Știri
Campanie de regenerări ale pădurilor în Alba și alte județe din Ardeal
Mai multe județe din zona Transilvaniei sunt cuprinse într-o campanie de regenerări ale pădurilor, dar și de monitorizare, declanșată de Regia Națională a Pădurilor (RNP).
“Colegii noștri de la Romsilva – Ocolul Silvic Vișeu pregătesc solul pentru semănaturile de toamnă din Pepiniera Cozia. Pe o suprafață de 1.000 mp se vor semăna, în proporție egală, brad și paltin”, a informat conducerea Romsilva.
Direcția Silvică Maramureș administrează, prin cele 13 ocoale silvice din subordine, 194.000 ha de fond forestier, dintre care 137.078 ha păduri proprietatea publică a statului român. Acțiuni de monitorizare au fost realizate în județele Bihor, Cluj, Alba și Hunedoara.
Ocolul Silvic Aleșd este subunitate a Direcției Silvice Bihor (DSB) și administrează 5.347 ha păduri. DSB, structură a RNP, administrează prin cele nouă ocoale silvice 115.000 ha de păduri, din care peste 61.000 ha sunt de stat. Parcul Natural Apuseni este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Romsilva, are 76.064 ha, pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba, 50.793 ha fiind păduri.
Un control anual al regenerărilor a fost efectuat în zona Grădiște. Direcția Silvică Hunedoara și administrează, prin cele 11 ocoale silvice din subordine, 149.500 ha de fond forestier. O acțiune similară a avut loc în Covasna: controlul anual al regenerărilor naturale etapa I şi al regenerărilor artificiale şi mixte etapa II din arboretele administrate prin Romsilva.
Scopul este de a determina reușita regenerărilor și modul în care acestea s-au dezvoltat și de a stabili lucrările ce trebuie executate în continuare, în vederea realizării compoziției țel. Controlul se efectuează pe toate suprafețele regenerate pe cale naturală, mixtă sau artificială care nu au realizat starea de masiv.
Starea de masiv reprezintă momentul din care o regenerare se poate dezvolta independent. Este nevoie de 6-7 ani ca silvicultorii să îngrijească o regenerare înainte ca ea să se transforme într-o pădure tânără.
Sursa:transilvaniabusiness.ro
Știri
A patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia: Când va avea loc
Când va avea loc a patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia
Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va organiza în data de 22 mai Târgul de joburi CARIERA UAB, pentru studenți și absolvenți.
Sunt invitate să participe organizații din toate domeniile, interesate de a oferi studenților și absolvenților UAB locuri de muncă, practică, internship, voluntariat sau stagii de documentare în vederea elaborării lucrărilor de licență sau de disertație.
Succesul primelor trei ediții ale Târgului de joburi organizat la UAB, precum și rata crescută de inserție înregistrată ca urmare a desfășurării lor, determină continuarea organizării acestor tipuri de activități la nivelul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB).
Angajatorii care sunt în căutare de viitori angajați și doresc să îi întâlnească pe studenții sau absolvenții UAB aflați în procesul de identificare al unui loc de muncă sau reconversie profesională, pot transmite intenția de participare, împreună cu locurile vacante disponibile și numărul acestora la adresa de email [email protected], până la data de 15 mai, în vederea alocării unui stand.
Acest Târg de joburi este organizat în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0466- MĂSURI INTEGRATIVE DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI ARMONIZARE A OFERTEI DUCAȚIONALE CU RIGORILE PIEȚEI MUNCII – CARIERA UAB, finanțat de către Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022 (Domeniul 7: Corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră), Manager de Proiect: Conf.univ.dr. Larisa Dragolea, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră.
Centrul vine în sprijinul studenților, absolvenților, elevilor din clasele terminale, prin oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare pentru alegerea traseului profesional, servicii de consiliere psihologică și evaluare aptitudinală, consiliere vocațională și educațională, monitorizarea inserției pe piața muncii, sprijin în procesul de identificare a locului de muncă potrivit, în acord cu abilitățile personale și competențele dobândite pe parcursul studiilor.
Știri
Reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi: Care este stadiul lucrărilor
Care este stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a școlii generale din Tăuți
Știri
Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat
Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat
-
Știriacum o zi
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum 2 zile
Udatul fetelor de Paște, un obicei păstrat din bătrâni: Cum se merge la udat în Ardeal
-
Știriacum 6 zile
Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor
-
Divertismentacum 6 zile
Luna MAI, o lună a naturii: Superstiţii şi obiceiuri în luna denumită popular și “Florar”
-
Știriacum 7 zile
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Știriacum 2 zile
Săptămâna luminată: Ce nu ai voie să faci în a doua şi a treia zi de Paşte
-
Știriacum 2 zile
Prăgșorul, obicei de Paști vechi de peste 250 de ani, în Țara Moților, la Bistra
-
Știriacum 2 săptămâni
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii