Rămâi conectat

Administrație

Premierea sportivilor şi antrenorilor din Alba Iulia care au obţinut rezultate deosebite la acţiuni sportive naţionale şi internaţionale, pe ordinea de zi a ședinței CL Alba Iulia din 25 august

Publicat

în

În 25 august, va avea loc ședinţa ordinară a Consiliului local al municipiului Alba Iulia, de la ora 13, la sediul Primăriei municipiului Alba Iulia, biroul de lucru al Primarului municipiului Alba Iulia, în regim de videoconferinţă.

295 de sportivi și antrenori din Alba Iulia vor fi premiați de Primărie, pentru rezultatele obținute la competițiile din 2019, potrivit proiectului propus în Consiliul Local. Premiile vor fi cuprinse între 150 de lei și 500 de lei, iar suma totală depășește 60.000 de lei

PROIECT AL ORDINII DE ZI:

  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al municipiului Alba Iulia pentru anul 2020
  2. Proiect de hotărâre modificarea statului de funcţii al Aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, al Direcţiei Creşe şi al Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, începând cu data 01 septembrie 2020
  3. Proiect de hotărâre modificarea statului de funcţii al Direcţiei de asistenţă socială aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, începând cu data de 01 septembrie 2020
  4. Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special domnului Viceprimar cu atribuţii de Primar Paul Voicu să aprobe, în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local, asigurarea continuităţii serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate
  5. Proiect de hotărâre privind participarea Municipiului Alba Iulia în cadrul proiectului ’’Urban Logistisc as on Demand Service” – acronim UlaaDS, finanţat prin programul european Orizont 2020
  6. Proiect de hotărâre privind participarea Municipiului Alba Iulia la “Programul privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public” şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului Eficientizarea sistemului de iluminat public în Municipiul Alba Iulia – Zona Şanţurilor Cetăţii Alba Carolina
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare dintre Municipiul Alba Iulia şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba
  8. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 293/2019 a Consiliului local cu privire la participarea Municipiului Alba Iulia în calitate de partener în cadrul proiectului Empowering Territorial Food Corridors within the European Union – RURBAN FOOD, finanţat prin Programul european URBACT III 2014-2020 – Reţele de implementare a Planurilor de Acţiuni
  9. Proiect de hotărâre privind premierea sportivilor şi antrenorilor din municipiul Alba Iulia care au obţinut rezultate deosebite la acţiuni sportive naţionale şi internaţionale
  10. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizaţi pentru obiectivul : ” Actualizare studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii : ” Construire baza sportivă şi de agrement zona Bazin Olimpic” Municipiul Alba Iulia ”
  11. Proiect de hotarare privind însuşirea raportul privind informarea si consultarea publicului nr. 126262/07.11.2019 şi aprobarea documentaţiei Plan Urbanistic Zonal „ELABORARE PLAN URBANISTIC ZONAL PENTRU CONSTRUIRE LOCUINŢE

COLECTIVE SI SEM1COLECTIVE”, ALBA IULIA, STR. MIHAIL KOGALNICEANU, NR. 49 , solicitant BENCHEA DANIEL SI BENCHEA CLAUDIA, conform planului de situaţie anexat.

  1. Proiect de hotarare privind aprobarea unor documentaţii de urbanism :

Art.l: Avizează Planul Urbanistic Zonal „ ELABORARE PUZ IN VEDEREA COMPLETĂRII REGLEMENTARILOR URBANISTICE APROBATE IN ZONA PENTRU AGREMENT SI SPORT ALBA IULIA, STR. VIORILOR, FN, solicitant STEFANUT ILIE, POPESCU MIRCEA ADRIAN, POPESCU ANDREEA, NICULA MARIUS, NICULA IONELA NICULINA conform planului de situaţie anexat.

Art.2: Avizează Planul Urbanistic Zonal „ ELABORARE PUZ PENTRU MODIFICARE REGLEMENTARI URBANISTICE AFERENTE PUZ APROBAT CU HCL 108/2008”, ALBA IULIA, ALEEA BAISOARA, STR. ANA BLANDIANA, FN, solicitant HATIEGAN RAMONA NICOLETA PENTRU SC LA BOLTA SATULUI SRL conform planului de situaţie anexat.

Art.3 :       Se insuseste raportul privind informarea si consultarea publicului nr. 76298/04.08.2020 Aprobă Planul Urbanistic de Detaliu „ CONSTRUIRE LOCUINŢA UNIFAMILIALA – A DOUA PE PARCELA SI ÎMPREJMUIRE”, ALBA IULIA, STR. VASILE ALECSANDRI, NR. 39, solicitant MORARIU ŞTEFAN, MORARIU ALINA, conform planului de situaţie anexat.

Art.4: Se insuseste raportul privind informarea si consultarea publicului nr. 76317/04.08.2020 Aprobă Planul Urbanistic de Detaliu „ CONSTRUIRE LOCUINŢA UNIFAMILIALA – A DOUA PE PARCELA”, ALBA IULIA, STR. VASILE ALECSANDRI, NR. 55B, solicitant STROIA GABRIELA, STROIA IOAN, STROIA COSMIN PETRU SI STROIA RAMONA, conform planului de situaţie anexat.

Art.5: Se insuseste raportul privind informarea si consultarea publicului nr. 74970/30.07.2020 Aprobă Planul Urbanistic de Detaliu „ SCHIMB PARŢIAL DE DESTINAŢIE DIN HALA IN SPAŢIU ALIMENTAŢIE PUBLICA SI CONSTRUIRE SPĂLĂTORIE AUTO”, ALBA IULIA, STR. EMIL RACOVITA, NR. 9, solicitant SC DANY’S PROFESSIONALE SRL, conform planului de situaţie anexat.

Art.6:        Se insuseste   raportul      privind     informarea     si consultarea       publicului     nr. 77229/06.08.2020 Aprobă Planul Urbanistic Zonal, „ELABORARE PUZ PENTRU SCHIMBARE ZONA FUNCŢIONALA DIN L3A IN ZONA MIXTA ( SERVICII MEDICALE SI COMERŢ)”, ALBA IULIA, STR. DR. AUREL LAZAR, NR. 20-22, solicitant ADAM PETRU AUGUSTIN, ADAM GABRIELA SI ADAM VASILE MARCEL, conform planului de situaţie anexat.

Art.7:        Se insuseste   raportul      privind     informarea     si consultarea       publicului     nr. 76289/04.08.2020 Aprobă Planul Urbanistic Zonal „ELABORARE PUZ – MODIFICARE REGLEMENTARI URBANISTICE PENTRU CONSTRUIRE LOCUINŢA INDIVIDUALA”, ALBA IULIA, GUTUIULUI, NR. 1B, solicitant LEUCA IULIAN VASILE, confonn planului de situaţie anexat.

Art.8:     Se   insuseste   raportul privind         informarea     si    consultarea    publicului nr. 76056/03.08.2020 Aprobă Planul Urbanistic Zonal „ELABORARE PUZ – CONSTRUIRE LOCUINŢE INDIVIDUALE”, ALBA IULIA, STR. REGIMENTUL V VANATORI, FN, solicitant IONESCU ANCA MIHAELA, SERDEAN PAVEL, SERDEAN PARASCHIVA, HAJ SABIN, HAJ VIORICA, conform planului de situaţie anexat.

Art.9:     Se   insuseste   raportul privind         informarea     si    consultarea    publicului nr. 75842/03.08.2020 Aprobă Planul Urbanistic Zonal, „ELABORARE PUZ – CONSTRUIRE LOCUINŢE INDIVIDUALE SI REGLEMENTARE STRADA ACCES”, ALBA IULIA, STR. COSTACHE NEGRUZZI, NR. 28-30, solicitant MOGA CRISTIAN DANIEL SI MOGA ELENA, MOGA IO AN DRAGOS, conform planului de situaţie anexat.

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui act adiţional la contractul de asociere nr. 10985/2005 încheiat între Municipiul Alba lulis şi SC Mall Alba SRL
  2. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 133/2020 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia
  3. Proiect de hotărâre privind parcelarea şi înscriere dreptului de proprietate al Municipiului Alba Iulia – domeniul privat a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, strada Ştefan cel Mare
  4. Proiect de hotărâre privind însuşirea raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în Dosar nr. 8813/176/2019 aflat pe roi la Judecătoria Alba Iulia
  5. Proiect de hotărâre privind înscrierea dreptului de proprietate a municipiului Alba Iulia – domeniul public a unui imobil (teren) situat în Alba Iulia, Bulevardul Republicii, nr. 33
  6. Proiect de hotărâre privind acceptarea donaţiei făcute Municipiului Alba Iulia a unui imobil (drum) situat în Alba Iulia, strada Bistra
  7. Proiect de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă care va conduce lucrările Consiliului local al municipiului Alba Iulia în perioada septembrie – până la declararea noului Consiliu local ca legal constituit

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Drum nou spre cimitirul din Beldiu: Lucrări în curs

Publicat

în

Lucrări în curs la un drum nou spre cimitirul din Beldiu

Se lucrează la accesul spre cimitirul sătesc Beldiu.

Se excavează stratul vegetal, urmează straturile suport și montarea dalelor, lucru ce va permite, conform reprezentanților administrației locale, realizarea unui drum de acces sigur și civilizat.

Într-un viitor apropiat, pe lângă accesul către cimitir, drumul pavat va asigura și accesul către capela ce urmează a fi construită aici.

În paralel, la căminul cultural din Beldiu se execută lucrări de reparații și zugrăveli interioare, după înlocuirea instalațiilor electrice în totalitate și în scurt timp se vor monta corpurile de iluminat, întrerupătoarele și prizele.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Punte pietonală în reparație capitală la Sebeș

Publicat

în

Sebeș: Punte pietonală în reparație capitală

Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș informează cetățenii că puntea care face legătura între strada Spicului și strada Abatorului este în reparație capitală până în 30 iunie.

Se vor executa mai multe lucrări.

Lucrările prevăzute a se executa sunt recondiționarea cablului principal de susținere, confecționarea și înlocuirea balustradelor, precum și înlocuirea căii de rulare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Prima parcare supraetajată din Blaj, construită în zona Gării

Publicat

în

Blaj: Prima parcare supraetajată, construită în zona Gării

Primăria Blaj va construi o parcare supraetajată – „PARK&RIDE” – pe fonduri europene, pe linia de finantare aferenta Priorității 4 – O Regiune cu mobilitate urbană durabilă, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru (inclusiv Zone Metropolitane și Zone Funcționale Urbane), din cadrul Programului Regiunea Centru, aferent perioadei 2021 – 2027.
Prima parcare supraetajată din Blaj va fi construită în cartierul Gării, zona Pieței Mici, va avea 6 nivele (parter, 4 etaje și terasă) și va oferi peste 200 de locuri de parcare, astfel:
*169 de locuri de parcare acoperită (din care 8 locuri pentru persoanele cu dizabilități);
*31 de locuri de parcare în aer liber, pe terasă;
*16 locuri de parcare pentru motociclete;
10 locuri de parcare exterioare pentru biciclete.
În plus, în viitorul „PARK&RIDE” vor fi amenajate 4 stații de încărcare electrică exterioare.
Prima parcare supraetajată din Blaj va avea, pe lângă facilitățile oferite, alei pietonale și zonă verde.
Proiectul va fi implementat în următorii 3 ani.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba