Exponatul lunii februarie 2023 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeş

Exponatul este o adeverință originală eliberată de Școala de Belle-Arte din București pentru Sava Henția, în 8 septembrie 1867, student la acea dată la specializarea Pictură, prin care se certifica faptul că tânărul artist plastic se afla în imposibilitatea de a avea alte activități decât pe cele pentru care se pregătea, deoarece era „din naștere surd și mut”, condiție care era probată printr-un certificat medical eliberat de profesorul de anatomie al instituției, dr. W. Marcovici.

Adeverința a fost semnată de reputatul pictor și grafician român Theodor Aman (1831-1891), fondatorul și directorul Școlii de Belle-Arte din București. În continuare, este reprodus conținutul integral al documentului, păstrând ortografia vremii:

„Certificatu prin care se atestă că D-nu Savu Hinția elevu Bursier din Școala de Belle-Arte din București (Secțiunea de Pictură) este în imposibilitate d’a avea altă occupațiune de cît cariera ce a înbrățișatu, fiind din naștere Surdu și Mutu, precum se pote confirma într’un cipu și mai legalu prin alăturatu certificatu medicalu. Direcţiunea Şcolei de Belle-Arte din Bucureşti crede că zoticnind pe mai sus numitulu elevu de la occupațiunile salle în care a făcut deja un progresu destulu de însemnatu, nu numai că aceasta ar fi forte periculos pentru dânsulu, dar ar fi privatu în viitoru de singurul mijloc d’a se nutri, fiind silitu apoi să allerge la Clemenţa publică. Directorele Şcolei de Belle-Arte din Bucureşti, Th. Aman (ss)”.

Din textul adeverinței se remarcă grija pe care conducerea instituției de învățământ superior i-o purta lui Sava Henția, dar și faptul că tânărul student înregistrase deja progrese însemnate în pictură. Cu toate acestea, una dintre afirmațiile celui care a scris textul este eronată, Sava Henția nefiind surd și mut din naștere. El și-a pierdut auzul în urma unui nefericit incident petrecut la un an după ce s-a stabilit la București, când, în 1863, mahalaua Sf. Elefterie, unde se aflau locuinţa şi atelierul unchiului său Zaharia Dănciulescu, în al cărui atelier lucra la retușarea fotografiilor, a fost inundată de apele Dâmboviței. Surprins în toiul nopții de apele învolburate, Sava Henția a reușit să se salveze de la înec înotând până pe dealul Schitu Măgureanu. La scurt timp, și ca urmare a acelui incident, s-a îmbolnăvit de febră tifoidă și datorită administrării ca tratament, dar în exces, a chininei și-a pierdut aproape complet (dar nu total) auzul.

De asemenea, nici afirmația că era mut nu este credibilă, din moment ce el a surzit la vârsta de 15 ani, iar excesul de chinină afectează doar auzul. De altfel, din relatările de epocă aflăm că deși surzenia a persistat și își înțelegea interlocutorii „citindu-le buzele”, el vorbea, chiar dacă cu unele dificultăți și foarte încet.

Cu aceste dizabilități, în anul 1865 Sava Henția începea cursurile Școlii de Belle-Arte din București, sub coordonarea profesorilor Theodor Aman şi Gheorghe Tattarescu, pe care le-a absolvit în 1870, pentru ca, ulterior, între 1871 și 1874, să beneficieze de o bursă la Paris, la École nationale supérieure des Beaux-Arts, sub îndrumarea pictorului Alexandre Cabanel.

Întors în țară în anul 1874, s-a căsătorit cu Irma Potoczki, pe care a cunoscut-o în satul natal, Sebeșel. Din 1875 a activat ca profesor de desen şi caligrafie la Azilul „Elena Doamna”, dar şi la alte şcoli din Bucureşti, în timpul liber dedicându-se picturii.

A participat la Războiul de Independență (1877-1878), în calitate de „pictor de front”, alături de alţi mari artişti plastici români ai vremii, ca Nicolae Grigorescu, George Demetrescu Mirea şi Carol Popp de Szathmári. Datorită dizabilităților sale, Sava Henţia a activat în special în spatele liniilor, imortalizând numeroase scene de bivuac, fiind fascinat mai ales de unitățile de artilerie. Majoritatea desenelor şi uleiurilor sale, inspirate de Războiul de Independență, au fost achiziţionate pentru a face parte din colecţia regală și, mai mult, pentru aceste lucrări a fost recompensat cu medalia artistică „Bene-Merenti”, clasa a II-a.

Sava Henția a murit în anul 1904, la București, lăsând în urma sa o operă bogată (peste 500 de portrete, compoziţii istorice, peisaje, naturi statice etc.), rezultatul unei remarcabile activităţi artistice, lucrările sale păstrându-se în colecțiile a numeroase muzee din țară, dar și în ale unor particulari.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE