Luna decembrie se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice, respectiv ninsoare, viscol şi ceaţă persistentă, în timp ce valorile termice vor marca o scădere, în...
Marți, 7 decembrie 2021, ora 11, la Sala Unirii, va fi vernisat exponatul lunii decembrie, Ziarul Vestea din 15 octombrie 1922 La fel ca toate ziarele...
În perioada 7-9 decembrie a.c. se va derula a IX-a ediție a Conferinței „Managementul Carierei”, cel mai mare eveniment de dezvoltare personală și carieră, derulat anual,...
Și în acest an, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba desfășoară acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice...
Precipitaţiile sub formă de ploi şi ninsori vor cuprinde toată ţara, începând cu noaptea de luni spre marţi La munte va ninge, în centrul, nordul şi...
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2021, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii...
803 noi cazuri COVID-19, 54 decese și 881 de pacienți la ATI, în ultimele 24 de ore Până astăzi, 6 decembrie, pe teritoriul României au fost...
22 de noi cazuri COVID-19, în Alba, în ultimele 24 de ore: Încă 4 decese raportate Luni, 6 decembrie 2021, au fost raportate alte 22 de...
Start pentru implementarea în Alba a proiectului Via Transilvanica În județul Alba a început implementarea proiectului ”Via Transilvanica” – Drumul care unește. Preşedintele Consiliului Judeţean Alba,...
Se cere acord de mediu pentru heliportul de la Blaj A fost solicitat acord de mediu pentru construirea heliportului în municipiul Blaj. În scopul îmbunătăţirii stării...