Știri

Acum două secole, românii se luptau cu ciuma folosind izolarea și „distanțarea socială”

Publicat

acum 4 ani

în

25/04/2020

Urgia unor molime mortale a lovit Țările Române de sute de ani. Valuri și valuri de epidemii de ciumă, holeră, tifos și alte asemenea boli ce însemnau pe atunci aproape moarte sigură dacă te îmbolnăveai. Unele dintre cele mai grave situații s-a înregistrat în 1812-1813, în Muntenia și, în 1819, în Moldova.

Și atunci, ca și acum, oamenii încercau să se ferească de infectare, stăteau în izolare în case, încercau să stea departe unii de alții sau își puneau speranțele în leacuri-minune, cu atât mai mult cu cât, pe atunci, medicina încă era neputincioasă în fața unor asemenea flageluri.

În 1812, la scurtă vreme după ce urca pe tronul Munteniei, Ioan Vodă Caragea, s-a declanșat o epidemie teribilă de ciumă. Ca și acum, asemenea boli erau aduse din afara țării, mai ales dinspre Imperiul Otoman. Așa s-a întâmplat și atunci, când câteva persoane din suita domnitorului, alai venit cu mare pompă de la Constantinopol, de unde sultanul numea domnul fanariot al Țărilor Române, au adus cu sine și cumplita maladie. Majoritatea românilor nu se resemnau în fața morții și căutau să se ferească de ea și să scape cu viață. Rudele ciumaților erau obligate să se autoizoleze la domiciliu, iar autoritățile le ajutau cu procurarea și livrarea alimentelor pentru care trebuiau să plătească. În anumite situații disperate, statul acoperea cheltuielile cu mâncarea necesară supraviețurii celor izolați: „Iar când vor fi cu adevărat neputincioși și scăpătați, acelora li se va orândui mâncarea de la casă”, scrie vice.com. Doctorul oficial al Bucureștiului, Ștefan Piscupescu, recomanda folosirea oțetului pentru dezinfectare și chiar a unui fel de gel de spălat pe față și pe mâini produs „din flori de trandafiri, frunze de ismă de grădină, frunză de jaleș, frunză de rosmarin nemțesc, frunză de rută, flori de lavant, flori sau coji de lămâie, cuișoare pisate, din toate câte cinci dramuri; grăunți de ienupări pisate zece dramuri”. Ignatie Iakovenko a fost un călător rus care a trecut prin Țara Românească la câțiva ani după „ciuma lui Caragea” și care a notat amănuntele din timpul ciumei din relatările unui prieten ce prinsese blocat în București teribilul eveniment. „Au murit o mulțime de oameni, cam 60 000 de suflete în toată Valahia. Nenorociții atinși de otrava molimei ucigătoare și care își așteptau moartea necruțătoare prezentau o priveliște dintre cele mai triste. Plângând, ridicau mâinile spre cer rugându-l pe cel atotputernic să-i mântuie de moarte. Plânsetele și tânguirile umpleau aerul; totul însă era zadarnic și viața celor molipsiți se curma. Înmormântarile se făceau fără slujba religioasă, fără aglomerări de populație, pentru ca molima să nu se întindă și mai mult”, nota Iakovenko. Se pare că numărul de morți a fost chiar mai mare, dar cine mai stătea să numere cadavrele ce erau, pur și simplu, încărcate de ciocli în căruțe și aruncate în gropi comune.

Cei molipsiți erau scoși din localități și puși sub pază

Câțiva ani mai târziu, în 1819, ciuma a lovit Moldova cărmuită de domnitorul Scarlat Calimachi. Călătorul german de origine greacă Kosmeli, care a prins la Iași ciuma care devastase orașul în 1819, povestește despre un bătrân francez de 80 de ani pe nume Gaillard, odinioară profesor de limbi străine, care „își închipuise că găsise leacul împotriva ciumei și o alifie care să-i vindece buboaiele. Nu a putut fi împiedicat și s-a dus la spital, dar curând a plătit încrederea sa cu viața. S-a îmbolnăvit, a căpătat buboaie și a murit”. La fel ca în prezent, cel puțin în faza inițială, Biserica a refuzat să oprească slujbele, pentru că boala nu s-ar lua prin rugăciune. Același Kosmeli, scrie vice.com, notează că întrucât leacul lui Gaillard nu dăduse niciun rezultat, s-a apelat la sfânta Paraschiva de la Suceava și s-a pornit în procesiune cu moaștele ei pe ulițele Iașului. Măsura a avut efecte contrarii scopului ei, contribuind la răspândirea ei. Un pitac (act oficial ce conținea o poruncă domnească) al domnitorului Calimachi către clucerul Alex Popovici, prin care îl însărcina să meargă la Neamț, să cerceteze și să ia măsuri împotriva răspândirii ciumei arată adevărate măsuri de izolare și carantinare față de personele infectate sau suspecte de a fi bolnave „scoțând pe cei molipsiți și cu presupus afară din sat în colibi, în pază cuviincioasă spre a nu se amesteca unii cu alții, cu îndatorireca pe fiește-care di să se spele și să se aerisească lucrurile, să înconjure satul cu străji, ca nici să esă nici să intre nimenea până după potolirea bolei. Pentru cele trebuincioase ale mâncării să nu pătimească locuitorii, iar lăcașele molipsite să li se strice acoperământul, podul si ferestrile să să se arunce apă spre curățirea lor, iar oamenii ce vor rămâne în sat să se păzească unii de alții”, după cum se menționează în studiul „Flagelul ciumei în istoria Moldovei” semnat de Emanuel Bălan. După cum se vede, conceptul de „distanțare social” era prezent și acum două secole, chiar dacă nu era numit astfel.

Sursa:click.ro

Publicitate

Știri

DUMINICA TOMII: Ce trebuie să faci în prima duminică după Paşte. Tradiţii şi obiceiuri

Publicat

acum 2 ore

în

12/05/2024

Simona Lodroman

Duminica Tomii se sărbătoreşte în prima duminică după Paşte. Această zi de sărbătoare aduce o serie de obiceiuri şi tradiţii

Prima duminică de după Paști, cea care încheie Săpămâna Luminată, poartă numele de Duminica Tomii, după Apostolul Toma, cel necredincios. Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este dedicată Apostolului Toma în calendarul ortodox.

Ultima zi din Săptămâna Luminată este încarcată de tradiții și obiceiuri. Aceasta poartă numele de Duminica Tomii, marcând momentul în care Isus se arată Apostolilor, printre care și Toma, cel care nu credea în învierea Mântuiorului.

În această zi sunt cinstiți și morții, iar în Banat femeile pun diferite pachete cu pomeni pe ape curgătoare, iar copiii împletesc coșuri din nuiele, în care sunt așezate ouăle roșii, vopsite în ajunul acestei sărbători.

Tot în această zi, în timpul slujbei, preotul sfințește colacii și ouăle aduse de credincioși la biserică, după care se caută o apă curgătoare, pentru a fi purtate de aceasta către sufletele morților. Credincioșii spun că, astfel, ofrandele aduse îi vor elibera pe cei plecați dintre noi de o parte din păcate, pentru a umbla prin locurile în care doresc.

După terminarea slujbei, oamenii merg în cimitire, pentru a participa la o altă slujbă, cea de comemorare a celor plecați în „lumea blajunilor”, de unde vine și ziua de Paștele Blajinilor.

Tradiții și obiceiuri din Duminica Tomii. În această zi are loc și o defilare impresionantă a Junilor brașoveni, care vor merge călare prin centrul orașului de sub Tâmpa, tradiție păstrată de câteva sute de ani.

Pentru că duminică este prima zi după Înviere când are loc pomenirea morților, sărbătoarea se mai numește Paștele Morților, sau al Blajinilor. Blajinii reprezintă oamenii pașnici, incapabili de a face rău cuiva, care s-ar afla la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Aceștia sunt anunțați de oameni de venirea Paștelui prin aruncarea cojilor de ouă roșii în ape curgătoare. Pentru că durează o săptămână până ce acestea ajung la ei, se va sărbători Paștele cu o săptămână întârziere.

Tot de Duminica Tomii, credincioșii își plâng morții pe la morminte, după care întind mese fie în cimitir, fie lângă biserică, în aer liber. Acesta este momentul în care, potrivit tradiției, oamenii pot sta la masă alături de sufletele celor plecați dintre noi, pentru a cinsti înviere Mântuitorului și cu aceștia.

Ce să nu faci în Duminica Tomii

În această zi de sărbătoare, nu se fac treburi în casă sau la câmp. Nu se spală, nu se coase, nu se face curat. Nu este bine să te cerți sau să spui vorbe de ocară și nu trebuie să vorbești de rău de cei decedați, scrie romaniatv.net.

Citește mai mult

Știri

Duminica Tomii, a doua duminică după Paști: Semnificația sărbătorii

Publicat

acum 17 ore

în

11/05/2024

Simona Lodroman

Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este dedicată Apostolului Toma în calendarul ortodox şi sufletul morţilor în Calendarul Popular

Duminica Tomii – poarta numele de Pastile cel Mic si are o semnificatie aparte. Duminica Tomii este închinată sufletelor morților în calendarul popular, iar credincioșii au câteva obiceiuri și tradiții importante.

Este o sărbătoare populară cu dată mobilă, sinonimă cu Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor, dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor. Blajinii, oameni blânzi şi paşnici, incapabili de a face rău, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oamenii de aici care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Când sosesc cojile de ouă în ţara lor îndepărtată, în general după o săptămână, se serbează separat „aici“ şi „acolo“ Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor.

Credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, fac libaţiuni, se întind mese festive (rituale) în cimitir, lângă biserică sau în camp, la iarbă verde.. „Acolo“, după un an de post şi izolare, bărbaţii se întâlnesc cu femeile pentru procreare, se ospătează cu resturile de alimente trimise pe apă, căzute pe Pământ şi în iarbă, sau date de pomană de rudele de „aici“. Astfel, oamenii îşi imaginau că pot petrece Paştele cu moşii şi strămoşii „aici“, prin venirea spiritelor morţilor când se deschid mormintele şi cerurile la Joimari sau separate, oamenii „aici“ şi Blajinii „acolo“, dar cu alimente şi băutură expediate prin diferite tehnici de oamenii de „aici“.

Duminica Tomii. Asezata imediat dupa Saptamana Luminata, duminica Tomii prelungeste taina Sfintei Invieri, fiindca Sfantul Apostol Toma, numit si Geamanul, cunoscut ca „Toma necredinciosul’, vazandu-L pe Mantuitorul, cu toate ca initial se indoise la primirea vestii ca Hristos a inviat, se rusineaza de necredinta sa si marturiseste plenitudinea dumnezeirii, scrie Jurnalul.ro.

În Banat, femeile dau pomeni pe ape curate, curgătoare, pentru slobozirea sufletelor răposaților. Bătrânele caselor înroșesc ouăle în ajunul sărbătorii, iar copiii adună ramuri fragede de alun sau de salcie, din care împletesc mici coșulețe.

Duminică dimineața, după slujba Utreniei, ouăle și colacii vor fi sfințiți de preoți. Apoi se vor căuta irugi, cursuri curate de ape curgătoare. Aici, oul, colacul și o lumânare aprinsă sunt așezate în fiecare coșuleț împletit și se dă drumul pe apă pentru a ajunge la sufletele morților. Oamenii cred că prin aceste ofrande sufletele morților vor fi eliberate de o parte din păcatele grele și vor putea umbla în locurile în care doresc. După Sfânta Liturghie, preoții ortodocși vor merge în cimitire și vor face slujbe pentru cei plecați în ”lumea blajinilor”, sfințind mormintele și pomenile aduse de familiile celor ce-și dorm somnul de veci.

În credința populară, în lunea după Duminica Tomii se sărbătorește Paștele Blajinilor. În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuți și sub numele de rohmani. Paștele blajinilor este o sărbătoare populară care nu are o rânduială specifică în tipicul bisericesc. În credința ortodoxă se pune accent și pe cultul morților. Paștele blajinilor sau Paștele morților reprezintă în sine amintirea tuturor celor ce au murit, fie ei pregătiți — spovediți, împărtășiți și cu lumânare — sau nepregătiți. Credincioșii depun ofrande pe morminte, bocesc morții, împart pomeni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde. Această sărbătoare este marcată în Banat, Transilvania, Bucovina și Maramureș.

Blajinii, oameni blânzi și pașnici, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pamântului. Ei sunt anunțați că a sosit Paștele de către oameni, care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroșitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască).

Sursa:realitatea.net și traditieialomita.ro