Social-Economic
Bani pentru tinerii care au lucrat în străinătate și vor să se întoarcă în România pentru a-și dezvolta o afacere în agricultură: Care sunt condițiile
Statul român oferă cu stimulent consistent pentru românii care aleg să se întoarcă acum în țară. Autoritățile pun la bătaie nu mai puțin de 40.000 de euro dacă se respectă anumite condiții.
Astfel, discutăm despre un imbold pe care autoritățile îl acordă tinerilor români stabiliți peste granițe, pentru ca aceștia să vină în România și să-și dezvolte propria afacere în domeniul agriculturii, care s-a dezvoltat extrem de mult în ultimii ani, pe toate planurile.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a aprobat deja sute de proiecte puse la bătaie de tinerii plecați din țară, care au decis să vină acasă și să pornească propria afacere.
Tinerii care vor să beneficieze de acest stimulent, trebuie să știe că statul impune câteva reguli persoanelor care vor să obțină acest bonus. În mare parte, e vorba despre condiții minime pe care aceștia trebuie să le îndeplinească, pentru a demonstra că sunt potriviți pentru această ocupație și că vor putea pune pe picioare proiecte durabile și eficiente, scrie romaniatv.net.
„Numărul total al proiectelor aprobate până în prezent este de 485. Fiecare beneficiar primește în cont, în două tranșe, o sumă fixă eligibilă de 40.000 de euro nerambursabilă, dacă exploatația are între 12.000 – 29.999 SO, și 50.000 de euro, dacă exploatația are între 30.000 – 50.000 SO.
Citește și: În ce își investește Andreea Esca banii. Prezentatoarea PRO TV își dă economiile la un hotel de la Cluj și un resort la Sibiu
În sesiunea de depunere a proiectelor din 2021, adresată tinerilor din diaspora care doresc să se instaleze ca șefi/ manageri de exploatație, au fost introduse câteva simplificări față de sesiunea anterioară:
-au avut un loc de muncă în țări membre UE sau țări terțe UE în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară, cel puțin 3 luni neîntrerupte, în ultimele 24 luni (față de 12 luni în sesiunea anterioară) dinaintea depunerii Cererii de finanțare
– sau au absolvit în ultimele 60 de luni înaintea depunerii Cererii de finanțare un program de studiu în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară: postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre UE sau țări terțe UE”, explică lantulalimentar.ro.
Social-Economic
Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba
Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba recrutează candidați pentru admiterea organizată în sesiunea aprilie-iulie la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.
Pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, fete și băieți, cu diplomă de bacalaureat, apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, cu capacitate deplină de exerciţiu.
Candidații trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară și să cunoască limba română scris şi vorbit. Ei trebuie să fi obţinut cel puțin media 9.00 la purtare pe parcursul anilor de liceu, să nu fi fost examatriculați din școală pentru abateri disciplinare și să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Nu vor fi admiși candidați cu antecedente penale nereabilitați, aflați în curs de urmărire penală ori de judecată, cei destituiţi dintr-o funcţie publică sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani, precum și cei care au desfăşurat activităţi de poliţie politică. Cererea-tip de înscriere completate și semnate, declaraţia privind luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, copia cărții de identitate și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către ISU Alba, se transmit exclusiv în format electronic, inclusiv sâmbăta și duminica, la adresa de e-mail [email protected], până pe 14 mai, la ora 16.00.
În total, vor fi scoase la concurs 300 de locuri pentru IGSU, dintre care 275 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (din care două locuri pentru romi) și 25 de locuri pentru maiștri militari auto. În 21 mai este termenul de depunere a tutoror documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică.
Social-Economic
Cadouri de Paști pentru veteranii de război din Alba
Pentru veteranii de război din Alba, cadouri de Paști
Ca în fiecare an de la înființare, Sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, condusă de locotenent-colonelul în rezervă Daniel Albu, a făcut un gest creștinesc, vizitându-i pe doi dintre foștii luptători pe front din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a le oferi cadouri cu prilejul apropiatelor sărbători pascale.
Astfel, prin grija secretarului sucursalei, plutonierul adjutant în rezervă Cristian Zbutea, au fost achiziționate alimente de bază (ulei, zahăr, făină), dulciuri, vin, brânzeturi, fructe și alte produse alimentare. Zilele trecute locotenenet-colonelul în rezervă Cătălin Fara și subofițerii Ioan Hațegan, Lucian Pavelescu, Ioan Mihu și Sorin Andreș s-au deplasat la locuințele veteranilor de război Gheorghe Tamaș, de 101 ani, din Daia Română, și Neculai Vrabie, de 99 de ani, din Alba Iulia, pentru a le înmâna pungile cu cadouri de Paști.
Alături de cadourile consistente dăruite, veteranii din teatrele de operații le-au transmis celor doi eroi de război multă sănătate și viață lungă, precum și tradiționala urare „Paște fericit!”, alături de cei dragi!
Societate
Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea
Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni
-
Știriacum 6 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 6 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 3 ore
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura