Rămâi conectat

Știri

Premii pentru studenții din Alba Iulia la Simpozionului național studențesc IN-EXTENSO desfășurat online

Publicat

în

În data de 24 aprilie 2020, la Facultatea de Științe Exacte și Inginerești din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia s-a desfășurat cea de-a XX-a ediție a Simpozionului național studențesc IN-EXTENSO.

La această ediție au participat numeroși studenți ai Facultății, care au elaborat lucrări științifice, expunându-și proiecte și teme interesante, grupate în cele patru secțiuni ale simpozionului: Informatică, Electronică aplicată, Ingineria mediului, Inginerie urbană și dezvoltare regională.

Deși ediția acestui an nu a putut fi organizată în formatul clasic, mediul on-line, dar mai ales entuziasmul studenților și al coordonatorilor lor, au asigurat continuitatea acestui eveniment științific de tradiție la UAB.

În urma procesului de jurizare, au fost acordate următoarele premii și mențiuni:

SECȚIUNEA INFORMATICĂ

Premiul I

Boca Cătălina-Maria, Titlu: Identificarea pacienților  cu Parkinson utilizând tehnici de preprocesare și KNN

Premiul II

Valentin Neagu, Titlu: Optimizarea procesului de reproducere a culorilor în industria porțelanului

Premiul III

Lupșa Cristian-Valentin, Bogdan Remus Cristian, Titlu: Stenografie în imagini

Mențiuni:

Vass Richard-Daniel, Titlu: Metode de vedere artificială pentru detectarea defectelor în industria ceramică

Fülöp Bettina-Elena și Cristea Ioan, Titlu: Set de date cu preparate de mâncare

Bogdan Remus Cristian, Moga Amadeus, Titlu: Aplicație de curierat individual

Denis Cicati, Aurelia Roşioru, Titlu: Îmbunătățiri  aduse aplicației de întocmire a orarului UAB

Truța Emilia, Rusu Elisabeta Natalia, Szitas Adel, Titlu: Aplicație pentru scanarea, căutarea și identificarea toxinelor

Constantin Crintea, Titlu: Prezentarea, compararea și analiza unor aplicații online disponibile în contextul generat de SARS-CoV-2

SECȚIUNEA ELECTRONICA APLICATĂ

Premiul I

Budin Adela- Ioana, Rusan Alexandra- Emilia, Sturza Ionela- Mariana, Titlu: Realitatea virtuală: alternativa educațională pentru dezvoltarea aplicațiilor cu PLC

Butnarciuc Ion, Roșca Andrei-Cosmin, Hărăstășan Sergiu-Valentin, Titlu: Platformă mobilă mecanum comandată radio

Premiul II

Matei Șușman Robert, Dan Constantin, Titlu: Sistem de reglare a stabilizării echipamentelor robotizate prin utilizarea informațiilor de poziționare de pe cele trei axe (coordonatele spațiale)

Jantea Mirela Maria, Titlu: Sistem de semaforizare cu senzor de distanță

Premiul III

Gherman Marius-Lucian, Samoilă Daniel-Emanuel, Titlu: LINE FOLLOWER ROBOT

Premiul III

Popa Alexandru, Opriș Raul-Candid, Titlu: Sistem de monitorizare a parametrilor utilizând placa de dezvoltare NODEMCU R1 D2 MINI și senzorul ADAFRUIT BME680

MENȚIUNI:

Băluțiu Andrei-Dorin, Titlu: KNOCK LOCK

Diță Dan Marian, Titlu: Bec LED cu iluminat de urgență

Frățilă Marius-Nicolae, Titlu: Monitorizarea temperaturii și umidității utilizând mediul de programare grafica Labview

Iorga Vasile Gabriel, Titlu: Amplificator audio stereo

Luminar Alexandru Gheorghe, Petruța Silviu Bogdan, Kereky Adrian, Titlu: Dezvoltarea unui robot de instructaj/didactic

Marioane Emanuel, Titlu:  programare senzor DHT 11 cu Arduino

Petruța Vlăduț Adrian, Titlu: Robot multifuncțional

Vasile Alexandru Marius, Titlu: Monitorizarea senzorilor într-o rețea de tip LAN, utilizând Arduino

 Barna Marcel, Poștariuc Mihai-Lazăr, Titlu: Aspecte teoretico-aplicative privind optimizarea razei de acțiune a sistemelor RFID

Macarie Florin, Stoica Paula Camelia, Ciuca Bogdan Marius, Titlu: Sistem inteligent de monitorizarea automată a compușilor organic volatili în mediile industriale

Mihai Mădălina, Titlu: Sistem inteligent de asistare a deciziei șoferului

Neag Alexandru, Petric Andrei, Sistem prevenire incendiu cu WEMOS D1 MINI ESP8266, DHT11 și senzor de gaz SGP30

Cebuc Radu George, Cîmpean Andrei Simion, Pogan Elena, Titlu: Sistem inteligent de iluminare pentru motociclete

SECȚIUNEA

INGINERIE URBANĂ ȘI DEZVOLTARE REGIONAL

ȘI INGINERIA MEDIULUI

Premiul I

Conţiu George-Geri, Marchiş Ioana-Gabriela, Silea Liviu Adrian, Titlu: Studiu geotehnic aferent unui proiect de construire locuinţă unifamilială

Pataki Melania Emilia, Titlu: Comunitățile de nevertebrate bentonice- indicatori ai calității apelor

Premiul II

Mocofan Nicoleta, Titlu: Investigarea terenurilor și exigențe geotehnice

Premiul III

Popa Anca Roxana, Titlu: Valorificarea produselor agricole. Studiu de caz: comuna Galda de Jos

 

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Locuințele din Lupșa și Hădărău, branșate la sistemul cu apă potabilă centraliza: Proiectul care așteaptă undă verde de la APM Alba

Publicat

în

Locuințele din Lupșa și Hădărău, branșate la sistemul cu apă potabilă centralizat

Peste 400 de branșamente urmrează să fie făcute, prin proiectul care așteaptă undă verde de la APM Alba.

Amplasamentul studiat se găsește în comuna Lupșa, localitatea Lupșa și Hădărău. Terenurile pe care se vor executa lucrările proiectate sunt cuprinse pe domeniul public-administrativ al acesteia.

În prezent, zona studiată din localitățile Lupșa și Hădărău, nu dispun de un sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă. Există un sistem de alimentare cu apă și stație de tratare – aflat la nivel de execuție, cu implementare în perioada imediat următoare, motiv pentru care se va face referire la această rețea ca și cum ar fi existentă.

Problema la sistemul de alimentare cu apă potabilă este faptul că proiectul nu a fost finanțat și pentru branșamentul proprietăților la acest sistem. Investiția inițială a fost de execuție a captării de apă, stației de tratare și conductele de distribuție.

Prin urmare, proprietățile nu sunt branșate la sistemul de alimentare cu apă, motiv pentru care acest sistem nu este integral. Totodată, fără a avea consumatori, Stația de Tratare nu poate funcționa în parametrii proiectați.

Prin investiția propusă se dorește branșarea proprietăților la sistemul de alimentare cu apă.

Ținând cont de cele arătate mai sus și de prevederile și conținutul documentelor strategice de țară care sunt:

– planul național de dezvoltare;
– codul național strategic de referință;
– programul național de dezvoltare urbană;
– planul de dezvoltare al regiunii;
– strategia de dezvoltare a Comunei.

Majoritatea gospodăriilor se alimentează cu apă din fântâni, sau diferite tipuri de captări (curs de apă, foraj) dar nu beneficiază de apă potabilă. Situația actuală este incompatibilă cu normele sanitare din U.E., dar și cu normele societății moderne, iar populația este expusă riscului epidemiologic de apariție a îmbolnăvirilor hidrice.

Consiliul Local LUPȘA urmărește branșarea tuturor proprietăților la sistemul de alimentare cu apă potabilă centralizat.

Entitatea responsabilă cu implementarea proiectului este Consiliul Local al Comunei Lupșa.

Conform documentației, pentru dimensionarea sistemului de alimentare cu apă, s-a considerat că, în perspectivă, toți locuitorii vor avea instalații interioare de apă rece, apă caldă și canalizare, cu preparare individuală a apei calde.

În urma calculelor efectuate conform SR 1343-1/95, au rezultat următoarele debite caracteristice (pentru nevoi gospodărești, nevoi publice):

Qzi med = 224,56 m³/zi = 2,59 l/s;
Q zi max = 291,94 m³/zi = 3,37 l/s;
Q max orar = 817,43 m³/zi = 34,05 m³/h = 9,46 l/s.

Branșamentul locuințelor se va face prin cămine de branșament din material plastic, prevăzute cu capac de acces. Căminele vor fi pre-echipate cu contor Dn 25 mm, 2 robinete de secționare, cât și mufe de legătură la conducta de branșament.

Amplasarea căminelor de branșament se va face la limita de proprietate, pe cât posibil în spațiul verde evitându-se astfel amplasarea acestora în trotuar.

Astfel, s-a prevăzut un număr de 446 buc cămine de branșament, în vederea contorizării întregii zone extinse a localităților.

Conductele de branșament sunt realizate din țeavă de PEHD PE100 Pn6 RC având diametrul Dn 25 și se vor realiza din conducta de serviciu prin intermediul colierelor de branșare pentru țevi de polietilenă, adaptate la diametrul conductelor (conform SR 8591-91 și SR 4163/1-95).

Lungimea totală a conductelor de branșament PEID PE100 RC DN25 mm Pn 6 va fi de cca. 1460 ml.

Calculul sarcinii hidrodinamice necesare pentru alimentarea cu apă a unei gospodării s-a efectuat în ipoteza asigurării prin branșament a necesarului de apă rece și necesarul de apă rece pentru prepararea apei calde, pentru punctul de consum cel mai dezavantajat din punct de vedere hidraulic.

Pentru o gospodărie obișnuită, tip parter sau P+1, se vor prevedea branșamente Dn 25, executate din țeava PEID 25, prevăzute cu contor de apă Dn 25 (Qn=1,50-6,00 m³).
Montajul conductelor de branșament se va face subteran sub adâncimea minimă de îngheț conform STAS 6054-77 (-0,90 m).

Săpătura se execută atât mecanic cât și manual, funcție de prezența pe traseu a altor utilități, cu pereți verticali, lățimea săpăturii aferente conductei de legătură fiind de 0,6 m; pozarea conductei se va realiza pe un pat de nisip de 10 cm sub generatoarea inferioară, iar umplutura până la 15 cm deasupra generatoarei superioare se va realiza cu nisip bine compactat, restul umpluturii fiind reprezentat de materialul rezultat din săpătură, sortat și măruntit pentru eliminarea bolovanilor și a bulgărilor mari. Materialul excedentar, rezultat în urma săpăturii, va fi îndepărtat.

Căminul de apometru va fi de tip monobloc, complet echipat, compus din: corp cămin din polietilenă (PE) executat prin turnare în dublu strat – strat compact de polietilenă la exterior și strat de polietilenă expandată la interior, cu rol de izolație termică, având Dn500 mm și H= 1100 mm, prevăzut cu capac din polietilenă; capacul este prevăzut cu cameră de formare a pernei de aer împotriva înghețului, etanșarea se face cu garnitură din cauciuc EPDM; căminul este echipat cu contor, robinete de separare și fitingurile de montaj aferente. Căminul se montează pe un pat de nisip de 10 cm, bine compactat, materialul de umplutură se va aplica în straturi uniforme succesive de 20 – 40 cm, cu compactare la minim 90%.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Vizită la Sebeș a unor oficiali din Landul Brandenburg

Publicat

în

Oficiali din Landul Brandenburg în vizită la Sebeș

Marți 14 mai, conducerea Primăriei Sebeș a primit, în Aula Primăriei, o delegație a membrilor Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului Landului Brandenburg, condusă de Barbara Richstein, vicepreședintele Parlamentului Landului Brandenburg și Matthias Stefke, vicepreședintele Comisiei Afaceri Europene și Politică de Dezvoltare a Landului Brandenburg.
Delegația germană a vizitat Liceul Tehnologic Sebeș, unitate de învățământ profesional, inclusiv în sistem dual, construcție nouă finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Liceul German.
În cadrul întâlnirii au fost abordate teme de interes comun precum dezvoltarea comunității locale și impactul pozitiv al investițiilor germane în zonă. De asemenea, un subiect important pe agenda de lucru a fost și formarea profesională în sistem dual, după modelul german și oportunitățile de finanțare europeană pentru educație prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.
Evenimentul se datorează parteneriatului solid dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg, având ca obiectiv principal prezentarea exemplelor de succes din Regiunea Centru în implementarea proiectelor de dezvoltare regională, finanțate prin Programul Operațional Regional și cooperării bilaterale dintre Germania și România, în special între Landul Brandenburg și Regiunea Centru.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

15 mai, Ziua bujorului românesc: Floarea națională a României prezentă în folclorul românesc, în literatură, pictură și în motivele tradiţionale ale portului popular

Publicat

în

15 mai, Ziua bujorului românesc, floarea naţională a României

În octombrie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care bujorul este declarat Floare Naţională. „Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României.

În cultura orientală chineză, bujorul e considerat regele florilor, iar în Japonia, în trecut, doar familiile înstărite aveau dreptul să-l cultive în grădina proprie. De curând, în România, a fost propus ca acesta să devină „floare naţională”.
În Transilvania, Moldova sau Dobrogea i se mai spune busuioc roşu, palma-Maicii-Domnului, rujioară sau băbărujă. Sunt toate denumiri populare, arhaice, pentru a desemna bujorul românesc.
La începutul secolului al XIX-lea, Bujor era numele unui haiduc, numit astfel după culoarea aprinsă a părului. În cultura populară, bujorul este adesea asociat cu dorul, cu frumuseţea fizică sau cu dragostea. Îl întâlnim în versurile lui Eminescu, ale lui Coşbuc sau Alecsandri, dar şi în unele dintre poeziile publicate de Caragiale în Moftul Românesc (nr. 17, 1893).

În folclor, există credinţa că în petalele bujorului sunt ascunse spirite răutăcioase. Totuşi, în satele româneşti, la jumătatea lunii mai, ţăranii petrec la „Sărbătoarea bujorului”, în cadrul căreia oamenii aduc un omagiu naturii, dar şi frumuseţii spirituale şi fizice a mândrelor şi tinerilor feciori.

”Bujorul românesc” a fost adoptat de Asociația CAMARAZII ca simbol de reprezentare la evenimentele în care se marchează eroismul ostașilor Armatei Române și sângele vărsat pe câmpurile de bătălie. ”Bujorul românesc” a fost rezervat de Asociație la OSIM, ca marcă figurativă individuală, fiind publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secțiunea Mărci.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba