Rămâi conectat

Educație și Cultură

Copiii, în centrul activităților Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, cu ocazia Zilei naționale a lecturii

Publicat

în

Ziua națională a lecturii, cu cei mici în prim-plan, la Alba Iulia

Începând de anul trecut, lectura are o zi a ei, de sărbătoare, la nivel național! Data de 15 februarie a devenit Ziua națională a lecturii, iar asta nu poate decât să ne bucure. Încă o ocazie de a promova cartea și importanța cititului, atât pentru minte, cât și pentru suflet.

La Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, activitățile pregătite pentru această ocazie îi vor avea în centru pe cei mai mici dintre viitorii cititori. Asta fără a-i neglija pe cei mari, care sunt îmbiați cu recomandări, recenzii și expoziții de carte.

La solicitarea primită din partea educatoarelor Grădiniței cu Program Prelungit nr. 8/9 Alba Iulia, o parte dintre bibliotecarele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba vor merge, miercuri 15 februarie, „în delegație” la grupele de prichindei, cu proiectul de animație culturală „Jurnal de călătorie”. Preșcolarii vor avea parte de povești, jocuri și activități, toate pornind de la lectura unor cărți specifice vârstei lor.

De la ora 12.00, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” va avea loc primul atelier de traduceri din acest an, coordonat de traducătoarea Sonia Elvireanu. Scriitorul adus de această dată în atenția elevilor va fi Aurel Pantea. Participanților le va fi propusă o poezie semnată de cunoscutul autor contemporan, pe care o vor traduce în limba franceză, urmând ca la o întâlnire viitoare să aibă ocazia să i-o citească, în limba lui Voltaire, chiar scriitorului invitat în mijlocul lor.

Activitățile dedicate Zilei naționale a lecturii, organizate de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, pot fi urmărite pe pagina de Facebook a instituției de cultură, începând cu ora 8.00.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Care este exponatul lunii mai la Muzeul de Științele Naturii din Aiud

Publicat

în

Baritina, exponatul lunii mai la Muzeul de Științele Naturii Aiud

Baritina este exponatul lunii mai la Muzeul de Științele Naturii din Aiud.
Este un mineral din clasa sulfaților, fiind un sulfat de bariu anhidru. Denumirea sa face referire la greutatea specifică mare, (grec barys = greu), fiind un mineral moale și greu, ușor de identificat.
Apare de obicei sub formă de cristale în roci sedimentare, cum ar fi calcarul și dolomitul. Se găsește și în concreţiuni de nisip și gresie.
Cristalele de baritină prezintă cel mai frecvent habitus tabular dar și prismatic, pot ajunge la dimensiuni mari și pot fi incolore, transparente, dar de obicei baritina este colorată, datorită impurităților în alb, cenușiu, roșu, galben sau brun, cenușiu închis și negru, uneori în albăstrui, verzui și de alte nuanțe, cu luciu sticlos, rășinos sau perlat.
Apare adesea alături de alte minerale precum cuarț, calcit, fluorit, galena, pirita, calcopirita, sfalerit, cinabrul, etc. Apare si ca mineral accesoriu in unele roci vulcanice. Prezența baritinei a fost identificată chiar și la unii meteoriți.
In România, baritina este un mineral des întâlnit. In regiunea Baia Mare apare sub formă de cristale deosebit de frumoase cu diverse culori si incluziuni.
Este foarte mult întrebuințată în diferite ramuri ale industriei: ca înlocuitor al lichidului de sondă, de exemplu la forajele de obținere a țițeiului (baritina stabilizează gaura de foraj), la fabricarea vopselelor, ca material de umplutură în industria hârtiei și a cauciucului, la obținerea sărurilor de bariu, substanță de contrast în radiografia gastrică. Ca piatră semiprețioasă este rar folosită, datorită durității mici și clivajului accentuat.
Exemplarul din imagine provine din zona Baia Sprie și prezintă mineralul sub formă de cristale foioase, fiind expus în sala 1 a muzeului aiudean, alături de alte eșantioane provenind din Baia Sprie și Cavnic, Maramureș.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

„History Challenge” în Cetatea Alba Carolina

Publicat

în

„History Challenge” în Cetatea Alba Carolina

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a găzduit recent a doua activitate din cadrul Proiectului eTwinning transdisciplinar „History Challenge”, proiect care îmbină discipline precum istoria, limba engleză și retorica.
Această întâlnire a oferit prilejul elevilor și cadrelor didactice de la instituțiile partenere, Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca (liceu coordonator), Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia și Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, să se întâlnească și să parcurgă un traseu turistic în Cetatea Alba Carolina, împărtășind informații în limba engleză și limba română despre cei trei patroni spirituali ai școlilor partenere – Avram Iancu, Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare, cele mai importante obiective istorice din cetate și despre Regele Ferdinand I, Regina Maria sau Iancu de Hunedoara.
La această activitate au participat elevii sergent Dragoș Nueleanu și Maria Iacobhazi, elevii caporal Georgiana Bozga și Alexandru Marțian și elevii fruntaș Alexandru Florescu, Andrea Buontempo și Daniel Cârnaț, coordonați de profesoara de limba engleză Cornelia Bratu.
Următoarea activitate din cadrul proiectului va fi dedicată monarhiei din România și Reginei Maria.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Concurs de planuri de afaceri la UAB

Publicat

în

La UAB, concurs de planuri de afaceri

În contextul demersurilor de susținere a activităților societăților antreprenoriale studențești din cadrul universităților, Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează un concurs de planuri de afaceri pentru studenții și masteranzii săi.

Planurile de afaceri participante pot fi trimise până vineri 17 mai la adresa de email [email protected].

Rezultatele vor fi comunicate luni 20 mai.

Vor fi acordate trei premii principale, iar primii 20 de participanți clasați în ordinea punctajelor acordate de către comisia de evaluare vor participa la cursul E-SMART SKILLS 6.0.

Activitatea este parte a proiectului „Școala inovativă de antreprenoriat a studenților UAB (SIAS UAB)”, finanțat din Fondul de Dezvoltare Instituțională, manager de proiect fiind conf. univ. dr. Claudia Moisă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba