A venit asadar Ziua Muncii, cea care prin excelenta se sarbatoreste la iarba verde, cu gratarul incins alaturi. Si ca in fiecare an, mititelul o sa fie regele petrecerii.

Acest produs cu traditie in cultura romaneasca a aparut la inceputul secolului trecut, iar reteta originala a fost revendicata de mai multi bucatari. Indiferent cine este inventatorul, nu uitati sa luati paine proaspata si mustar, inainte sa plecati de acasa.

Mititeii reprezintă un fel de mâncare românească, un fel de chiftele la grătar, de obicei de formă cilindrică, a căror compoziție constă din carne de vacă (uneori amestecată cu carne de oaie sau de porc), la care se adaugă usturoi, piper negru și uneori ardei iute. De obicei sunt mâncați cu muștar. Legenda spune că mititeii au fost inventați într-o seară la hanul “La Iordachi” din București, binecunoscut pentru cârnații săi, când bucătăria a rămas fără învelișuri.

O alta sursa scrie despre micii de la Carul cu Bere vestit in acea vreme. Bucatarul de la acea vreme, vorbea despre originea sarbeasca a acestui preparat. Intr-o scrisoare datata 16 iunie 1920, proprietarul descrie reteta acestui preparat: „Mititeii sunt un produs culinar din carne de vita, in stare finita de sapte pana la opt centimetri si la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare intre mese la o halba de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mancare de sine statatoare”, scrie stirileprotv.ro.

La fel de populari in perioada interbelica erau si mititeii lui Pastorel. In reteta sa, carnea de vita trebuia sa provina de la ceafa, coada sau pulpa. Iar pe langa amestecul de condimente, trebuia sa contina si miez de franzela inmuiat in usturoi.

Astazi s-a dezvoltat o intreaga industrie in jurul mititeilor. In zilele noastre, micii se fac pe banda rulanta. Numai in aceasta fabrica se pregatesc pentru 1 mai 150 de mii de bucati. De obicei reteta contine un amestec de carne de vita si carne de porc, insa proportiile difera in functie de zona.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor: Ce să faci în această zi pentru a fi ferit de rele și boli

Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare este ultima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, care începe în Duminica Floriilor şi se încheie în Sâmbăta Mare.

Aceasta este cea mai aspră săptămână a postului, amintind de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile. După Lunea Mare și Marțea Mare, Miercurea Mare este o zi importantă, plină de simboluri și tradiții. Iată ce este bine să faci în această zi pentru a fi ferit de rele și de boli.

Miercurea Mare a Săptămânii Patimilor ne apropie de Sfintele Paşti. Denia care se ține în această seară îl aduce în prim-plan pe Iuda, apostolul trădător şi, totodată, se face pomenirea femeii păcătoase care, în dorinţa de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Până Duminică, în ziua Învierii Domnului, credincioșii ortodocși au obiceiul de a posti. Unii țin chiar post negru, nemâncând nimic, începând din Miercurea Mare și până de Paște. Mai mult, se spune că cei care reușesc să țină post negru în această zi vor fi protejaţi tot anul de boli.

Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a trădat pe IIsus

Aceasta este ziua în care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post. Astfel, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), Miercurea Mare este una din cele două zile ale săptămânii în care creştinii postesc pe tot parcursul anului, cu excepţiile zilelor marcate ca „harţi” în calendarul ortodox.

Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spăla și călca. Din această zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele, scrie a1.ro.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești.

Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

Istoric
Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymarket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.

În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8.

Eveniment anual
În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”.

La scurt timp, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviștilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate și al căror protest fusese înăbușit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate și ca ultimul lung week-end al verii.

Instrumentare politică

1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.

În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: Certurile și neînțelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unității și înălțării națiunii. Ziua de 1 mai a fost transformată de către naziști într-o sărbătoare propagandistică. Se suținea că ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii națiuni și nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare și a decadenței. Serbările câmpenești, chioșcurile cu bere și spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizațiile muncitorești au fost înlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 mai (de exemplu, în Germania).

În diferite țări

În Germania, 1 mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către Sozialistengesetz, militanții Internaționalei au convenit să se întâlnească în parcuri purtând o astfel de panglică. Intrată în uitare în Germania de Vest, ea a fost mare sărbătoare în Republica Democrată Germană.

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE