Societate
Amenzi de aproape 90 de mii de lei după noi acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba
Amenzi de aproape 90 de mii de lei după noi acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba
În perioada 8-9 septembrie 2023, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 1259 de persoane și au fost verificate 872 de autovehicule.
Au fost constatate 403 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 88.675 lei. Au fost retrase 11 certificate de înmatriculare și au fost reținute 17 permise de conducere.
Au fost efectuate 542 de testări privind consumul de alcool și droguri, iar polițiștii au constatat 23 de infracțiuni.

Potrivit IPJ Alba, conducătorii auto au fost conștientizați în legătură cu riscurile reprezentate de conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului sau a drogurilor și au fost informați în legătură cu modificările legislative recente, care se referă la faptul că persoanele care conducând fără drept, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, provoacă accidente rutiere, soldate cu decesul vreunei persoane, vor fi condamnate cu executarea pedepsei. Deci, în cazul acestora nu este posibil ca instanța de judecată să dispună suspendarea executării pedepsei.
Societate
5 martie: Ziua Mondială a Eficienţei Energetice
Zi mondială dedicată eficienței energetice
„Ziua Mondială a Eficienţei Energetice”, marcată pe 5 martie, este sărbătorită în cinstea celei dintâi reuniuni a experţilor din lume, care a avut loc pe 5 martie 1998, în Austria, unde s-a discutat despre criza energetică şi soluţiile sale posibile.
Marcarea zilei este o oportunitate de a reflecta asupra practicilor ce vizează o utilizare durabilă şi raţională a energiei, precum şi asupra angajamentului guvernelor, companiilor şi instituţiilor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.
Agenția Internațională a Energiei estimează o creștere a consumului mondial de energie cu 40% în următoarele două decenii, ceea ce înseamnă că guvernele ar trebui să pună în aplicare măsuri speciale, cum ar fi utilizarea de energie din surse regenerabile, dar, mai presus de toate, să promoveze campanii pentru o utilizare mai eficientă și de economisire a energiei.

Societate
20 februarie: Ziua mondială a justiției sociale
Zi mondială dedicată justiției sociale
La data de 20 februarie este marcată, anual, Ziua mondială a justiţiei sociale, la iniţiativa Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) din 26 noiembrie 2007.
ONU lansează un apel tuturor statelor membre, organizaţiilor care militează pentru justiţie socială, tinerilor şi societăţii civile de a găsi, prin dialog şi cooperare, mijloace eficiente prin care să reducă inegalităţile sociale, conflictele din interiorul societăţilor şi să întărească instituţiile care protejează drepturile celor care muncesc.
ONU atrage atenţia că, în ultimii ani, tensiunile sociale şi problemele economice au fost exacerbate pe fondul pandemiei de COVID-19, dezastrelor naturale, disputelor geopolitice şi conflictelor armate.
Scopul Zilei mondiale a justiţiei sociale este de a atrage atenţia factorilor responsabili asupra unor probleme precum sărăcia, şomajul şi excluziunea socială. În literatura de specialitate, se consideră că un individ este exclus social dacă este rezident într-o zonă geografică a societăţii, dar din motive în afara controlului său nu poate participa la activităţile normale ale cetăţenilor din acea societate, chiar dacă şi-ar dori să o facă.

sursa: agerpres.ro
foto: un.org
Societate
17 februarie: Ziua bunătății spontane
Zi internațională dedicată bunătății spontane
Ziua bunătăţii spontane, marcată în 17 februarie, a debutat în Noua Zeelandă, după ce Josh de Jong, blocat în trafic şi înconjurat de şoferi nervoşi şi agresivi s-a gândit ce bine ar fi, dacă măcar o zi pe an oamenii ar fi mai buni unii cu alţii, fără să aştepte răsplată.
Această zi creşte în popularitate de la an la an, fiind sărbătorită de indivizi, grupuri şi organizaţii, și subiect de carte şi film.
„Join Me” este o carte scrisă de umoristul Danny Wallace şi în care oamenii sunt încurajaţi să facă fapte bune, în special în zilele de vineri, numite „vinerile bune”. Wallace a mai scris şi „Bunătatea spontană: 365 de moduri în care poţi face din lume un loc mai frumos”.

sursa: tvrinfo.ro