Administrație
A fost aprobată varianta ocolitoare a Blajului: Cel mai mare contract din istorie pentru administrația locală
Varianta ocolitoare a Blajului, aprobată
A fost semnat contractul de asociere dintre Primăria Blaj și Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru realizarea variantei ocolitoare a municipiului Blaj.
Este cel mai mare contract din istorie pentru administrația blăjeană.
Investiția, în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro (cu TVA), este finanțată de CNAIR, prin Programul Operațional Transport 2021-2027 și va fi implementată de Primăria Blaj, prin delegare de responsabilitate.
În cel mai scurt timp vor fi scoase la licitație proiectul tehnic și execuția lucrărilor, care vor fi realizate pe baza studiului de fezabilitate întocmit anul trecut și aprobat de CNAIR.
Varianta ocolitoare a municipiului Blaj va avea următorul grafic de execuție:
*februarie 2023 – iunie 2023: procedura de achiziție pentru Proiectare și Execuție;
*iulie 2023 – decembrie 2023: faza de Proiectare;
*ianuarie 2024 – 31 decembrie 2025: Execuția lucrărilor.

Varianta ocolitoare începe pe DN14B, la intrarea dinspre Alba Iulia, înaintea podului de pe râul Târnava Mică, unde va fi amenajat un sens giratoriu, și va continua în zona de versant a luncii Târnavei Mici spre Petrisat, unde va fi construit un viaduct, în lungime de aproximativ 300 de metri, peste râul Târnava Mică, calea ferată și magistrala de gaz.
Drumul continuă paralel cu linia C.F. Blaj – Praid (zona Fântâna Domnișoarei), dupa care urcă pe platoul din partea de nord a municipiului Blaj, spre fostul IAS Blaj.
Traseul intersectează drumul județean DJ 107 (Blaj – Târnăveni) pe drumul care duce spre rampa de transfer deșeuri menajere și prelungirea strada Izvorului, unde este prevăzut un sens giratoriu, urmând ca traficul din drumul judetean înspre/dispre varianta de ocolire să fie deviat printr-un sens giratoriu.
Traseul continuă prin fostele plantații de viță de vie până la coborârea spre DN 14B (ieșirea spre Mediaș), unde va fi amenajat al patrulea sens giratoriu, ce reprezintă și punctul de final al variantei ocolitoare.
Administrație
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești (intersecție cu Transapuseana)
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești (intersecție cu Transapuseana), a anunțat Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.
Marius Hațegan a revenit pe acest șantier în cursul zilei de miercuri, împreună cu colegul său Ciprian Gatea de la Serviciul de Drumuri Județene.

Administrație
Lucrările la noua Grădiniță 16 din Alba Iulia, recepționate: Din toamnă, spații și dotări moderne pentru 160 de preșcolari
Lucrările la noua Grădiniță cu P.P. nr. 16 din Alba Iulia au fost recepționate: Spații și dotări moderne pentru 160 de preșcolari
Lucrările la noua Grădiniță cu P.P. nr. 16 din Alba Iulia, prima construită de la zero de Primăria Alba Iulia, au fost finalizate, recepția fiind realizată luni, 24 martie 2025. Din toamnă, 160 de preșcolari vor beneficia de spații moderne și europene.
După 33 de ani în care a funcționat la parterul unei clădiri a Colegiului „Alexandru Domșa”, improprie din punct de vedere al condițiilor și a spațiului insuficient, cu ajutorul primăriei, grădinița cu program prelungit nr.16 din Alba Iulia, are o locație proprie. Grădinița are două structuri arondate, respectiv grădinița cu program prelungit nr. 14 și grădinița cu program prelungit Bărăbanț.

Administrație
Reîncep lucrările de modernizare pe drumul județean DJ 704 A, DN7 – Pianu de Jos
A fost dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare pe drumul județean DJ 704 A, DN7 – Pianu de Jos
Acestea au fost iniţiate în septembrie 2024 şi sistate în perioada de iarnă.
Este vorba de un tronson cu o lungime totală de 5097 metri, între localitatea Sebeș, intersecția cu DN7 de la km 0+038 și intersecția cu drumul județean DJ 705B, la km 5+152.

creşterea mobilităţii populației din zonele deservite către zone urbane din județul Alba, cum ar fi Municipiul Sebeș, importantă zonă dezvoltată economic, puternic industrializată
diminuarea poluării prin scăderea cantităților de noxe și a prafului generat de traficul auto
reducerea duratei de deplasare prin creşterea vitezei medii de deplasare
posibilitatea circulaţiei pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp, în condiţii de siguranţă şi confort
dezvoltarea economică a zonei
crearea de condiţii îmbunătățite de tranzit pentru posibili noi investitori din zonă