Rămâi conectat

Știri

Bicicletă cu roată înaltă, de la sfârșitul secolului 19, exponat în prim-plan la muzeul din Sebeș

Publicat

în

Bicicletă cu roată înaltă, de la sfârșitul secolului 19, exponat în prim-plan la muzeul din Sebeș

Exponatul lunii iulie 2023 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este o bicicletă cu roata din față înaltă, datând din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea.
Achiziționată în anul 1957, bicicleta, datorită aspectului său insolit, conduce într-un top al preferințelor vizitatorilor, fiind apreciată atât de publicul matur, cât mai ales de copii. În același timp, având în vedere numărul foarte mic de astfel de biciclete care s-au păstrat în România, exemplarul de la Sebeș reprezintă și o mărturie valoroasă a evoluției tehnicii în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și un element care ne permite să înțelegem mai bine viața de zi cu zi a celor care au trăit atunci.
Bicicleta, devenită o prezență firească în viața noastră de zi cu zi, are o istorie de peste două secole, timp în care a evoluat și s-a perfecționat, în prezent fiind folosită atât ca mijloc de locomoție, cât și ca accesoriu de divertisment și de petrecere, într-un mod agreabil, a timpului liber.
Începuturile bicicletei datează din primele decenii ale secolului al XIX-lea, când, în 1817, nobilul german Karl Freiherr von Drais își punea în practică o invenție, confecționând un vehicul cu două roți, dispuse în linie, care era acționat prin forța picioarelor. Cum nu avea pedale, cel care o folosea îi imprima mișcarea stând în șa și pășind în ritm alert, vehiculul fiind numit „mașină de alergat”, velociped (lat. velocis – „rapid”, pedis – „picior”) sau drezină, după numele inventatorului. Un utilizator cu o bună condiție fizică se deplasa cu o viteză considerabilă, putând depăși chiar și o căruță trasă de cai. Cu toate acestea, călătoria cu un velociped nu era una comodă, având în vedere starea drumurilor de atunci și faptul că roțile erau confecționate din lemn și întărite la exterior cu o bandă circulară de fier. Pe lângă faptul că erau zgomotoase, ele derapau cu ușurință. De asemenea, efortul depus pentru deplasare era unul considerabil, fiind raportate numeroase cazuri de hernie în rândul celor care le foloseau.
O îmbunătățire considerabilă a modului de propulsie a fost adusă în anul 1830 de un fierar scoțian, Kirkpatrick Macmillan, care i-a atașat două pedale, ce funcționau similar cu cele ale mașinilor de cusut, și care acționau asupra roții din spate. Mecanismul, destul de complicat, nu i-a adus însă succesul scontat. Acesta va veni câteva decenii mai târziu, după ce, în 1863, a fost patentat un model acționat de două pedale, dispuse similar cu cele ale tricicletelor pentru copii de astăzi. Deși apariția acestui tip de pedale era un mare progres, velocipedul rămânea, în continuare, greu de folosit și de condus. Dată fiind poziționarea pedalelor, la acționarea acestora ghidonul se mișca, făcând dificilă stăpânirea vehiculului. Mai mult, roțile erau confecționate tot din aceleași materiale, călătoria cu un astfel de vehicul nefiind deloc comodă pe drumurile pietruite ale vremii. De altfel, ele erau numite popular „boneshaker” (zdruncinătoare de oase). Cu toate acestea, și în ciuda faptului că erau foarte scumpe, velocipedele s-au bucurat de o mare popularitate, în special printre oamenii înstăriți și care țineau să fie la modă, dobândind, din acest motiv, și porecla „dandy horse”.
În anul 1868, o nouă invenție, cea a francezului Eugène Meyer, care brevetase o bicicletă ce avea roți cu spițe de sârmă, urma să rezolve toate problemele vechii generații de vehicule cu două roți. De altfel, odată cu apariția acestui nou model, existența velocipedului se încheie, locul său fiind luat de bicicletă.
Un an mai târziu, același inventator asambla o bicicletă cu roți inegale, dintre care cea din față avea dimensiuni foarte mari. Între 1870 și 1890, această bicicletă a fost extrem de populară și a ajuns rapid din Franța în Anglia, unde avea să fie numită „penny-farthing”, după două monede britanice de cupru, dintre care prima avea un diametru cu mult mai mare decât a doua, dar și în alte țări din Europa, precum și în SUA, unde era cunoscută sub numele „high-wheeler” (roată înaltă) sau „ordinary” (obișnuită).
Datorită configurației bicicletei, care avea roata din față extrem de mare, cu diametrul cuprins între 1,10 și 1,50 m, și șaua la o înălțime de aproximativ 1,30 m, nu era apreciată de cei care nu posedau calități sportive și nici de femei, cărora nici vestimentația nu le-ar fi permis să o folosească. Chiar urcarea pe o astfel de bicicletă era dificilă și necesita îndemânare. Un picior trebuia plasat pe un mic suport situat deasupra roții din spate, după care se apuca ghidonul și apoi se sărea în șa. După urcare, nu era dificil de condus, iar roțile mari și scaunele prevăzute cu arcuri absorbeau șocurile produse de drumurile neasfaltate. În plus, fusese înzestrată cu o frână acționată manual, care presa pe partea superioară a roții mari. Totuși, datorită înălțimii la care se afla biciclistul, a numeroaselor obstacole care i se puteau ivi în cale (animale, alte vehicule sau pietre și gropi) și care ar fi dus la o oprire bruscă, o simplă călătorie cu un astfel de vehicul era o adevărată aventură, supusă riscurilor. Cu toate acestea, era deosebit de apreciată, în special, datorită vitezei mari care putea fi atinsă, grație roții mari din față acționate de cele două pedale, recordul fiind de 37 km/h. De asemenea, erau și foarte robuste, cadrele lor fiind confecționate din fier, ceea ce le făcea și foarte rezistente. Când ciclistul Thomas Stevens a făcut înconjurul lumii cu o astfel de bicicletă, între 1884 și 1886, parcurgând 20.000 km, nu a raportat nicio defecțiune.
În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, popularitatea bicicletei cu roată înaltă scade vizibil. Cauza o reprezenta nesiguranța care o caracteriza, la care se adaugă și inovația lui John Dunlop, din 1888, care a folosit pentru prima dată o anvelopă cu cameră umplută cu aer. Acum se schimbă radical roata, iar locul acestei biciclete este luat rapid de una ce prezenta un mai mare grad de siguranță pentru cel care o utiliza, datorită faptului că tracțiunea și direcția nu mai erau pe aceeași roată.
În ceea ce privește bicicleta cu roată înaltă aflată în patrimoniul Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeş, informațiile contextuale utile reconstituirii istoricului său sunt destul de lacunare. Ea a aparținut lui Ferdinand Erlich (1860-1926), un om de afaceri care deținea un magazin de articole electrice în Sebeș, primul cu acest profil din localitate. Tradiția orală creditează Viena, capitala de atunci, drept localitate de provenință a bicicletei, de unde Ferdinand Erilch s-ar fi întors în Transilvania pedalând. Nici data cumpărării nu este cunoscută, dar cu certitudine o avea în 1887 și parcursese deja cu ea distanțe considerabile, o dovadă în acest sens fiind o fotografie făcută într-un studio din Chemnitz (Germania), în data de 21 octombrie a aceluiași an, în care este surprins în costum de ciclist, alături de bicicleta sa cu roată înaltă. Cel mai probabil, fotografia a fost făcută atunci când a întreprins cea mai lungă călătorie a sa cu bicicleta, ajungând până în capitala Germaniei, Berlin. O altă fotografie, datând, cel mai probabil, de la începutul secolului XX, ni-l prezintă pe posesor la o vârstă matură, într-un costum elegant și cu o cască de călărie de culoare deschisă pe cap. Pe piept poartă o insignă ce pare a fi însemnul Clubului Cicliștilor din Sebeș, care funcționa în localitate încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. După moartea lui Ferdinand Erlich, bicicleta a rămas în posesia familiei, iar în anul 1957 a fost cumpărată de muzeul din Sebeș de la descendenții acestuia.
Roata din față a bicicletei este de mari dimensiuni, măsurând 1,4 m în diametru, în timp ce cea din spate este considerabil mai mică, de numai 0,45 m. Scaunul, prevăzut cu arcuri pentru a absorbi șocurile, este situat la 1,45 m înălțime. Bicicleta se oprea cu ajutorul frânei, ce se acționa strângând cu mâna dreaptă un mâner fixat pe ghidon și care apăsa un levier pentru a presa partea superioară a roții mari. La acționarea acesteia, prin intermediul unei rotițe, se punea în funcțiune și soneria. În imaginea din anul 1887, se poate observa că bicicleta avea în partea stângă a ghidonului un accesoriu circular, care pare a fi o oglindă retrovizoare, iar pe axul roții, între spițe, era atârnat un mic lămpaș, care culisa, asigurând lumina necesară pe timpul nopții. Pedalele nu sunt cele originale, ele fiind demontate pentru a fi folosite pe o altă bicicletă de unul dintre descendenții lui Ferdinand Erlich, cu puțin timp înainte ca aceasta să fie vândută muzeului.
Drepturi de autor: Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Vizită la Sebeș a unor oficiali din Landul Brandenburg

Publicat

în

Oficiali din Landul Brandenburg în vizită la Sebeș

Marți 14 mai, conducerea Primăriei Sebeș a primit, în Aula Primăriei, o delegație a membrilor Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului Landului Brandenburg, condusă de Barbara Richstein, vicepreședintele Parlamentului Landului Brandenburg și Matthias Stefke, vicepreședintele Comisiei Afaceri Europene și Politică de Dezvoltare a Landului Brandenburg.
Delegația germană a vizitat Liceul Tehnologic Sebeș, unitate de învățământ profesional, inclusiv în sistem dual, construcție nouă finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Liceul German.
În cadrul întâlnirii au fost abordate teme de interes comun precum dezvoltarea comunității locale și impactul pozitiv al investițiilor germane în zonă. De asemenea, un subiect important pe agenda de lucru a fost și formarea profesională în sistem dual, după modelul german și oportunitățile de finanțare europeană pentru educație prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.
Evenimentul se datorează parteneriatului solid dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg, având ca obiectiv principal prezentarea exemplelor de succes din Regiunea Centru în implementarea proiectelor de dezvoltare regională, finanțate prin Programul Operațional Regional și cooperării bilaterale dintre Germania și România, în special între Landul Brandenburg și Regiunea Centru.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

15 mai, Ziua bujorului românesc: Floarea națională a României prezentă în folclorul românesc, în literatură, pictură și în motivele tradiţionale ale portului popular

Publicat

în

15 mai, Ziua bujorului românesc, floarea naţională a României

În octombrie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care bujorul este declarat Floare Naţională. „Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României.

În cultura orientală chineză, bujorul e considerat regele florilor, iar în Japonia, în trecut, doar familiile înstărite aveau dreptul să-l cultive în grădina proprie. De curând, în România, a fost propus ca acesta să devină „floare naţională”.
În Transilvania, Moldova sau Dobrogea i se mai spune busuioc roşu, palma-Maicii-Domnului, rujioară sau băbărujă. Sunt toate denumiri populare, arhaice, pentru a desemna bujorul românesc.
La începutul secolului al XIX-lea, Bujor era numele unui haiduc, numit astfel după culoarea aprinsă a părului. În cultura populară, bujorul este adesea asociat cu dorul, cu frumuseţea fizică sau cu dragostea. Îl întâlnim în versurile lui Eminescu, ale lui Coşbuc sau Alecsandri, dar şi în unele dintre poeziile publicate de Caragiale în Moftul Românesc (nr. 17, 1893).

În folclor, există credinţa că în petalele bujorului sunt ascunse spirite răutăcioase. Totuşi, în satele româneşti, la jumătatea lunii mai, ţăranii petrec la „Sărbătoarea bujorului”, în cadrul căreia oamenii aduc un omagiu naturii, dar şi frumuseţii spirituale şi fizice a mândrelor şi tinerilor feciori.

”Bujorul românesc” a fost adoptat de Asociația CAMARAZII ca simbol de reprezentare la evenimentele în care se marchează eroismul ostașilor Armatei Române și sângele vărsat pe câmpurile de bătălie. ”Bujorul românesc” a fost rezervat de Asociație la OSIM, ca marcă figurativă individuală, fiind publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secțiunea Mărci.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Publicat

în

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2024 în judeţul Alba a fost de 5533 persoane, în scadere cu 202 persoane (-3,5%) comparativ cu luna anterioara și cu 262 persoane (-4,5%) comparativ cu luna februarie 2023; femeile reprezentau la această dată 48,8% din numărul total al şomerilor ( 2698 femei).

Din totalul de 5533 someri, 1838 someri (33,2%) sunt in mediul urban si 3695 (66,8%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a scazut cu 1,6% in mediul urban si cu 4,5% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Alba Iulia (452 persoane) urmat de Blaj (360 persoane), Sebeș (200 persoane) si Campeni (183 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (357 persoane), Cetatea de Balta (340 persoane), Sona (206 persoane), Craciunelu de Jos (198 persoane), Scărişoara (145 persoane), Rosia Montana (136 persoane), Bistra (135 persoane), Albac (118 persoane), Avram Iancu (115 persoane) si Sasciori (105 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Bucerdea Granoasa si Ohaba (1 persoana), Ocolis (3 persoane), Intregalde (4 persoane), Ceru Bacainti si Mogos, (5 persoane), Ponor si Stremt (7 persoane), Dostat (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna februarie 2024 a fost de 2,5% (2,5% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (3,0%), Baia de Aries (2,7%) si Abrud (2,4%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Cugir (0,6%), Alba Iulia si Teius (1%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,0%), Cetatea de Balta (17,9%), Craciunelu de Jos (15,0%), Avram Iancu (13,8%), Vadu Motilor (10,8%), Jidvei (10,7%), Hoparta (10,6%), Garda de Sus (10,1%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,1%), Ohaba (0,3%), Stremt (0,5%), Santimbru (0,7%), Mihalt (0,8%), Salistea (0,9%).

Structura după nivelul de instruire arată că 71,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 22% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,5% persoane cu studii superioare.Rata şomajului a fost în luna februarie 2024 de 3,5% (3,6% în ianuarie 2024 și 3,7% în februarie 2023), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (3,1%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,9% in luna anterioara si 3,8% in luna februarie 2023), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,4% în ianuarie 2024 și 3,5% în februarie 2023). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna februarie 2024 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba