Rămâi conectat

Social-Economic

Aproape 14 milioane de lei, plăți pentru beneficiarii ajutoarelor de la stat din Alba

Publicat

în

La aproape 14 milioane de lei se ridică valoarea plăților efectuate, luna trecută, de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba.

Directorul instituției, Flaviu Cozuc, ne informează că aceste plăți au fost acordate celor peste 100.000 de beneficiari aflați în plată. Plățile au fost direcționate către cei aproape 63.000 de copii beneficiari ai alocațiilor de stat, celor circa 32.000 de persoane cu handicap sau însoțitori ai acestora. Au mai fost plătite alocațiile pentru susținerea familiei pentru aproximativ 4.300 de beneficiari, alocații de plasament pentru aproape 900 de beneficiari și indemnizații pentru creșterea copilului, pentru circa 3.000 de beneficiari. Tot luna trecută AJPIS Alba a efectuat plăți pentru cei 5.300 de beneficiari ai ajutorului social.

Citește și Ce salariu vor avea Klaus Iohannis și Victor Ponta, după creșterea anunțată de premierul interimar

Flaviu Cozuc spune că cele mai importante plăți au fost efectuate pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, în valoare de aproape 5 milioane de lei, pentru alocațiile de stat pentru copii, aproape 4 milioane de lei și pentru indemnizațiile de creștere a copilului, ce au însumat peste 2 milioane și jumătate de lei dar și pentru ajutorul social, pentru care au fost virați beneficiarilor aproape 1.200.000 de lei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Social-Economic

„Împreună dăruim bucurie”, pentru vârstnici, la Sebeș

Publicat

în

„Împreună dăruim bucurie”, pentru vârstnici, la Sebeș

„Împreună dăruim bucurie”, este campania prin care Direcția Generală de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș și-a propus și în acest an să aducă bucurie și zâmbete pe chipurile persoanelor vârstnice singure din comunitatea locală.
200 de persoane vârstnice au primit în pragul sărbătorilor pascale pachete alimentare constând în faină, zahăr, ulei, orez, conservă de carne, paste, cozonac, suc și role de hârtie.
„Voluntarii noștri au fost entuziasmați să ofere căldură, bucurie și o vorbă bună bunicilor comunității”, au precizat reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș.
Aceștia au adresat mulțumiri pentru implicare primarului municipiului Sebeș, Dorin Nistor, viceprimarului municipiului Sebeș, Dorin Albu, sponsorilor, voluntarilor de la Asociația Laudă semințelor, coordonați de Bogdan Turcu, Centrulului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, elevilor de la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș și Liceul Tehnologic Sebeș, coordonați de profesoarele Cornelia Cosma și Mihaela Suciu, Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și nu în ultimul rând, echipei Direcției Generale de Asistență Socială, Medicală și Comunitară Sebeș.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Mare: Ce nu ai voie să faci

Publicat

în

Ce nu ai voie să faci în Vinerea Mare

Ultima vineri din Postul Paștilor este potrivit tradiției zi de post negru – nu se bea decât apă toată ziua.

Potrivit tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, deoarece pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet.

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârșește niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea trupului Său pentru înmormântare.

Seara se cântă Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care il poartă preoții, ajutați de credincioși simbolizează trupul Mântuitorului.

După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.

sursa: crestinortodox.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Vinerea Mare: Care este programul serviciilor religioase de la catedrala ortodoxă din Alba Iulia

Publicat

în

Care este programul serviciilor religioase de la catedrala ortodoxă din Alba Iulia în Vinerea Mare

În Vinerea Mare, zi aliturgică, va fi un program special al serviciilor religioase la catedrala ortodoxă din Alba Iulia.

Iată care este acesta:

Sfânta și Marea Vineri
Răstignirea Domnului
(Zi aliturgică și ajun)

ora 7.00-9.00 – Ceasurile Împărăteşti şi Obedniţa

ora 9.00-9.45 – Vecernia cu scoaterea Sfântului Epitaf

ora 18.00-21.00 – Denia Prohodului Domnului cu Procesiunea Sfântului Epitaf

sursa: reintregirea.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba