Rămâi conectat

Administrație

Ritm alert la construcția Băilor Sărate de la Ocna Mureş

Publicat

în

Consiliul Judeţean Alba in parteneriat cu Primăria oraşului Ocna Mureş amenajează o bază de tratament şi agrement în oraşul de pe malul Râului Mureş, investind aproape 6 milioane de euro pentru a repune localitatea pe harta europeană a stațiunilor balneo-climaterice.

Lucrările la Băile Sărate au început în toamna anului 2018, stadiul de realizare fiind de peste 60%. Deşi termenul iniţial de construcţie era până în vara anului 2021, constructorul dă dovadă de o mobilizare exemplară, fiind posibilă finalizarea proiectului în cursul acestui an.

Prin intermediul proiectului va fi amenajat un complex turistic cu destinaţii multiple, incluzând baza de agrement, bazine cu apă sărată şi dulce, săli de tratament şi recuperare medicală, sală de fitness, restaurant, spaţii de joacă şi alte spaţii administrative şi auxiliare. Investiţia se realizează ţinând cont de potenţialul balnear al apelor care se află în zonă, complexul urmând a deservi atât locuitorii oraşului şi a localităţilor limitrofe, dar şi turiştii din ţară şi străinătate, dând startul unei relansări economice bazate pe resursele naturale.

„Băile Sărate” Ocna Mureș au fost simbolul orașului Ocna Mureș aproape 100 de ani. De aceea, administraţia judeţeană şi administraţia locală doresc să redea oraşului strălucirea de odinioară, prin construcţia bazei de tratament şi agrement sub umbra castelului Teleki. În perioada interbelică, oraşul era a doua staţiune balneo-climaterică din România, raportat la numărul de turişti şi ca importanţa medicală. Din acest motiv, după finalizarea lucrărilor, se doreşte ca oraşul să reprimească statutul de staţiune balneo-climaterică, scrie pe pagina de facebook Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba:


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Prima parcare supraetajată din Blaj, construită în zona Gării

Publicat

în

Blaj: Prima parcare supraetajată, construită în zona Gării

Primăria Blaj va construi o parcare supraetajată – „PARK&RIDE” – pe fonduri europene, pe linia de finantare aferenta Priorității 4 – O Regiune cu mobilitate urbană durabilă, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru (inclusiv Zone Metropolitane și Zone Funcționale Urbane), din cadrul Programului Regiunea Centru, aferent perioadei 2021 – 2027.
Prima parcare supraetajată din Blaj va fi construită în cartierul Gării, zona Pieței Mici, va avea 6 nivele (parter, 4 etaje și terasă) și va oferi peste 200 de locuri de parcare, astfel:
*169 de locuri de parcare acoperită (din care 8 locuri pentru persoanele cu dizabilități);
*31 de locuri de parcare în aer liber, pe terasă;
*16 locuri de parcare pentru motociclete;
10 locuri de parcare exterioare pentru biciclete.
În plus, în viitorul „PARK&RIDE” vor fi amenajate 4 stații de încărcare electrică exterioare.
Prima parcare supraetajată din Blaj va avea, pe lângă facilitățile oferite, alei pietonale și zonă verde.
Proiectul va fi implementat în următorii 3 ani.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în localitatea Galați (Zlatna): Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

Centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în localitatea Galați (Zlatna): Care este stadiul lucrărilor

Lucrările la Centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar din localitatea Galați (Zlatna) avansează, au anunțat autoritățile locale.

Prin acest proiect vor fi amplasate 11 containere unde cetățenii vor putea sa depoziteze deșeuri din demolări, deșeuri vegetale, deșeuri casnice, sticlă, mobilă, carton, electrocasnice sau deșeuri periculoase.

Vor fi amplasate în incintă și un cântar si un bazin subteran pentru colectarea uleiurilor uzate.

Proiectul depășește 760.000 de euro și este finanțat prin PNRR.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Ultima stradă din Petrisat care necesita reabilitare, finalizată înainte de 1 mai

Publicat

în

Ultima stradă din Petrisat care necesita reabilitare, finalizată înainte de 1 mai

Ultima stradă din Petrisat care necesita reabilitare a fost finalizată înainte de 1 mai. 
Lucrările de reparații capitale (carosabil rutier, rigole, trotuare) a străzii numărul 4 din Petrisat au început la finalul lunii februarie și au fost finanțate din bugetul local al municipiului Blaj, valoarea acestora fiind de un milion de lei.
După ce anterior s-a turnat primul strat de asfalt, luni 29 aprilie a fost turnat cel de-al doilea strat. Au urmat trasarea marcajelor rutiere și recepționarea lucrării.
A fost una dintre cele mai dificile lucrări de reabilitare, ținând cont de cele 18 izvoare de coastă care au necesitat captarea pentru a asigura stabilitatea străzii.
Deoarece traficul este redus în zonă, am convingerea că această stradă nu va necesita reparații mulți ani de acum înainte. Odată cu finalizarea acestei străzi, avem și la Petrisat o infrastructură rutieră și de servicii completă, iar intervențiile viitoare vor viza doar reabilitările incluse în ciclul de reparații stabilit tehnic de Primăria Blaj, cuprins între 7 și 10 ani, în funcție de importanța și de gradul de uzură”, a precizat primarul Gheorghe Valentin Rotar.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba