Atmosfera unui eveniment din anul 1625: Ambasadorul otoman, la Curtea Princiară din Alba Iulia

În luna iunie a anului 2013, prestigioasa casă de licitații pariziană Drouot Richelieu scotea la licitație un tablou (al cărui realizator a rămas, din păcate, necunoscut) care înfățișează dineul dat în anul 1625 de către principele transilvănean Gabriel Bethlen (1613-1629) la Curtea sa din Alba Iulia (numită, pe atunci, Gyulafehérvar) în onoarea ambasadorului otoman Yusuf Mouttaher Agha, trimis special al Marelui Vizir Hafiz Ahmed Pasha, în marea sală de ceremonii a castelului princiar de la Alba Iulia.

Scena se desfășoară în marea sală de ceremonii a castelului princiar, Gabriel Bethlen fiind așezat în capul mesei (în tablou, în partea dreaptă), îmbrăcat în caftanul auriu trimis de sultanul Murad al IV-lea (1623-1640) și având pe cap o cucă împodobită cu o pană neagră, similară celor purtate de către domnitorii celor două principate românești extracarpatice. În stânga principelui stă așezat Yusuf Mouttaher Agha, îmbrăcat și el într-un somptuos caftan, însă de culoare roșie, și având pe cap un imens turban alb. Suita ambasadorului otoman se află așezată în dreapta principelui, adică în fața privitorului, iar în stânga lui Gabriel Bethlen (și cu spatele la privitor) sunt așezați reprezentanți de seamă ai cultului calvin din Transilvania.

Nobilii transilvăneni sunt înfățișați în spatele numeroasei suite a lui Yusuf Mouttaher Agha. Două personaje interesante sunt așezate la celălalt capăt al mesei – adică în stânga, din punctul de vedere al privitorului.

Personajul îmbrăcat în roșu, care are pe cap un kalpak tivit cu blană, este nobilul Paul Keresztessy, iar celălalt este interpretul său. Cunoscut la Constantinopol, unde a fost trimisul special al lui Gabriel Bethlen, sub numele de Theodolachi/Todolaghi, Paul Keresztessy a negociat în capitala otomană intrarea Transilvaniei în coaliția antihabsburgică. În timpul Războiului de 30 de ani (care, prin amploarea sa, poate fi comparat cu cele două conflagrații mondiale care au zguduit secolul XX), Transilvania a fost aliata Suediei, putere protestantă, al cărei rege, Gustav al II-lea Adolf (1594-1632, încoronat în 1611), și-a transformat țara într-o putere europeană de prim rang, și a Franței, care, la rândul ei, era aliata Imperiului Otoman. „Theodolachi” a obținut și permisiunea Sublimei Porți pentru căsătoria principelui cu Ecaterina de Brandenburg, fiica prințului elector Ioan Sigismund de Hohenzollern (1572-1619) și a Annei de Prusia și sora reginei Maria Eleonora de Brandenburg, soția regelui Gustav al II-lea Adolf al Suediei.

În anul 1627, Bethlen avea să obțină aprobarea Sublimei Porți pentru ca, la moartea sa, tronul Transilvaniei să fie moștenit de soția sa (principele nu avea copii), ceea ce s-a și întâmplat.

Atmosfera ospățului, organizat în stil occidental, este una relaxată. Invitații principelui erau așezați în jurul unei mese mari, acoperită cu fețe albe de pânză de in și încărcate de tăvi și farfurii cu 3 bucate alese. Nu putem ști dacă bucătarul de la Curtea lui Bethlen a folosit una dintre rețetele transilvănene medievale publicate de istoricul maghiar Béla Radvánszky în anul 1893,dar putem afirma că a lipsit cu certitudine carnea de porc de la acest prețios festin dat în cinstea unor invitați de credință musulmană.

Somptuoasa sală în care se desfășura ospățul avea pereții decorați cu faianță de Iznik, adusă de la Constantinopol de către același Paul Keresztessy/Todolaghi, care, în anul 1623, cumpărase nu mai puțin de 1.400 de plăci la porunca principelui transilvan. În paranteză fie spus, faianța de Iznik era monopol imperial, dar voievozii români și principii transilvani o puteau achiziționa cu aprobarea Sublimei Porți. De altfel, în timpul unei campanii arheologice desfășurate în anul 1996 la Alba Iulia au fost descoperite plăci de faianță de Iznik (oraș din Anatolia care, până în 1453, s-a numit Niceea; aici s-au ținut sinodurile ecumenice din anii 325 și 787 ai erei creștine). Principele Bethlen era un mare admirator al artei otomane, cu care se familiarizase în tinerețe, când se exilase la Constantinopol din motive politice (și, nu în ultimul rând, pentru a-și păstra viața).

Gabriel Bethlen avea tot interesul să-și trateze bine invitații pentru că, asemeni altor principi protestanți ai Transilvaniei, a preferat să joace cartea politică otomană pentru a contracara tendințele expansioniste ale habsburgilor catolici, de care se temea. Şi pe bună dreptate, întrucât, la sfârșitul secolului al XVII-lea, principatul a sfârșit prin a fi înglobat în Imperiu, iar „jugul de lemn otoman a fost înlocuit de cel de fier austriac”, după cum scria cu tristețe cronicarul maghiar Mihály Cserei.

Sursa:historia.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE