Rămâi conectat

Știri

A început Postul Paștelui, cea mai încercată perioadă pentru credincioși: Ce semnifică postul și ce să nu faci

Publicat

în

Cum se ține și ce se mănâncă în Postul Paștelui

Potrivit tradiţiei bisericești, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna primă) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă. La fel, în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor. Miercuri se ajunează până seara (odinioară până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele 5 zile din săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Se dezleagă de asemenea la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), la următoarele sărbători fără ţinere (însemnate în calendar cu cruce neagră): Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul, Sfinţii 40 de mucenici și duminicile din post. Anul acesta, zillele in care se da dezlegare la peste sunt 25 martie (Buna Vestire) si duminica, 25 aprilie (Intrarea Domnului in Ierusalim – Floriile). Mai mult, in Saptamana Mare  se mananca numai seara, paine si apa. Iar in Vinerea Mare se tine post negru.

Ce se mănâncă în post

Timp de 40 de zile, cât va ţine Postul Paştelui sau Postul Mare, nu se mănâncă de dulce, iar trupul se purifică odată cu sufletul, cel dintâi prin regim, cel de-al doilea prin rugăciune şi gânduri bune. În aceste săptămâni, nu se consumă carne, ouă, lapte sau brânzeturi. De asemenea, nu vom mânca nici peşte sau untdelemn şi este interzis fumatul şi alcoolul.

 Postul Paștelui și cele 40 de zile de post. Ce semnifică Postul Paștelui

Postul Paştelui a devenit o perioară de pregătire spirituală pentru toţi creştinii să sărbătorească Învierea Domnului. Durata de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară, de atâtea ori atestată când e vorba de cercetarea şi pregătirea sufletului prin măsuri divine: potopul, care trebuia să spele pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi (Facere 7, 11-17); 40 de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei (Deut. 7, 7 şi 29, 5-6); Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea (Ieşire 34, 28); ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi (Iona 3, 4-10); Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice (Matei 4, 1-2 şi Luca 4, 1-2).  Practica aceasta a fost adoptată de Biserică încă dinainte de sec. IV, ca timp de pregătire a catehumenilor pentru botez, adică pentru renaşterea sau înnoirea spirituală.

Potrivit rânduielilor bisericești, această perioadă de post amintește de suferințele lui Hristos pe cruce. Astfel în această perioadă pentrecerile sunt considerate nepotrivite.

Postul Mare este împărțit în două perioade: Postul Păresimilor, care ține până în Duminica de Florii și Postul Paștelui, reprezentat de ultima săptămână, Săptămâna Mare.

În Postul Paştelui credincioşii se abţin de la anumite alimente, precum carne, ouă, pește, brânză, lapte. Credincioşii, totodată, adoptă o atitudine spirituală, fiind îndemnați la rugăciune și purificare sufletească.

De asemenea, în Postul Paştelui este recomandat să nu se consume untdelemn, iar fumatul şi alcoolul nu sunt permise.

Pe parcursul întregului post există așa-numitele dezlegări la pește, când cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește.

Zilele când au loc dezlegările la pește sunt de Praznicul Bunei Vestiri și de Florii, în duminica dinaintea Paștelui.

Se spune că de la postul propriu-zis pot fi scutiți copiii, femeile gravide, lăuzele și bolnavii, însă asta nu înseamnă că se pot lipsi de postul spiritual și de rugăciuni.

În Săptămâna Mare se mănâncă doar seara, pâine şi se bea apă şi în Vinerea Mare se ţine post negru.

În Postul Mare creștinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animalică.

Sursa:realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

10 mai, Ziua în care România îşi obţine independenţa și Ziua Regalităţii

Publicat

în

Ziua de 10 mai are o puternică semnificaţie pentru românii de pretutindeni

Data de 10 mai a fost chiar Ziua Naţională a României, până în 1947 când s-a instaurat dictatura comunistă.

De această zi ne leagă mai multe evenimente importante din istoria României, printre care venirea lui Carol I în România în 1866, obţinerea Independenţei din 1877 şi Proclamarea Regatului în 1881.

10 Mai 1866, Carol I vine în România

După abdicarea lui Cuza şi refuzul Prinţului Filip al Belgiei pentru tronul României, un principe străin a fost propus şi ales la conducerea ţării. Este vorba despre Carol I Hohenzollern – Sigmaringen, care în aprilie 1866, vine în România, după o călătorie incognito cu trenul prin Europa. Pe 10 mai 1866, Carol a intrat în Bucureşti, fiind întâmpinat de o mulţime de 30.000 de oameni, dornici să cunoască noul conducător. Din acest moment începe domnia lui Carol I. Proclamat domnitor al României în ziua de 10 mai, rămâne cu acest titlu până în 1881, când este proclamat rege, devenind astfel primul rege al României.

10 Mai 1877, România îşi obţine independenţa

„Foarte multă vreme, noi am fost învăţaţi la şcoală că independenţa a fost proclamată pe data de 9 mai. Numai că acest şiretlic a fost folosit în timpul regimului comunist tocmai pentru a se disocia momentul proclamării Independenţei de 10 Mai, Ziua Dinastiei şi Ziua Naţională a României”, spune profesorul Alin Ciupală, de la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. În realitate, pe 10 mai actul de independenţă a căpătat putere de lege. Acest eveniment este notat ca cea mai mare realizare a României din timpul domniei lui Carol I. La acea vreme statul nostru se confrunta cu suzeranitatea venită din partea Imperiului Otoman. Războiul de Independenţă al României s-a purtat între 1877 – 1878, iar în urma lui, România a obţinut independenţa faţă de Imperiul Otoman.  Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independenţa României, iar a doua zi, pe 10, actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Proclamarea Independenţei la 10 mai 1877 este argumentul principal pentru care unii istorici susţin că şi astăzi Ziua Naţională a României ar trebui să fie pe 10 Mai.

10 Mai 1881, Ziua Proclamării Regatului

La 15 ani de la urcarea pe tron a Principelui Carol I, ziua de 10 mai a fost aleasă în mod simbolic ca zi a Proclamării Regatului.“Romania ia titlul de Regat. Domnitorul ei, Carol I, ia pentru sine si mostenitorii sai titlul de Rege al Romaniei”, se stipula in articolul I al Legii nr. 710, act normativ adoptat in unanimitate de ambele Camere si promulgat a doua zi, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palat. Conform însemnărilor lui Carol I, el i-a propus lui I.C. Brătianu ca serbarea încoronării să aiba loc pe 10 mai, în cadrul marii festivităţi anuale prin care se celebra urcarea sa pe tron.

sursa: capital.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Izvorul Tămăduirii, în prima vineri după Paşte, ziua în care se sfinţesc apele

Publicat

în

În fiecare an, în prima vineri după Paşte, credincioșii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii este un praznic închinat Maicii Domnului şi de această sărbătoare se leagă o mulţime de tradiţii şi superstiţii.

Este ziua închinată Izvorului dătător de viaţă al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Este ziua în care în biserici, la fântâni sau la izvoare se oficiază slujba de sfinţire a apei sau Agheasma Mică, apă care se va bea dimineaţa, pe nemâncate, pentru întărire trupească şi sufletească.

Apa care rămâne de la sfințire, se pune într-un vas la un loc curat și se ia în fiecare dimineață pe nemâncate după anafură, când suntem curați trupește și sufletește și ne-am împlinit rugăciunile dimineții. Copiilor le este recomandată în fiecare dimineață. Bolnavii mai pot fi stropiți și cu Agheasma Mică de la Izvorul Tămăduirii, sărbătoare ce este așezată în calendar după Sfintele Paști, în Vinerea din Săptămâna Luminată. Pentru cei căsătoriți, condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească pentru a consuma apa sfințită este „curățenia trupească”. Elevii și studenții pot să bea dimineața, înainte de masă, să se stropească pe frunte și pe hainele de pe ei, pentru a le lumina Dumnezeu mintea, pentru a le dărui înțelegere și pricepere. Se poate stropi prin casă atunci când se crede de cuviință (suspect de farmece, descântece, vrăjitorii sau alte lucrări diavolești). Celor bolnavi, apa sfințită le este de mare trebuință: să o bea pe nemâncate, să-și stropească hainele de pe ei și rănile sau locurile dureroase, potrivit dcnews.ro.

Gospodinele nu au voie să spele, să calce şi să croiască în Vinerea Luminată. Orice lucru făcut în această zi nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

Conform tradiției, pe vremuri, cine lucra era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte. În plus, în trecut nu se țesea nimic deoarece cu pânza țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți deoarece nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.

La ţară gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. Pentru a avea un an bogat, oamenii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Astfel se crede că recoltele vor fi ferite de efectele grindinei.

 În unele zone există obiceiul de a se merge a mormintele celor stinși din viață, pentru a se da de pomană, a se îngriji locurile de veci și a fi stropite cu agheasmă.

În unele părți ale țării se respectă  obiceiul numit Fântâniţa, care constă în căutarea izvoarelor de apă, construcția și curățarea fântânilor. Tradiţia spune că o fântână construită în ziua de Izvorul Tămăduirii nu va seca niciodată și apa va fi mereu bună, scrie romaniatv.net.

În ziua de vineri, 3 mai, nu se face nici o treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai. Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcămite, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

IZVORUL TĂMĂDUIRII: Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare

Publicat

în

Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare

În prima zi de vineri de după Paște, creștinii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii și merg în număr mare în biserici pentru a lua apă sfințită, preferate fiind mănăstirile unde se află izvoarele tămăduitoare.

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare închinată Maicii Domnului, iar numele acestui praznic amintește de minunile săvârșite de un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.  În această zi, credincioșii merg la biserică pentru a asista la slujba de sfințire a apei, apă despre care se spune că are puterea de a alunga duhurile rele și care mai poartă denumirea de Anghiasma Mică.

În România, există câteva mănăstiri în preajma cărora se află izvoare tămăduitoare. Aceste izvoare sunt considerate făcătoare de minuni, iar credincioșii merg în pelerinaj în aceste locuri pentru a se bucura de puterile miraculoase ale apei pe care o găsesc aici.

Mănăstiri din Romania unde poți găsi cu izvoare tămăduitoare

Schitul Posaga, Alba

Schitul Posaga este un alt loc încărcat de spirtualitate, iar izvorul tămăduitor de aici atrage anual foarte mulți turiști. Construit intr-un loc deosebit de pitoresc, schitul Izvorul Posaga este situat in comuna Posaga, jud. Alba, 43 km SV de Turda si 50 km E de Campeni. In apropiere, curge paraul „Valea Posagai” precum si izvorul datorita caruia schitul este cunoscut, numit „Izvorul Tamaduirii”. Intrarea in incinta manastirii se face pintr-o poarta masiva din lemn de stejar, cu o frumoasa sculptura, executata in 1981 de mesterul Vasile Salajan din Baia Sprie, judetul Maramures.  Pe porţi sunt sculptate portretele revoluţionarilor Horea, Cloşca şi Crişan, iar în curte este sculptat din lemn în picioare Crăişorul Munţilor. În apropiere, curge pârâul „Valea Poșagăi” precum şi izvorul datorită căruia schitul este cunoscut, numit „Izvorul Tămăduirii” sau „Izvorul Maicii Domnului”.

Mănăstirea Bucium, Braşov

Mănăstirea Bucium se află  în comuna Șinca, din județul Brașov. În acest loc există un izvor făcător de minuni, iar legendele spun că sub acest izvor s-ar afla moaștele Sfântului Ioan Botezătorul.

Biserica „Buna Vestire”, Brăila

Biserica „Buna Vestire” se află în Brăila și este recunoscută pentru arhitectura sa spectaculoasă. În acest loc a fost descoperit în anul 1863 un izvor tămăduitor, care se află la o adâncime de 15 metri și despre care se crede că are puteri miraculoase în ziua în care este sărbătorit Izvorul Tămăduirii.

Mănăstirea Brâncoveni, Olt

Mănăstirea Brâncoveni din județul Olt este un alt loc în care credincioșii se pot bucura de puterile miraculoase ale unui izvor tămăduitor.

Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus

Mănăstirea Brâncoveanu se află în județul Brașov, în zona Sâmbăta de Sus și este vizitată anual de foarte mulți turiști, atât din țară, cât și din străinătate. În acest loc se află un izvor și o fântână despre care se spune că au puteri vindecătoare.

Mănăstirea Cetăţuia, Argeş

Mănăstirea Cetățuia se află în județul Argeș și este  un loc renumit pentru izvorul tămăduitor din altar, izvor ce  curge de la data „Izvorului Tămăduirii” până la 15 august, atunci când se sărbătorește „Adormirea Maicii Domnului”.

Mănăstirea Dervent, Constanţa

Mănăstirea Dervent este un loc preferat de credinicioșii din județul Constanța și asta pentru că aici se află un izvor cu puteri miraculoase, numit și izvorul Sfântului Andrei.

Mănăstirea Ghighiu, Ploieşti

Mănăstirea Ghighiu se află în județul Prahova, în apropierea orașului Ploiești și aici se găsește un izvor despre care se crede că ar avea puteri vindecătoare.

Mănăstirea Glavacioc, Argeş

Județul Argeș este considerat unul dintre locurile cu cele mai multe izvoare tămăduitoare, unul dintre ele aflându-se la Mânăstirea Glavacioc. Izvorul făcător de minuni izvorăște de sub altarul bisericii, iar atunci când iese la suprafață apa lui formează un mic lac.

Mănăstirea Horăicioara, Neamţ

Mănăstirea Horăicioara se află în județul Neamț și acesta este un alt loc în care credincioșii se pot bucura de puterile binefăcătoare ale unui izvor aflat aici.

Sursa:avantaje.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba