Sport
Amenzi de peste 42.000 de lei, aplicate în 24 de ore : Acțiune a polițiștilor și jandarmilor, în Alba
În ultimele 24 de ore, peste 200 de poliţişti din structurile de ordine publică şi poliţie rutieră au acţionat pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică precum şi pentru asigurarea unui trafic rutier în condiţii de siguranţă. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba continuă acţiunile dedicate creşterii siguranţei cetățeanului.
În cursul zilei de ieri, 21 iunie a.c., 201 poliţişti din structurile de ordine publică şi poliţie rutieră au acţionat pentru menţinerea siguranţei publice, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi prevenirea accidentelor rutiere.
Poliţiştii, alături de jandarmi, au constituit, în total, 99 de patrule de siguranţă publică, din care 10 mixte şi au folosit, 75 de mijloace auto.
Pe principalele artere rutiere din judeţ, poliţiştii din structurile de poliţie rutieră au acţionat pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor, fluidizarea şi controlul traficului rutier dar şi pentru combaterea excesului de viteză, fiind folosite 11 aparate radar.
În această perioadă, efectivele de ordine publică şi poliţie rutieră au aplicat 191 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.475 lei și au confiscat bunuri în valoare de 2.000 de lei.
Totodată, au constat 9 infracțiuni, din care două în flagrant delict, au reţinut două permise de conducere şi au retras 5 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii au intervenit la 37 de solicitări venite din partea cetățenilor, dintre acestea 36 fiind primite prin intermediul serviciului 112.
Sport
Titlu național la volei feminin cucerit de CSO Voluntari la Blaj
Titlu național la volei feminin cucerit de CSO Voluntari la Blaj
CSO Voluntari a cucerit, la Blaj, primul titlu național la volei feminin din istoria sa.
După două succese pe teren propriu în finala Diviziei A1 cu Volei Alba Blaj, echipa din județul Ilfov a câștigat și meciul al treilea al ultimului act din campionatul național.
Pe seturi, în „Alba Blaj Arena”, scorul final a fost 3-1 în favoarea noii campioane.
CSO Voluntari a primit, în „Mica Romă”, din partea conducerii Federației Române de Volei, și trofeul și medaliile cuvenite.
foto: facebook Federatia Romana de Volei
Sport
Atomic Blaj, debut la minibaschet masculin cu rezultate de apreciat la Festivalul Regional
Debut la minibaschet masculin cu rezultate de apreciat pentru Atomic Blaj
Echipa Atomic Blaj a avut parte de un debut pozitiv la nivelul baschetului competițional juvenil.
Echipa din „Mica Romă” a participat la prima ediție a Festivalului Regional de minibaschet, la Brașov, în „Zeiden Arena”. În fapt a fost prima participare oficială a unei echipe din Blaj la o competiție organizată de Federația Română de Baschet. Atomic Blaj, formație pregătită de Andreea Ioana Beldian, a reușit rezultate notabile la competiția de sub Tâmpa, turneu care a avut la start 34 de echipe de minibaschet din Alba, Brașov, Sibiu și Vâlcea.
La feminin a fost LPS Alba Iulia, iar la masculin Atomic Blaj, care a obținut 3 victorii în cele 5 întâlniri disputate (adversari au fost Andu Galben Brașov, Perform Mediaș, Mini Hoops Brașov, Kids Tâmpa Brașov și Andu Sibiu Negru).
„Înființarea secției de baschet și afilierea clubului nostru la F.R.de Baschet, împreună cu proiectul de regionalizare al federației de baschet, diversifică oferta locală privind practicarea unei ramuri sportive la nivelul zonei Blaj. Înscrierile sunt în continuare deschise la nivelul grupelor de babybaschet și minibaschet”, a transmis Dan Balu, fondator și președinte la Atomic Blaj.
Sport
CSU Alba Iulia joacă în deplasare: Cu cine și când
Meci în deplasare pentru CSU Alba Iulia
În play-off-ul seriei a noua a ligii a treia de fotbal, CS Universitar din Alba Iulia va juca în deplasare.
Partida din județul Mureș cu Unirea Ungheni este programată sâmbătă 27 aprilie, de la ora 17.00.
CSU este fără victorie și fără gol marcat în play-off. În runda precedentă formația universitară albaiuliană a fost învinsă cu 1-0, la Sebeș, de liderul Gloria Bistrița-Năsăud.
foto: facebook Csu Alba Iulia
-
Știriacum 7 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 7 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum o zi
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum 20 de ore
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază