Spectaculoasa Cascadă Pătrăhăițești, de lângă Arieșeni, reprezintă o atracție pentru turiști, indiferent de perioada anului

Cascada Pătrăhăițești este o splendidă cădere de apă în 2 trepte, de 14 metri înălțime. Traseul până la cascadă este ușor accesibil, o bună parte din el se poate face și auto.

Cascada Patrahaitesti – dupa numele satului langa care se afla sau Cascada Bucinis – dupa numele raului pe care s-a format.

Cei mai multi turisti viziteaza aceasta cascada in perioada de vara din iulie pana prin septembrie, se poate ajunge la cascada chiar si iarna cand zapada este mica. Cascada merita vizitata si in perioada de primavara si toamna cand datorita topirii zapezilor sau ploilor debitul ei este mult mai mare, deasemenea iarna are un farmec deosebit fiind impodobita de gheata.

Cum ajung la Cascada Patrahaitesti?

Pentru a ajunge la cascada plecand din centrul statiunii turistice Arieseni urmati drumul national spre Vartop circa 1 kilometru pana vedeti un pod de beton pe partea stanga iar langa acesta un mic indicator „Cascada Patrahaitesti 5 kilometri”. De aici urmati drumul forestier lejer si marcajul punct rosu pana in satul Patrahaitesti de unde mai aveti 1,5 kilometri pana la cascada.
Ce pot vizita in apropierea cascadei?

In apropierea cascadei puteti sa vizitati doua muzee – doua ateliere de mestesugarit in care se creaza obiecte de artizanat specifice ciubararitului: tulnice, ciubere, donite, pahare de lemn, sararite, fluiere. Aici puteti sa vedeti cum sunt create aceste obiecte si deasemenea puteti invata sa cantati la tulnic. Deasemnea la localnici gasiti produse traditionale specifice tarii motilor: palinca, afinata, dulceata de fructe de padure etc.

Cascada Patrahaitesti se gaseste la poalele Varfului Curcubata Mica, varf pe care il puteti vizita plecand de la cascada. De sus aveti cel mai bun punct de belvedere asupra Tarii motilor cu casele rasfirate prin toate poienile muntilor pana sus pe creste. Acest traseu nu are marcaj turistic.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Bisericile de lemn din Alba, un patrimoniu prețios, parte integrantă și definitorie din identitatea națională, fac parte din grupul de biserici de lemn din Transilvania și din familia de biserici de lemn românești

Bisericile de lemn din România formează un patrimoniu prețios pe plan național și mondial. Până la începutul secolului 20 românii au creat și s-au manifestat preponderent într-o civilizație a lemnului, de o bogăție, o varietate și un rafinament remarcabil, în care bisericile de lemn au atins vârful ei maxim de expresie.

În acestea s-au înfiripat comunitățile creștine din sate și târguri și în jurul lor au luat ființă primele așezăminte monahale, singurele noastre centre culturale în decursul multor veacuri. În România se păstrează peste 1400 de biserici de lemn construite înainte de anul 1918. Valoarea lor în ansamblu este inestimabilă pentru cultura românească. Ele fac parte integrantă și definitorie din identitatea națională.”

Bisericile de lemn din Alba fac parte din grupul de biserici de lemn din Transilvania și din familia de biserici de lemn românești. Bisericile de lemn din județul Alba constituie un adevărat tezaur, datorită valorii artistice extraordinare a ansamblurilor murale sau a odoarelor care le împodobesc, opere ale unora dintre cei mai înzestrați zugravi români din Transilvania veacurilor XVIII și XIX, precum rășinărenii Popa Ivan, Nistor Dascălul și fiii popii Radu, Stan și Iacov, acesta din urmă stabilit spre 1750 la Feisa, cu fiii Gheorghe și Popa Nicolae, colaboratorii Toader, Simion Silaghi și Simion Bălgrădeanul și ucenicii Vasile Ban și Porfirie Șarlea, de asemenea dinastia de zugravi din Laz: Poienarii Savu, Simion, Toma, Ilie și ucenicul lor, Pavel Zamfir.

Deși foarte puține monumente se datează anterior anului 1700, se poate spune că tipul de construcție a rămas cel tradițional: navă patrulateră cu absidă poligonală decroșată, iar interiorul boltit semicilindric. Schimbările au intervenit abia de pe la mijlocul secolului al XIX-lea când, adeseori din rațiuni demografice, s-a procedat la extinderea spre vest, prin adăugarea unui pronaos peste care a fost surmontat turnul, ce a preluat rosturile clopotniței până atunci plasate în vecinătatea edificiului. Aceste transformări au afectat zestrea picturală acumulată anterior, știrbindu-i din continuitate și văduvind-o de părți însemnate, tot așa cum patina vremii a estompat strălucirea din ochii sfinților și a înnegrit icoanele. În așteptarea ocaziei reabilitării estetice, promovarea lor științifică și turistică este o necesitate.

Alba este una din regiunile transilvănene în care bisericile de lemn vechi nu au fost inventariate în întregime. Din acest motiv lista este departe de a fi completă. Continuarea cercetărilor prin satele risipite din acest colț de țară va aduce la iveală biserici de lemn astăzi necunoscute specialiștilor și iubitorilor de artă veche

Biserica de lemn din Acmariu cu hramul Sfântul Nicolae
Albac, astăzi în Olănești, Vâlcea
Biserica de lemn din Arieșeni cu hramul Înălțarea Domnului
Biserica de lemn din Băgău cu hramul Sfântul Teodor Tiron
Biserica de lemn din Bârlești cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena
Biserica de lemn din Berghin cu hramul Sfântul Petru
Biserica de lemn din Belioara cu hramul Sfinții Arhangheli
Biharia, sfârșitul secolului 19
Biserica de lemn din Brăzești cu hramul Învierea Domnului, mutată în Alba Iulia
Biserica de lemn din Certege cu hramul Sfântul Gheorghe din 1833, renovată 1872
Biserica de lemn din Cisteiu de Mureș cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Cojocani cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Copand cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Dealul Geoagiului cu hramul Sfinții Arhangheli (cătunul Cristești)
Biserica de lemn din Drâmbar cu hramul Ioachim și Ana
Biserica de lemn din Dric cu hramul Sfântul Nicolae, secolul 19
Biserica de lemn din Fărău cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Găbud cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Gârda de Sus cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Biserica de lemn din Geogel cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Ghirbom cu hramul Sfântul Nicolae
Biserica de lemn din Goiești cu hramul Sfinții Trei Ierarhi
Biserica de lemn din Hăpria biserică de lemn și absidă de zid, demolată în 2006
Biserica de lemn din Hopârta
Biserica de lemn din Întregalde cu hramul Sfântul Ilie
Biserica de lemn din Lăzești cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Lunca Largă
Biserica de lemn din Lunca Mureșului cu hramul Pogorârea Sfântului Duh
Biserica de lemn a Mănăstirii Lupșa, cu hramul Sfântul Nicolae
Biserica de lemn din Mătișești cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie
Mirăslău
Mogoș dispărută
Biserica de lemn din Noșlac cu hramul Sfinții Arhangheli
Ocoliș mutată în Cacova Ierii, județul Cluj
Biserica de lemn din Pianu de Sus cu hramul Cuvioasa Paraschiva
Biserica de lemn din Runc cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Săliștea cu hramul Sfinții Arhangheli
Sânbenedic I, cu hramul „Sf. Nicolae”
Sânbenedic II, cu hramul Sfinții Arhangheli
Sâncrai
Biserica de lemn din Sartăș cu hramul Pogorârea Sfântului Duh
Silivaș
Șilea I, cu hramul Sfântul Nicolae
Șilea II, cu hramul Sfinții Arhangheli (în cimitir)
Șoimuș, adusă din Rădești
Șpălnaca I
Șpălnaca II
Biserica de lemn din Sub Piatră cu hramul Cuvioasa Paraschiva
Biserica de lemn din Tău cu hramul Sfântul Gheorghe
Tecșești, fruntarul celei anterioare se află la o casă din sat
Biserica de lemn din Turdaș cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Valea Largă cu hramul Sfânta Treime și Poorocul Ilie
Vidolm
Vingard cu hramul Cuvioasa Paraschiva

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii

În Duminica Floriilor, in bisericile ortodoxe, se binecuvinteaza ramurile de salcie. In popor exista credinta ca salcia are puteri miraculoase: alunga duhurile necurate, iar animalele si pamanturile sunt ferite de lucrarea duhurilor rele.

De aceea nu trebuie sa ne miram daca o mai intalnim atarnata in adaposturile animalelor.

Salcia care era dusa la biserica trebuia sa aiba mugurii desfacuti. In cazul in care vremea fusese neprielnica pentru inmugurire, atunci crengile de salcie erau puse in apa cu cel putin o seara inainte de a fi duse la biserica.

Mugurii de salcie erau considerati vindecatori. Cei care mancau muguri de salcie, scapau de friguri si de alte boli. Mugurii de salcie erau introdusi in aluatul pentru paine.

In popor, exista credinta ca salcia sfintita aruncata in foc poate ajuta in cazul unui incendiu. Cu salcie sfintita, inmuiata in agheazma, erau stropite atat casele oamenilor, cat si incaperile unde stateau animalele, pentru a fi ferite de lucrarea duhului necurat.

Salcia in crestinism (Floriile)

In gandirea crestina, simbolismul salciei este intalnit pentru prima data in scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiti „ramuri de salcie purtatoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce si-au daruit viata lui Hristos, nu au ramas in moarte, ci au biruit-o prin Hristos. Salcia, in scrierile unor Sfinti Parinti, o reprezinta pe Fecioara Maria. Aceasta desi alege fecioria, deci viata fara rod, naste pe Hristos. In concluzie, trebuie sa intelegem ca folosirea salciei in cult nu este expresia acomodarii Bisericii la mediu. Dimpotriva, folosirea salciei in cult isi are bogatia sa in viata rituala a Bisericii.

Salcia in credinta populara

In popor exista credinta ca cei care nu pot ajunge la biserica, in special din motive de sanatate, trebuie sa fie loviti cu aceste ramuri de salcie binecuvantate, strigandu-se in mod repetat: „Iesi, boala, intoarce-te sanatate!”. Apoi sa se cante: „Nu sunt eu cel ce te loveste/ Ramura de salcie te loveste / Nu tu esti in suferinta / Ramura este cea care sufera / In curând va fi Pastele”. Modul in care aceasta ramura de salcie se pastreaza in gospodarie, este diferit de la o zona la alta. In Moldova si in Bucovina exista credinta ca salcia nu trebuie adusa in casa. Ea se pune intotdeauna afara, la streasina casei. Dimpotriva, in Muntenia si Oltenia, ramurele de salcie se pun la icoane.

In literatura folclorica romaneasca exista multe legende despre salcie. In una din ele se spune ca Fecioara Maria, auzind de Rastignirea lui Hristos, a plecat sa-L caute. Ajungand la malul unui rau s-a rugat de broasca sa o treaca dincolo, dar aceasta nu a vrut spunandu-i ca si ea a avut trei copii care au fost omorati de roata unei carute si nu a mai plans dupa ei. Fecioara a blestemat-o sa se usuce, dar sa nu putrezeasca niciodata. Asa a ajuns la salcie, cea care si-a facut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioara sa treaca raul. Fecioara a binecuvantat-o, ca niciodata sa nu arda, sa rodeasca si sa se inmulteasca oriunde s-ar aseza.

Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic de mii de oameni şi aclamat ca un adevărat împărat prin cuvintele: ”Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”. Salcia înlocuieşte de fapt ramurile de măslin şi finic, care nu se găsesc în Români. În această zi se ţine o Liturghie diferită de cea care se oficiază în celelalte duminici. Pe de altă parte, potrivit unei legende, salcia s-ar facut punte peste un râu pentru Maica Domnului, ajutând-o să îşi continue drumul. De Florii e foarte bine să vă împărtăşiţi. La sfârşitul slujbei, preoţii împart crenguţele de salcie sfinţită, pe care e bine să le luaţi acasă şi să le puneţi la icoane. Se spune despre ele că au putere tămăduitoare.   Drept mulţumire, Fecioara Maria a dăruit sfinţenie salciei. În zilele noastre, creştinii adună crenguţe de salcie pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite de preoţi, apoi le aşază la icoane, ca să-i păzează pe toţi cei din casă de boli. Alţii le prind la uşa de la intrare, să le protejeze locuinţa, sau şi îşi încing mijlocul cu ele, fiind convinşi că astfel alungă durerile. Există obiceiul ca părinţii să-i lovească pe copii cu nuieluşe de salcie când vin de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi. În unele zone, sunt puse înainte de culcare sub pernă de către fetele mari, existând credinţa că astfel vor deveni mai frumoase şi se vor mărita în acel an. Se mai pun la pomii fructiferi şi la vie, ca să rodească mai mult, sau la stupi, pentru a fi binecuvântate albinele. Cei care cultivă cânepă caută să rupă ramuri de salcie cât mai lungi, ca să le va crească înaltă cânepa.

Sursa: avocat.r,o crestinortodox.ro, libertatea.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE