Numărul turiștilor înregistrați în primele patru luni ale anului în județul Alba a cunoscut o creștere cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut, însă...
Ministerul Muncii este pregătit să preia cererile pentru prelungirea sau reluarea concediului de creștere a copilului și plata indemnizației lunare, iar persoanele interesate pot face acest...
Guvernul a modificat prin ordonanță de urgență cadrul legal al gestionării deșeurilor de ambalaje, a anunțat ministrul Mediului, Cristiana Palmer, precizând că vechea formulare a legii...
Un grup de senatori a depus la Camera Deputaților un proiect de lege pentru completarea Legii educației naționale, care prevede că personalul didactic poate fi pensionat,...
Consumatorii vulnerabili de gaze naturale vor plăti doar consumul efectiv pe timpul iernii, consum determinat pe baza autocitirii sau a citirii de către un reprezentant al...
Programul „Prima Casă” ar urma să fie mult mai restrictiv de anul viitor. Autorităţile şi băncile comerciale discută o nouă formă a creditului în care avansul...
Trei sferturi dintre trenurile REGIO deținute de Compania CFR Călători nu dispun de instalații de aer condiționat, în timp ce doar 15 % dintre vagoanele trenurilor...
Guvernul reduce de la 20 la 9 la sută taxa pe valoarea adăugată pentru seminţe, pesticide, îngrăşăminte şi lucrări agricole. Măsura a fost luată pentru a...
Alocația pentru familiile sărace care au copii în întreținere nu va mai fi condiționată de plata taxelor și impozitelor locale. Guvernul a decis să modifice legislația....
Prețul gazelor naturale din producția internă va stagna de la 1 iulie la valoarea actuală de 60 lei/MWh, până la 31 martie anul viitor. Totodată, actorii...