Știri
DNA: ”Premierul Victor Ponta creează o confuzie gravă în opinia publică”
”Cu referire la declarațiile formulate de domnul Victor Ponta, prim ministru al României, la data de 3 martie 2015, în cadrul unui interviu la un post de televiziune, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să precizeze următoarele: Premierul Victor Ponta creează o confuzie gravă în opinia publică prin aceea că pune la îndoială datele prezentate la bilanțul D.N.A, date referitoare la confiscarea și recuperarea de produse infracționale, dispuse de instanțe, în dosarele penale deferite justiției. În încercarea de a justifica gradul scăzut de recuperare a prejudiciilor, de către A.N.A.F. (instituție aflată în subordinea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor) premierul Victor Ponta afirmă că „e așa, o mică păcăleală” faptul că A.N.A.F. nu ar recupera decât 10% din prejudiciile constatate în dosarele penale, pretinzând că, în realitate, nu ar exista hotărâri judecătorești care să impună această recuperare, ci doar sechestre ce nu ar putea să angajeze ANAF în recuperarea prejudiciilor. Or, în Raportul anual de activitate al D.N.A, la a cărui prezentare a participat personal și primul ministru Victor Ponta, la data de 24 februarie 2015, se menționează următoarele: „Hotărârile judecătorești rămase definitive în cauzele DNA în anul 2014 au inclus confiscarea și recuperarea de produse infracționale în sumă de peste 310.000.000 euro, de 3 ori mai mult decât în anul 2013. Dacă această sumă ar fi efectiv executată, ar putea fi asigurat fondul de salarii pe care statul îl plătește medicilor din România într-un an. Este important ca organele fiscale să execute efectiv aceste hotărâri.” Aceste hotărâri judecătorești sunt executorii, iar instituția abilitată să le pună în aplicare, în sensul recuperării efective prejudiciilor este A.N.A.F. (Agenția Națională de Administrare Fiscală). Este adevărat că, în același Raport se precizează, într-un paragraf distinct, și că „în 2014 valorile indisponibilizate de DNA au fost de peste 303 milioane euro, ceea ce reprezintă de peste 13 ori bugetul nostru pentru un an”. Această sumă se referă la sechestrele aplicate la dosarele trimise în judecată și reprezintă o valoare independentă de cea aferentă produselor infracționale, constată prin decizii judecătorești rămase definitive, împrejurare pe care orice fost procuror o cunoaște. Sinteza integrală a Raportului de activitate al DNA pe anul 2014, așa cum a fost prezentată, pe data de 24 februarie 2015, de procurorul șef al DNA, doamna Laura Codruța Kövesi, este postată la www.pna.ro, secțiunea Comunicate urmărire penală, comunicat nr. 356 din 24 februarie 2015. De asemenea, DNA publică pe pagina sa de Internet, informări cu privire la soluțiile de condamnare definitive, la momentul pronunțării acestora, sub formă de comunicate de presă. În materialele respective sunt trecute și dispozițiile instanțelor privind despăgubirile civile sau confiscări, dispuse în vederea acoperirii prejudiciilor constate de judecători. Detalii cu privire la toate soluțiile de condamnare și conținutul acestora se regăsesc pe pagina de Internet, la adresa www.pna.ro, secțiunea „Comunicate – hotărâri definitive de condamnare”.
sursa stire+foto: comunicat DNA
Știri
Recepție a lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei
Transapuseana, recepție a lucrărilor pe lotul 1
Vineri 26 aprilie a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri.
Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.
„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor”, a precizat Marius Hațegan.
Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 kilometri.
Autoritățile județene afirmă că modernizarea Transapusenei este importantă pentru județul Alba, dar și pentru România, întrucât va îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și va facilita accesul la arealele turistice din zonă.
Știri
Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire
Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea
Știri
29 aprilie: Ziua Veteranilor de Război în România
Zi dedicată în România veteranilor de război
Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.
Aceasta a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.
În Războiul de Independenţă (1877-1878) au murit 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro. Ulterior, în Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, a fost necesară jertfa a peste 410.000 de soldaţi (peste 335.000 de morţi şi dispăruţi şi peste 75.000 de invalizi), în vederea atingerii obiectivului, respectiv acela al eliberării şi al reîntregirii naţionale. Luptele duse pe teritoriul ţării au făcut, de asemenea, circa 650.000 de morţi în rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi, potrivit informaţiilor prezentate în albumul „100 de ani de viaţă, 100 de ani de istorie”, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www.mapn.ro. La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.
Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea, la articolul 2, că: „Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, notează site-ul amintit anterior. Astfel, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.
De asemenea, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate diferite legi, prin care participanţii la campanii şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial care au fost decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiţii speciale de pensionare, potrivit volumului „Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). În 1927, prin Decretul – lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi.
Veteranii de război au primit o serie de drepturi şi avantaje şi în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi şi avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.
sursa: agerpres.ro
-
Știriacum 7 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 7 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 3 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 zile
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum o zi
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază