Rămâi conectat

Știri

Peste 140.000 de turiști în Regiunea Centru: Peste 9.400 au vizitat județul Alba, în octombrie 2020

Publicat

în

Numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică în luna octombrie 2020 în Regiunea Centru au fost de 140707 (28,5% din numărul sosirilor înregistrate la nivel naţional) și înregistrează o scădere cu 28,1% faţă de luna anterioară.

În luna octombrie 2020, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în Regiunea Centru sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o scădere cu 133089 persoane (-51,4%).

Cele mai multe sosiri s-au înregistrat în judeţul Braşov (71383, reprezentând 50,7% din totalul regional), iar cele mai puţine sosiri înregistrate au fost în judeţul Harghita (6930, reprezentând 4,9% din total).

Sosirile în hoteluri deţin în luna octombrie 2020 un procentaj de 58,6% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică, urmate de cele din pensiuni agroturistice 15,2% și pensiuni turistice 15,0%.

În luna octombrie 2020, turiştii români cazaţi în Regiunea Centru deţin o pondere de 97,0% din numărul total de turişti înregistraţi la nivelul Regiunii Centru şi de 29,1% din numărul de sosiri ale turiştilor români înregistrate la nivel naţional. Sosirile turiştilor străini în Regiunea Centru (4245 persoane) reprezintă 17,2% din numărul de turişti străini înregistraţi la nivel naţional, distribuţia pe judeţe fiind inegală (Brașovul şi Sibiul deţin 39,2%, respectiv 37,6% din totalul la nivel regional).

Sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, pe tipuri de turişti, în luna octombrie 2020

  Total Români Străini
REGIUNEA CENTRU 140707 136462 4245
ALBA 9419 9266 153
BRAŞOV 71383 69719 1664
COVASNA 8911 8789 122
HARGHITA 6930 6835 95
MUREŞ 21301 20684 617
SIBIU 22763 21169 1594

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna octombrie 2020 au fost de 286432, reprezentând 26,9% din totalul la nivel naţional, în scădere cu 28,9 faţă de luna anterioară şi cu 47,8% faţă de luna corespunzătoare din anul 2019. Înnoptările în hoteluri deţin ponderea cea mai mare din numărul total de înnoptări (62,9%), urmate de înnoptările în pensiuni agroturistice (14,4%) şi în pensiuni turistice (12,5%).

Înnoptări ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, pe tipuri de turişti, în luna octombrie 2020

  Total Români Străini
REGIUNEA CENTRU 286432 276750 9682
ALBA 16355 15975 380
BRAŞOV 132628 128889 3739
COVASNA 42570 42317 253
HARGHITA 13055 12705 350
MUREŞ 43325 42095 1230
SIBIU 38499 34769 3730

 Durata medie a sejurului la nivelul Regiunii Centru, în octombrie 2020 a fost de 2,04 zile, iar la nivel judeţean, cea mai mare durată a sejurului s-a înregistrat în Covasna (4,78 zile), iar cea mai mică în judeţele Sibiu (1,69) și Alba (1,74 zile).

Durata medie a sejurului în structurile de primire turistică

 cu funcţiuni de cazare turistică, pe tipuri de turişti, în luna octombrie 2020

  Total Români Străini
REGIUNEA CENTRU 2.04 2.03 2.28
ALBA 1.74 1.72 2.48
BRAŞOV 1.86 1.85 2.25
COVASNA 4.78 4.81 2.07
HARGHITA 1.88 1.86 3.68
MUREŞ 2.03 2.04 1.99
SIBIU 1.69 1.64 2.34

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din Regiunea Centru a fost în luna octombrie 2020 de 18,5% pe total structuri de cazare turistică, sub nivelul din luna octombrie 2019 (31,5%), și peste nivelul calculat pe ţară (17,5%). Judeţul Covasna a înregistrat cea mai mare valoare a indicelui de utilizare netă a capacităţii de cazare (34,4%), fiind urmat de Mureș (21,6%), Brașov (17,7%), Sibiu (16,6%), Alba (15,3%), iar cea mai scăzută valoare s-a înregistrat în Harghita (9,6%).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Ia, parte din costumul popular, zestre de preț: Care este simbolistica motivelor populare de pe ia românească

Publicat

în

Cămașa populară românească parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri, iar rădăcinile sale își au originea în portul tracilor, geților și dacilor

Costumul popular se prezintă aparent diferit de la o zonă la alta, însă şi-a păstrat o structură unitară în ceea ce priveşte materia primă din care se realizează, croiala, coloritul şi ornamentaţia. Cel mai des vom întâlni pe ii motive străvechi, geometrice și florale.

Motivul românesc, prezent pe orice obiect, variază în funcție de utilizarea dată pieselor brodate: podoabă, îmbrăcăminte, uz casnic. La obiectele de uz casnic și la obiectele de îmbrăcăminte pentru sărbători ca: ie, cămașă bărbătească, pieptar, cojoc etc., se folosesc motive în componența cărora intră floarea, figurile abstracte (geometrice), animalele, elementele cosmice, toate redate în forme stilizate.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii purtau haine brodate cu simboluri care aveau semnificații importante pentru ei. Totodată, se diferențiau zonele geografice de proveniență, preocupările persoanei, statutul social, marital etc. Brodate pe față, spate sau mâneci, aceste simboluri învăluie protector persoanele care poartă iile, ținând răul și ghinionul departe.

Dintre simbolurile des folosite pe ii întâlnim spirala și spirala dreaptă, crucea, soarele, coarnele de cerb, liniile drepte, liniile duble drepte, liniile cu dreptunghi, liniile ondulate, copacul sau ramurile, fiecare dintre ele având semnificații aparte.
Simboluri pe ia românească: spirala și crucea

Spirala reprezintă eternitatea, trecerea timpului, un semn universal al vieții și perenității sale, al energiei. Acest simbol se folosește încă din perioada culturii Cucuteni. Sursa de viață este redată prin intermediul spiralei, simbol al fecundității. Poate fi și semn dual, masculin-feminin, întuneric-lumină etc. Crucea reprezintă credința omului în Dumnezeu, însăși croiala iei având forma crucii.

Liniile drepte orizontale sugerează moartea, întreruperea unei etape a vieții omului, pe când liniile drepte verticale, viața. Liniile ondulate ușor ne trimit cu gândul la apă, la curățenia și purificarea pe care le aduce ea, iar copacul sau ramurile simbolizează trăinicia și viața durabilă, renașterea an de an.

În Dobrogea sunt des întâlnite următoarele motive: romburi, dreptunghiuri, pătrate și linii frânte, numite plastic „pui”, „iarba întoarsă”, „șarampoi”, „urma iepurelui”, exprimând matricea universului în care femeia trăiește și muncește .
Simboluri ancestrale

Coarnele de cerb sunt dintre cele mai vechi simboluri. Ele simbolizează vitalitate, regenerare, putere, fiind un simbol purtat cu precădere de tinerele care doreau să rămână însărcinate. Soarele este și el un simbol ancestral, fiind folosit atât în forme stilizate, cât și ca o floare – floarea soarelui. El reprezintă legătura omului cu divinitatea, cu roadele pământului, și este dătător de viață.

Romburile se întâlnesc încă din perioada culturii Cucuteni și sunt reprezentări ancestrale ale zeităților. Alte simboluri străvechi sunt spirala (continuitatea vieții în orice împrejurare) și pomul vieții (liantul dintre cer și pământ).

Motivele și simbolurile se deosebesc de la o zonă etnografică la alta. Vom întâlni două categorii de motive ornamentale mari: după forma și tipul de stilizare și după conținutul tematic.

După formă și tip de stilizare acestea sunt geometrice, negeometrice sau liber desenate, iar după conținut, motivele ornamentale sunt abstracte, realiste și simbolice. Motivele ornamentale abstracte se întâlnesc aproape în toate zonele noastre etnografice – dintre acestea numim punctele, liniile, figurile geometrice.

Dintre motivele ornamentale realiste, multe redau fenomene cerești și reprezentări de corpuri cerești: fulgere, reprezentate în zig-zag; calea laptelui, steluțele, soarele. Altele redau regnul vegetal: plante, frunze, flori (pot fi reprezentate și cu șase sau opt petale), fructe (cel mai des întâlnim spicul de grâu, ghinda, știuletele, afina, strugurele, mărul, părul); spirale, care amintesc de cârceii de viță de vie sau de dovleac), zoomorfe (coarnele berbecului și fruntea boului; vrabia, porumbelul, cocorii, găinușa, rândunica) și antropomorfe (siluete de femei sau părți ale corpului omenesc: ochiul).

Motivele care au ca izvor de inspirație obiectele de muncă: cârligul, grebla, furca, sapa, jugul) și sociale (aspecte din viața socială: sfăditele, porumbelul păcii) nu s-au bucurat de o răspândire la fel de mare.

Sursa: invietraditia.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Casa Scaunelor Săseşti din Alba Iulia: În anii 1700 era sediul corpului de gardă principal

Publicat

în

Casa Scaunelor Săseşti din Alba Iulia: În anii 1700 era sediul corpului de gardă principal

Clădirea care găzduieşte astăzi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba este cunoscută sub numele de Casa Scaunelor Săseşti.

Prin denumirea ei, ne reaminteşte perioada în care Alba Iulia era capitala principatului Transilvaniei iar principii s-au străduit să transforme în aşa fel edificiul, încât să reflecte importanţa politică a oraşului. În secolele XVI și XVII, oraşele ardelene, precum şi comitatele sau scaunele săseşti şi secuieşti deţineau la Alba Iulia facilităţi pentru găzduirea emisarilor trimişi la lucrările dietelor sau cu misiuni la curtea princiară.

O transformare importantă a Alba Iuliei a survenit ca urmare a instalării în oraş a reginei Isabella şi a fiului său, regele Ioan Sigismund, în anul 1542. Pentru următorii principi ai Transilvaniei, un obiectiv important a devenit transformarea fostului centru episcopal, în care pe lângă palat şi casa prepozitului existau probabil locuinţe ale arhidiaconilor. Alba Iulia a devenit astfel o adevărată reşedinţă princiară. Deja din ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, oraşele, comitatele şi scaunele principatului au început să cumpere clădiri în Alba Iulia, destinate găzduirii propriilor reprezentanţi trimişi în capitală.

Casa scaunelor săseşti este amplasată în partea nord-estică a castrului roman, pe vechea uliţă a saşilor (Zaz utcza), într-o zonă în care la sfârşitul secolului al XVI-lea oraşul Braşov îşi cumpărase de la Mihail şi Gabriel Lenches de Varadino o casă cu grădină pentru suma de 700 de florini. Reşedinţa era învecinată cu cea a orfanilor notoriului Pancratius Sennyey, fost consilier al principelui Sigismund Báthory. În 1624, ulița sașilor sau a Sibiului trecea printre Colegiul Academic şi zidul de răsărit al Cetăţii către zidul de miazănoapte. În apropierea aceluiaşi amplasament, în anul 1624, orașul Bistriţa a cumpărat o clădire pentru suma de 110 florini, într-un loc în care se mai găseau casele scaunelor Mediaş, Sighişoara şi Sibiu.

Clădirea de astăzi, având planul în forma literei U, este o construcţie compozită, rezultat al unor modificări survenite între secolele XVI şi XIX. Cea mai veche parte este latura de nord, care a fost probabil unul dintre edificiile deţinute de scaunele săseşti menţionate mai sus. Această porţiune se suprapune pe zidul fortificaţiei romane. Planurile din prima jumătate a secolului al XVIII-lea înfăţişează mai multe clădiri cu plan pătrat sau dreptunghiular, care închideau un careu. La începutul secolului al XIX-lea i s-au adăugat laturile de est şi de sud, construcţia dobândind astfel forma cunoscută astăzi. Ea apare sub diverse denumiri între secolele XVIII şi XX, fapt ce reflectă schimbarea destinaţiilor. La 1736 era sediul directorului fortificaţiei, în 1747 era corpul de gardă principal. În 1823 a ajuns să fie numită casa inginerului. În 1903, aici se afla Direcția de Geniu. În 1920 a devenit pavilion ofiţeresc, pentru ca din 1929 aici să funcţioneze prefectura judeţului Alba. (C.P.G.)

Sursa:memoriaurbis.apulum.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Tulnicul, simbol al Țării Moților: Instrumentul muzical face parte din moştenirea culturală a poporului român

Publicat

în

Patrimoniul cultural este, cu siguranță, cel mai de preț lucru pe care îl avem

Tocmai de aceea, Tulnicul, simbol al Țării Moților, este un instrument muzical străvechi despre care se vorbește tot mai rar, dar pe care ne dorim ca și tânăra generație să-i cunoască originea și utilitatea.

Tulnicul este un instrument muzical străvechi care face parte din zestrea națională. Cu aproximativ o sută de ani în urmă, în casa fiecărui moț se găsea măcar un tulnic, la care ştia să cânte întreaga familie.

Pe vremuri, acesta era folosit ca mijloc de comunicare și instrument pentru interpretarea cântecelor, încă de pe vremea dacilor, dacă este să ne luăm după spusele istoricilor.

Localnicii folosesc şi acum tulnicul atât ca instrument muzical, cât şi ca mijloc de comunicare, în satele risipite prin munţi.

Pentru cel de-al doilea rol practic al tulnicului, utilizatorul trebuie să ştie atât cântările specifice care anunţă plecarea la diferite munci şi etapele de lucru, cât şi pe cele destinate unui eveniment major din viaţa omului: naştere, botez, nuntă sau deces.

În trecut, sunetul tulnicului punea pe fugă animalele de pradă sau anunţa primejdia unui război, iar, pe timp de pace, înlocuia dangătul clopotelor de biserică, anunţând sărbătorile creştineşti.

Conform obiceiului, transmis din generație în generație, cântările și chemările de tulnic sunt interpretate de o singură tulnicăreasă. Dacă sunt mai multe tulnicărese, ele pot cânta toate același cântec sau pot interpreta pe tonuri cu un singur tulnic solist. Fiecare tulnic are un sunet aparte, care depinde de lungimea tulnicului și de calitatea lemnului din care este construit.

Astăzi, glasul tulnicului se aude din ce în ce mai rar în zona Munților Apuseni. El sună a praznic sau a dor, pe care unii singuratici sau îndrăgostiţi şi-l mai împărtăşesc peste munţi şi văi.

Conform Dicţionarului de termeni muzicali (DTM) şi a Tezaurelor terminologice din cadrul Institutului de Memorie Culturală, tulnicul este un instrument aerofon, cu formă tubulară, deschisă la ambele capete, care produce sunete muzicale cu ajutorul curentului de aer dirijat prin interiorul său. Tulnicul reprezintă unul dintre cele cinci tipuri de bucium, întâlnite pe povârnişurile de miazăzi şi de răsărit ale Carpaţilor, în munţii din nordul ţării şi din Munţii Apuseni. În general, instrumentele din familia buciumului se prezintă sub forme tronconice drepte, curbate sau răsucite, realizate din fier, lemn sau scoarţă de tei, lemn de brad sau din scoarţă de cireş.

Unii bătrâni susţin că lemnul cel mai bun se găseşte în „fulgeriş”, adică pe înălţimi, unde tună şi fulgeră mai des. E o taină care spune că ramura din care se va naşte viitorul tulnic nu trebuie să audă glas de izvor. La vremea cuvenită iniţierii meşterul dezvăluie ucenicului un secret: copacul crescut între stânci are fibra mai deasă, este mai moale şi se lucrează mai uşor. Se alege creanga cea mai netedă, fără noduri, iar lemnul său trebuie să răsune, să aibă rezonanţă, când este lovit cu securea.

După legile nescrise ale moţilor, cu aproximativ o sută de ani în urmă, în casa fiecăruia se găseau două-trei tulnice, la care ştia să cânte întreaga familie. Localnicii folosesc şi acum tulnicul atât ca instrument muzical, cât şi ca mijloc de comunicare, substituind cu succes încă telefonul mobil în satele risipite prin munţi. Pentru cel de-al doilea rol practic al tulnicului, utilizatorul trebuie să ştie atât cântările specifice care anunţă plecarea la diferite munci şi etapele de lucru, cât şi pe cele destinate unui eveniment major din viaţa omului şi a comunităţii: naştere, botez, nuntă sau deces. În trecut sunetul său punea pe fugă animalele de pradă sau anunţa primejdia unui război, iar pe timp de pace înlocuia dangătul clopotelor de biserică, anunţând sărbătorile creştineşti.

Sursa:acasalaromani.ro, romania-redescoperita.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba