Rămâi conectat

Știri

30 de cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia confirmate cu COVID-19

Publicat

în

Având în vedere transmiterea comunitară și creșterea numărului de cazuri din ultima perioadă, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia s-a decis testarea tuturor angajaților, personal medico-sanitar, dar și tehnic economic și socio-administrativ. 

Astfel, în perioada 14-28 septembrie, au fost efectuate un număr de 714 teste, cu scop de screening sau în urma contactului direct cu un caz confirmat, conform metodologiei. În urma testelor efectuate, în ultimele 14 zile, au fost confirmate 30 persoane din rândul personalului medico-sanitar, după cum urmează: 13 asistenți medicali, 8 infirmieri, 4 îngrijitoare și 5 medici.

Toate cadrele medicale prezintă forme ușoare sau sunt asimptomatice. Patru angajați ai SJU, cu forme ușoare, sunt internați, în prezent, pentru supraveghere și evaluări medicale. Celelalte cadre medicale confirmate se află în izolare.

În cursul zilei de marți, 29 septembrie 2020, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia vor mai fi testate 146 de cadre medicale si personal TESA – testări efectuate cu scopul de screening. Astfel, sunt testați și angajați ai SJU Alba Iulia care nu au simtpome, nu cunosc să fi intrat în contact cu persoane confirmate, dar care pot fi pozitivi și asimptomatici.

La SJU Alba Iulia, personalul medico-sanitar este testat la perioade regulate de timp. Însă, la mijlocul lunii septembrie, având în vedere accentuarea pandemiei, s-a decis testarea întregului corp de angajați, într-o perioadă scurtă de timp, ținând cont și de numărul zilnic de pacienți care necesită testare.

Date generale despre pacienți

Din 18 martie și până în prezent, în cadrul secției de Boli Infecțioase a SJU Alba Iulia au fost internați 594 pacienți suspecți; pentru 461 dintre aceștia a fost confirmată infecția cu virusul SARS-CoV-2, în urma testului RT-PCR.

Din 27 martie și până în prezent, în secția ATI au fost tratați 54 de pacienți cu forme severe/ critice.

În prezent în secția Boli Infecțioase a Spitalului sunt internați 48 de pacienți diagnosticați cu COVID-19, cu forme ușoare, dar cu boli asociate, respectiv cu forme medii și severe (majoritatea cu comorbidiăți). Un număr de 8 pacienți cu forme severe/critice sunt internați în compartimentul ATI COVID.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Ia, parte din costumul popular, zestre de preț: Care este simbolistica motivelor populare de pe ia românească

Publicat

în

Cămașa populară românească parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri, iar rădăcinile sale își au originea în portul tracilor, geților și dacilor

Costumul popular se prezintă aparent diferit de la o zonă la alta, însă şi-a păstrat o structură unitară în ceea ce priveşte materia primă din care se realizează, croiala, coloritul şi ornamentaţia. Cel mai des vom întâlni pe ii motive străvechi, geometrice și florale.

Motivul românesc, prezent pe orice obiect, variază în funcție de utilizarea dată pieselor brodate: podoabă, îmbrăcăminte, uz casnic. La obiectele de uz casnic și la obiectele de îmbrăcăminte pentru sărbători ca: ie, cămașă bărbătească, pieptar, cojoc etc., se folosesc motive în componența cărora intră floarea, figurile abstracte (geometrice), animalele, elementele cosmice, toate redate în forme stilizate.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii purtau haine brodate cu simboluri care aveau semnificații importante pentru ei. Totodată, se diferențiau zonele geografice de proveniență, preocupările persoanei, statutul social, marital etc. Brodate pe față, spate sau mâneci, aceste simboluri învăluie protector persoanele care poartă iile, ținând răul și ghinionul departe.

Dintre simbolurile des folosite pe ii întâlnim spirala și spirala dreaptă, crucea, soarele, coarnele de cerb, liniile drepte, liniile duble drepte, liniile cu dreptunghi, liniile ondulate, copacul sau ramurile, fiecare dintre ele având semnificații aparte.
Simboluri pe ia românească: spirala și crucea

Spirala reprezintă eternitatea, trecerea timpului, un semn universal al vieții și perenității sale, al energiei. Acest simbol se folosește încă din perioada culturii Cucuteni. Sursa de viață este redată prin intermediul spiralei, simbol al fecundității. Poate fi și semn dual, masculin-feminin, întuneric-lumină etc. Crucea reprezintă credința omului în Dumnezeu, însăși croiala iei având forma crucii.

Liniile drepte orizontale sugerează moartea, întreruperea unei etape a vieții omului, pe când liniile drepte verticale, viața. Liniile ondulate ușor ne trimit cu gândul la apă, la curățenia și purificarea pe care le aduce ea, iar copacul sau ramurile simbolizează trăinicia și viața durabilă, renașterea an de an.

În Dobrogea sunt des întâlnite următoarele motive: romburi, dreptunghiuri, pătrate și linii frânte, numite plastic „pui”, „iarba întoarsă”, „șarampoi”, „urma iepurelui”, exprimând matricea universului în care femeia trăiește și muncește .
Simboluri ancestrale

Coarnele de cerb sunt dintre cele mai vechi simboluri. Ele simbolizează vitalitate, regenerare, putere, fiind un simbol purtat cu precădere de tinerele care doreau să rămână însărcinate. Soarele este și el un simbol ancestral, fiind folosit atât în forme stilizate, cât și ca o floare – floarea soarelui. El reprezintă legătura omului cu divinitatea, cu roadele pământului, și este dătător de viață.

Romburile se întâlnesc încă din perioada culturii Cucuteni și sunt reprezentări ancestrale ale zeităților. Alte simboluri străvechi sunt spirala (continuitatea vieții în orice împrejurare) și pomul vieții (liantul dintre cer și pământ).

Motivele și simbolurile se deosebesc de la o zonă etnografică la alta. Vom întâlni două categorii de motive ornamentale mari: după forma și tipul de stilizare și după conținutul tematic.

După formă și tip de stilizare acestea sunt geometrice, negeometrice sau liber desenate, iar după conținut, motivele ornamentale sunt abstracte, realiste și simbolice. Motivele ornamentale abstracte se întâlnesc aproape în toate zonele noastre etnografice – dintre acestea numim punctele, liniile, figurile geometrice.

Dintre motivele ornamentale realiste, multe redau fenomene cerești și reprezentări de corpuri cerești: fulgere, reprezentate în zig-zag; calea laptelui, steluțele, soarele. Altele redau regnul vegetal: plante, frunze, flori (pot fi reprezentate și cu șase sau opt petale), fructe (cel mai des întâlnim spicul de grâu, ghinda, știuletele, afina, strugurele, mărul, părul); spirale, care amintesc de cârceii de viță de vie sau de dovleac), zoomorfe (coarnele berbecului și fruntea boului; vrabia, porumbelul, cocorii, găinușa, rândunica) și antropomorfe (siluete de femei sau părți ale corpului omenesc: ochiul).

Motivele care au ca izvor de inspirație obiectele de muncă: cârligul, grebla, furca, sapa, jugul) și sociale (aspecte din viața socială: sfăditele, porumbelul păcii) nu s-au bucurat de o răspândire la fel de mare.

Sursa: invietraditia.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Casa Scaunelor Săseşti din Alba Iulia: În anii 1700 era sediul corpului de gardă principal

Publicat

în

Casa Scaunelor Săseşti din Alba Iulia: În anii 1700 era sediul corpului de gardă principal

Clădirea care găzduieşte astăzi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba este cunoscută sub numele de Casa Scaunelor Săseşti.

Prin denumirea ei, ne reaminteşte perioada în care Alba Iulia era capitala principatului Transilvaniei iar principii s-au străduit să transforme în aşa fel edificiul, încât să reflecte importanţa politică a oraşului. În secolele XVI și XVII, oraşele ardelene, precum şi comitatele sau scaunele săseşti şi secuieşti deţineau la Alba Iulia facilităţi pentru găzduirea emisarilor trimişi la lucrările dietelor sau cu misiuni la curtea princiară.

O transformare importantă a Alba Iuliei a survenit ca urmare a instalării în oraş a reginei Isabella şi a fiului său, regele Ioan Sigismund, în anul 1542. Pentru următorii principi ai Transilvaniei, un obiectiv important a devenit transformarea fostului centru episcopal, în care pe lângă palat şi casa prepozitului existau probabil locuinţe ale arhidiaconilor. Alba Iulia a devenit astfel o adevărată reşedinţă princiară. Deja din ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, oraşele, comitatele şi scaunele principatului au început să cumpere clădiri în Alba Iulia, destinate găzduirii propriilor reprezentanţi trimişi în capitală.

Casa scaunelor săseşti este amplasată în partea nord-estică a castrului roman, pe vechea uliţă a saşilor (Zaz utcza), într-o zonă în care la sfârşitul secolului al XVI-lea oraşul Braşov îşi cumpărase de la Mihail şi Gabriel Lenches de Varadino o casă cu grădină pentru suma de 700 de florini. Reşedinţa era învecinată cu cea a orfanilor notoriului Pancratius Sennyey, fost consilier al principelui Sigismund Báthory. În 1624, ulița sașilor sau a Sibiului trecea printre Colegiul Academic şi zidul de răsărit al Cetăţii către zidul de miazănoapte. În apropierea aceluiaşi amplasament, în anul 1624, orașul Bistriţa a cumpărat o clădire pentru suma de 110 florini, într-un loc în care se mai găseau casele scaunelor Mediaş, Sighişoara şi Sibiu.

Clădirea de astăzi, având planul în forma literei U, este o construcţie compozită, rezultat al unor modificări survenite între secolele XVI şi XIX. Cea mai veche parte este latura de nord, care a fost probabil unul dintre edificiile deţinute de scaunele săseşti menţionate mai sus. Această porţiune se suprapune pe zidul fortificaţiei romane. Planurile din prima jumătate a secolului al XVIII-lea înfăţişează mai multe clădiri cu plan pătrat sau dreptunghiular, care închideau un careu. La începutul secolului al XIX-lea i s-au adăugat laturile de est şi de sud, construcţia dobândind astfel forma cunoscută astăzi. Ea apare sub diverse denumiri între secolele XVIII şi XX, fapt ce reflectă schimbarea destinaţiilor. La 1736 era sediul directorului fortificaţiei, în 1747 era corpul de gardă principal. În 1823 a ajuns să fie numită casa inginerului. În 1903, aici se afla Direcția de Geniu. În 1920 a devenit pavilion ofiţeresc, pentru ca din 1929 aici să funcţioneze prefectura judeţului Alba. (C.P.G.)

Sursa:memoriaurbis.apulum.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Tulnicul, simbol al Țării Moților: Instrumentul muzical face parte din moştenirea culturală a poporului român

Publicat

în

Patrimoniul cultural este, cu siguranță, cel mai de preț lucru pe care îl avem

Tocmai de aceea, Tulnicul, simbol al Țării Moților, este un instrument muzical străvechi despre care se vorbește tot mai rar, dar pe care ne dorim ca și tânăra generație să-i cunoască originea și utilitatea.

Tulnicul este un instrument muzical străvechi care face parte din zestrea națională. Cu aproximativ o sută de ani în urmă, în casa fiecărui moț se găsea măcar un tulnic, la care ştia să cânte întreaga familie.

Pe vremuri, acesta era folosit ca mijloc de comunicare și instrument pentru interpretarea cântecelor, încă de pe vremea dacilor, dacă este să ne luăm după spusele istoricilor.

Localnicii folosesc şi acum tulnicul atât ca instrument muzical, cât şi ca mijloc de comunicare, în satele risipite prin munţi.

Pentru cel de-al doilea rol practic al tulnicului, utilizatorul trebuie să ştie atât cântările specifice care anunţă plecarea la diferite munci şi etapele de lucru, cât şi pe cele destinate unui eveniment major din viaţa omului: naştere, botez, nuntă sau deces.

În trecut, sunetul tulnicului punea pe fugă animalele de pradă sau anunţa primejdia unui război, iar, pe timp de pace, înlocuia dangătul clopotelor de biserică, anunţând sărbătorile creştineşti.

Conform obiceiului, transmis din generație în generație, cântările și chemările de tulnic sunt interpretate de o singură tulnicăreasă. Dacă sunt mai multe tulnicărese, ele pot cânta toate același cântec sau pot interpreta pe tonuri cu un singur tulnic solist. Fiecare tulnic are un sunet aparte, care depinde de lungimea tulnicului și de calitatea lemnului din care este construit.

Astăzi, glasul tulnicului se aude din ce în ce mai rar în zona Munților Apuseni. El sună a praznic sau a dor, pe care unii singuratici sau îndrăgostiţi şi-l mai împărtăşesc peste munţi şi văi.

Conform Dicţionarului de termeni muzicali (DTM) şi a Tezaurelor terminologice din cadrul Institutului de Memorie Culturală, tulnicul este un instrument aerofon, cu formă tubulară, deschisă la ambele capete, care produce sunete muzicale cu ajutorul curentului de aer dirijat prin interiorul său. Tulnicul reprezintă unul dintre cele cinci tipuri de bucium, întâlnite pe povârnişurile de miazăzi şi de răsărit ale Carpaţilor, în munţii din nordul ţării şi din Munţii Apuseni. În general, instrumentele din familia buciumului se prezintă sub forme tronconice drepte, curbate sau răsucite, realizate din fier, lemn sau scoarţă de tei, lemn de brad sau din scoarţă de cireş.

Unii bătrâni susţin că lemnul cel mai bun se găseşte în „fulgeriş”, adică pe înălţimi, unde tună şi fulgeră mai des. E o taină care spune că ramura din care se va naşte viitorul tulnic nu trebuie să audă glas de izvor. La vremea cuvenită iniţierii meşterul dezvăluie ucenicului un secret: copacul crescut între stânci are fibra mai deasă, este mai moale şi se lucrează mai uşor. Se alege creanga cea mai netedă, fără noduri, iar lemnul său trebuie să răsune, să aibă rezonanţă, când este lovit cu securea.

După legile nescrise ale moţilor, cu aproximativ o sută de ani în urmă, în casa fiecăruia se găseau două-trei tulnice, la care ştia să cânte întreaga familie. Localnicii folosesc şi acum tulnicul atât ca instrument muzical, cât şi ca mijloc de comunicare, substituind cu succes încă telefonul mobil în satele risipite prin munţi. Pentru cel de-al doilea rol practic al tulnicului, utilizatorul trebuie să ştie atât cântările specifice care anunţă plecarea la diferite munci şi etapele de lucru, cât şi pe cele destinate unui eveniment major din viaţa omului şi a comunităţii: naştere, botez, nuntă sau deces. În trecut sunetul său punea pe fugă animalele de pradă sau anunţa primejdia unui război, iar pe timp de pace înlocuia dangătul clopotelor de biserică, anunţând sărbătorile creştineşti.

Sursa:acasalaromani.ro, romania-redescoperita.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba