Rămâi conectat

Știri

Conturile de economii pentru copii, oficializate: Statul va da anual câte 600 lei dacă părinții depun măcar 1.200 lei

Publicat

în

Copiilor li se vor deschide automat la trezorerii conturi de economii în care părinții să le depună bani pentru când aceștia vor ajunge la majorat, potrivit unui act normativ apărut marți în Monitorul Oficial.

Ca să-i încurajeze pe părinți să depună anual măcar 1.200 de lei, Guvernul a decis să se acorde, din 2019, prime anuale de câte 600 de lei care să meargă în conturile de economii, iar pentru sumele depuse de părinți să se acorde dobândă de 3%.

Din textul ordonanței aflăm că acest cont de economii se va deschide automat pentru cei mici, adică fără solicitări de la părinți. „Contul individual de economii Junior Centenar se deschide pe numele copilului, automat, la unitățile Trezoreriei Statului, fără a fi necesară o cerere din partea unuia dintre părinți„, prevede ordonanța. Titularul contului poate fi orice copil care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este cetățean român și nu a împlinit vârsta de 18 ani.

Nimeni nu va fi obligat să și pună ceva în el, dar cei care vor alege să o facă și vor depune anual, din 2019, cel puțin 1.200 de lei, vor fi cumva bonificați de stat: la cei 1.200 de lei puși (sau mai mult) se vor adăuga, din vistieria statului, 600 de lei; iar suma depusă (fără prima de la stat) va produce și dobânzi – 3% pe an.

Banii vor putea fi scoși din cont de titularii lor, dar abia la majorat și nici o zi mai devreme. Se vor putea retrage anticipat, excepțional, dacă copilul moare sau pentru a acoperi cheltuielile de tratament medical pentru copil.

Sursa:avocatnet.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Publicat

în

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2024 în judeţul Alba a fost de 5533 persoane, în scadere cu 202 persoane (-3,5%) comparativ cu luna anterioara și cu 262 persoane (-4,5%) comparativ cu luna februarie 2023; femeile reprezentau la această dată 48,8% din numărul total al şomerilor ( 2698 femei).

Din totalul de 5533 someri, 1838 someri (33,2%) sunt in mediul urban si 3695 (66,8%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a scazut cu 1,6% in mediul urban si cu 4,5% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Alba Iulia (452 persoane) urmat de Blaj (360 persoane), Sebeș (200 persoane) si Campeni (183 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (357 persoane), Cetatea de Balta (340 persoane), Sona (206 persoane), Craciunelu de Jos (198 persoane), Scărişoara (145 persoane), Rosia Montana (136 persoane), Bistra (135 persoane), Albac (118 persoane), Avram Iancu (115 persoane) si Sasciori (105 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Bucerdea Granoasa si Ohaba (1 persoana), Ocolis (3 persoane), Intregalde (4 persoane), Ceru Bacainti si Mogos, (5 persoane), Ponor si Stremt (7 persoane), Dostat (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna februarie 2024 a fost de 2,5% (2,5% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (3,0%), Baia de Aries (2,7%) si Abrud (2,4%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Cugir (0,6%), Alba Iulia si Teius (1%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,0%), Cetatea de Balta (17,9%), Craciunelu de Jos (15,0%), Avram Iancu (13,8%), Vadu Motilor (10,8%), Jidvei (10,7%), Hoparta (10,6%), Garda de Sus (10,1%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,1%), Ohaba (0,3%), Stremt (0,5%), Santimbru (0,7%), Mihalt (0,8%), Salistea (0,9%).

Structura după nivelul de instruire arată că 71,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 22% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,5% persoane cu studii superioare.Rata şomajului a fost în luna februarie 2024 de 3,5% (3,6% în ianuarie 2024 și 3,7% în februarie 2023), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (3,1%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,9% in luna anterioara si 3,8% in luna februarie 2023), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,4% în ianuarie 2024 și 3,5% în februarie 2023). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna februarie 2024 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Amenzi de aproape 23.000 de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba: Câte permise reținute, infracțiuni și testări la droguri și alcool au fost

Publicat

în

Amenzi de aproape 23 de mii de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin intermediul aplicației eDAC, 307 persoane și au fost verificate 208 autovehicule.

Au fost constatate 137 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 22.995 de lei.

Au fost efectuate 60 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 3 permise de conducere, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 infracțiuni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Câmpeni: Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

Publicat

în

Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, la Câmpeni

Marți 14 mai s-a inaugurat oficial, la Câmpeni, un Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba care va funcționa în incinta sediului Poliției Orașului Câmpeni, strada Libertății, numărul 3.

Dacă până acum aici de desfășurau doar activități de preluare și eliberare documente pe linie de înmatriculări auto, de marți, cetățenii din Câmpeni dar și din alte localități din Apuseni vor putea beneficia și de alte servicii.
La sediul din Câmpeni se vor desfășura activități de înmatriculări, transcrieri, radieri sau autorizări provizorii în circulație a autovehiculelor cât și preschimbări de permise de conducere a căror valabilitate administrativă a expirat, furate, pierdute sau deteriorate.
De asemenea, tot la Câmpeni, candidații se vor putea planifica la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere auto, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la sediul central din municipiul Alba Iulia.
De aceste servicii vor putea beneficia circa 60 de mii de locuitori din zona Munților Apuseni (aproximativ 16 % din populația județului Alba).
De asemenea, încă un lucru bun pentru cetățeni este faptul că investigațiile medicale pentru fișele auto pot fi efectuate la Spitalul Orășenesc Câmpeni, în fiecare zi de miercuri între orele 10.00 și 14.00.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba