Rămâi conectat

Sănătate

Investiții la secția de boli infecțioase, pentru pacienții cu COVID-19: 52 de paturi cu prize de oxigen, generator de oxigen, rețea de cablu TV și internet

Publicat

în

La secția de boli infecțioase se realizează, timp de o săptămână, lucrări extrem de importante pentru pacienții bolnavi de COVID-19, iar la finalul lor, toate cele 52 de paturi vor fi dotate cu prize de oxigen (cu buteliile de oxigen nu mai facem față).
De asemenea, tot în cadrul acestei secții, special amenajate pentru pacienții COVID-19, vor fi înființate două saloane, cu 4 paturi de Anestezie și Terapie Intensivă, cu prize de oxigen, aer comprimat și ventilatoare mecanice. Realizăm aceste investiții pentru a fi pregătiți cu tot ceea ce este necesar pentru ceea ce va urma și pentru a trata cazurile critice de COVID-19. Aceste investiții se realizează în special pentru cazurile grave și cu comorbidități, dar vor fi utile fiecărui pacient COVID-19 internat. De asemenea, va fi achiziționat și un generator propriu de oxigen.
În urma acestei investiții, în cadrul secției vor putea fi tratate toate tipurile de cazuri, de la cazuri ușoare și medii și până la cazuri critice sau cazuri cu boli asociate. Pentru buna desfășurare a activității medicale, vor funcționa două linii de gardă: una pentru ”boli infecțioase” și alta pentru ”ATI” pentru COVID-19 (linia ATI din cadrul spitalului va funcționa, în continuare, la aceeași parametri. Practic, SJU Alba Iulia va avea simultan două linii de ATI – una la secția de pe strada Decebal, iar alta în clădirea spitalului, pe Bulevardul Revoluției 1989).
Cu ocazia acestor lucrări, vom instala și o rețea de televiziune prin cablu, respectiv o rețea de internet prin Wi-Fi, astfel încât fiecare salon să beneficieze de TV și internet.
Aceste lucrări sunt finanțate de către Consiliul Județean Alba, în subordinea căruia se află spitalul.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sănătate

Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are

Publicat

în

Perioada de post a reprezentat dintotdeauna o provocare pentru creativitatea gospodinelor. Dorința oamenilor de a găsi rețete sănătoase și, în același timp, cu un aport ridicat de nutrienți este din ce în ce mai mare.

Din fericire, gama variată de alimente disponibile pe piață vine în ajutorul nostru și ne aduce un produs pe care îl putem include în dieta noastră: năutul. Dacă iubești năutul, nu ai cum să nu iubești și humusul, rețeta minune adusă din Orientul Mijlociu.

Humus este o specialitate orientală, care este făcută , în mod tradițional, din piure de năut, pastă de susan –tahini, ulei de măsline, suc de lămâie, sare și condimente precum usturoi și, uneori, chimion. Humusul reprezintă o sursă bogată de acizi grași esențiali omega-3, care ajuta la protecția sistemului cardiac, și de nutrienți proveniți din naut și sosul tahini. În plus, humusul conține fier, vitamina B6, acid folic și aminoacizii cu un puternic rol antiiinflamator. Persoanele care suferă de diabet necesită diete speciale și, uneori, acest lucru poate fi greu de gestionat. Humusul este o rețetă potrivită pentru diabetici și poate fi consumat de aceștia fără rezerve. Mai mult decât atât, năutul ajută la reglarea zahărului din sânge, fiind un aliat în managementul diabetului. Datorită conținutului ridicat de fier, calciu și vitamina K, năutul din humus contribuie la dezvoltarea și menținerea unei structuri osoase dense și puternice. Vitamina C, B6, potasiul și fibrele din compoziția năutului fac din acesta un super aliment care contribuie la menținerea sănătății inimii. Fibrele ajută și la scăderea nivelului de colesterol din sânge, scăzând riscul de apariție a bolilor cardiovasculare, arată studiile.

Humusul te ajută să slăbești. Prin senzația de sațietate pe care o oferă năutul, rețetele care conțin acest ingredient vin în ajutorul persoanelor care se luptă cu kilogramele în plus.
Humusul, perfect pentru diabetici

Ce conține humusul?: Există nenumărate rețete de humus, dar toate au în compoziție ingredientele „cheie” ale rețetei. Acestea se referă la boabele de năut, usturoiul și pasta de susan. Pe lângă acestea se adaugă, după gust, uleiul de măsline, zeama de lămâie și diverse condimente precum: boia sau chimion.

Năutul și beneficiile sale. Năutul conține magneziu, vitamina B1, vitamina B6, vitamina B9, seleniu cupru, fier, zinc, fosfor, mangan și potasiu. Acest aliment minune este o sursă bogată în proteine și fibre, ceea ce contribuie la o digestie sănătoasă. Conform healthline, năutul scade riscul de apariție a bolilor cronice precum cancerul, bolile sistemului cardiovascular și diabetul.
Susanul, sursă de vitalitate. Susanul reprezintă un ingredient important atunci când vrem să pregătim humus. Din fericire, semințele de susan ascund beneficii uimitoare pentru sănătate. Acestea contribuie la vitalitate, promovează sănătatea sângelui, scad tensiunea arterială și susțin sistemul imunitar. Este important de știut, însă, că există persoane alergice la susan. În cazul acestora, consumul semințelor de susan poate avea consecințe grave și este recomandată eliminarea pastei de susan din humus.

Sursa:dcmedical.ro, libertatea.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sănătate

Noi investiții pentru diagnosticul cancerului, la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia: Licitație pentru dotarea Laboratorului de Genetică și Diagnostic Molecular

Publicat

în

Noi investiții pentru diagnosticul cancerului la spitalul din Alba Iulia

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o procedură de achiziție de aparatură pentru diagnosticul cancerului pentru Laboratorul de Genetică și Diagnostic Molecular.

Se are în vedere dotarea laboratorului cu tehnologie de ultimă generație, inclusiv analizor de fragmente, sistem PCR, sistem complet de electroforeză şi imagistică GEL, fluorimetru, spectrofotometru, bloc termostat, set de laborator, cititor multimod în plăci, ultracongelator, mini PCR şi sistem de secvențiere.

Achiziția este în valoare de peste 3 milioane de lei.

Se dorește, printr-un proiect mai amplu, asigurarea accesului egal la asistența medicală a pacieților oncologici care sunt trataţi în Spitalul Judeţean de Urgență Alba Iulia cât și a pacienților din județ sau chiar din țară.

Pentru a putea veni în sprijinul pacienților oncologici prin diagnosticarea cancerului sunt necesare, conform reprezentanților unității medicale, suplimentarea gamei de analize medicale de genetică şi diagnostic molecular şi, ulterior, accesarea subprogramului naţional de testare genetică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sănătate

Noi investiții, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud: Parc terapeutic pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii și extinderea gamei de servicii medicale

Publicat

în

Noi investiții în 2025 la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud: Parc terapeutic pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii și extinderea gamei de servicii medicale

În ultimii ani Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud a beneficiat de investiții în infrastructură și dotări de aproximativ 15 milioane de lei proveniți atât din fonduri alocate de către Consiliul județean Alba, cât și din fonduri europene, redându-i-se astfel rolul de unitate medicală performantă, care asigură servicii medicale moderne, la cele mai înalte standarde și adaptate nevoilor pacienților.

Investițiile au vizat atât dotări în aparatură și echipamente medicale, cât și amenajarea și modernizarea clădirii, astfel încât să se asigure confortul pacienților, însoțitorilor acestora, precum și al personalului care asigură cu înalt profesionalism actul medical.
Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud, cu o tradiție de peste 100 de ani, a fost inaugurat în vara anului 1923 în prezența Reginei Maria, mereu preocupată de soarta celor bolnavi și suferinzi, care nota în jurnalul său referitor la spitalul din Aiud că este „un foarte frumos și curat spital cu o priveliște încântătoare și pavilioane corespunzătoare pentru bolnavi, dar, din păcate, prea mici pentru cerințele prea mari. Am avut obișnuitul serviciu religios pentru sfințirea clădirii […]. I-am vizitat pe bolnavii care arătau bine în paturile lor curate sau în șezlongurile din galerie”. (Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. V, București, 2006, p. 208-209).
Investițiile și dezvoltarea Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud vor continua și în anul 2025, propunându-ne amenajarea unui parc terapeutic atât de necesar pacienților cu afecțiuni respiratorii, extinderea gamei de servicii medicale pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor respiratorii, precum și promovarea paletei de servicii oferite, astfel încât să asigurăm sprijin și tratament de specialitate pentru cât mai mulți pacienți.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba