Administrația Națională de Meteorologie e emis, astăzi, o avertizare cod galben de ploi, pentru intervalul 7 iunie, ora 18:00 – 8 iunie, ora 23:00, valabilă pentru...
Astăzi, pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeş se efectuează lucrări iar traficul va fi îngreunat. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei...
Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un...
Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, elevii, care au absolvit clasa a VIII-a, se pot înscrie, în perioada 7-9 iunie, la evaluarea naţională, urmând ca pe...
În județul Alba, a crescut numărul consumatorilor de substanțe interzise. În cadrul întâlnirii grupului de lucru pentru elaborarea Planului de Acțiune Antidrog Alba a fost expusă...
Fermierii care dețin livezi, dar și cei care doresc înființarea unor exploatații pomicole pot solicita, până la data de 31 iulie , un ajutor financiar nerambursabil...
În perioada 29-31 mai 2017, inspectorii ITM Alba au efectuat controale la 16 societăți comerciale din judeţ, cu un număr total de 103 angajaţi. În urma...
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba informează că toxiinfecția alimentară produsă în data de 27.05.2017 la o sală de nunți din Alba Iulia a fost cauzată...
La data de 01.06.2017, în jurul orelor 07.00, polițiștii din Cugir l-au identificat pe un bărbat de 47 de ani, din Cugir, imediat după ce acesta...
Sâmbătă, 3 iunie, în Penitenciarul Aiud s-a desfăşurat ediţia a VI-a a Competiţiei de powerlifting adresată persoanelor private de libertate. Powerlifting-ul este considerat cel mai reprezentativ...