Rămâi conectat

Știri

Peste 95.700 de salariați, în Alba: Salarial mediu net- 2716 de lei, potrivit ultimelor statistici

Publicat

în

Efectivul de salariaţi înregistrat în judeţul Alba la sfârşitul lunii noiembrie 2019 a fost de 95714 persoane (1,8% din total ţară)

În luna noiembrie 2019, câştigul salarial mediu brut înregistrat în judeţ a fost de 4516 lei

Câştigul salarial mediu net în luna noiembrie 2019 a fost de 2716 lei

Câştiguri salariale medii nete peste media înregistrată pe judeţ au realizat salariaţii din servicii (2819 lei) și cei din agricultură, silvicultură şi pescuit (2745 lei), în timp ce salariaţii din industrie şi construcţii (2716 lei) au înregistrat câştiguri salariale medii nete sub media înregistrată pe judeţ.

Efectivul de salariaţi înregistrat în judeţul Alba la sfârşitul lunii noiembrie 2019 a fost de 95714 persoane (1,8% din total ţară), în creștere faţă de luna anterioară cu 17 persoane, iar faţă de luna noiembrie 2018 în creștere cu 608 persoane (+0,6%).

În luna noiembrie 2019 câştigul salarial mediu brut înregistrat în judeţ a fost de 4516 lei, mai mare cu 117 lei (+2,7%) decât în luna anterioară și cu 249 lei (+5,8%) față de luna noiembrie 2018.

Câştigul salarial mediu net în noiembrie 2019 a fost de 2763 lei, mai mare cu 74 lei (+2,8%) decât în luna anterioară și cu 196 lei (+7,6%) mai mare  față de luna noiembrie 2018.

Câştigul salarial mediu net înregistrat în judeţ în luna noiembrie 2019 poziţionează judeţul pe locul 17 în ierarhia judeţelor ordonate descrescător.

Indicele câştigului salarial real în luna noiembrie 2019 faţă de luna anterioară a fost de 102,52%, iar față de luna corespunzătoare din anul precedent de 103,72%.

Faţă de câştigul salarial mediu realizat pe ţară, în judeţul Alba, în luna noiembrie 2019 câştigul salarial a fost mai mic: câştigul salarial mediu brut cu 680 lei, respectiv cu 13,1%, iar câştigul salarial mediu net cu 416 lei, respectiv cu 13,1%.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Prima zi din săptămână, o problemă pentru mulți: De ce să iubim ziua de LUNI

Publicat

în

Există un curent al celor care detestă ziua de luni. Doar că este total greșit.

E adevărat, toți ne dorim un weekend prelungit, dar nu avem cum să schimbăm faptul că începe o nouă săptămână.

Dimpotrivă, trebuie sa ne bucure, înseamnă că suntem în viață. E un nou început, e posibilitatea de a ne continua acțiunile începute.

Este total greșit să ne plângem de ziua de luni, pentru că vom atrage o energie negativă inutilă. Vă sfătuim să începeți săptămâna cu zâmbetul pe buze și veți vedea că lucrurile vor merge ca pe roate. Luni începe săptămâna, începem și noi sau continuăm cele începute. Iar orice început ne oferă o motivație nouă, e o ocazie minunată de a ne reseta. Lunea este perioada optimă pentru a planifica lucruri noi, țeluri noi și a le imprima cu energie pozitivă, nicidecum cu ”Vai, e luni!”

Mai mult, veți avea la dispoziție o săptămână pentru a vă îndeplini cele propuse. Când începeți ceva de luni, vă veți simți invincibil. Așadar, lăsați săptămâna să înceapă lin, într-o notă pozitivă, iubiți-vă viața și ziua de luni și astfel veți proiecta un parcurs minunat al săptămânii ce va începe.

Guvernată de Lună, ziua de LUNI are cea mai puternica influenta asupra noastra. Este o zi in care lumea e mai influentabila dar si mai receptiva, deci, daca vrei sa convingi pe cineva sa faca ce iti doresti, sa-ti ofere ceea ce ai nevoie, sa te asculte, sa te ia in seama, spune-i ce vrei intr-o zi de LUNI. Te va asculta cu mai mare deschidere si va fi atent la ceea ce ii transmiti. Este o zi in care suntem mai sensibili, deci, daca vrei sa atingi coarda sensibila a cuiva, daca vrei sa storci de la cineva lacrimi si compasiune, daca vrei sa convingi un client sa-ti cumpere produsele sau serviciile foloseste-te de o zi de LUNI. Daca vrei sa faci diverse schimbari mici in viata ta, cum ar fi sa schimbi mobila in casa, sa iti schimbi aspectul sau vestimentatia, sa-ti schimbi dieta sau chiar serviciul, profita de o zi de LUNI. Desi ar fi o zi buna sa te apuci de ceva nou, tendinta spre lene poate fi mai mare, deci trebuie sa faci un efort sporit sa iesi din zona de confort si sa te apuci de treaba. Daca esti o fire artistica si ai veleitati in domeniu, foloseste-te de creativitatea, inspiratia si imaginatia pe care Luna ti le ofera intr-o zi de LUNI. Esti certat cu cineva? LUNI este o zi perfecta sa-ti ceri iertare, sa deschizi o cale spre reconciliere, sa te pui in pielea celuilalt ca sa intelegi ce simte. LUNI, clarviziunea, intuitia, presimitirile sunt mai intense, deci asculta ce-ti transmite vocea ta interioara pe diverse cai si tine cont de mesajele subtile care vin spre tine.

Foarte multe persoane consideră deprimante zilele de luni. Însă specialiștii subliniază faptul că acest lucru are legătură mai mult cu propriile noastre nemulțumiri și nu cu acea zi a săptămânii. Iată despre ce este vorba. „Ziua de luni este prima zi a săptămânii. Toţi cei care resimt această zi într-un mod negativ, aproape depresiv, sunt în mod cert nemulţumiţi de propria viaţă, familie sau job. De aceea, întrebarea care se pune din perspectivă psihologică este următoarea: urăşti ziua de luni? Dacă răspunsul este da, încearcă să faci o introspecţie şi să descoperi, de fapt, ce urăşti. Ziua de luni este doar un paravan în spatele căruia se pot ascunde o seamă întreagă de nemulţumiri, furie, deznădejde, depresie, anxietate şi încă multe altele. Până nu vei rezolva toate aceste problemele de fond, lunea va rămâne ziua pe care o urăşti” sustine psihoterapeutul Constantin Cornea.

Sursa: doctorulzilei, acvaria.com, exquis.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Bunele maniere, de ieri și până azi

Publicat

în

Bunele maniere, de ieri și până azi: Cele mai ciudate explicații ale bunelor maniere

Deși unele dintre ele par de neînțeles sau au explicații dintre cele mai ciudate, bunele maniere s-au păstrat până în ziua de astăzi și contribuie la relaționarea în bune condiții cu ceilalți, întrucât sunt un set de reguli care, dacă sunt respectate, îi fac pe oameni să se simtă bine în compania noastră.

Deși obiceiurile diferă de la o țară la alta, a dărui flori unei doamne, a contribui la spălarea vaselor după o cină, sunt lucruri întâlnite în toată lumea și pe care mulți le respectă cu strictețe, tocmai pornind de la acest cod.

Se presupune că prima carte de bune maniere a fost scrisă în jurul anului 2400 î.Hr. de către Ptah-hotep, edilul Egiptului. Codul bunelor maniere își are rădăcinile în Antichitate, odată cu dezvoltarea artei oratorice și a teatrului. În vremurile acelea se punea foarte mare accent pe gesturi, pe miscările corpului, considerându-se deosebit de importante pentru exprimarea nobleții și perfecțiunii spiritului. Gesturile trebuiau să fie moderate, nici foarte iuți, dar nici foarte domoale. Confucius considera că omul nu se poate purta normal decât utilizând un cod, niște reguli, bunele maniere fiind astfel încorporate de atunci în unele norme sociale.

În Evul Mediu percepția despre gesturi s-a schimbat, considerându-se că acestea puteau exprima ceea ce se află în interiorul unei persoane, caracterul acesteia, slăbiciunile, punctele forte. Disciplinându-și gesturile, omul se putea cizela, putea deveni mai bun.

În Franța secolelor XII-XVIII s-au pus bazele normelor de bună purtare cunoscute și în ziua de astăzi. Grădinarul-șef al regelui Ludovic al XIV-lea a cerut Majestății Sale să facă un act ce stipula respectarea a unor reguli de purtare, deoarece, neatenți fiind, nobilii călcau peluzele proaspăt însămânțate ale Parcului de la Versailles, deși grădinarul îi atenționase prin diverse inscripții că acest lucru este interzis. Astfel, bunele maniere erau împărtășite membrilor curții sale cu ajutorul unor cărți mici pentru ca toți oamenii să aibă un comportament civilizat și unitar în prezența Majestății Sale. Acea bucată de hârtie pe care erau notate bunele maniere purta numele de „etichetă”.

Deși „eticheta” provine de la francezi, George Washington nu s-a lăsat mai prejos și la vârsta de 16 ani a transcris lucrarea „Reguli Civice și Comportamentul decent în prezența cuiva și în timpul conversațiilor” ce cuprindea 110 reguli de conduită.

Mai târziu, în 1922, Emily Post publică lucrarea „Eticheta – în Societate, în Afaceri, în Politică și Acasă”, un bestseller ce a promovat bunele maniere.

Din 1978, Judith Martin (Miss Manners), jurnalist american, răspunde întrebărilor despre etichetă și scrie eseuri pe probleme de maniere, sau clarifică esențialele calități ale politeții. Aceasta a povesteste într-un interviu din 1995 importanța bunelor maniere: „ Dacă te comporți într-un mod care-i ofensează pe oamenii cu care ai de-a face, aceștia se vor îndepărta de tine. Există o mulțime de oameni care afirmă: Nu ne pasă de etichetă, dar nu putem accepta felul în care așa-și-așa se comportă și nu-l vrem în jurul nostru.” Miss Manners spune care este marele minus al bunelor maniere: „Eticheta nu are mari sancțiuni așa cum are legea. Dar cea mai mare sancțiune pe care o putem aplica este de a nu avea de-a face cu acești oameni și de a-i izola deoarece comportamentul lor este insuportabil.”
Cele mai ciudate explicații ale bunelor maniere

De ce bărbatul trebuie să meargă, alături de femeie, pe partea exterioară a drumului este lesne de înțeles, dar de ce trebuie să spunem „noroc” sau „sănătate” unei persoane care strănută? Sau de ce bărbații le oferă flori femeilor?
De ce trebuie să spunem „noroc” sau „sănătate” unei persoane care strănută?

În ziua de astăzi această regulă este discutabilă, întrucât se recomandă ignorarea momentului și evitarea oricărei remarci atunci când cineva strănută în imediata vecinătate. Cu toate acestea, faptul că îi urezi „sănătate” cuiva care dă semne de guturai este considerat un gest de bunătate și solidaritate. În trecut, oamenii considerau că îți poți pierde sufletul sau bătăile inimii ți s-ar putea opri în urma unui strănut. În acest caz, „Fii binecuvântat” era o considerată o urare cu puteri oarecum vindecătoare, fiind menită să prevină aceste nenorociri, mai ales că pe atunci oamenii mureau din simple răceli sau gripe din cauză că medicina nu era prea dezvoltată.
De ce bărbații oferă flori femeilor?

Oferirea florilor de către bărbați este un obicei originar din Evul Mediu , deoarece baia era considerată ceva murdar și întâmplându-se doar o singură dată pe an. Astfel, florile aveau rolul de a îndepărta mirosule neplăcute ale doamnelor ce-și neglijau igiena corporală. Bineînțeles, în prezent florile nu mai sunt oferite cu același scop, ci sunt oferite în semn de respect și iubire la aniversări și alte evenimente importante.
De ce trebuie să ne astupăm gura cu mâna atunci când căscăm?

Deși în zilele noastre această regulă are o cu totul altă explicație, în trecut, oamenii considerau că în cazul strănutului sau al căscatului sufletul putea fi eliberat din corpul uman sau necuratul ar putea pătrunde în acesta. Astfel, astupându-ți gura cu mâna eviți pericolul întâmplării unor asemenea lucruri neplăcute.
De ce bărbatul trebuie să intre primul într-un taxi?

Bărbatul trebuie să intre primul într-un taxi pentru ca nu cumva să se trezească fără domnița lui, așa cum se întâmpla în Evul Mediu, atunci când amanții înlocuiau birjarii unor trăsuri pentru a le fura aristocraților reprezentantele sexului frumos. Această regulă se păstrează și în ziua de astăzi pentru a-i scuti pe bărbați de evenimentele neplăcute.

Sursa:historia.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Ia, parte din costumul popular, zestre de preț: Care este simbolistica motivelor populare de pe ia românească

Publicat

în

Cămașa populară românească parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri, iar rădăcinile sale își au originea în portul tracilor, geților și dacilor

Costumul popular se prezintă aparent diferit de la o zonă la alta, însă şi-a păstrat o structură unitară în ceea ce priveşte materia primă din care se realizează, croiala, coloritul şi ornamentaţia. Cel mai des vom întâlni pe ii motive străvechi, geometrice și florale.

Motivul românesc, prezent pe orice obiect, variază în funcție de utilizarea dată pieselor brodate: podoabă, îmbrăcăminte, uz casnic. La obiectele de uz casnic și la obiectele de îmbrăcăminte pentru sărbători ca: ie, cămașă bărbătească, pieptar, cojoc etc., se folosesc motive în componența cărora intră floarea, figurile abstracte (geometrice), animalele, elementele cosmice, toate redate în forme stilizate.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii purtau haine brodate cu simboluri care aveau semnificații importante pentru ei. Totodată, se diferențiau zonele geografice de proveniență, preocupările persoanei, statutul social, marital etc. Brodate pe față, spate sau mâneci, aceste simboluri învăluie protector persoanele care poartă iile, ținând răul și ghinionul departe.

Dintre simbolurile des folosite pe ii întâlnim spirala și spirala dreaptă, crucea, soarele, coarnele de cerb, liniile drepte, liniile duble drepte, liniile cu dreptunghi, liniile ondulate, copacul sau ramurile, fiecare dintre ele având semnificații aparte.
Simboluri pe ia românească: spirala și crucea

Spirala reprezintă eternitatea, trecerea timpului, un semn universal al vieții și perenității sale, al energiei. Acest simbol se folosește încă din perioada culturii Cucuteni. Sursa de viață este redată prin intermediul spiralei, simbol al fecundității. Poate fi și semn dual, masculin-feminin, întuneric-lumină etc. Crucea reprezintă credința omului în Dumnezeu, însăși croiala iei având forma crucii.

Liniile drepte orizontale sugerează moartea, întreruperea unei etape a vieții omului, pe când liniile drepte verticale, viața. Liniile ondulate ușor ne trimit cu gândul la apă, la curățenia și purificarea pe care le aduce ea, iar copacul sau ramurile simbolizează trăinicia și viața durabilă, renașterea an de an.

În Dobrogea sunt des întâlnite următoarele motive: romburi, dreptunghiuri, pătrate și linii frânte, numite plastic „pui”, „iarba întoarsă”, „șarampoi”, „urma iepurelui”, exprimând matricea universului în care femeia trăiește și muncește .
Simboluri ancestrale

Coarnele de cerb sunt dintre cele mai vechi simboluri. Ele simbolizează vitalitate, regenerare, putere, fiind un simbol purtat cu precădere de tinerele care doreau să rămână însărcinate. Soarele este și el un simbol ancestral, fiind folosit atât în forme stilizate, cât și ca o floare – floarea soarelui. El reprezintă legătura omului cu divinitatea, cu roadele pământului, și este dătător de viață.

Romburile se întâlnesc încă din perioada culturii Cucuteni și sunt reprezentări ancestrale ale zeităților. Alte simboluri străvechi sunt spirala (continuitatea vieții în orice împrejurare) și pomul vieții (liantul dintre cer și pământ).

Motivele și simbolurile se deosebesc de la o zonă etnografică la alta. Vom întâlni două categorii de motive ornamentale mari: după forma și tipul de stilizare și după conținutul tematic.

După formă și tip de stilizare acestea sunt geometrice, negeometrice sau liber desenate, iar după conținut, motivele ornamentale sunt abstracte, realiste și simbolice. Motivele ornamentale abstracte se întâlnesc aproape în toate zonele noastre etnografice – dintre acestea numim punctele, liniile, figurile geometrice.

Dintre motivele ornamentale realiste, multe redau fenomene cerești și reprezentări de corpuri cerești: fulgere, reprezentate în zig-zag; calea laptelui, steluțele, soarele. Altele redau regnul vegetal: plante, frunze, flori (pot fi reprezentate și cu șase sau opt petale), fructe (cel mai des întâlnim spicul de grâu, ghinda, știuletele, afina, strugurele, mărul, părul); spirale, care amintesc de cârceii de viță de vie sau de dovleac), zoomorfe (coarnele berbecului și fruntea boului; vrabia, porumbelul, cocorii, găinușa, rândunica) și antropomorfe (siluete de femei sau părți ale corpului omenesc: ochiul).

Motivele care au ca izvor de inspirație obiectele de muncă: cârligul, grebla, furca, sapa, jugul) și sociale (aspecte din viața socială: sfăditele, porumbelul păcii) nu s-au bucurat de o răspândire la fel de mare.

Sursa: invietraditia.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba