Rămâi conectat

Știri

Noi reguli privind amplasarea locuințelor colective la Alba Iulia: Ar putea aduce noi locuri de parcare

Publicat

în

Consiliul local al municipiului Alba Iulia se întrunește în şedinţă ordinară, pe data de 28 iunie 2019, orele 1300, care va avea loc la sediul Direcţiei Programe din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, str. Bucovinei nr. 6.

Consilierii locali vor supune la vot un proiect aflat pe odinea de zi, proiect de HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Alba Iulia nr. 92/2006 privind regulile pentru amplasarea locuinţelor colective în Municipiul Alba Iulia.

Motivul emiterii actului normativ

  1. Descrierea situaţiei actuale

Ăn prezent, în Alba Iulia sunt înmatriculate aproximativ 35.000 autoturisme. Din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia ştim că sunt cca. 8.000 locuri de parcare.

într-un oraş cu 25.000 autoturisme şi doar 8.000 de locuri de parcare înseamnă că 17.000 ar trebui să fie în mişcare permanentă, fapt imposibil, Această problemă a creat blocarea oraşului, ocuparea pietonalei de maşini şi blocarea implicită a parcărilor din spatele blocurilor.

Atât în municipiul Cluj Napoca, în municipiul Braşov, cât şi în municipiul Constanţa s-au adoptat reglementări urbanistice în sensul celor propuse în acest proiect de HCL ca urmare a unor situaţii similare din municipiul Alba Iulia.

  1. Schimbări preconizate

Proiectul de hotărâre vine să soluţioneze parţial problema locurilor de parcare din oraş şi să propună, pentru viitor, un sistem de construcţie a locuinţelor inteligent.

În primul rând, proiectul instituie alocarea a două locuri de parcare pentru fiecare apartament în cazul ansamblurilor având mai mult de 20 apartamente şi un regim de înălţime mai mare de P+3; un loc de parcare pentru fiecare apartament în cazul ansamblurilor având sub 20 apartamente şi un regim de înălţime de maxim P+3 începând cu luna ianuarie 2020 exceptându-se construcţiile pentru care au fost deja aprobate documentaţiile de urbanism zonale (P.U.Z.) sau documentaţiile de urbanism de detaliu (P.U.D.), a căror proiectare şi procedură de autorizare sunt în curs de derulare.

În al doilea rând, proiectul obligă constructorii de locuinţe P+3 să asigure un necesar de minimum 35% din suprafaţa locurilor de parcare în regim subteran sau în interiorul construcţiei, în vederea salvării, conservării sau extinderii spaţiilor verzi şi de agrement din zona locuinţelor.

În al treilea rând, s-a constatat un număr crescut de persoane care folosesc bicicletele, fapt datorat dezvoltărilor de piste de biciclete în municipiu, astfel încurajându-se folosirea acestor mijloace de transport în scopul reducerii emisiilor de C02 şi a eficientizării consumului de energie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Din 19 până în 25 mai, a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”

Publicat

în

Din 19 până în 25 mai, a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”

Se anunţă o nouă ediţie reuşită a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”, cu” o selecţie foarte riguroasă şi foarte bună, cu evenimente foarte frumoase şi foarte bine gândite”, după cum a afirmat managerul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia, Ioana Bogăţan.

În cadrul unei conferinţe de presă dedicată celei de-a 17-a ediţii a festivalului organizat, între 19 şi 25 mai, de „Prichindel” şi Consiliul Judeţean Alba, Ioana Bogăţan a spus că vor fi spectacole bune, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, lansări de carte, expoziţii, ateliere pentru copii. În total peste 30 de evenimente.

Ioana Bogăţan a precizat că biletele au fost epuizate în cea mai mare parte încă din primele două-trei zile, excepţie făcând piesele unor teatre din străinătate, la actuala ediţie fiind invitate companii din Grecia, Italia, Portugalia şi Republica Moldova. În fiecare an există un cap de afiş, anul acesta sunt mai multe, a adăugat Ioana Bogăţan, menţionând în acest sens „Căsătoria” (o producţie a Teatrului de Comedie din Bucureşti), „…Escu” (o coproducţie Teatrul „Stela Popescu” Bucureşti şi Teatrul Naţional „Satiricus” din Chişinău), „La câţiva oameni distanţă de tine” (o coproducţie a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi Centrul Cultural „George Coşbuc” Bistriţa), „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” (Teatrul Nottara Bucureşti), „Paracliserul” (Teatrul Dramaturgilor Bucureşti) şi „Băieţii de zinc” (Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” Bucureşti). „Important este că avem acest festival la Alba Iulia şi este important să ne bucurăm de el”, a conchis managerul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Centru de colectare prin aport voluntar, în Ocna Mureș. Primăria solicită acord de mediu

Publicat

în

Centru de colectare prin aport voluntar, în Ocna Mureș. Primăria solicită acord de mediu din partea APM Alba

Un centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar urmează să fie construit în Ocna Mureș. Suprafața acestuia o să fie de 4.450.00 m2, pe care urmează să fie amplasate aporximativ 15 containere.

Conform documentației, prin acest proiect se intenționează construirea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar ce va asigura colectarea separată a deșeurilor. Amplasamentul în suprafața de 4 450.00 m2, aflat în proprietatea domeniului privat al orașului Ocna Mureș identificat cu CF 84021 este situat în extremitatea vestică a localității Ocna Mureș – intravilan, strada Mihai Viteazu, nr. 150, având categoria de folosință: neproductiv, mărginit de terenuri libere de construcții.

Pe amplasament se vor executa următoarele lucrări:

– Platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, respectiv a camioanelor (cap tractor), care aduc/ridică containerele de mai sus;
– Platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă;
– Canalizare pentru colectarea apelor pluviale;
– Zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție;
– Utilități: Alimentarea cu energie electrică – racord la rețeaua de electricitate existentă în zonă.
– Alimentarea cu apă – apă rece – racord existent la rețeaua de apă a localității – apă caldă – boiler electric – grupuri sanitare.
– Apele uzate fecaloid menajere rezultate de la grupurile sanitare vor fi colectate printr-o rețea internă de canalizare și descărcate într-un bazin betonat impermeabilizat vidanjabil V=8mc, amplasat în incintă.
– Accesul pe proprietate auto și pietonal se face pe zona de Sud-Est din drumul comunal DC3.

La finalizarea lucrărilor de construcție, prin grija beneficiarului se va realiza platforma carosabilă în interiorul proprietății, terenul rămas liber va fi amenajat parțial cu gazon, iar restul va fi plantat cu pomi, flori și arbuști decorativi.deșeurilor din containerele deschise înalte.

– Stâlpi de iluminat și camere de supraveghere (8 bucăți). Copertină pe structură metalică ușoară (conform proiect de rezistență) pentru protecția containerelor deschise;
– Împrejmuire a amplasamentului cu gard din panouri bordurate prinse pe stâlpi rectangulari din oțel, cu poartă de acces culisantă – acționare manuală;
– În zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane (cap-tractor);
– Platforma va fi prevăzută cu următoarele dotări:
– Container de tip baracă pentru administrație – supraveghere, prevăzut cu un mic depozit de scule și două grupuri sanitare, unul pentru angajatul platformei, altul pentru cetățenii care aduc deșeuri;
– Container de tip baracă, frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă (pisici, câini, păsări);
– Un container de tip baracă pentru colectarea de deșeuri periculoase (vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii)
– Trei containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile;
– Trei containere închise și acoperite de tip walk-in, pentru colectarea deșeurilor electrice/electronice, a celor de uz casnic (electrice mari – frigidere, televizoare, etc.) și a celor de mobilier din lemn;
– Două containere de tip SKIP deschise, pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv sticle/borcane/recipiente;
– Trei containere deschise, înalte, de tip ab-roll pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/grădină (crengi, frunze, etc.);
– Trei containere deschise, joase, de tip ab-roll pentru deșeuri din construcții, moloz;
– Separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă;
– Două scări mobile metalice (oțel zincat) pentru descărcarea.

Utilități: Alimentarea cu energie electrică – racord la rețeaua de electricitate existentă în zonă.

Alimentarea cu apă – apă rece – racord existent la rețeaua de apă a localității – apă caldă – boiler electric – grupuri sanitare.
Apele uzate fecaloid menajere rezultate de la grupurile sanitare vor fi colectate printr-o rețea internă de canalizare și descărcate într-un bazin betonat impermeabilizat vidanjabil V=8mc, amplasat în incintă.

Accesul pe proprietate auto și pietonal se face pe zona de Sud-Est din drumul comunal DC3.

La finalizarea lucrărilor de construcție, prin grija beneficiarului se va realiza platforma carosabilă în interiorul proprietății, terenul rămas liber va fi amenajat parțial cu gazon, iar restul va fi plantat cu pomi, flori și arbuști decorativi.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

„Serbarea Narciselor” 2024 de la Negrileasa, în 18 și 19 mai: Care este programul evenimentului

Publicat

în

„Serbarea Narciselor” 2024 de la Negrileasa, în 18 și 19 mai: Care este programul evenimentului

Poiana Negrileasa din comuna Bucium, declarată monument al naturii, găzduiește și în 2024 „Serbarea Narciselor”, una dintre cele mai vechi sărbători din ţara noastră.

Locuitorii din zona Munţilor Apuseni, dar şi din diverse părţi ale ţării sunt invitați să se bucure de frumuseţea zonei, priveliştea încântătoare şi mireasma oferită de numărul foarte mare de narcise.
În acest an, evenimentul are loc în zilele de 18 și 19 mai, când sunt programate şi spectacole de muzică uşoară şi populară.
Program SERBAREA NARCISELOR DE LA NEGRILEASA MAI 2024

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 17:00:

* Calin Buzgariu, Alex Bunea, Alexandra Veres si Daliana Hanes;
* Sandra N. Fata de la munte o sa ne incante cu un recital de 1 ora. O interpreta care se incadreaza perfect cu melodiile ei in cadrul de poveste al Negrilesei.
* Difuzam filmul Avram Iancu impotriva imperiului dupa care urmeaza muzica de toate genurile si tragem cortina;
Duminică, 19 mai, de la ora 9:00:

* Sunet de tulnice
* Formatia Efect Music
* Ansamblul Tarina Cupru Min
* Ansamblul Fii Motilor Buces
* Ansamblul Doina Crisului Brad
* Ansamblul AURARII Bucium
* Monica Blaga
* Denisa Macavei
* Delia Jude si Alin Joldes
* Varul Sandel
* Oana Bozga Pintea
* Lena Miclaus si Septimiu Marisca

În poiană o să avem și comercianți pe toate gusturile și de la an la an mai încadrați în specificul sărbătorii. O să fie și tobogane pentru cei mici și sperăm să putem să ne ridicăm la așteptările dvs și cu drumul de acces.

Încheiem printr-o rugăminte majoră, RESPECTAȚI POIANA, RESPECTAȚI FLORILE, IUBIȚI NATURA ȘI PĂSTRAȚI CURĂȚENIA!”, transmit organizatorii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba