Rămâi conectat

Știri

”Azi, la școala online, vorbim despre Europa!”: Competiție cu premii pentru cadrele didactice din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu

Publicat

în

”Să vorbim despre Europa” este o activitate online dedicată cadrelor didactice din Regiunea Centru, propusă de Centrul Europe Direct Regiunea Centru, alături de structura gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și partenerii din acest proiect. ”Vorbind despre Europa”, prin acest proiect finanțat de Uniunea Europeană, Europe Direct Regiunea Centru își propune să susțină în primul rând cadrele didactice – și în subsidiar elevii – prin acordarea unor premii ce constau în echipamente IT sau vouchere valorice, pe baza cărora dascălii să poată pregăti lecțiile online mult mai ușor și care să crească vizibilitatea informațiilor predate la cursuri.

Activitatea este dedicată cadrelor didactice din unitățile de învățământ din Regiunea Centru, iar de aceasta vor beneficia elevii din toate cele șase județe ale Regiunii, accesând mai ușor informațiile furnizate de profesori.

Pentru învățământul românesc, predarea on-line impusă de aceste vremuri pandemice, a venit cu foarte multe provocări. Sunt cerințe de adaptare a lecțiilor pentru un mediu unde nu se mai poate capta și coordona prea ușor atenția copiilor, de adaptare a timpului și resurselor logistice ale părinților la cerințele școlii, de adaptare a copiilor la clase și acomodarea cu prezența virtuală, de adaptare la informații văzute pe un ecran, în lipsa totală a interacțiunii din clasă. Practic, acum toată lumea vorbește în fața unui ecran, iar imaginea, conexiunea la internet, sunetul, sunt resurse foarte importante, calitatea lor putând altera informațiile, afecta atenția și întregul proces de predare-educare-învățare. Atât profesorii, cât și elevii și părinții, au nevoie de reguli clare, de suport din partea autorităților și solidaritate socială dar, mai ales, de voința și dorința de schimbare a celor implicați, pentru a putea desfășura ore online cu un fond consistent în noțiuni transmise și dobândite.

Există o teamă generalizată a tuturor celor implicați referitoare la viitorul acestor generații, care acum trebuie să își asume și mai mult responsabilitatea studiului individual. Suntem de acord cu profesorii: niciodată clasa online nu va lua locul unei clase din școală, unde elevii stau în bănci și pot discuta direct cu dascălii. Munca online consumă altfel de energie și timp, iar satisfacțiile nu sunt aceleași, lipsesc sentimentele și reacțiile elevilor. Însă, adaptarea eficientă la această situație va lăsa în urmă mai multă maturitate, adaptare la nou și probleme, modernizare, fiind astfel pentru fiecare dintre noi o lecție. Până la urmă, ar fi bine să fim conștienți că în 10 ani vor exista meserii despre care acum nici măcar nu se vorbește, bazate pe aceste interacțiuni tot mai frecvente în mediul virtual. Există resurse online și platforme, instrumente educaționale, iar profesorii trebuie să facă eforturi de a lucra alături de copii, de a propune metode și exerciții care să-i provoace. Dorim să venim în sprijinul lor, prin această activitate online, oferind un sprijin pentru cel puțin 10 cadre care au nevoie de echipamente mai bune, iar la cerere le putem oferi și suportul echipei noastre”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

În mediul online lecțiile trebuie pregătite cu mare atenție, materialele la fel, iar a da un feedback constructiv este obligatoriu. Online-ul este un mediu nou, mai ales pentru profesori, iar studiul individual și implicarea la cursuri este o provocare pentru tineri. Se pare că a venit vremea ca profesorii să fie învățați de elevi, cum să utilizeze aplicațiile, pentru a putea utiliza corespunzător noile mijloace tehnologice, folosite la predarea lecțiilor. Mediul online impune trecerea de la predarea prin expunere, sau, mai rău, dictare, la adaptarea informațiilor prin utilizarea de aplicații. Astfel, exercițiile cu manualele clasice se transformă în prezentarea de informații succinte, care trebuie să aibă esență atrăgătoare. Pentru un format interactiv al lecțiilor, care să fie plăcute și interesante pentru copii, devine esențială utilizarea echipamentelor IT. În același timp, nu se poate preda și  învăța online fără abilități tehnologice, adică abilități informatice de bază, fără abilitatea de a lucra cu aplicații software, sau abilitatea de căutare  pe internet, respectiv fără competențe pentru predarea asincron/sincron. Nu în ultimul rând, sunt foarte importante competențele de comunicare online: familiarizare cu platformele de comunicare și respectarea regulilor de comunicare online, pentru a se asigura legătura cu toți beneficiarii și partenerii actului educațional. Centrul Europe Direct Regiunea Centru vine în sprijinul profesorilor, în primul rând prin oferirea de materiale informative și prin suport de specialitate, dacă au nevoie. Iar acest concurs permite și oferirea unor instrumente utile: tablete simple sau grafice, camere video și microfoane, în funcție de nevoile lor.

Acum, online-ul impune păstrarea unui  echilibru. Copiii au nevoie să fie în contact cu cineva și profesorul/dascălul își asumă acest rol pe parcursul predării online, dând astfel dovadă și de solidaritate și empatie. Sarcinile de lucru, proiectele individuale sau în grupuri,  concursurile și jocurile sunt metode care acum susțin o mai bună înțelegere a noțiunilor predate și o implicare mai mare a elevilor.

Informații background competiție:

Perioadă derulare – 28.10.2020 – 4.12.2020.

Cine se poate înscrie: Competiția este dedicată cadrelor didactice din Regiunea Centru, respectiv din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

Ce activități trebuie realizate: Profesorii trebuie să susțină o lecție pe teme europene, pornind de la informațiile puse la dispoziție de Centrul Europe Direct Regiunea Centru. Dacă dascălii doresc ca la respectiva lecție să participe și reprezentanții organizatorului, vor preciza într-un e-mail, transmis cu informațiile necesare, precizate mai jos. La finalul orei, elevii vor primi un link pentru un chestionar la care să răspundă, pe câteva noțiuni despre UE, dar și un feed-back despre felul în care percep educația online.  Pentru a se înscrie în competiție – fără participarea reprezentanților Europe Direct Regiunea Centru –  profesorii transmit un link, un scurt video sau două trei imagini cu elevii din cadrul orei respective, precum și o scurtă descriere a principalelor subiecte dezbătute și reacții ale copiilor.

Cum se pot înscrie profesorii: Pe adresa de e-mail europedirect[at]adrcentru.ro dascălii vor transmite o notificare cu nume, clasa la care predau, data programată pentru lecția pe teme europene, precum și, dacă consideră necesar, solicitarea de participare a reprezentanților Centrului. După realizarea lecției, se vor transmite imaginile și scurta descriere solicită la punctul anterior.

Regulamentul și anexele competiției pot fi consultate aici: https://tinyurl.com/y2zzexpr


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor

Publicat

în

Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare

Ziua de joi din Săptămâna Patimilor, cunoscută ca Joia Mare sau Joia Neagră, este una dintre cele mai importante, având o semnificaţie aparte. În această seară se aprind 12 lumânări la citirea celor 12 Evanghelii, lumânări ce pot fi aprinse ulterior pe parcursul întregului an.

În timpul slujbei din Joia Mare se citesc cele 12 Evanghelii, prin care se aminteşte istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, aducerea lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea, moartea şi punerea sa în mormânt.

Superstiţii în Joia Mare: ce facem cu cele 12 lumânări

Fiecare creştin aprinde câte 12 lumânări pentru cele 12 evanghelii, iar una dintre lumânări poate fi dusă pentru a fi aprinsă în Noaptea de Înviere. După terminarea slujbei, cele 12 lumânări se duc acasă, urmând a fi folosite în timpul anului.

“În fiecare lună se aprinde câte o lumânare dintre cele 12. Lumânările se aprind la început de lună, în zile importante cum ar fi ziua naşterii, căsătoriei, sau ziua botezului. Cu această lumânare trebuie să existe o legătură sufletească. Ziua de joi este o zi importantă pentru feştania casei”, a explicat părintele Roman Pintea pentru Vocea Transilvaniei.

Odată citită cea de-a 12-a evanghelie, se încheie trasul clopotului şi începe bătutul toacelor.

“Ne amintim că în Joia Mare cerul s-a întunecat, soarele s-a dus până la asfinţit, iar catapeteasma s-a rupt. În aceste zile comunitatea este în doliu”, a mai spus părintele Pintea.

sursa: gandul.info


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Mâncăruri specifice românești de Paști: Ce fel de mâncare nu trebuie să lipsească de pe masă

Publicat

în

Pastele este una dintre cele mai importante sarbatori ale anului, motiv pentru membrii familiei si prieteni sa se adune in jurul mesei de sarbatoare.

Masa tradițională pentru Paști este alcătuită la creștinii români din: drob de miel, ciorbă de miel, friptură de miel, ca dulciuri se mănâncă cozonacul cu diverse umpluturi și pasca cu brânză. Alături de aceste bucate se pregătesc ouă roșii.

Tradiția populară spune că, la răstignirea lui Iisus Hristos, Maica Domnului a adus un coș cu ouă pe care a vrut să le dea paznicilor. Aceștia au refuzat darul, batjocorindu-L și mai mult pe Iisus. Plângând în hohote, Maica Domnului a lăsat coșul la picioarele Răstignitului. Sângele, șiroind din trup, a împestrițat ouăle. Uitându-se la ele, Iisus Hristos a șoptit că din acea zi toți creștinii vor vopsi ouă roșii. În felul acesta, ouăle roșii au devenit un simbol al învierii.

Postul Paștelui, cel mai lung și cel mai aspru post de peste an, presupune ca trecerea la mâncăruri de dulce să fie cumpătată și cu chibzuială.

Mai întâi pe masă de Paşti se aşează aperitivele. Printre acestea drobul de miel şi ouă umplute, dar şi fel de fel de aperitive pe bază de aluat. Bineînţeles, ouăle roşii sunt cele mai importante.

Drobul de miel se prepară în aproximativ 120 de minute. Carnea de miel este, în general, nelipsită din preparatele de Paşti, iar drobul de miel este gustos şi uşor de preparat.

Aperitivele pe bază de aluat uşor de preparat sunt soluţii foarte bune nu doar pentru bufeturile suedeze, ci şi pentru a-ţi ţine musafirii ocupaţi până termini de aranjat masă. Pentru a umple aceste aluaturi nu există limite de creativitate, pentru că se pot folosi nu doar legume şi fructe crude, ci şi cu diverse tipuri de brânză sau cu carne.

Ouăle vopsite sunt nelipsite pe masă de Paşte. Ştiai că poţi vopsi ouăle în albastru folosind afine conservate sau portocalii, utilizând morcovi? Ori că poţi obţine culoarea verde din spanac, iar roşul din suc de rodie?

Supa sau ciorba de miel completează meniul tradiţional de Paşte. Supa de miel, pe lângă beneficiile nutrionale pe care le oferă organismului, este o mâncare delicioasă, care aduce savoare mesei de Paşte. Pe lângă celelalte preparate tradiţionale, bogate în grăsimi, supa de miel vine ca o alinare pentru stomac, uşurând digestia.

Printre felurile principale în meniul tradiţional de Paşte se poate numără stufatul de miel. Această este o mâncare tradiţională, care se prepară, în general, o singură dată pe an. De Paşte, la tăierea mielului, ceapă verde şi usturoiul verde sunt proaspete şi subţiri şi dau aromă minunată stufatului de miel.

Pe masă de Paşte se pot aşeza şi sarmalele în foi de varză. Este o mâncare tradiţională şi mai ales de sărbătoare.

La desert, cozonacii sunt cele mai des întâlnite deserturi de Paşte. Tot la desert se poate servi pască cu brânză şi stafide.

De pe masă tradiţională de Paşte nu lipsesc băuturile tradiţionale: băuturi spirtoase pentru începutul mesei şi vinuri pentru a acompania mâncărurile servite, scrie realitatea.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Joia Mare, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa: Tradiții și superstiții în ziua în care se înroșesc ouăle

Publicat

în

În această zi sfântă, Joia Mare, credincioșii respectă mai multe obiceiuri

Joia Mare – Tradiții și superstiții în ziua în care se înroșesc ouăle Joia Mare este a patra zi din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor și ziua în care se înroșesc ouăle.

În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, Cina cea de Taină, cea la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii, numită şi Euharistia, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda.

În această zi îţi este interzis să faci mai multe lucruri. Joia Mare, a patra zi din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, mai este cunoscută drept Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa.

Tradiții în Joia Patimilor

În Joia Neagră se fac focuri pentru sufletele morţilor care vin la geam În unele zone ale țării, în această perioadă se fac focuri pentru sufletele răposaţilor, care se spune că vin şi se aşază la streaşină. De aceea, în această zi, nu se mătură, ca să nu se facă praf prea mult, care să fie aruncat în gura morţilor. Joi seara se ţin Cele 12 Evanghelii la care participă femeile. Tot în zona extracarpatică, femeile merg cu o sfoară cu noduri şi se tot desface câte un nod la fiecare evanghelie. Fac acest lucru, de obicei, femeile gravide, ca să nască uşor. Tradiția spune că în Joimărița fetelor leneșe li se toacă degetele Joia Mare este încadrată în credinţa populară ca o joimăriţă, care e un fel de sfântă, ca şi Sfânta Vineri. Aceasta este foarte atentă la serbarea zilei sale şi la respectarea tradiţiilor. Este reprezentată ca o bătrână sinistră ca aspect, care toacă degetele fetelor leneşe, care nu au terminat torsul până acum.

Nici bărbații nu scapă de pedepse, dacă au fost leneși și gospodăria nu arată așa cum ar trebui. În cazul în care Joimărița găsește pe cineva dormind, acela va fi leneș tot anul. Se merge la casele oamenilor, iar gazdele trebuie să dea ouă copiilor În unele zone ale țării, o femeie bătrână merge pe la casele oamenilor împreună cu fete tinere pentru a îndeplini tradiția. În schimb, în alte zone se trimit la casele oamenilor cete de copii, unși pe față cu negreală. Aceștia merg la oameni pentru a le îndemna pe fete la muncă. Pentru a scăpa de pedeapsă, gazdele trebuie să le dea copiilor ouă. La sat, în perioada de iarnă se torc lâna, inul, cânepa şi se ţes. Toate acestea trebuie făcute până la Paşti pentru că de Paşte se dau hainele noi. Haina nouă înseamnă haina de vară. Tot până la Joia Mare trebuie ca gardul să fie refăcut în grădini, trebuie adunat gunoiul şi ars. Acele munci de primăvară trebuie terminate înainte de această zi. În unele părţi, în Joia Mare se face borşul care este bun la preparatele de miel.

În Joia Mare se vopsesc ouăle

Joia Mare este cunoscută mai ales ca ziua în care se înroșesc ouăle, pentru că se spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră. Ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se lasă la uscat, apoi se fierb în vopsea. Pe lângă ouă roşii, românii contemporani mai vopsesc ouăle şi în galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunză, apoi îl leagă într-un ciorap subţire şi aşa îl fierb, ca să iasă „cu model”. Mai de mult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare (pojarniţă), cu coajă de crin roşu sau cu flori de tei; luciul li se dădea ștergându-le, după ce s-au fiert, cu slănină sau cu untură. Ce nu se face în Joia Mare În Joia Mare nu trebuie să îți săruți prietenii În Joia Mare şi cam pe toată perioada Săptămânii Mari oamenii se spovedesc, chiar şi cei care nu s-au spovedit decât o dată pe an. Pentru că joia a fost Sărutul lui Iuda, e bine ca oamenii care se întâlnesc sau care nu s-au văzut de mult timp să nu se sărute pentru că acest sărut ar fi răstălmăcit, va fi înţeles ca o trădare. Există o anumită reţinere la atingeri în Joia Mare. Oamenii îşi dau mâna, dar nu se ating. În Joia Mare nu se spală haine pentru că, după cum spune o vorbă din bătrâni, li se vor duce morţilor lături din spălături în loc de pomană. În Joia Mare nu se fac parastase. O vorbă din bătrâni spune că de Joia Mare nu se trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba