Rămâi conectat

Administrație

Au început lucrările de reabilitare a podului peste Râul Mureș de la Vințu de Jos

Publicat

în

Podul de peste Râul Mureș, de pe DJ 705 B – Vințu de Jos, va fi reabilitat de către Consiliul Județean Alba. Chiar dacă începerea lucrărilor a fost amânată din cauza unor neînțelegeri de preț, iscate de Ordonanța 114/ 2018, până la urmă problemele au fost rezolvate, în urma insistențelor reprezentanților administrației județene.

Contractul de lucrări a fost semnat în luna septembrie 2018, iar predarea amplasamentului s-a făcut în luna octombrie. Întrucât la finalul anului trecut a apărut Ordonanța 114, care a dus la creșterea costurilor legate de manoperă, CJ Alba a făcut demersuri la diferite instituții ale statului pentru a se stabili modul de calcul al majorărilor, însă constructorul nu a acceptat actul adițional propus și a solicitat o suplimentare a prețului contractului, nefiind de acord cu variantele propuse de Ministerul Finanțelor și Curtea de Conturi. Totuși, în urma inițierii demersurilor de reziliere a contractului, firma a decis începerea lucrărilor la obiectivul propus din Vințu de Jos, potrivit vicepreședintelui CJ Alba, Marius Hațegan.

Podul are o lungime de 201 metri și este situat pe DJ 705 B, la ieșirea din localitatea Vințu de Jos, făcând legătura cu municipiul Alba Iulia, dar și cu comunele Blandiana și Ceru Băcăinți. Întrucât recent au fost finalizate lucrările de reabilitare și modernizare la DJ 107A Pâclișa – Vurpăr, drumul de acces către municipiul Alba Iulia din direcția Sebeș – Cugir, reabilitarea acestui pod este cu atât mai importantă pentru asigurarea unei alternative la DN 1, unde, la orele de vârf, timpul de așteptare între Alba Iulia și Sebeș este crescut, pentru parcurgerea celor 15 km fiind necesară o durată cuprinsă între 40 și 90 de minute.

Se vor efectua lucrări de consolidare și reparații la infrastructura și suprastructura podului, amenajarea și calibrarea albiei râului Mureș și va fi refăcut iluminatul stradal, Totodată, se va avea în vedere și creșterea siguranței circulației, prin instalarea unor parapete de siguranță și semnalizare rutieră.

Lucrările sunt finanțate prin intermediul fondurilor proprii ale Consiliului Județean Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Administrație

Start pentru modernizarea iluminatului public în comuna Stremț

Publicat

în

În comuna Stremț, start pentru modernizarea iluminatului public

Au început lucrările aferente proiectului „Modernizarea sistemului de iluminat public in comuna Stremț”, proiect prin care a fost obținută de la Fondul de Mediu suma de 999.936, 52 lei finanțare nerambursabilă.
Anunțul a fost făcut de primarul Traian Ștefan Popa.
Prin acest proiect se va moderniza iluminatul public pe tronsonul drumului Stremț – Geoagiu de Sus – Valea Mănăstirii.
„Totodată suntem în curs de obținere a unei noi finanțări, tot prin Fondul de Mediu, de aceeași valoare, prin care se va moderniza iluminatul public pe străzile din comuna Stremț”, a precizat edilul.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

Relocare în subteran a cablurilor pe încă șase străzi din Blaj

Publicat

în

Pe încă șase străzi din Blaj, relocare subterană a cablurilor

Proiectul de relocare în subteran a cablurilor de energie electrică și comunicații (internet, tv și telefonie) va continua pe alte șase străzi din municipiul Blaj: Clujului, Simion Bărnuțiu, Tudor Vladimirescu 1 și 2, Episcop Ioan Lemeny și Mitropolit Andrei Șaguna.
Prima stradă care va beneficia de relocarea în subteran a cablurilor este strada Clujului, lucrările urmând să înceapă în următoarele trei luni. Celelalte cinci străzi vor fi finalizate până la mijlocul anului 2025. Pe lângă relocarea cablurilor în subteran, vor fi montați stâlpi noi de iluminat, iar iluminatul public se va face pe LED.
„„Îngroparea” cablurilor este o necesitate pe care Blajul și-a asumat-o ca deziderat urban, în urmă cu șase ani. Procesul a fost accelerat în ultimii 4 ani, când am reușit să relocăm în subteran 57,8 kilometri de cabluri, în total având peste 70 de kilometri de cabluri de energie electrică și comunicații relocate în subteran.
Această investiție majoră, care duce Blajul și mai aproape de standardele europene, nu ar fi fost posibilă fără excelenta colaborare dintre administrația blăjeană și compania Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Alba și îi mulțumesc directorului Marius Ceteraș pentru sprijin!”, a transmis primarul Gheorghe Valentin Rotar.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Administrație

1.500 de chiparoși pe străzile municipiului Blaj

Publicat

în

Blaj: 1.500 de chiparoși pe străzile municipiului

S-a început, prin intermediul Serviciului Public de Gospodărie Comunală, plantarea de chiparoși pe străzile municipiului Blaj.
În prezent, se completează locurile existente și se fac noi plantări în zona blocurilor de pe strada Gheorghe Barițiu, pe strada Tudor Vladimirescu 1 și la intrarea dinspre Sâncel. În total, vor fi 1.500 de chiparoși.
Potrivit reprezentanților administrației locale, pe lângă aspectul estetic deosebit, prin proprietățile sale, acest arbore ornamental asigură o mai bună calitate a aerului din Blaj.
În context primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar, a evidențiat rolul deosebit pe care Serviciul Public de Gospodărie Comunală, condus de Claudiu Păcurar, îl are în administrarea Blajului, fiind un vector important în dezvoltarea comunității, prin lucrările pe care le execută: întreținerea și extinderea spațiilor verzi, administrarea iluminatului public, reparații trotuare și clădiri, măturatul străzilor, servicii de deszăpezire și desinsecție, etc.
„Sunt servicii pe care nu le-am externalizat și care, datorită activității Serviciului Public de Gospodărie Comunală, degrevează bugetul local al Blajului de cheltuieli suplimentare în valoare de aproximativ un milion de euro pe an!”, a subliniat edilul din Blaj.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba