Rămâi conectat

Știri

Companiile din Alba, interesate de inovare și de fonduri pentru creșterea competitivității economice

Publicat

în

Seria de evenimente Enterprise Europe Network, care au ca scop identificarea de parteneri pentru realizarea de transfer de tehnologie și asistență specializată cu privire la oportunitățile de finanțare existente, a continuat la Cugir în 22 iunie 2017. Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru în colaborare cu Parcul Industrial Cugir, au organizat seminarul de informare „Managementul proceselor de inovare în cadrul companiilor”, la care au participat 25 de companii.

Evenimentul a avut ca temă centrală inovarea, oferind informații de bază cu privire la conceptul de inovare, modalitatea în care inovarea poate deveni o practică managerială, dar și informații cu privire la finanțările disponibile pentru astfel de activități sau serviciile de sprijin în dezvoltarea afacerilor și managementul inovării. Companiile prezente au asistat la o serie de prezentări care au adus în centrul discuțiilor: legătura dintre competitivitate economică, productivitate și inovare; dimensiunile managementului inovării și cum pot fi acestea evaluate și îmbunătățite; inovarea ca rezultat al proceselor de schimb și transfer de cunoștințe, experiențe, tehnologii; inovarea – cheia accesului pe piața internațională!

În acest context, experții ADR Centru au prezentat un instrument, oferit gratuit, de evaluare a managementului inovării. Instrumentul evaluează cinci dimensiuni cheie, în cadrul companiei: strategia de inovare a companiei, cultura organizațională în domeniul inovării, managementul inovării în ciclul de viață, factorii care favorizează inovarea și rezultatele obținute în urma inovării. Alături de experții Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, prof. univ. dr. ec. dr. ing. Stelian Brad a vorbit despre înțelegerea legăturii dintre competitivitate economică, productivitate și inovare, despre procesul de inovare tehnologică, tipurile de inovații, cât și despre importanța implementării unui sistem de management al inovării.

Abordarea conceptului de inovare ca o condiţie a competitivităţii companiilor este tot mai mult integrată în strategiile de dezvoltare pe termen lung. O mai bună gestionare a proceselor de inovare permite o adaptare mai rapidă a companiei la nevoile clienţilor, o mai bună relaţionare cu actorii și organizaţiile care le pot oferi servicii şi informaţii, eficientizarea costurilor, dar și alte beneficii.

ADR Centru este organizație membră Enterprise Europe Network din anul 2008, o inițiativă a Comisiei Europene conceputa pentru a sprijini IMM-urile să inoveze şi să-şi dezvolte activitatea pe alte piețe, oferindu-le în acest sens servicii specializate de sprijin care sunt acordate prin intermediul unor organizații cu expertiză în aceste domenii, în fiecare regiune a Uniunii Europene.

adrcentru.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

A patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia: Când va avea loc

Publicat

în

Când va avea loc a patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia

Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va organiza în data de 22 mai Târgul de joburi  CARIERA UAB, pentru studenți și absolvenți.

Sunt invitate să participe organizații din toate domeniile, interesate de a oferi studenților și absolvenților UAB locuri de muncă, practică, internship, voluntariat sau stagii de documentare în vederea elaborării lucrărilor de licență sau de disertație.

Succesul primelor trei ediții ale Târgului de joburi organizat la UAB, precum și rata crescută de inserție înregistrată ca urmare a desfășurării lor, determină continuarea organizării acestor tipuri de activități la nivelul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB).

Angajatorii care sunt în căutare de viitori angajați și doresc să îi întâlnească pe studenții sau absolvenții UAB aflați în procesul de identificare al unui loc de muncă sau reconversie profesională, pot transmite intenția de participare, împreună cu locurile vacante disponibile și numărul acestora la adresa de email [email protected], până la data de 15 mai, în vederea alocării unui stand.

Acest Târg de joburi este organizat în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0466- MĂSURI INTEGRATIVE DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI ARMONIZARE A OFERTEI DUCAȚIONALE CU RIGORILE PIEȚEI MUNCII – CARIERA UAB, finanțat de către Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022 (Domeniul 7: Corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră), Manager de Proiect: Conf.univ.dr. Larisa Dragolea, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră.

Centrul vine în sprijinul studenților, absolvenților, elevilor din clasele terminale, prin oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare pentru alegerea traseului profesional, servicii de consiliere psihologică și evaluare aptitudinală, consiliere vocațională și educațională, monitorizarea inserției pe piața muncii, sprijin în procesul de identificare a locului de muncă potrivit, în acord cu abilitățile personale și competențele dobândite pe parcursul studiilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

Care este stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a școlii generale din Tăuți

Autoritățile locale și județene au verificat, zilele trecute, stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi, comuna Meteş.
Investiţia va transforma această unitate de învăţământ într-una modernă, care poate rivaliza cu oricare alta din mediul urban, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Alba.
Aceștia au precizat că finanţarea merge spre lucrările la clădire, pornind de la refacerea reţelelor electrice și a pardoselilor, schimbarea uşilor, izolaţii și copertine, până la sistemul de iluminat cu LED şi senzori de prezenţă.
O altă linie de finanţare prin PNRR presupune achiziţia de mobilier şcolar și de echipamente digitale pentru organizarea învăţării în mediul virtual.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat

Publicat

în

Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat

Autoritățile locale din Alba Iulia au anunțat finalizarea unui proiect ambițios și vital pentru sustenabilitatea orașului: Parcul Fotovoltaic Alba Iulia.
Amplasat strategic în zona de centură, noul parc acoperă 10.000 de metri pătrați și este echipat cu 1.414 module fotovoltaice, fiecare având o capacitate de 550Wp.
Capacitatea totală este de 777.7 kWp.
Investiția s-a realizat prin proiectul „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia”, care include și instalarea de centrale fotovoltaice pe 5 clădiri publice. Toate acestea sunt posibile datorită finanțării generoase prin granturile norvegiene. Proiectul a fost finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, Program pentru Energie în România, cu un grant de 611.262,00 euro.
„Este un pas mare înainte în angajamentul nostru pentru un viitor mai verde și mai curat. Așteptăm cu nerăbdare să vedem impactul pozitiv pe care această inițiativă îl va avea asupra comunității și mediului înconjurător”, au transmis reprezentanții Primăriei Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba