Rămâi conectat

Social-Economic

Ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici: Care este termenul legal pentru depunerea cererii

Publicat

în

Ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici: Care este termenul legal pentru depunerea cererii

Ajutorul de încălzire se acordă persoanelor cu venituri mici, în perioada 1 noiembrie-31 martie

Persoanele singure sau familiile care nu-şi permit să plătească facturile de încălzire în sezonul rece pot solicita, pe 15 octombrie, ajutor de la stat. Subvențiile vor fi lunare și vor acoperi chiar în proporție de 100% suma, în cazul în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei. Cererile se depun la primării până pe 15 octombrie.

Legea consumatorului vulnerabil a fost adoptată de Parlament și prevede acordarea unor ajutoare financiare pentru încălzirea locuinței.

Acestea pot ajunge până la 500 de lei, dar vor fi abrobate în funcție de veniturile solicitanților. Cu cât este mai mare, cu atât sprijinul va fi mai mic.
Ajutor de la stat pentru încălzire. Cine-l primește și care este termenul legal pentru depunerea cererii

Limita maximă a veniturilor până la care o persoană poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 1.386 de lei de persoană, în cazul familiilor, şi 2.053 de lei, în cazul persoanelor singure.

Statul estimează ca vor fi ajutate 524.000 de gospodarii și că va achita 389 de milioane de lei. În principal, este vorba despre persoane aflate în asistenţă socială, pensionari, dar și angajați plătiți cu salariul minim pe economie.

Subvenţia va fi decontată direct din preţul facturii. Cererile se vor depune la autoritățile locale până pe 15 octombrie, dar subvențiile se vor aplica de la 1 noiembrie.

Deocamdată, multe primării nu au primit tipizatele de la Ministerul Muncii, pentru ca beneficiarii să le poată completa.
Cum se acordă ajutorul la încălzire. Veniturile solicitanților

Ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, astfel:

în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1.040 lei;
în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.040,1 lei şi 1.160 lei;
în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.160,1 lei şi 1.280 lei;
în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1.280,1 lei şi 1.386 lei;
în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1.280,1 lei şi 2.053 lei.

Ajutorul de încălzire cel mai mare va fi pentru încălzirea pe bază de nergie electrică

Valoarea de referinţă în funcţie de sistemul de încălzire utilizat va fi stabilită de Guvern şi nu va putea fi mai mică de:

– 250 lei/lună, pentru gaze naturale;

– 500 lei/lună, pentru energie electrică;

– 320 lei/lună, pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

„Lunar, în termen de 10 zile de la primirea facturii, asociațiile de proprietari/locatari au obligația de a defalca cheltuielile privind energia termică pe consumatori individuali, ținând cont de ajutorul pentru încălzirea locuinței stabilit în condițiile prezentei ordonanțe de urgență”, se arată în lege.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Social-Economic

Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Publicat

în

Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba recrutează candidați pentru admiterea organizată în sesiunea aprilie-iulie la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

Pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani, fete și băieți, cu diplomă de bacalaureat, apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, cu capacitate deplină de exerciţiu.

Candidații trebuie să fie cetățeni români cu domiciliul în țară și să cunoască limba română scris şi vorbit. Ei trebuie să fi obţinut cel puțin media 9.00 la purtare pe parcursul anilor de liceu, să nu fi fost examatriculați din școală pentru abateri disciplinare și să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate. Nu vor fi admiși candidați cu antecedente penale nereabilitați, aflați în curs de urmărire penală ori de judecată, cei destituiţi dintr-o funcţie publică sau concediați disciplinar în ultimii 7 ani, precum și cei care au desfăşurat activităţi de poliţie politică.  Cererea-tip de înscriere completate și semnate, declaraţia privind luarea la cunoştinţă despre condiţiile legale, criteriile specifice, celelalte condiţii de organizare a concursului şi măsurile care vor fi luate în cazul neîndeplinirii acestora, copia cărții de identitate și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către ISU Alba, se transmit exclusiv în format electronic, inclusiv sâmbăta și duminica, la adresa de e-mail [email protected], până pe 14 mai, la ora 16.00.

În total, vor fi scoase la concurs 300 de locuri pentru IGSU, dintre care 275 de locuri pentru subofițeri de pompieri și protecție civilă (din care două locuri pentru romi) și 25 de locuri pentru maiștri militari auto. În 21 mai este termenul de depunere a tutoror documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare și termenul până la care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Cadouri de Paști pentru veteranii de război din Alba

Publicat

în

Pentru veteranii de război din Alba, cadouri de Paști

Ca în fiecare an de la înființare, Sucursala Alba a Asociației Militarilor Veterani și Veterani cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, condusă de locotenent-colonelul în rezervă Daniel Albu, a făcut un gest creștinesc, vizitându-i pe doi dintre foștii luptători pe front din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a le oferi cadouri cu prilejul apropiatelor sărbători pascale.

Astfel, prin grija secretarului sucursalei, plutonierul adjutant în rezervă Cristian Zbutea, au fost achiziționate alimente de bază (ulei, zahăr, făină), dulciuri, vin, brânzeturi, fructe și alte produse alimentare. Zilele trecute locotenenet-colonelul în rezervă Cătălin Fara și subofițerii Ioan Hațegan, Lucian Pavelescu, Ioan Mihu și Sorin Andreș s-au deplasat la locuințele veteranilor de război Gheorghe Tamaș, de 101 ani, din Daia Română, și Neculai Vrabie, de 99 de ani, din Alba Iulia, pentru a le înmâna pungile cu cadouri de Paști.

Alături de cadourile consistente dăruite, veteranii din teatrele de operații le-au transmis celor doi eroi de război multă sănătate și viață lungă, precum și tradiționala urare „Paște fericit!”, alături de cei dragi!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea

Publicat

în

Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni

Marți 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, după Sfânta Liturghie, elevii învățătoarei Luminița Manole din clasa a III-a A de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud și membri ai Centrului cultural-catehetic „Adormirea Maicii Domnului” al Parohiei Ortodoxe Aiud III au fost prezenți în mijlocul beneficiarilor Centrului rezidențial „Acoperământul Maicii Domnului” de la Unirea, în cadrul unei acțiuni social-filantropice.
„Astfel, pe lângă darurile simbolice și frumoasele felicitări pascale realizate de mânuțele lor, cei mici au sădit în sufletele vârstnicilor împovărați de ani și de suferință bucuria și optimismul atât de necesare în vremurile pe care le trăim.
Această activitate, desfășurată spre finalul Postului Mare, în Săptămâna Floriilor, dincolo de scopul filantropic, i-a conștientizat pe elevi că faptele milei creștine sunt mângâiere nu doar pentru sufletul semenului de lângă noi, cât și pentru sufletul nostru. Întrucât Mântuitorul Hristos vorbește adesea de milostenie și de ajutorarea celor aflați în nevoi sau în singurătate, prin astfel de acțiuni practice, cunoscutele sintagme „Dăruind vei dobândi” sau „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” își găsesc înțeles mult mai ușor în conștiința copiilor.
De-a lungul vremii, în cadrul proiectelor inițiate de parohia noastră în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud și cu diferite centre sociale din cadrul rețelei „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, elevii au participat la numeroase evenimente sau acțiuni social-filantropice. În același duh al iubirii milostive, și activitatea de astăzi se încadrează în tematica Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și a Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, a precizat preotul Nicolae Aloman.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba