Rămâi conectat

Știri

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor de construire a noii secții de Psihiatrie

Publicat

în

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia a predat, miercuri, 22 aprilie, amplasamentul pentru începerea lucrărilor de construire a noii secții de Psihiatrie cu ambulatoriu, 50 de paturi, săli de tratamente, consultații și terasă circulabilă în partea superioară. Investiția se realizează în baza unui contract de finanțare încheiat cu Compania Națională de Investiții, în valoare totală de 17,6 milioane de lei.
Consiliul Județean (CJ) Alba, în subordinea căruia se află spitalul, avea în plan finanțarea construcției unei moderne secții de psihiatrie. Având în vedere suma mare de bani necesară investiției, reprezentanții SJU Alba Iulia împreună cu reprezentanții CJ Alba, au decis să depună la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) – sub autoritatea căruia se află Compania Națională de Investiții – un proiect pentru a obține finanțare, iar banii astfel economisiți să se îndreptați spre alte proiecte din Sănătate.
Clădirea va fi construită în curtea SJU Alba Iulia, aproape de Serviciul Județean de Medicină Legală și va corespunde nevoilor tuturor pacienților care vor fi internați sau tratați aici.
Căile de acces în clădire sunt prevăzute cu pachete de trepte și rampe pentru persoanele cu handicap, conform standardelor în vigoare. Pe lângă pachetele de scări de la extremitățile imobilului, clădirea va mai fi dotată cu un lift dimensionat pentru pacienți, un lift pentru personal și evacuare deșeuri si un lift pentru alimente. Pentru subsol s-a prevăzut o platformă exterioară. Subsolul va adăposti arhiva spitalului și spațiile tehnice.
La parter, în zona centrală a clădirii, va fi amplasat ambulatoriul de psihiatrie. Sector ambulatoriu (pentru pacienţi neinternaţi) cuprinde: cabinete de consultaţii şi tratamente, compartiment de evidenţă medicală, programare, informare, spații conexe, grupuri sanitare, depozite pentru materiale sanitare etc. Tot la parter, va fi amplasat un serviciu de primire şi externare a bolnavilor, cu spații de igienizare, garderobă, cameră de gardă, cameră de tratament și consultații, spatii de așteptare și grupuri sanitare pentru însoțitori și vizitatori.
La etajul I va fi amplasată secția de psihiatrie pentru femei, cu capacitatea de 25 de paturi în saloane, cu trei paturi și două rezerve cu două paturi. Va fi delimitată zona cu pacienți nevrotici de zona cu pacienți psihotici. De asemenea, vor fi construite trei cabinete de consultații, sală de tratament, sală de activități, sală de mese, oficii, boxe etc.
La etajul II va fi amplasată secția de psihiatrie pentru bărbați cu capacitatea de 25 de paturi în saloane cu trei paturi și două rezerve cu două paturi. Va fi delimitată zona cu pacienți nevrotici de zona cu pacienți psihotici. Pacienții vor avea acces pe terasa clădirii, care va fi amenajată pentru pentru relaxarea în aer liber. Și la acest etaj vor exista cabinete consultații, săli de tratament, sală de activități, sală de mese, oficiu etc.
Fiecare salon va avea grup sanitar propriu dotat cu duș, lavoar și wc. Saloanele vor fi dotate, între altele, cu corpuri pentru iluminatul general, iluminat de veghe, iluminat de citit și iluminat de siguranța, dar și cu butoane de panică, noptieră la fiecare pat, lavoar și climatizare. Pentru circulația pacienților este prevăzut un lift cu capacitatea de 16 persoane.
Terasa circulabilă cu suprafața de circa 700 metri pătrați va oferi un spațiu inedit de relaxare în aer liber pentru pacienți și personal. Cota la care este amenajată terasa va oferi bolnavilor o oază de liniște și o priveliște frumoasă asupra spațiilor din jur. Pentru siguranța pacienților pe întreg perimetrul terasei va fi realizată o copertină tip peron din beton armat. Înălțimea copertinei va fi de 4,4 metri. Între elementele copertinei se va monta geam antiefracție. Se va monta, de asemenea, și gazon, iar în zona centrală vor fi realizate jardiniere în care vor fi plantați arbuști decorativi si vor fi amplasate bănci.
Spatiile verzi din incintă vor ocupa o suprafața de circa 10.000 mp. Pacienții secției de psihiatrie vor beneficia de o incinta amenajata în aer liber cu suprafață de 680 mp, împrejmuită cu un gard cu înălțimea de 3 metri dublat de gard viu.
Viitoarea clădire destinată secţiei va asigura spaţiul de confort şi de terapie ţintită a tulburărilor psihice, contribuind esenţial la resocializarea şi reinserția familială şi profesională a acestor pacienţi puternic afectați de factorii stresori dintr-o societate de tranziţie traumatizantă.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Zeci de mii de ambalaje colectate în prima lună a campaniei „Roboțelul Binelui” din Alba

Publicat

în

În Alba, zeci de mii de ambalaje colectate în prima lună a campaniei „Roboțelul Binelui”

În cadrul primei luni a campaniei umanitare și de mediu „Roboțelul Binelui”, derulată de Crucea Roșie Română Filiala Alba, au fost strânse 31.732 de ambalaje la cele trei puncte de colectare din Alba Iulia, Cugir şi Sebeş.

Punctele de colectare sunt amplasate în Alba Iulia – în zona Casa de Cultură a Sindicatelor, la Sebeș – în zona Piaței Agro-Alimentare „Dacia” și la Cugir – în zona Parcare UM Cugir și stația autobuz strada 21 Decembrie 1989. Aici, prin intermediul unor RVM-uri (automate inteligente de colectare selective), furnizate gratuit de către o firmă din Sebeş, „Roboțelul Binelui” transformă deșeurile în fapte bune.

La punctele de colectare pot fi aduse inclusiv ambalaje de băuturi care nu au sigla SGR sau etichetă. Fiecare ambalaj reciclat înseamnă o donație pentru Crucea Roșie Română Filiala Alba din partea a două companii din Sebeş, destinată susținerii unor proiecte umanitare, educaționale, medicale, pentru campanii de promovare a sănătății sau pentru pregătirea intervenției în caz de dezastre.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Locuințele din Lupșa și Hădărău, branșate la sistemul cu apă potabilă centraliza: Proiectul care așteaptă undă verde de la APM Alba

Publicat

în

Locuințele din Lupșa și Hădărău, branșate la sistemul cu apă potabilă centralizat

Peste 400 de branșamente urmrează să fie făcute, prin proiectul care așteaptă undă verde de la APM Alba.

Amplasamentul studiat se găsește în comuna Lupșa, localitatea Lupșa și Hădărău. Terenurile pe care se vor executa lucrările proiectate sunt cuprinse pe domeniul public-administrativ al acesteia.

În prezent, zona studiată din localitățile Lupșa și Hădărău, nu dispun de un sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă. Există un sistem de alimentare cu apă și stație de tratare – aflat la nivel de execuție, cu implementare în perioada imediat următoare, motiv pentru care se va face referire la această rețea ca și cum ar fi existentă.

Problema la sistemul de alimentare cu apă potabilă este faptul că proiectul nu a fost finanțat și pentru branșamentul proprietăților la acest sistem. Investiția inițială a fost de execuție a captării de apă, stației de tratare și conductele de distribuție.

Prin urmare, proprietățile nu sunt branșate la sistemul de alimentare cu apă, motiv pentru care acest sistem nu este integral. Totodată, fără a avea consumatori, Stația de Tratare nu poate funcționa în parametrii proiectați.

Prin investiția propusă se dorește branșarea proprietăților la sistemul de alimentare cu apă.

Ținând cont de cele arătate mai sus și de prevederile și conținutul documentelor strategice de țară care sunt:

– planul național de dezvoltare;
– codul național strategic de referință;
– programul național de dezvoltare urbană;
– planul de dezvoltare al regiunii;
– strategia de dezvoltare a Comunei.

Majoritatea gospodăriilor se alimentează cu apă din fântâni, sau diferite tipuri de captări (curs de apă, foraj) dar nu beneficiază de apă potabilă. Situația actuală este incompatibilă cu normele sanitare din U.E., dar și cu normele societății moderne, iar populația este expusă riscului epidemiologic de apariție a îmbolnăvirilor hidrice.

Consiliul Local LUPȘA urmărește branșarea tuturor proprietăților la sistemul de alimentare cu apă potabilă centralizat.

Entitatea responsabilă cu implementarea proiectului este Consiliul Local al Comunei Lupșa.

Conform documentației, pentru dimensionarea sistemului de alimentare cu apă, s-a considerat că, în perspectivă, toți locuitorii vor avea instalații interioare de apă rece, apă caldă și canalizare, cu preparare individuală a apei calde.

În urma calculelor efectuate conform SR 1343-1/95, au rezultat următoarele debite caracteristice (pentru nevoi gospodărești, nevoi publice):

Qzi med = 224,56 m³/zi = 2,59 l/s;
Q zi max = 291,94 m³/zi = 3,37 l/s;
Q max orar = 817,43 m³/zi = 34,05 m³/h = 9,46 l/s.

Branșamentul locuințelor se va face prin cămine de branșament din material plastic, prevăzute cu capac de acces. Căminele vor fi pre-echipate cu contor Dn 25 mm, 2 robinete de secționare, cât și mufe de legătură la conducta de branșament.

Amplasarea căminelor de branșament se va face la limita de proprietate, pe cât posibil în spațiul verde evitându-se astfel amplasarea acestora în trotuar.

Astfel, s-a prevăzut un număr de 446 buc cămine de branșament, în vederea contorizării întregii zone extinse a localităților.

Conductele de branșament sunt realizate din țeavă de PEHD PE100 Pn6 RC având diametrul Dn 25 și se vor realiza din conducta de serviciu prin intermediul colierelor de branșare pentru țevi de polietilenă, adaptate la diametrul conductelor (conform SR 8591-91 și SR 4163/1-95).

Lungimea totală a conductelor de branșament PEID PE100 RC DN25 mm Pn 6 va fi de cca. 1460 ml.

Calculul sarcinii hidrodinamice necesare pentru alimentarea cu apă a unei gospodării s-a efectuat în ipoteza asigurării prin branșament a necesarului de apă rece și necesarul de apă rece pentru prepararea apei calde, pentru punctul de consum cel mai dezavantajat din punct de vedere hidraulic.

Pentru o gospodărie obișnuită, tip parter sau P+1, se vor prevedea branșamente Dn 25, executate din țeava PEID 25, prevăzute cu contor de apă Dn 25 (Qn=1,50-6,00 m³).
Montajul conductelor de branșament se va face subteran sub adâncimea minimă de îngheț conform STAS 6054-77 (-0,90 m).

Săpătura se execută atât mecanic cât și manual, funcție de prezența pe traseu a altor utilități, cu pereți verticali, lățimea săpăturii aferente conductei de legătură fiind de 0,6 m; pozarea conductei se va realiza pe un pat de nisip de 10 cm sub generatoarea inferioară, iar umplutura până la 15 cm deasupra generatoarei superioare se va realiza cu nisip bine compactat, restul umpluturii fiind reprezentat de materialul rezultat din săpătură, sortat și măruntit pentru eliminarea bolovanilor și a bulgărilor mari. Materialul excedentar, rezultat în urma săpăturii, va fi îndepărtat.

Căminul de apometru va fi de tip monobloc, complet echipat, compus din: corp cămin din polietilenă (PE) executat prin turnare în dublu strat – strat compact de polietilenă la exterior și strat de polietilenă expandată la interior, cu rol de izolație termică, având Dn500 mm și H= 1100 mm, prevăzut cu capac din polietilenă; capacul este prevăzut cu cameră de formare a pernei de aer împotriva înghețului, etanșarea se face cu garnitură din cauciuc EPDM; căminul este echipat cu contor, robinete de separare și fitingurile de montaj aferente. Căminul se montează pe un pat de nisip de 10 cm, bine compactat, materialul de umplutură se va aplica în straturi uniforme succesive de 20 – 40 cm, cu compactare la minim 90%.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Vizită la Sebeș a unor oficiali din Landul Brandenburg

Publicat

în

Oficiali din Landul Brandenburg în vizită la Sebeș

Marți 14 mai, conducerea Primăriei Sebeș a primit, în Aula Primăriei, o delegație a membrilor Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului Landului Brandenburg, condusă de Barbara Richstein, vicepreședintele Parlamentului Landului Brandenburg și Matthias Stefke, vicepreședintele Comisiei Afaceri Europene și Politică de Dezvoltare a Landului Brandenburg.
Delegația germană a vizitat Liceul Tehnologic Sebeș, unitate de învățământ profesional, inclusiv în sistem dual, construcție nouă finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Liceul German.
În cadrul întâlnirii au fost abordate teme de interes comun precum dezvoltarea comunității locale și impactul pozitiv al investițiilor germane în zonă. De asemenea, un subiect important pe agenda de lucru a fost și formarea profesională în sistem dual, după modelul german și oportunitățile de finanțare europeană pentru educație prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.
Evenimentul se datorează parteneriatului solid dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg, având ca obiectiv principal prezentarea exemplelor de succes din Regiunea Centru în implementarea proiectelor de dezvoltare regională, finanțate prin Programul Operațional Regional și cooperării bilaterale dintre Germania și România, în special între Landul Brandenburg și Regiunea Centru.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba