Rămâi conectat

Știri

Consilierul Daniel Zdrânc, la Unirea FM : Preturile la apă și canalizare sunt deja la un nivel foarte ridicat

Publicat

în

Tarifele la apa potabilă și canalizare ar putea  fi majorate. În ședința de joi, 24 august, consilierii județeni vor supune la vot proiectul de hotărâre prin care aceste tarife vor fi majorate, proiect pe care consilierii social democrați nu îl vor susține, a declarat la Unirea FM consilierul Daniel Zdrânc.

Acesta a precizat că este vorba de o majorare de aproximat 5 la sută, la apa potabilă, și de circa 10 procente, la canalizare.

Citește și Consilierul județean, Daniel Zdânc, la Unirea FM : Un drum paralel cu drumul principal ce leagă Alba Iulia de Sebeș, poate să rezolve problema traficului infernal. Rezolvarea se află în curtea Consiliului Județean

Daniel Zdrânc : ”Este o majorare semnificativă și împotriva planului ce a fost aprobat de Consiliul Județean Alba și propus de APA CTTA Alba , prin  care se prevedea o creștere anuală de aproximativ 3,75 %, la apă, și 3,75 %, la canalizare, pentru o perioadă de 5 ani de zile. Nu știu de ce continuă această sarabandă a creșterilor, având în vedere că deja preturile sunt deja la un nivel foarte ridicat. La momentul de față, tariful pentru apa potabilă este de 3,01 lei pe mc fără tva, iar tariful va crește începând de joi la 3,14. La canalizare, este de 2,86 lei fără tva, și va creste la 3.18 lei, fără tva.Avem tarife mari, în ce privește canalizarea suntem în top 5 la nivel național, în ce privește apa, suntem în prima jumătate a clasamentului.”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Diplomă europeană pentru Alba Iulia din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Publicat

în

Diplomă europeană pentru Alba Iulia din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Alba Iulia primește „Diploma Europeană” din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Alba Iulia se numără printre cele doar cinci municipalități care au primir această distincție din partea Consiliului Europei, alături de trei orașe germane și unul din Macedonia de Nord.  În scrisoarea de felicitare adresată primarului albaiulian, Christian Petry, Președintele Subcomisiei pentru Premiul Europa din cadrul Comisiei pentru Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă a Consiliului Europei, i-a transmis acestuia aprecierea Comitetului pentru întreaga comunitate albaiuliană, care prin ceea ce face promovează unitatea și înțelegerea între cetățenii Europei.

„Această distincție aparține Albei Iulia și demonstrează recunoașterea europeană a inițiativelor orașului în promovarea valorilor și unității europene, în dezvoltarea proiectelor de cooperare și a parteneriatelor transnaționale. Ea validează, încă o dată, munca echipei Primăriei Alba Iulia”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.

Diploma va fi înmânată oficial în a doua parte a lunii iunie, în prezența președintelui Adunării Parlamentare, a președintelui Comisiei și a membrilor Adunării, în cadrul sesiunii Consiliului Europei, care se va desfășura la Strasbourg (Franța).

Cea mai mare distincție, Premiul Europa, a fost acordată anul acesta orașului spaniol Terrassa.

Pe lângă recunoaștere, obținerea unei astfel de distincții oferă municipiului Alba Iulia și beneficii tangibile, cum ar fi sprijinul financiar pentru facilitarea vizitelor tinerilor la instituțiile europene, dar și includerea Albei Iulia în demersuri prin care tinerii sunt încurajați să se implice în afacerile europene, se precizează într-un comunicat de presă. .


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Recepție a lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei

Publicat

în

Transapuseana, recepție a lucrărilor pe lotul 1

Vineri 26 aprilie a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri.

Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor”, a precizat Marius Hațegan.

Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 kilometri.

Autoritățile județene afirmă că modernizarea Transapusenei este importantă pentru județul Alba, dar și pentru România, întrucât va îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și va facilita accesul la arealele turistice din zonă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire

Publicat

în

Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea

A fost semnată autorizația de construire, în cartierul Recea din Alba Iulia, a unui complex ce va cuprinde un teren multisport, dar și locuri de joacă, inclusiv cu dotări speciale pentru copiii cu dizabilități.
Atât terenul cât și locul special de joacă sunt rezultatul propunerilor albaiulienilor, în cadrul procesului de bugetare participativă.
Terenul multisport va fi unul sintetic, amenajat și dotat corespunzător pentru practicarea mai multor sporturi, iar în întregul complex vor fi plantate vegetație, arbuști și arbori.
În acest moment se lucrează la caietul de sarcini, urmând ca lucrările să fie scoase în cel mai scurt timp la licitație, valoarea totală estimată a investiției fiind de 3,34 milioane lei.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba