Societate
Acțiune de donare de sânge a preoților și credincioșilor din protopopiatul Câmpeni
Acțiune de donare de sânge a preoților și credincioșilor din protopopiatul Câmpeni
Protopopiatul Ortodox Român Câmpeni, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Alba și cu Spitalul Orășenesc Câmpeni, a organizat, zilele trecute, o nouă campanie umanitară de donare de sânge.
Acestei acțiuni s-au alăturat 61 de preoți și credincioși din cuprinsul protoieriei Câmpeni, care au fost prezenți la Spitalul Orășenesc Câmpeni încă din primele ore ale zilei. În acest fel, aceștia au răspuns apelului Centrului de Transfuzie Sanguină Alba (aflat sub coordonarea drectoarei Dr. Ana Savu) de a se alătura celorlalți donatori din cuprinsul eparhiei.
Această acțiune reprezintă un gest de solidaritate cu cei aflaţi în suferinţă, constituind totodată un ajutor concret acordat unităţilor spitaliceşti ce se confruntă cu situaţii dificile, cauzate de insuficienţa sângelui necesar transfuziilor. Astfel, în contextul crizei de sânge, este continuat demersul programului „Donează sânge, salvează vieți”.
Societate
Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea
Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni
Societate
Acțiune în școli din Alba pentru creșterea siguranței rutiere
Acțiune în școli din Alba pentru creșterea siguranței rutiere
În perioada 15-19 aprilie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat activități informativ-preventive în 12 unități de învățământ din județ.
La acestea au luat parte 620 de elevi și preșcolari precum și 40 de cadre didactice din Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia, Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Ion Raica” Răchita, Școala Gimnazială Ponor, Școala Gimnazială Râmeț, Școala Gimnazială Săsciori, Școala Gimnazială „David Prodan” Săliștea, Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia și Grădinița cu Program Prelungit nr. 12 din Alba Iulia.
Temele abordate cu elevii din licee și școlile gimnaziale au fost legate de siguranța în mediul școlar, interacțiunea cu persoanele necunoscute, cu grupul de prieteni, bullyingul și consecințele acestuia, precum și de accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.
Totodată, elevilor le-au fost expuse aspecte legate consumul de tutun, alcool și substanțe psihoactive precum și de traficul de persoane, în scopul prevenirii victimizării, adolescenții fiind încurajați să dezvolte comportamente corecte din punct de vedere social.
Preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit nr 12 din Alba Iulia au învățat, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Rutier și a celor din Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, regulile de circulație pe care trebuie să le respecte pietonii și cum este bine să se comporte în locurile de agrement.
Siguranța în unitățile de învățământ rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliție Județean Alba, se precizează într-un comunicat de presă.
Societate
Președintele Senatului, vizită la Băile Sărate Ocna Mureș
Vizită la Băile Sărate Ocna Mureș a președintelui Senatului
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a vizitat Băile Sărate de la Ocna Mureș.
Baza de tratament și agrement, cea mai modernă investiție publică în domeniul balnear din România, pune în valoare potenţialul terapeutic şi turistic deosebit al zonei, Ocna Mureş devenind un punct de reper în peisajul turistic şi balnear naţional.
„Îi mulțumim domnului Nicolae Ciucă pentru ajutorul oferit din funcția de prim-ministru pentru realizarea acestui vis măreț al ocnamureșenilor și pentru parteneriatul său cu fiecare localitate din județul Alba, în beneficiul oamenilor dragi de aici!”, a transmis președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.
-
Știriacum 6 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 6 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 2 ore
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura