Rămâi conectat

Știri

Iluminat stradal mai eficient, prin intermediul tehnologiei LED, la Alba Iulia

Publicat

în

Consilierii locali din Alba Iulia  se întâlnesc în ședință, în sistem videoconferință, pe 25 august 2020. Pe ordinea de zi se află și un proiect ce privește participarea Municipiului Alba lulia la “Programul privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public” şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului Eficientizarea sistemului de iluminat public în Municipiul Albalulia – Zona Şanţurilor Cetăţii Alba Carolina.

În cadrul investiţiei propuse se vor monta 223 corpuri (aparate) de iluminat bazate pe tehnologie LED, cu respectarea încadrării în clasele de iluminat a drumurilor/străzilor aferente proiectului şi implementarea unui sistem de dimare/telegestiuneîn cele 223 aparate de iluminat ale municipiului, care va permite reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiţie.

Soluţia propusă presupune în special modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat public – pietonal, prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente pe stâlpii existenţi (aferenţi sistem ului/reţelelor de distribuţie a energiei electrice), cu corpuri (aparate) de iluminat bazate pe tehnologie LED, echipate cu sistem de dimare, precum şi instalarea unui sistem de management prin telegestiune în aparatele de iluminat ale sistemului de iluminat public.

Pentru toate corpurile (aparatele) de iluminat se vor executa următoarele lucrări de bază, necesare demontării şi montării acestora şi echiparea cu sistemul inteligent de management prin telegestiune:

  • deconectarea de la reţea a sistemului de iluminat;
  • demontarea corpurilor (aparatelor) de iluminat existente, împreună cu braţele de prindere;
  • montarea noilor corpuri (aparate) de iluminat, bazate pe tehnologie LED cu accesoriile aferente;
  • realizarea conexiunilor;
  • instalarea sistemului de dimare/telegestiune;
  • configurarea iniţială a sistemului de dimare/telegestiune;
  • testare, verificare şi punere în funcţiune.

Prin implementarea investiţiei se va realiza o economie a consumului de energie electrică de 75% faţă de situaţia actuală. Pentru a obţine această economie, se vor 223 aparate de iluminat bazate pe tehnologie LED şi se va implementa unui sistem de dimare/telegestiune în corpurile de iluminat.

Zonele vizate în prezentul proiect au fost încadrate în clasele de iluminat, în conformitate prevederile standardului SR EN 13201.

Dimensionarea, cantitatea, dispunerea, tipul şi puterea nominală a noilor corpuri (aparate) de iluminat bazate pe tehnologie LED se stabilesc în urmba breviarelor de calcul luminotehnic martor, cu respectarea prevederilor standardului SR EN 60598.

în urma implementării investiţiei va exista posibilitatea de a reduce consumurile generale, de a creşte şi scădea nivelul de iluminare în anumite zone şi în anumite momente ale nopţii. Aceste modernizări ale sistemului de iluminat vor permite şi scăderea costurilor de întreţinere şi vor optimiza intervenţiile pentru reparaţii / mentenanţă şi totodată vor creşte gradul de confort şi siguranţă al cetăţenilor pe timp de noapte.

MUNICIPIUL ALBA IULIA are în pregătire depunerea unui proiect de finanţare în cadrul programului privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public gestionat de către Ministerul Mediului prin Administraţia Fondului pentru Mediu aprobat prin Ordinul 1162/2020 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public. Acest proiect vine în completarea demersurilor iniţiate până în prezent de către municipalitate în vederea dezvoltării durabile a comunităţii locale.

Obiectivul Programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice a sistemelor de iluminat public. Scopul Programului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu LED care să determine o eficienţă energetică ridicată.

Obiectul Programului vizează modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED, precum şi achiziţionarea şi instalarea sistemelor de dimare/telegestiune care permit reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiţii.

Proiectul propus are valoarea totală de 1.319.162,27 LEI din care:

997.477,04,00 LEI din bugetul alocat prin program 249.369,26 LEI contribuţia solicitantului 72.315,97 LEI cheltuieli neeligibile dc

Având în vedere oportunitatea accesării unei finanţări care să contribuie la creşterea eficienţei energetice în infrastructura de iluminat public la nivelul comunităţii locale, propun luarea în dezbatere şi aprobarea de către Consiliul local a hotărârii privind privind participarea Municipiului Alba lulia la “Programul privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public” şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului Eficientizarea sistemului de iluminat public în Municipiul Alba lulia.

Menţionăm că această investiţie este complementară cu cele trei proiecte ale Municipiului Alba lulia aflate în implementare, cu o valoare totală de 53.332.787,97 lei (aproximativ 10 milioane de euro), finanţate prin POR 2014-2020, Axa prioritară 3, Operaţiunea 3.1C Iluminat Public, proiecte care de asemenea vor contribui la eficientizarea iluminatului public la nivelul comunităţii locale:

  • CREAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC AL MUNICIPIULUI ALBA IULIA-ZONA CENTRAU,CARTIERELE AMPO11, AMPOI 2, AMPOI 3 SI PARTOS, cod proiect: 122667
  • Crearea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba lulia-Cartier Cetate, Cod proiect: 125642
  • REABILITAREA, MODERNIZAREA Şl EXTINDEREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC AL MUNICIPIULUI ALBA IULIA – LOCALITĂŢI COMPONENTE: OARDA DE SUS, OARDA DE JOS, PÂCLIŞA, MICEŞTI Şl BĂRĂBANŢ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Vizită la Sebeș a unor oficiali din Landul Brandenburg

Publicat

în

Oficiali din Landul Brandenburg în vizită la Sebeș

Marți 14 mai, conducerea Primăriei Sebeș a primit, în Aula Primăriei, o delegație a membrilor Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului Landului Brandenburg, condusă de Barbara Richstein, vicepreședintele Parlamentului Landului Brandenburg și Matthias Stefke, vicepreședintele Comisiei Afaceri Europene și Politică de Dezvoltare a Landului Brandenburg.
Delegația germană a vizitat Liceul Tehnologic Sebeș, unitate de învățământ profesional, inclusiv în sistem dual, construcție nouă finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Liceul German.
În cadrul întâlnirii au fost abordate teme de interes comun precum dezvoltarea comunității locale și impactul pozitiv al investițiilor germane în zonă. De asemenea, un subiect important pe agenda de lucru a fost și formarea profesională în sistem dual, după modelul german și oportunitățile de finanțare europeană pentru educație prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.
Evenimentul se datorează parteneriatului solid dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg, având ca obiectiv principal prezentarea exemplelor de succes din Regiunea Centru în implementarea proiectelor de dezvoltare regională, finanțate prin Programul Operațional Regional și cooperării bilaterale dintre Germania și România, în special între Landul Brandenburg și Regiunea Centru.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

15 mai, Ziua bujorului românesc: Floarea națională a României prezentă în folclorul românesc, în literatură, pictură și în motivele tradiţionale ale portului popular

Publicat

în

15 mai, Ziua bujorului românesc, floarea naţională a României

În octombrie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care bujorul este declarat Floare Naţională. „Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României.

În cultura orientală chineză, bujorul e considerat regele florilor, iar în Japonia, în trecut, doar familiile înstărite aveau dreptul să-l cultive în grădina proprie. De curând, în România, a fost propus ca acesta să devină „floare naţională”.
În Transilvania, Moldova sau Dobrogea i se mai spune busuioc roşu, palma-Maicii-Domnului, rujioară sau băbărujă. Sunt toate denumiri populare, arhaice, pentru a desemna bujorul românesc.
La începutul secolului al XIX-lea, Bujor era numele unui haiduc, numit astfel după culoarea aprinsă a părului. În cultura populară, bujorul este adesea asociat cu dorul, cu frumuseţea fizică sau cu dragostea. Îl întâlnim în versurile lui Eminescu, ale lui Coşbuc sau Alecsandri, dar şi în unele dintre poeziile publicate de Caragiale în Moftul Românesc (nr. 17, 1893).

În folclor, există credinţa că în petalele bujorului sunt ascunse spirite răutăcioase. Totuşi, în satele româneşti, la jumătatea lunii mai, ţăranii petrec la „Sărbătoarea bujorului”, în cadrul căreia oamenii aduc un omagiu naturii, dar şi frumuseţii spirituale şi fizice a mândrelor şi tinerilor feciori.

”Bujorul românesc” a fost adoptat de Asociația CAMARAZII ca simbol de reprezentare la evenimentele în care se marchează eroismul ostașilor Armatei Române și sângele vărsat pe câmpurile de bătălie. ”Bujorul românesc” a fost rezervat de Asociație la OSIM, ca marcă figurativă individuală, fiind publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secțiunea Mărci.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Publicat

în

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2024 în judeţul Alba a fost de 5533 persoane, în scadere cu 202 persoane (-3,5%) comparativ cu luna anterioara și cu 262 persoane (-4,5%) comparativ cu luna februarie 2023; femeile reprezentau la această dată 48,8% din numărul total al şomerilor ( 2698 femei).

Din totalul de 5533 someri, 1838 someri (33,2%) sunt in mediul urban si 3695 (66,8%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a scazut cu 1,6% in mediul urban si cu 4,5% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Alba Iulia (452 persoane) urmat de Blaj (360 persoane), Sebeș (200 persoane) si Campeni (183 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (357 persoane), Cetatea de Balta (340 persoane), Sona (206 persoane), Craciunelu de Jos (198 persoane), Scărişoara (145 persoane), Rosia Montana (136 persoane), Bistra (135 persoane), Albac (118 persoane), Avram Iancu (115 persoane) si Sasciori (105 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Bucerdea Granoasa si Ohaba (1 persoana), Ocolis (3 persoane), Intregalde (4 persoane), Ceru Bacainti si Mogos, (5 persoane), Ponor si Stremt (7 persoane), Dostat (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna februarie 2024 a fost de 2,5% (2,5% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (3,0%), Baia de Aries (2,7%) si Abrud (2,4%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Cugir (0,6%), Alba Iulia si Teius (1%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,0%), Cetatea de Balta (17,9%), Craciunelu de Jos (15,0%), Avram Iancu (13,8%), Vadu Motilor (10,8%), Jidvei (10,7%), Hoparta (10,6%), Garda de Sus (10,1%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,1%), Ohaba (0,3%), Stremt (0,5%), Santimbru (0,7%), Mihalt (0,8%), Salistea (0,9%).

Structura după nivelul de instruire arată că 71,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 22% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,5% persoane cu studii superioare.Rata şomajului a fost în luna februarie 2024 de 3,5% (3,6% în ianuarie 2024 și 3,7% în februarie 2023), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (3,1%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,9% in luna anterioara si 3,8% in luna februarie 2023), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,4% în ianuarie 2024 și 3,5% în februarie 2023). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna februarie 2024 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba