Sănătate
Spitalul Orășenesc Cugir și-a adaptat planul de achiziții în sensul asigurării aparaturii necesare și materialelor de protecție în lupta privind combaterea răspândirii COVID-19
În contextul epidemiologic actual, Spitalul Orășenesc Cugir și-a adaptat planul de achiziții în sensul asigurării atât a materialelor de protecție cât și a aparaturii necesare în lupta privind combaterea răspândirii noului virus COVID-19.
În acest sens, în prima jumătate a anului 2020 au fost achiziționate 2 aparate de ventilație mecanică care asigură o metodă de tratament cu eficiență clar dovedită în terapia insuficienței respiratorii acute hipercapnice, a edemului pulmonar acut cardiogenic și a insuficienței respiratorii acute hipoxemice la pacienții imunodeprimați, 2 aparate de sterilizare cu etilenoxid, destinate sterilizării aparaturii medicale utilizate atât în policlinică cât și în spital, stratificarea cauzată de carbondioxide combinate cu oxidul de etilena în mai multe concentrații, având menirea de a evita pierderile de sterilizare, 4 nebulizatoare cu ajutorul cărora se efectuează dezinfecția după fiecare procedură medicală, consultație, 1 analizor portabil de biologie moleculară iPonatic Real Time PCR destinat testării pacienților în vederea identificării infecției cu virusul SARS COV 2, precum și un număr de peste 1700 de teste rapide pentru identificarea infectării cu virusul mai sus amintit.
În momentul de față, Spitalul Orășenesc Cugir dispune de 3 paturi ATI, dotate cu 3 aparate de ventilație mecanică și are încadrat un medic anestezist care ar putea asigura asistența medicală pacienților care ar necesita un astfel de tratament, în cazuri excepționale.
Totodată, în luna iulie a.c. au fost finalizate lucrările de amenajare a spațiului din cadrul Laboratorului de imagistică medicală, în vederea punerii în funcțiune a noului aparat digital de roentgendiagnostic, un aparat Roentgen digital cu două posturi scopie și grafie, model Apollo DRF, obținând avizele necesare de la autoritățile în drept și depunând cererea pentru obținerea autorizației de utilizare a instalației. De îndată ce vom obține autorizația de utilizare a instalației, vom putea asigura pacienților radiografii de înaltă calitate care vor contribui la stabilirea cu claritate a diagnosticului la pacienții care se prezintă la spitalul Cugir
Începând cu data de 20 iulie, conform solicitării Ministerului Sănătății, fiecărui spital i s-a cerut să-și identifice spații disponibile pentru internarea pacienților confirmați Covid asimptomatici. În acest sens, au fost identificate un număr de 10 paturi în cadrul Compartimentului de boli infecțioase unde pot fi internați pacienții confirmați COVID asimptomatici sau ușor simptomatici, iar din 21 iulie până în momentul de față, avem o rată de utilizare a paturilor de 100%, în cadrul acestui compartiment. Conform noii legislații, pacienții asimptomatici se internează în spital pe o perioadă de minim 48 de ore. Ulterior, la propunerea medicului curant, aceștia pot fi externați .
Pacienții asimptomatici cu factori de risc și pacienții simptomatici, cu forme ușoare, se pot externa după minim 10 zile de la internare în lipsa febrei și ameliorarea simptomatologiei pentru minim 72 de ore. Testarea de control se va face în ziua 8 de la internare.
Începând cu luna martie a.c. și până în prezent, personalul spitalului a beneficiat de materiale de protecție, mănuși, măști, dezinfectanți, combinezoane, vizete de protecție, halate de unică folosință, botoși pentru protejarea împotriva infectării. De asemenea, personalul care își desfășoară activitatea intrând în contact direct cu pacienți suspecți beneficiază de testare gratuită, la anumite intervale de timp, pentru a putea interveni la timp în cazul unor infectări accidentale și pentru a preveni astfel răspândirea virusului. Totodată, având în vedere că este perioada specifică concediilor de odihnă, prin dispoziție internă, am prevăzut obligativitatea fiecărui angajat de a-și efectua testul Covid la revenirea din concediu.
Cu toate că au fost luate măsurile, pe care le-am considerat necesare în lupta cu acest virus, responsabilitatea fiecărei persoane este decisivă în combaterea răspândirii virusului SARS COV 2, de aceea recomandarea noastra este de a respecta indicațiile emise de specialiști în domeniu pentru că doar așa poate fi evitată o degenerare a situației.
Sănătate
Activitate reluată la cabinetul ambulatoriului de specialitate – psihiatrie al Spitalului Municipal Blaj
La cabinetul ambulatoriului de specialitate – psihiatrie al Spitalului Municipal Blaj, activitate reluată
Sănătate
Șase medici noi la Spitalul Municipal Blaj
La Spitalul Municipal Blaj, șase medici noi
Sfatul medicului
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
Odată cu apariția temperaturilor ridicate revine în actualitate și o alertă semnalată de medici. Atenție la înțepătura de căpușă!
Este vară, a început sezonul vacanţelor, dar şi cel al căpuşelor. În special, acestea pot fi luate de animalele de companie din vegetaţie, dar se pot ataşa de pielea unui om foarte rapid.
Medicii se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri pe perioada verii şi recomandă oamenilor să evite zonele cu risc crescut pentru aceste înţepături, respectând toate măsurile preventive cunoscute deja, între care îmbrăcămintea adecvată şi controlul pielii după întoarcerea din natură. Dacă înţepătura s-a produs, este indicată extragerea căpuşei cât mai urgent, în condiţii de siguranţă, de preferat în Serviciul de Primiri Urgenţe de la cel mai apropiat spital.
Şi asta, în condiţiile în care aceste insecte banale pot fi de un real pericol, prin prisma bolilor pe care o simplă înţepătură de căpuşă le poate genera. Cea mai de temut este boala Lyme, denumită și „boala cu 1000 de fețe”, din cauza marii varietăți de simptome pe care le poate dezvolta și care pot duce la confundarea sa cu alte maladii. Specialiştii spun că, pentru a dezvolta boala Lyme, trebuie să fii înţepat de o căpuşă contaminată cu bacteria Borrelia, iar aceasta să rămână ataşată de corp cel puţin 17 ore. Este timpul minim necesar migrării bacteriilor din intestinul căpuşei către glandele salivare ale acesteia, de aici fiind introduse, odata cu saliva, la locul înţepăturii. Însă, o căpuşă îndepărtată imediat după înţepătură scade semnificativ riscul de a dezvolta boala.
Cum se îndepărtează corect căpuşele din piele
Căpuşa are marele dezavantaj că, atunci când se ataşează pe tegument, pe piele, nu o simţi. Explicaţia este că, în timpul muşcăturii, ea transmite anumite substanţe şi sedează locul respectiv. O vezi după ataşasată pe piele. Este important să evităm zonele cu multă verdeaţă – acum ieşim în parc, ne ducem în păduri, ne plimbăm în zonele de agrement în aer liber – iar cei mai expuşi pot fi copiii. Căpuşa poate fi vizibil în zona muşcăturii, este acel rash, cu centrul concentric, se înroşeşte şi este vizibilă cu ochiul liber.
Este important să nu te apuci dintr-o dată să o dai la o parte. Această manevră trebuie făcută cu blândeţe de către o persoană experimentată. Nu este bine să fie îndoită sau răsucită căpuşa, pentru că există riscul de rupere parţială, iar resturile periculoase nu sunt îndepărtate din piele. Ca măsură de precauţie, se utilizează o pensetă cu vârful bont, se apucă integral căpuşa cât mai aproape de piele, se trage în ax, încet, până este scoasă în totalitate de la locul respectiv. Apoi pielea se spală cu apă şi săpun şi se folosesc soluţii dezinfectante. Regula importantă este să nu o lăsăm să stea ataşat de piele mai mult de 36 de ore şi ideal ar fi ca manevra de extragere să fie făcută de un cadru medical. Medicul poate recomanda un tratament imediat cu antibiotice timp de 14 zile şi analize ulterioare, pentru a exclude orice risc. În general, oamenii muşcaţi de căpuşe acuză oboseală, dureri de cap, fatigabilitate, iar apoi apar durerile musculare şi durerile de articulaţii. Pericolul bolii Lyme apare dacă această căpuşă stă ataşată pe piele între 36 de ore şi 72 de ore.
Cele mai expuse categorii ale populaţei la înţepăturile de căpuşe sunt lucrătorii în aer liber (silvicultori, agricultori, lucrători la căi ferate, la exploatarea gazelor naturale, electricieni lucrători la înălţime, lucrători în amenajarea spaţiilor verzi, în administraţia parcurilor, care împreună cu angajatorii, au obligaţia de a aplica toate măsurile preventive.
Medicii recomandă persoanelor care au fost mușcate de această insectă să se prezinte la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Alba, pentru îndepărtarea totală din piele a căpușei. Dacă este necesar pacienții vor fi îndrumați mai apoi la Secția de Boli Infecțioase din Alba Iulia care este singurul centru din județ unde pot fi efectuate testări pentru depistarea bacteriei Borrelia.
-
Știriacum o săptămână
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum o săptămână
Udatul fetelor de Paște, un obicei păstrat din bătrâni: Cum se merge la udat în Ardeal
-
Știriacum 6 zile
9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României
-
Știriacum 2 săptămâni
Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor
-
Știriacum 3 zile
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Știriacum 6 zile
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare
-
Știriacum 2 zile
Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic
-
Știriacum o săptămână
Săptămâna luminată: Ce nu ai voie să faci în a doua şi a treia zi de Paşte