Rămâi conectat

Sport

Campioana Volei Alba Blaj, lot definitivat pentru sezonul 2023-2024: Nouă achiziții

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj, lot definitivat pentru sezonul 2023-2024: Nouă achiziții

Volei Alba Blaj și-a definitivat lotul în perspectiva stagiunii 2023/2024, campioana României având 9 achiziții anunțate în această vară.

Ultimul nume este cel al rusoaicei Bogumila Byarda (25 de ani, 1,91 m), universalul care a evoluat, până acum, doar în țara natală, la Dinamo Krasnodar și Tulitsa Tula (2022/2023).

Trei dintre jucătoarele sezonului trecut, Iarina Axinte, Raisa Ioan și Andra Cojocaru, vor continua și în următorul campionat sub comanda lui Stevan Ljubičić, antrenor care va bifa al treilea an la rând la gruparea blăjeană (există o singură modificare în staff-ul tehinc, secundul Arsenije Protić). Pregătirile vor debuta la începutul săptămânii viitoare, iar până la startul sezonului e posibil să mai fie efectuate alte două transferuri.

Iată cele 12 jucătoare ale Volei Alba Blaj, 5 dintre voleibaliste fiind autohtone: *coordonator: Iarina Axinte (18 ani), Lea Deak (23 ani, Croația); *libero: Andra Cojocaru (21 ani), Britt Rampelberg (23 ani, Belgia); *centru: Raisa Ioan (25 ani), Nneka Onyejekwe (33 ani); *secund: Paula Partnoi (19 ani), Katarina Jović (23 ani, Serbia), Drussyla Costa (27 ani, Brazilia), Isidora Kockarević (21 ani, Serbia); *universal: Bogumila Byarda (25 ani, Rusia) și Anneclaire Ter Brugge (21 ani, Olanda).

Spre deosebire de vara trecută, când continuitatea a fost cuvântul de ordine, Volei Alba Blaj și-a modificat în mare parte efectivul, principalele plecări numindu-se căpitanul Gergana Dimitrova (Bulgaria), la Çukurova Belediyesi Adana Demirspor (Turcia), Victoriia Russu (Rusia), la Volero Le Cannet (Franța), Slađana Mirković, Bojana Milenković (SC Prometey, Ucraina, o altă adversară a Blajului în Champions League), Dajana Boskovic (Energa MKS Kalisz), Georgiana Faleș sau Andreea Ispas.

Reprezentanta României în preliminariile Champions League mizează pe un lot compus din jucătoare de perspectivă, majoritatea tinere, în condițiile reducerii bugetului. Marea noutate este faptul că la toamnă jocurile de acasă se vor disputa în Sala Polivalentă din Blaj, care va fi inaugurată sâmbătă, 30 septembrie, când este prevăzută Supercupa României, la masculin și feminin.

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Atomic Blaj, debut la minibaschet masculin cu rezultate de apreciat la Festivalul Regional

Publicat

în

Debut la minibaschet masculin cu rezultate de apreciat pentru Atomic Blaj

Echipa Atomic Blaj a avut parte de un debut pozitiv la nivelul baschetului competițional juvenil.

Echipa din „Mica Romă” a participat la prima ediție a Festivalului Regional de minibaschet, la Brașov, în „Zeiden Arena”. În fapt a fost prima participare oficială a unei echipe din Blaj la o competiție organizată de Federația Română de Baschet. Atomic Blaj, formație pregătită de Andreea Ioana Beldian, a reușit rezultate notabile la competiția de sub Tâmpa, turneu care a avut la start 34 de echipe de minibaschet din Alba, Brașov, Sibiu și Vâlcea.

La feminin a fost LPS Alba Iulia, iar la masculin Atomic Blaj, care a obținut 3 victorii în cele 5 întâlniri disputate (adversari au fost Andu Galben Brașov, Perform Mediaș, Mini Hoops Brașov, Kids Tâmpa Brașov și Andu Sibiu Negru).

„Înființarea secției de baschet și afilierea clubului nostru la F.R.de Baschet, împreună cu proiectul de regionalizare al federației de baschet, diversifică oferta locală privind practicarea unei ramuri sportive la nivelul zonei Blaj. Înscrierile sunt în continuare deschise la nivelul grupelor de babybaschet și minibaschet”, a transmis Dan Balu, fondator și președinte la Atomic Blaj.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

CSU Alba Iulia joacă în deplasare: Cu cine și când

Publicat

în

Meci în deplasare pentru CSU Alba Iulia

În play-off-ul seriei a noua a ligii a treia de fotbal, CS Universitar din Alba Iulia va juca în deplasare.

Partida din județul Mureș cu Unirea Ungheni este programată sâmbătă 27 aprilie, de la ora 17.00.

CSU este fără victorie și fără gol marcat în play-off. În runda precedentă formația universitară albaiuliană a fost învinsă cu 1-0, la Sebeș, de liderul Gloria Bistrița-Năsăud.

foto: facebook Csu Alba Iulia


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Derby la Galda de Jos în liga a treia de fotbal

Publicat

în

Industria Galda vs. CSM Unirea Alba Iulia în liga a treia de fotbal

Ultima etapă a turului din play-out-ul seriei a noua a ligii a treia de fotbal programează un derby al județului Alba.

La Galda de Jos se vor întâlni echipa locală Industria Galda și CSM Unirea Alba Iulia.

Partida de pe „Galda Arena” va avea loc sâmbătă 27 aprilie, de la ora 17.00.

CSM Unirea Alba Iulia este lider în play-out, în vreme ce Industria Galda este pe ultimul loc.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba