Rămâi conectat

Știri

Avertismentul medicilor: pâinea, poate fi contaminată prin atingere. Magazinele sunt obligate să servească cu mănuși

Publicat

în

Află de pe radiounirea.ro despre avertismentul lansat de medici ce face referire la măsurile ce trebuie respectate în magazinele de panificație, atât de cumpărători cât și de comercianți.

Avertisment clar din partea medicilor: nu atingeţi pâinea cu mâinile goale înainte să o cumpăraţi. Oricât ne-am spăla cu apă şi săpun, bacteriile sau microbii rezistenţi ajung pe coajă prin simpla atingere. Pe piele se găsesc peste două mii de microorganisme care pot provoca alergii, afecţiuni digestive sau hepatita A. Însă, regulile simple par cel mai greu de respectat! Magazinele de panificaţie pun la dispoziţie mănuşi de plastic, de cele mai multe ori degeaba.
Pungile şi mănuşile de plastic sunt la îndemână, dar nu toată lumea are răbdare să respecte o regulă minimă de igienă: niciun produs de patiserie sau de brutărie nu se atinge cu mâinile goale înainte de a fi cumpărat. Obişnuinţa bate însă riscurile!„Ei, ne uităm şi le verificăm şi noi. Să fie proaspăt”, spun cei care pun mâna pe pâine înainte să o cumpere.
Mâinile sunt însă pline de microbi, după orice contact cu obiecte banale. Telefonul poartă zece de mii de microorganisme pe centimetru pătrat, tastele calculatorului peste 1.300. 80% dintre ele pot ajunge pe coaja de pâine prin atingere, dacă nu ne spălăm pe mâini la fiecare 20 de secunde.
Ruxandra Constantina, medic de familie: Mâinile sunt infestate cu secreţii nazale, sau bucale de la persoane care au guturai, gripă sau sunt sănătoase, sunt purtători sănătoşi. De asemenea, mâinile mai pot să conţină diferite bacterii de tip salmonela, Ecoli, bacterii care se găsesc în materiile fecale, de obicei la persoanele care folosesc toaleta şi nu se spală sau nu se spală corect pe mâini.„Unele dintre marile magazine s-au gândit deja cum să îşi protejeze clienţii unii împotriva celorlalţi, aşa că ambalează fiecare pâine produsă în brutăriile proprii”, transmite corespondentul Digi 24 Ivona Roșu.Există însă şi excepţii – magazine în care pentru a obţine o pungă sau o mănuşă de plastic, clientul trebuie să insiste şi să aştepte.
Potrivit legii, consumatorul trebuie să fie protejat împotriva riscului de a cumpăra produse dăunătoare pentru sănătate. Dacă oamenii nu pot fi amendaţi, împotriva magazinelor care nu respectă regula pot fi depuse reclamaţii. Ceea ce se întâmplă rar însă. Anul trecut, Protecţia Consumatorului a înregistrat mai puţin de 20 de plângeri de acest fel.
Sursa:digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Diplomă europeană pentru Alba Iulia din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Publicat

în

Diplomă europeană pentru Alba Iulia din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Alba Iulia primește „Diploma Europeană” din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Alba Iulia se numără printre cele doar cinci municipalități care au primir această distincție din partea Consiliului Europei, alături de trei orașe germane și unul din Macedonia de Nord.  În scrisoarea de felicitare adresată primarului albaiulian, Christian Petry, Președintele Subcomisiei pentru Premiul Europa din cadrul Comisiei pentru Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă a Consiliului Europei, i-a transmis acestuia aprecierea Comitetului pentru întreaga comunitate albaiuliană, care prin ceea ce face promovează unitatea și înțelegerea între cetățenii Europei.

„Această distincție aparține Albei Iulia și demonstrează recunoașterea europeană a inițiativelor orașului în promovarea valorilor și unității europene, în dezvoltarea proiectelor de cooperare și a parteneriatelor transnaționale. Ea validează, încă o dată, munca echipei Primăriei Alba Iulia”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.

Diploma va fi înmânată oficial în a doua parte a lunii iunie, în prezența președintelui Adunării Parlamentare, a președintelui Comisiei și a membrilor Adunării, în cadrul sesiunii Consiliului Europei, care se va desfășura la Strasbourg (Franța).

Cea mai mare distincție, Premiul Europa, a fost acordată anul acesta orașului spaniol Terrassa.

Pe lângă recunoaștere, obținerea unei astfel de distincții oferă municipiului Alba Iulia și beneficii tangibile, cum ar fi sprijinul financiar pentru facilitarea vizitelor tinerilor la instituțiile europene, dar și includerea Albei Iulia în demersuri prin care tinerii sunt încurajați să se implice în afacerile europene, se precizează într-un comunicat de presă. .


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Recepție a lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei

Publicat

în

Transapuseana, recepție a lucrărilor pe lotul 1

Vineri 26 aprilie a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri.

Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor”, a precizat Marius Hațegan.

Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 kilometri.

Autoritățile județene afirmă că modernizarea Transapusenei este importantă pentru județul Alba, dar și pentru România, întrucât va îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și va facilita accesul la arealele turistice din zonă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire

Publicat

în

Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea

A fost semnată autorizația de construire, în cartierul Recea din Alba Iulia, a unui complex ce va cuprinde un teren multisport, dar și locuri de joacă, inclusiv cu dotări speciale pentru copiii cu dizabilități.
Atât terenul cât și locul special de joacă sunt rezultatul propunerilor albaiulienilor, în cadrul procesului de bugetare participativă.
Terenul multisport va fi unul sintetic, amenajat și dotat corespunzător pentru practicarea mai multor sporturi, iar în întregul complex vor fi plantate vegetație, arbuști și arbori.
În acest moment se lucrează la caietul de sarcini, urmând ca lucrările să fie scoase în cel mai scurt timp la licitație, valoarea totală estimată a investiției fiind de 3,34 milioane lei.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba