Rămâi conectat

Știri

Clubul frecventat de „lumea bună” a orașului Alba Iulia, în anii 1800

Publicat

în

Fostul Teatru Caragiale este clădirea din Alba Iulia care se află în slujba culturii de aproape 150 de ani.

La 1 decembrie 2022 se vor împlini 101  ani de la inaugurarea acestui edificiu ca teatru – ”Teatrul Caragiale” – și deschiderea oficială a primei stagiuni teatrale. Nume mari ale vremii au jucat în fața publicului pe scena „Teatrului Caragiale“ din Alba Iulia. Constantin Tănase a jucat aici două spectacole, în anul 1940, dar teatrul a fost gazda unor manifestări culturale de excepție în întreaga sa existență.

Povestea începe la sfârșitul anilor 1800, când o grădiniță din parcul orașului a fost reamenajată și a primit rolul de „redută orășenească”, adică un fel de „club” frecventat de „lumea bună” a orașului: oameni de afaceri, magistrați, avocați, funcționari, profesori.

Clădirea a fost complet reamenajată, amplificată și modernizată înaintea Serbărilor Încoronării, din 15 octombrie 1922. Tot atunci, a primit și denumirea de „Teatrul Caragiale”. În același an, la 1 decembrie, a avut loc și deschiderea oficială a stagiunii teatrale.

Reduta a continuat să funcționeze în perioada interbelică. Reprezentațiile teatrale și muzicale aveau loc în sala mare a cazinoului, care avea 400 de locuri. Pe lângă sălile pentru întruniri, exista și un restaurant cu terasă acoperită.

„Teatru Comunal”, „Teatru Municipal”, „Casa Municipală de Cultură” și „Cinematograful 23 August” sunt denumirile pe care le-a purtat în anii comunismului.

După înființarea Universității „1 Decembrie 1918”, la începutul anilor ’90, fostul Teatru Caragiale a devenit „Casa de Cultură a Studenților”.

Dincolo de multiplele denumiri, destinația culturală a fost una neîntreruptă, clădirea fiind, din acest punct de vedere, cea mai „încărcată” istoric dintre toate edificiile din oraș.

Sursa:albaiuliaqr.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Vizită la Sebeș a unor oficiali din Landul Brandenburg

Publicat

în

Oficiali din Landul Brandenburg în vizită la Sebeș

Marți 14 mai, conducerea Primăriei Sebeș a primit, în Aula Primăriei, o delegație a membrilor Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului Landului Brandenburg, condusă de Barbara Richstein, vicepreședintele Parlamentului Landului Brandenburg și Matthias Stefke, vicepreședintele Comisiei Afaceri Europene și Politică de Dezvoltare a Landului Brandenburg.
Delegația germană a vizitat Liceul Tehnologic Sebeș, unitate de învățământ profesional, inclusiv în sistem dual, construcție nouă finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Liceul German.
În cadrul întâlnirii au fost abordate teme de interes comun precum dezvoltarea comunității locale și impactul pozitiv al investițiilor germane în zonă. De asemenea, un subiect important pe agenda de lucru a fost și formarea profesională în sistem dual, după modelul german și oportunitățile de finanțare europeană pentru educație prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.
Evenimentul se datorează parteneriatului solid dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg, având ca obiectiv principal prezentarea exemplelor de succes din Regiunea Centru în implementarea proiectelor de dezvoltare regională, finanțate prin Programul Operațional Regional și cooperării bilaterale dintre Germania și România, în special între Landul Brandenburg și Regiunea Centru.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

15 mai, Ziua bujorului românesc: Floarea națională a României prezentă în folclorul românesc, în literatură, pictură și în motivele tradiţionale ale portului popular

Publicat

în

15 mai, Ziua bujorului românesc, floarea naţională a României

În octombrie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care bujorul este declarat Floare Naţională. „Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României.

În cultura orientală chineză, bujorul e considerat regele florilor, iar în Japonia, în trecut, doar familiile înstărite aveau dreptul să-l cultive în grădina proprie. De curând, în România, a fost propus ca acesta să devină „floare naţională”.
În Transilvania, Moldova sau Dobrogea i se mai spune busuioc roşu, palma-Maicii-Domnului, rujioară sau băbărujă. Sunt toate denumiri populare, arhaice, pentru a desemna bujorul românesc.
La începutul secolului al XIX-lea, Bujor era numele unui haiduc, numit astfel după culoarea aprinsă a părului. În cultura populară, bujorul este adesea asociat cu dorul, cu frumuseţea fizică sau cu dragostea. Îl întâlnim în versurile lui Eminescu, ale lui Coşbuc sau Alecsandri, dar şi în unele dintre poeziile publicate de Caragiale în Moftul Românesc (nr. 17, 1893).

În folclor, există credinţa că în petalele bujorului sunt ascunse spirite răutăcioase. Totuşi, în satele româneşti, la jumătatea lunii mai, ţăranii petrec la „Sărbătoarea bujorului”, în cadrul căreia oamenii aduc un omagiu naturii, dar şi frumuseţii spirituale şi fizice a mândrelor şi tinerilor feciori.

”Bujorul românesc” a fost adoptat de Asociația CAMARAZII ca simbol de reprezentare la evenimentele în care se marchează eroismul ostașilor Armatei Române și sângele vărsat pe câmpurile de bătălie. ”Bujorul românesc” a fost rezervat de Asociație la OSIM, ca marcă figurativă individuală, fiind publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secțiunea Mărci.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Publicat

în

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2024 în judeţul Alba a fost de 5533 persoane, în scadere cu 202 persoane (-3,5%) comparativ cu luna anterioara și cu 262 persoane (-4,5%) comparativ cu luna februarie 2023; femeile reprezentau la această dată 48,8% din numărul total al şomerilor ( 2698 femei).

Din totalul de 5533 someri, 1838 someri (33,2%) sunt in mediul urban si 3695 (66,8%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a scazut cu 1,6% in mediul urban si cu 4,5% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Alba Iulia (452 persoane) urmat de Blaj (360 persoane), Sebeș (200 persoane) si Campeni (183 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (357 persoane), Cetatea de Balta (340 persoane), Sona (206 persoane), Craciunelu de Jos (198 persoane), Scărişoara (145 persoane), Rosia Montana (136 persoane), Bistra (135 persoane), Albac (118 persoane), Avram Iancu (115 persoane) si Sasciori (105 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Bucerdea Granoasa si Ohaba (1 persoana), Ocolis (3 persoane), Intregalde (4 persoane), Ceru Bacainti si Mogos, (5 persoane), Ponor si Stremt (7 persoane), Dostat (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna februarie 2024 a fost de 2,5% (2,5% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (3,0%), Baia de Aries (2,7%) si Abrud (2,4%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Cugir (0,6%), Alba Iulia si Teius (1%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,0%), Cetatea de Balta (17,9%), Craciunelu de Jos (15,0%), Avram Iancu (13,8%), Vadu Motilor (10,8%), Jidvei (10,7%), Hoparta (10,6%), Garda de Sus (10,1%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,1%), Ohaba (0,3%), Stremt (0,5%), Santimbru (0,7%), Mihalt (0,8%), Salistea (0,9%).

Structura după nivelul de instruire arată că 71,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 22% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,5% persoane cu studii superioare.Rata şomajului a fost în luna februarie 2024 de 3,5% (3,6% în ianuarie 2024 și 3,7% în februarie 2023), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (3,1%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,9% in luna anterioara si 3,8% in luna februarie 2023), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,4% în ianuarie 2024 și 3,5% în februarie 2023). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna februarie 2024 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba