Ambele goluri au fost marcate în reriza secundă. Marcatori au fost Andrei Roșu și Răzvan Fetița, ultimul chiar din pasa aceluiași Roșu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba