Administrație
Consiliul Județean a aprobat documentațiile pentru realizarea noului bazin de înot de la Sebeș
Încă pas spre realizarea bazinului de înot de la Sebeș
În ședința de luni 10 aprilie a Consiliului Județean Alba a fost aprobat și proiectul de hotărâre privind documentaţia tehnico-economică faza SF şi indicatorii tehnico-economici, actualizaţi, la obiectivul de investiții „Bazin de înot Sebeș”.
Amplasamentul obiectivului de investiții va fi în Parcul Arini din Sebeș.
Bazinul va fi acoperit, iar valoarea totală a investiţiei este de 14,2 milioane de lei, cu TVA inclus. Beneficiarul obiectivului de investiții va fi UAT Județul Alba, sursa de finanțare fiind bugetul local al județului Alba. Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.
Principalele caracteristici tehnice ale investiției sunt:
– suprafaţă construită: 1.360 de metri pătrați
– suprafața construită desfășurată: 1.877 de metri pătrați
– regim de înălțime P+1.
Cuva bazinului va avea dimensiunile de 25 pe 12.5 metri, cu o adâncime variabilă de la 1,20 la 1,80 metri.
Administrație
Start pentru modernizarea iluminatului public în comuna Stremț
În comuna Stremț, start pentru modernizarea iluminatului public
Administrație
Relocare în subteran a cablurilor pe încă șase străzi din Blaj
Pe încă șase străzi din Blaj, relocare subterană a cablurilor
Administrație
1.500 de chiparoși pe străzile municipiului Blaj
Blaj: 1.500 de chiparoși pe străzile municipiului
-
Știriacum 5 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 6 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 4 ore
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura