Rămâi conectat

Tineret

Săptămâna Albă pentru creștinii ortodocși – dezlegare la ouă, lapte, brânză și pește dar interdicție la carne

Publicat

în

Săptămâna dinaintea Postului Mare mai este cunoscută și sub denumirea de Săptămâna Albă, deoarece creștinii pot să consume inclusiv miercurea și vinerea ouă, lapte, brânză și pește, dar nu au voie să mănânce carne.

După aceste zile cu dezlegare urmează Postul Mare, cel mai aspru post pentru creștini, care durează 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor. Lăsatul secului are loc în ultima zi în care se mai poate mânca „de dulce”.

Lăsatul secului înainte de Postul Mare, este în acest an în 22 februarie, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Potrivit tradiției, în fiecare zi acestei săptămâni sunt orânduite acțiuni pe care femeile sau tinerii trebuie să le facă sau pentru care au interdicție. Astfel în aceste zile nu se face baie decât dacă în apa de spălat a fost așezată o bucată de brânză și nici nu se spală rufele. Femeile care nu respectă aceste reguli vor încărunți înainte de vreme.

La fel ca în fiecare săptămână vinerea se ține cu post și rugăciune până seara, când se poate mânca.

Urmează prima din cele 12 vineri scumpe de peste an, care se marchează înaintea fiecărui praznic. Sâmbăta se fac plăcinte și colaci care se dau de pomană, iar duminică este lăsatul secului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Tineret

14 concurenți în finala concursului „Voices” de la Alba Iulia

Publicat

în

În finala concursului „Voices” de la Alba Iulia, 14 concurenți

Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia a admis 14 concurenți în finala Festivalului Național Concurs de Muzică Pop pentru Tineri și Studenți “Voices”, ediția a 12-a, care se va desfășura în perioada 11-12 mai. 
Iată care sunt aceștia:
*Finaliști – Secțiunea Case de Cultură Studențești
1. Lisa Banyai, CCS Cluj-Napoca
2. Georgiana Zbutea, CCS Cluj-Napoca
3. Daria Mitea, CCS Sibiu
4. Diana Dumitru, CCS Sibiu
5. Teodora Șițoiu, CCS Timișoara
6. Sorana-Timea Fărcaș, CCS Târgu Mureș
7. Dariana-Ioana Jianu, CCS Pitești
8. Luz Milagros Șuteu, CCS Alba Iulia
9. Mihai Șerbănescu, CCS Alba Iulia
*Finaliști – Secțiunea Talente Locale
1. Maria Andrieș, studentă
2. Talida Boțan, elevă
3. Paul Berghean, student
4. Mădălina Frățilă, elevă
5. Maria Imbre, elevă
Festivalul este organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, cu sprijinul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și al Primăriei Municipiului Alba Iulia, prin Centrul Cultural Palatul Principilor, în parteneriat cu Liga Studenților din Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Tineret

Studenți de la UAB în tabără la Păltiniș: Cum a fost

Publicat

în

Tabără la Păltiniș pentru studenți de la UAB

Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, cu sprijinul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a organizat, conform Metodologiei pentru Tabere Studențești 2024, în perioada 11-16 februarie, în stațiunea Păltiniș, tabăra dedicată studenților selectați de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Studenții au beneficiat de servicii gratuite de masă și cazare și s-au bucurat de zile perfecte de schi, stratul de zăpadă măsurând 40 de centimetri. De asemenea, au participat la cursuri de comunicare și public speaking, seri distractive cu jocuri și filme și la un seminar despre antreprenoriat și antreprenori, cu Adrian Rada, președintele patronatului IMM-urilor din județul Sibiu.
„Tabăra de iarnă de la Păltiniș a fost o experiență minunată în care s-au legat prietenii și s-au adunat amintiri frumoase. A însemnat relaxare, distracție și încărcarea bateriilor pentru un nou semestru”, a declarat Mihai Ban, student în anul III la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Tineret

O nouă provocare pentru echipa de robotică a colegiului militar albaiulian

Publicat

în

Echipa de robotică a colegiului militar albaiulian în fața unei noi provocări

Elevii care fac parte din echipa ArmyBot a Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia și-au testat din nou robotul, de această dată la Sibiu, la MEET Mania, întâlnire organizată de echipa Gear Maniacs.
Însoțiți de profesoara de fizică Dorina Filipescu, elevii au testat modificările pe care le-au adus robotului în ultima perioadă și au identificat ce mai trebuie schimbat sau îmbunătățit înaintea etapei regionale din luna februarie de la Cluj-Napoca.
Întâlnirea pasionaților de robotică a fost plină de provocări, elevii participanți având ocazia de a exersa și de a-și pune cunoștințele în practică, pentru a căpăta experiență în acest domeniu al viitorului.
„Ca experiență pentru noi, această întâlnire a fost esențială în dezvoltarea modelului final al robotului nostru pentru a reuși să obținem puncte importante la regională”, a declarat liderul echipei de robotică, elevul caporal Andrea Brian.
Concursul de robotică FIRST Tech Challenge România, cea mai mare competiţie de robotică pentru liceeni din țară, are loc în fiecare an și este organizat de Asociația Nație prin Educație.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba