Administrație
Sediu ultramodern pentru Primăria Blaj: Lucrările au durat opt luni de zile și au costat aproximativ două milioane de lei

„Am reușit să aducem și Primăria Blaj la nivelul european pe care ni-l dorim pentru orașul nostru, un obiectiv firesc de altfel pentru această comunitate. Au fost lucrări ample pentru că, practic, a fost o reabilitare completă a interiorului clădirii. Pe de o parte este vorba de imaginea orașului, având în vedere că această clădire este situată în inima Blajului, iar pe de altă parte era și normal să le creăm angajațiilor din administrația locală condiții de cel mai înalt nivel, pentru a-și putea desfășura activitatea la standardul așteptat. Nu în ultimul rând, cetățeanul care intră în Primărie trebuie să găsească acest loc primitor și confortabil, în care respectul față de plătitorul de taxe să se simtă la tot pasul. Sper, în consecință, ca începând de astăzi, să crească la Blaj calitatea și eficiența actului administrativ”, a declarat primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
Pentru reabilitarea interioară a sediului Primăriei Municipiului Blaj s-au efectuat următoarele lucrări:
– înlocuirea tuturor pardoselilor din marmură pe holuri și coridoare, desfacerea pardoselirlor din parchet laminat și a stratului suport, precum și turnare șape egalizare;
– refacerea finisajelor pereților și corectarea neregularităților existente (placarea pereților cu placi din gipscarton);
– realizarea de pardoseli din PVC, trafic intens, plinte PVC tip scafă profil terminal;
– refacerea pardoselilor în spațiile de circulație comune, scări, holuri, cu piatră naturală;
– înlocuirea ușilor interioare și înfundarea golurilor;
– refacerea în totalitate a instalației electrice (iluminat, prize, curenți slabi) prin montarea aparatelor pe stâlpișori;
– realizarea tavanelor false care să permită mascarea tubulaturilor de climă și ventilație;
– realizarea unei instalații de climatizare pe timp de vară prin chilier;
– extinderea grupului sanitar de la etaj;
– înlocuirea întregii rețele de încălzire, inclusiv calorifere;
– realizarea rețelei pentru sistemul de securitate, antiefracție și a rețelei de alarmare la incendiu;
– dotarea tuturor birourilor cu mobilier nou.
Administrație
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești (intersecție cu Transapuseana)
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești
Lucrările înaintează în forță pe Drumul Județean 107K Întregalde-Bârlești (intersecție cu Transapuseana), a anunțat Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.
Marius Hațegan a revenit pe acest șantier în cursul zilei de miercuri, împreună cu colegul său Ciprian Gatea de la Serviciul de Drumuri Județene.

Administrație
Lucrările la noua Grădiniță 16 din Alba Iulia, recepționate: Din toamnă, spații și dotări moderne pentru 160 de preșcolari
Lucrările la noua Grădiniță cu P.P. nr. 16 din Alba Iulia au fost recepționate: Spații și dotări moderne pentru 160 de preșcolari
Lucrările la noua Grădiniță cu P.P. nr. 16 din Alba Iulia, prima construită de la zero de Primăria Alba Iulia, au fost finalizate, recepția fiind realizată luni, 24 martie 2025. Din toamnă, 160 de preșcolari vor beneficia de spații moderne și europene.
După 33 de ani în care a funcționat la parterul unei clădiri a Colegiului „Alexandru Domșa”, improprie din punct de vedere al condițiilor și a spațiului insuficient, cu ajutorul primăriei, grădinița cu program prelungit nr.16 din Alba Iulia, are o locație proprie. Grădinița are două structuri arondate, respectiv grădinița cu program prelungit nr. 14 și grădinița cu program prelungit Bărăbanț.

Administrație
Reîncep lucrările de modernizare pe drumul județean DJ 704 A, DN7 – Pianu de Jos
A fost dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare pe drumul județean DJ 704 A, DN7 – Pianu de Jos
Acestea au fost iniţiate în septembrie 2024 şi sistate în perioada de iarnă.
Este vorba de un tronson cu o lungime totală de 5097 metri, între localitatea Sebeș, intersecția cu DN7 de la km 0+038 și intersecția cu drumul județean DJ 705B, la km 5+152.

creşterea mobilităţii populației din zonele deservite către zone urbane din județul Alba, cum ar fi Municipiul Sebeș, importantă zonă dezvoltată economic, puternic industrializată
diminuarea poluării prin scăderea cantităților de noxe și a prafului generat de traficul auto
reducerea duratei de deplasare prin creşterea vitezei medii de deplasare
posibilitatea circulaţiei pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp, în condiţii de siguranţă şi confort
dezvoltarea economică a zonei
crearea de condiţii îmbunătățite de tranzit pentru posibili noi investitori din zonă