Știri
Așa se circulă corect pe autostradă! Cum să scapi de flash-uri și claxoane
Circulaţia pe drumurile cu două sau mai multe benzi este unul dintre subiectele care stârnesc controverse aprinse între şoferi. Mulţi conducători auto se consideră îndreptăţiţi să circule pe banda a doua, blocându-i pe vitezomanii care circulă în acelaşi sens. Codul Rutier îi obligă, însă, pe cei carecirculă pe banda a doua să le facă loc vitezomanilor.
Într-un articol cu titlul „Dobitoci pe autostradă”, publicat pe blogul personal în luna iulie a acestui an, jurnalistul Vlad Petreanu relata faptul că într-o duminică seara, într-un interval de două ore, pe Autostrada Soarelui au avut loc trei accidente rutiere. „Cine provoacă aceste accidente? ˂˂Jmekerii˃˃ care ˂˂îi dau blană˃˃ şi bagă flashuri de la un kilometru depărtare, ˂˂dă-teee, să moară mă-ta, că vin lansat, am maşinăă, ţăranee˃˃, cretinii care croşetează-n trafic la 180 kmh, dobitocii care stau în curul celui din faţă de parcă s-ar suspenda legile fizicii doar pentru că au scăpat ei de la zoo pe şosea”, a scris Vlad Petreanu pe blogul său.
Articolul a stârnit controverse aprinse în mediul online, mulţi şoferi susţinând că dacă circulă pe banda a doua de mers cu viteza maximă legală, nu au niciun motiv să se dea la o parte. Spre exemplu, şoferii din această categorie susţin că dacă pe autostradă viteza maximă admisă este 130 km/h, iar tu circuli pe banda a doua cu viteza de 130 de km/h, nu trebuie să îi faci loc celui care vine din spate, cu o viteză mai mare.
Fostul comisar-şef Nicolae Istrat, acum în rezervă, susţine că într-o astfel de situaţie, şoferul care circulă pe banda a doua, chiar dacă are viteza legală, comite o ilegalitate în momentul în care nu trece pe prima bandă. „Avem obligaţia să ocupăm banda întâi, chiar dacă ne aflăm pe banda a doua cu viteza maximă admisă. Legea prevede foarte clar că atunci când banda unu este liberă, indiferent de viteză, conducătorii auto trebuie să o folosească. Foarte mulţi merg pe banda doi, deşi banda unu este liberă. Nu contează cum circulă cel din spate.
Poate duce un bolnav la spital”, a arătat Nicolae Istrat, potrivit căruia problema este întâlnită şi pe străzile cu mai multe benzi din oraşe. Articolul din Codul Rutier care reglementează această problemă spune următoarele: „Când circulaţia se desfăşoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducatorii de vehicule în functie de intensitatea traficului şi viteza de deplasare, având obligaţia să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, daca aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane”.
O altă problemă des întâlnită la circulaţia pe autostradă este nesemnalizarea schimbării direcţiei de mers. Astfel, mulţi şoferi care schimbă banda unu cu banda doi, fac acest lucru fără să semnalizeze, ceea ce nu este corect din punct de vedere legal. „Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure ca o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic”, prevede Codul Rutier.
O mare problemă în cazul circulaţiei pe autostradă şi pe drumurile cu mai multe benzi apare în cazul accidentelor în care e necesară intervenţia Poliţiei, a Pompierilor sau a Ambulanţei. Cu ocazia unui accident recent petrecut pe o autostradă din România, mai mulţi şoferi blocaţi în trafic au întors maşinile şi au circulat în sens invers, pe banda de urgenţă. „Asta este o crimă”, susţine fostul comisar-şef de la Rutieră. „Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea şi la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roşie şi sonore”, prevede art 37, alin. 1 din Codrul Rutier.
Fostul comisar-şef din cadrul Poliţiei Timiş susţine că pentru a face loc maşinilor de intervenţie şoferii trebuie să oprească în afara drumului sau cât mai aproape de marginea din dreapta. Istrat a explicat că în cazul în care maşinile de pe prima bandă opresc pe dreapta, iar cele de pe banda a doua opresc pe stânga, iar coloana de maşini ia forma unui spic, există riscul ca una dintre maşini să nu mai poată înainta şi astfel să fie blocată trecerea maşinilor de intervenţie.
În cazul circulaţiei pe autostradă banda de uregnţă trebuie lăsată întodeauna liberă pentru maşinile de interevenţie. „Se interzice circulaţia, oprirea sau staţionarea autovehiculelor pe banda de urgenţă, cu excepţia cazurilor justificate, precum şi a autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritar”, prevede Codul Rutier, care îi lasă pe şoferi să interpreteze ce este „un caz justificat”. „Am văzut că unii opresc pe banda de urgenţă să se odihnească şi să fumeze. Ăsta poate fi numit un caz justificat?”, se întreabă fostul comisar-şef. Un şofer „jmeker” poate spune că odihna de care are nevoie pentru a nu provoca un accident rutier justifică oprirea pe banda de urgenţă.
sursa: adevarul.ro
Știri
APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești
Prier înseamnă timp favorabil, prielnic atât pentru semănatul holdelor dar și pentru turmele de animale. Datini, tradiții și obiceiuri românești, în luna aprilie
Conform tradiției populare românești, luna aprilie se mai numește și „Prier”. Această denumire populară, a lunii aprilie, provine de la verbul “a prii” și înseamnă timp prielnic pentru semănături, ori lucrări în gospodărie .
Când vremea este înșelătoare, cu timp friguros și secetos pentru lucrările de primăvară, aprilie anunță sărăcie și se numește și ”Traistă-n băț”. De fapt, în spiritualitatea populară se și spune că ”Prier priește, dar și jupuiește!”, aluzie la zilele capricioase, cu timp potrivnic lucrărilor de sezon. În această lună se continuă semănatul de primăvară, început în martie. Acum se închid țarinile, ceea ce înseamnă că oile și vitele nu mai au voie să pască libere iar pășunatul devălmaș este întrerupt pentru câteva luni, se formează turmele, se repară gardurile țarinilor, se tund oile înainte de a fi urcate la munte etc. Se mai spune, despre luna aprilie, că este o lună capricioasă în care vremea va fi ori geroasă, ori călduroasă. Totodată, în luna lui aprilie se fac prevestiri ale vremii ce va urma, astfel se nasc o parte din superstițiile acestei luni.
Dacă în luna lui Prier este vreme frumoasă și călduroasă, atunci luna mai va avea vreme rece, cu înghețuri; Dacă la Prier este vreme posomorâtă și rece, atunci luna lui mai va avea vreme frumoasă și călduroasă; Negura de la răsărit, din luna aprilie, e semn bun pentru anul în curs; Dacă în aprilie tună și fulgeră, atunci nu există motive să ne temem de ger; Vremea frumoasă din luna aprilie ne va aduce o vară furtunoasă, etc.
Veseli de 1 aprilie – superstiții de 1 aprilie
Ziua Păcălelilor şi Ziua internațională a păsărilor. Dar pe noi ne interesează primul aspect. De unde vine? Cum se … manifestă? şi ce superstiții avem de 1 Aprilie?
Ziua de 1 Aprilie a fost întotdeauna un prilej de distracție şi cum e sănătos să râzi, ne bucurăm şi noi când avem prilejul. Se pare că originile acestei zile se regăsesc, ca multe alte obiceiuri, în schimbarea calendarului gregorian. Se spune că, odată cu această schimbare, mulți nu s-au putut obişnui cu noile date ale sărbătorilor. Și atunci, în timpul lui Carol al IX-lea, mulți neadaptați sărbătoreau Anul Nou la… 1 Aprilie! Cei ce sărbătoreau astfel erau numiți „nebuni de Aprilie”. Apoi obiceiul s-a perpetuat până-n zilele noastre, pierzându-şi semnificația inițială şi păstrând doar… ”nebunia”. Pentru că e o nebunie veselă şi plăcută! Superstiţia spune că păcăleala de 1 Aprilie trebuie făcută până la ora 12:00, cele după această oră, se zice că aduc ghinion. Tot o superstiţie spune că în ziua de 1 Aprilie nu se fac căsătorii, pentru că: ori acestea nu durează, se destramă, ori soţul va fi „sub papuc”. La noi, se spune că dacă nu păcăleşti pe nimeni de 1 Aprilie, tot anul până la celălalt 1 Aprilie vei fi tu cel păcălit. Tot anul? Nu-i cam mult? Dar dacă aşa zice superstiţia, să ne grăbim să păcălim pe cineva. Pardon: ce vă spunem mai jos nu-i păcăleală.
Sărbătoarea Floriilor – tradiții și obiceiuri
Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile este prima sărbătoare cu dată schimbătoare din calendarul anului bisericesc. Totodată, Floriile deschid ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie la Înălțarea Domnului. În ziua de Florii există obiceiul de a merge la Biserică cu ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfințite de către preot. Conform tradiției creștine, obiceiul ne amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi, când a fost întâmpinat de mulțime cu ramuri de măslin și crenguțe de palmier sau flori. Crenguțele de salcie vor fi împărțite credincioșilor ce au participat la slujba de Florii. Aceștia vor lua crenguțele acasă și le vor pune la geamuri, la uși și la porți pentru a le apăra casele de rele și necazuri. În unele zone ale țării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, peste mijloc, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. Exista și obiceiul ca părinții sa-și lovească copiii cu nuielușa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că așa vor crește sănătoși și înțelepți. Oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Exista credința că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămână fără rod. În ziua de Florii, stupii erau împodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate, sau erau utilizate și în scopuri terapeutice, oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriți de diferite boli. Un alt obicei, întâlnit în ziua de Florii, este acela de a trece pe la mormintele rudelor pentru a le agăța de cruci crenguțele de salcie, astfel aceștia vor ști că Paștele se apropie. Tot în ziua de Florii, șnurul de mărțișor se va agăța într-un copac înmugurit sau înflorit pentru a avea sănătate și belșug în anul ce urmează. Totodată, ziua de Florii este prilej de sărbătoare pentru cei cu nume de flori, deoarece își serbează onomastica.
Obiceiul Lazaritelor
Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiției, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama sa să facă plăcinte. Urcând întru-un copac să ia muguri pentru animale, își aduce aminte de plăcinte. Se grăbește să coboare, cade și moare. Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, exista obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la țară să facă ofranda de pomenire a morților împărțind plăcinte de post. Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lazarita, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma că Lazarita era un ceremonial la care participau numai fetele. „Una din fete, numita Lazarita, se îmbrăca în mireasă și colinda împreună în fața ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazăr sau Lazarica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunza, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.
Sărbătoarea dinților
Ziua de 11 aprilie este dedicată Sfântului Antipa, despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinți și măsele. Sfântul Antipa s-a rugat pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de alte boli, între care și nesuferita durere a dinților.
Sursa:azm.gov.ro, sursa foto:dragusanul.ro
Știri
Ziua Păcălelilor: Originea acestei zile și cum este sărbătorită în alte țări. Nimeni nu are voie să se supere pe 1 aprilie
De Ziua Păcălelilor nimeni nu are voie să se supere: Care este originea zilei
În fiecare an, la 1 aprilie, oamenii din lumea întreagă marchează Ziua păcălelilor, cunoscută și ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor, când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puțin succes, să-i facă o șotie colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie, mai exact, toată lumea păcălește pe toată lumea.
Celebrarea Zilei Pacalelilor isi are originile in Franta, in secolul al XVI-lea, cand a fost adoptat calendarul Gregorian, care a mutat Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie. Vestea noului calendar s-a raspandit incet iar cei care continuau sa sarbatoreasca anul nou de 1 aprilie era considerati ″pacalitii de 1 aprilie″.
In Franta, 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, este numita Poisson d’Avril, adica „pestele de aprilie”, cu referire la un peste tanar, usor de capturat. Francezii obisnuiesc sa-si pacaleasca prietenii lipind-le pe spate un peste de hartie. In momentul in care cineva descopera farsa, acesta trebuie sa strige „Poisson d’Avril!”.
Timp de 200 de ani, practica farselor de 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, s-a raspandit in Anglia si in Statele Unite. Toate farsele trebuie sa fie facute pana la ora pranzului. Orice farsa facuta dupa aceasta ora va aduce ghinion farsorului.
ZIUA PACALELILOR, 1 APRILIE – Cei care nu raspund cu zambetul pe buze unei farse facute de vor fi urmariti de ghinion tot anul. Barbatii pacaliti de o femeie frumoasa de Ziua Pacalelilor vor ajunge sa o ia de nevasta, sau, daca barbatul este casatorit, cei doi vor ramane prieteni foarte buni.
Originea acestui obicei nu este cunoscută cu exactitate. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alții cred că provine de la adoptarea noului calendar. Ipoteza acceptată de majoritate, însă, susține că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, conform site-ului www.infoplease.com. În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar în 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut trecerea de la vechiul calendar iulian la noul calendar, care avea să-i poarte numele — calendarul gregorian, sărbătoarea Anului Nou mutându-se de atunci pe 1 ianuarie. Oamenii au avut probleme în a se obișnui cu noua dată a acestei sărbători și au continuat să-și trimită felicitări și să-și facă urări tot pe 1 aprilie. Cei care continuau să sărbătorească Anul Nou la 1 aprilie au fost numiți „nebuni de aprilie”, de unde și denumirea de Ziua nebunilor (April Fools’ Day) sau Ziua păcălelilor. Cu timpul, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoțite adeseori de cadouri hazlii, relatează Agerpres.
Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca Zi a păcălelilor în majoritatea țărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, a trecut peste ocean și s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor de pe glob. Este totuși sărbătorită cu preponderență în Europa și în America și mai puțin de civilizațiile orientale.
La noi în țară, Ziua păcălelilor se sărbătorește începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, se obișnuiește ca farsele să fie făcute până la ora prânzului, altfel acestea aduc ghinion păcăliciului. Tradiția spune că dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Dar nu este indicat să te căsătorești la 1 aprilie, pentru că bărbatul însurat în această zi va fi toată viața sub papucul nevestei. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar fi bine să stea departe de jocurile de noroc.
Prin celebrarea acestei sărbători, ziua de 1 aprilie devine un prilej de bucurie și de distracție pentru toți cei care au simțul umorului, sau, așa cum spunea scriitorul Mark Twain, „ziua de 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”.
Alte superstitii de 1 APRILIE – ZIUA PACALELILOR:
=> In regiunea Tirol, din Elvetia, un manunchi de paie este ingropat de 1 APRILIE, pentru ca recolta sa fie bogata in sezonul urmator.
=> Copiii nascuti de ZIUA PACALELILOR vor fi norocosi in afaceri, dar vor fi urmariti de ghinion la jocurile de noroc.
=> Indragostitii nu ar trebui sa se casatoreasca pe 1 APRILIE, pentru ca mariajul nu va functiona, ori pentru ca femeia va fi “cocosul” in familie.
=> Cel care nu va pune la cale o farsa de ZIUA PACALELILOR va fi pacalit pentru tot restul anului.
Știri
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba: Licitație pentru achiziții de peste 2,8 milioane de lei
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba
Serviciul de Ambulanță Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o procedută de achiziție derulată în cadrul unui amplu proiect de digitalizare finanțat prin PNRR.
Achiziția are o valoare totală estimată de peste 2,8 milioane de lei.
Serviciul de Ambulanță Județean Alba a semnat, la sfârșitul lunii septembrie 2024, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului ”Digitalizarea Serviciului de Ambulanță Județean Alba”.
Scopul proiectului este implementarea unui sistem informatic integrat printr-un ansamblu arhitectural digital ce îmbină în mod armonios echipamentele hardware și aplicațiile software.
Obiectivele proiectului sunt îmbunătățirea/dezvoltarea rețelelor de comunicații și a infrastructurii IT și hardware la nivelul instituției și implementarea unui software non-clinic integrat și interoperabil.
Achiziția în curs cuprinde echipament si accesorii pentru computer, computere portabile, computer de birou, surse de alimentare electrică continuă, echipament de rețea, pachete software pentru editare de text, servere și servicii de instalare de computere și de echipament de procesare a informațiilor.
Data limită pentru primirea ofertelor este 28 aprilie.