Știri
Festivalul Internațional de Teatru „POVEȘTI”, 19-24 mai: Programul festivalului
Ultimele zile din luna mai vor aduce, în Cealaltă Capitală, un eveniment cultural esențial. Un eveniment complex, intens, important pentru Alba Iulia. Un eveniment așteptat de către mii de spectatori: Festivalul Internațional de Teatru „POVEȘTI”.
Ajuns, deja, la ediția cu numărul XIV, festivalul „POVEȘTI” nu mai are nevoie de introduceri. Divers, emoționant, festivalul este, în fiecare an, evenimentul de suflet al albaiulienilor. Anul acesta, însă, va avea ceva în plus: festivalul va împlini frumoasa vârstă de 14 ani. Va dobândi, așadar, o minimă maturitate, al cărei „buletin” i-l veți acorda chiar voi, spectatorii, prin prezența voastră în săli. Prin aplauzele voastre, prin participarea voastră, prin emoția pe care o transmiteți simplu, onest, din fotoliile voastre.
Un concept bun. Ca orice altă ediție de până acum, cea de anul acesta păstrează conceptul festivalului, cuprins într-un singur cuvânt: povești. Un cuvânt simplu, dar puternic, esențial ca emblemă a spectacolelor sale. Un cuvânt care place și, totodată, care ilustrează însăși ideea de teatru. La urma urmei, poveștile acoperă atât așteptările copiilor, cărora le este dedicată fiecare dimineață de festival, cât și gusturile celor mari, având la fel de multă deschidere către canonic, cât și pentru neconvenţional. Va fi, deci, un festival divers și complet. Divers, pentru că este mulat pe gusturile din ce în ce mai diversificate ale publicurilor din Alba Iulia, și complet, deoarece cuprinde tot ce poate fi teatru: spectacole, expoziții, lansări de cărți, conferințe și dezbateri despre teatru.
Titluri mari. Pentru toți cei care, din anul 2006 încoace, sunt alături de Festivalul „POVEȘTI”, nu mai este o surpriză prezența, la Alba Iulia, nici a teatrelor românești de prestigiu, nici a marilor nume de actori, care fac sală plină cu fiecare spectacol al lor. Se vor juca, pe cele două scene ale festivalului, Țiganiada și Moș Nichifor, ambele în regia lui Alexandru Dabija, Wolfgang (r. Radu Afrim), Ole! Quand le clown recontre la flamenco (r. Elodie Hatton), Ținutul din miezul verii (r. Vlad Massaci), Orchestra Titanic (r. Felix Alexa), Și cine nu iubește (r. Alexandru Popa). În total, șapte spectacole, din șapte teatre marcante, și anume Teatrul ACT, Teatrul Național, p2p Theater și Teatrul Mic din București, dar și Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul Național Cluj și Company Fi-Solo din Franța. Dintre actori – ca să vă stârnim și mai mult apetitul pentru scenă – îi amintim doar pe Marcel Iureș, Mihai Călin, Vlad Zamfirescu, Tania Popa, Cuzin Toma.
Cum spuneam, diminețile le aparțin copilașilor, care se vor bucura din plin de poveștile din Crăiasa zăpezii (r. Cristian Pepino), Dănilă Prepeleac (r. Traian Savinescu), Povestea celor trei purceluși… care de fapt sunt patru (r. Éva Lábadi-Megyes), Cartea cu Apolodor și Harap-Alb, ambele în regia lui Toma Hogea, Cei trei mușchetari (r. Cristian Mitescu), O poveste japoneză (r. Irina Niculescu), Mica sirenă (r. Oana Leahu). Adică producții ale Teatrului de Animație „Țăndărică” din București, ale Teatrului pentru Copii și Tineret „Ariel” Târgu Mureș, ale Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu, ale Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, ale Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara, ale Teatrului pentru Copii „Arlechino” din Brașov și ale Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași.
Și altele? Nu, evenimentele de mai jos – chiar dacă nu sunt spectacole de teatru – nu pot fi trecute în categoria „și altele”. Vor avea loc în fiecare zi și vor colora, cultural și uman, programul festivalului. Vor fi ateliere de scenografie, teatru de umbre și mânuire marionete, expoziții de artă plastică, marionete și costume, lansări de carte, dezbateri despre teatru și un concert-surpriză, marca Maria Răducanu & Michael Griener.
Ziar, cafea, momente faine. Conform tradiției, în fiecare zi veți citi ziarul festivalului. Este propriul jurnal al evenimentului, intitulat „Poveşti”, în care veți găsi cronici, interviuri, articole de specialitate, articole de opinie, pamflete, caricaturi şi fotografii de festival. De asemenea, fiecare zi va fi marcată de celebra „Cafea cu tâlc”, în Clubul festivalului (Art Cafe), de la ora 12.00, în cadrul căreia spectatorii și presa se vor putea întâlni cu artiștii din festival. Clubul festivalului e, totodată, spaţiul neconvenţional, „de culise” al evenimentului, în care jurnaliştii au ocazia să-i intervieveze pe artişti.
O mână de ajutor. Ca în fiecare an, există o echipă de tineri, îmbrăcați în tricourile festivalului. Ei sunt voluntarii ediției a XIV-a, studenți și elevi din Alba Iulia, care dau o mână de ajutor astfel încât festivalul să arate bine și să meargă șnur. Le mulțumim că sunt alături de noi și că au înțeles că festivalul aparține Alba Iuliei.
Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti” Alba Iulia este organizat de către Teatrul de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba, cu sprijinul UNITER, al Primăriei Municipiului Alba Iulia și al Centrului de Cultură „Augustin Bena”. Este o marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba.
Info bilete:
Pentru ediţia cu numărul XIV-a Festivalului Internaţional de Teatru „Poveşti”, care se va desfăşura între 19 – 25 mai 2019, biletele s-au pus în vânzare în următoarele puncte:
– la Casa de Cultură a Studenților, orar 09.00-15.00, luni-joi, 09.00-13.00, vineri
– la Casa de Cultură a Sindicatelor, orar 08.00-18.00, luni-vineri
– online, pe www.biletmaster.ro
Spectacole pentru tineri și adulți
Preț bilet întreg: 22 lei
Preț bilet redus pentru studenți și pensionari: 15 lei
Preț bilet redus pentru elevi: 5,5 lei
Spectacole pentru copii
Preț bilet (copii și părinți): 5,5 lei
DUMINICĂ, 19 MAI 2019
11.00 …despre marionete care au mici secrete!
Vernisaj expoziție de marionete
Concept Christian Caimacan și Adela Ungureanu
Foaier Casa de Cultură a Studenţilor
11.30 CRĂIASA ZĂPEZII, regia Cristian Pepino
Teatrul de Animație Țăndărică București
Spectacol de teatru pentru copii / 4+
Casa de Cultură a Studenților / 55 min
12.00 CAFEAUA CU TÂLC
Conferinţă de presă / Art Cafe
17.00 – 19.00 In memoriam ȘERBAN IONESCU
Expoziție permanentă de artă plastică Valeriu Mladin
Galeriile de Artă ale Municipiului Alba Iulia
. 18.30 Surorile Cenușăresei
Vernisaj expoziție de costume realizată de UNATC I.L.Caragiale București
Curator și coordonator prof.univ.dr. Ștefania Cenean
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor
19.00 ȚIGANIADA, regia Alexandru Dabija
Teatrul Național Lucian Blaga Cluj-Napoca
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2 h
LUNI, 20 MAI 2019
11.00 POVESTEA CELOR TREI PURCELUȘI… CARE SUNT DE FAPT PATRU, regia Éva Lábadi-Megyes
Teatrul pentru Copii și Tineret Gong Sibiu
Spectacol de teatru pentru copii / 3+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 50 min
11.00 DĂNILĂ PREPELEAC, regia Traian Savinescu
Teatrul de Păpuși Puck Cluj-Napoca
Spectacol de teatru pentru copii / 4+
Palatul Cultural Blaj / 55 min
11.00 – 20.00 – …despre marionete care au mici secrete!
Expoziție permanentă de marionete
Concept Christian Caimacan și Adela Ungureanu
Foaier Casa de Cultură a Studenţilor
12.00 CAFEAUA CU TÂLC
Conferinţă de presă / Art Cafe
18.00 – 20.00 SURORILE CENUȘĂRESEI
Expoziție de costume realizată de UNATC I.L.Caragiale București
Curator și coordonator prof.univ.dr. Ștefania Cenean
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor
17.00 – 19.00 In memoriam ȘERBAN IONESCU
Expoziție permanentă de artă plastică Valeriu Mladin
Galeriile de Artă ale Municipiului Alba Iulia
19.00 OLE! Quand le clown rencontre le flamenco, regia Elodie Hatton
Company Fi-Solo, Franța
Spectacol de teatru-dans / 6+
Casa de Cultură a Studenților /1 h
MARȚI, 21 MAI 2019
11.00 CARTEA CU APOLODOR, regia Toma Hogea
Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin Timișoara
Spectacol de teatru pentru copii / 6+
Casa de Cultură a Studenților / 1h 15 min
11.00 – 20.00 – …despre marionete care au mici secrete!
Expoziție permanentă de marionete
Concept Christian Caimacan și Adela Ungureanu
Foaier Casa de Cultură a Studenţilor
11.00 POVESTEA UMBRELOR
Spectacol-atelier teatru de umbre
Coordonatori: Georgiana Dinescu și Marin Fagu
Școala Gimnazială Petrești
12.00 CAFEAUA CU TÂLC
Conferinţă de presă / Art Cafe
12.30 LANȚUL SLĂBICIUNILOR COMUNICAȚIONALE în lumea lui Caragiale și în cea de azi, autor CRISTIAN STAMATOIU
Lansare de carte/ 30 min
Art Cafe
17.00 In memoriam ȘERBAN IONESCU
Vernisaj expoziție permanentă de artă plastică Valeriu Mladin
Prezintă Magda Catone
Galeriile de Artă ale Municipiului Alba Iulia
18.00 – 20.00 SURORILE CENUȘĂRESEI
Expoziție de costume realizată de UNATC I.L.Caragiale București
Curator și coordonator prof.univ.dr. Ștefania Cenean
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor
18.30 ȚINUTUL DIN MIEZUL VERII, regia Vlad Massaci
Teatrul Mic București
Spectacol de teatru / 12+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 3 h (cu pauză)
MIERCURI, 22 MAI 2019
11.00 HARAP ALB, regia Toma Hogea
Teatrul Municipal de Păpuși Guguță Chișinău, Republica Moldova
Spectacol de teatru pentru copii / 11+
Casa de Cultură a Studenților/ 1 h 30 min
11.00 POVESTEA UMBRELOR
Spectacol-atelier teatru de umbre
Coordonatori: Georgiana Dinescu și Marin Fagu
Școala Gimnazială Avram Iancu Zlatna
11.00 – 20.00 – …despre marionete care au mici secrete!
Expoziție permanentă de marionete
Concept Cristian Caimacan și Adela Ungureanu
Foaier Casa de Cultură a Studenţilor
12.00 CAFEAUA CU TÂLC
Conferinţă de presă / Art Cafe
12.00 De ce avem nevoie de teatru?
Conferință susținuă de regizorul Felix Alexa
Colegiul Național HCC – Sala multimedia
17.00 – 19.00 In memoriam ȘERBAN IONESCU
Expoziție permanentă de artă plastică Valeriu Mladin
Galeriile de Artă ale Municipiului Alba Iulia
18.00 – 20.00 SURORILE CENUȘĂRESEI
Expoziție de costume realizată de UNATC I.L.Caragiale București
Curator și coordonator prof.univ.dr. Ștefania Cenean
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor
20.00 ORCHESTRA TITANIC, regia Felix Alexa
Teatrul Național Ion Luca Caragiale București
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 1 h 30 min
JOI, 23 MAI 2019
11.00 CEI TREI MUȘCHETARI, regia Cristian Mitescu
Teatrul pentru Copii Arlechino Brașov
Spectacol de teatru pentru copii / 4+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 55 min
11.00 – 20.00 …despre marionete care au mici secrete!
Expoziție permanentă de marionete
Concept Christian Caimacan și Adela Ungureanu
Foaier Casa de Cultură a Studenţilor
11.00 Povestea poveștilor de dincolo de povești, autoare LUCIA CONȚAN
Lansare de carte / 30 min
Centrul Cultural Castel Sâncrai
11.30 POVESTEA UMBRELOR
Spectacol-atelier teatru de umbre
Coordonatori: Georgiana Dinescu și Marin Fagu
Centrul Cultural Castel Sâncrai
12.00 CAFEAUA CU TÂLC
Conferinţă de presă / Art Cafe
12.30 Doamna Godot, autoare OLGA DELIA MATEESCU
Lansare de carte/ 30 min
Art Cafe
17.00 – 19.00 In memoriam ȘERBAN IONESCU
Expoziție permanentă de artă plastică Valeriu Mladin
Galeriile de Artă ale Municipiului Alba Iulia
18.00 – 20.00 SURORILE CENUȘĂRESEI
Expoziție de costume realizată de UNATC I.L.Caragiale București
Curator și coordonator prof.univ.dr. Ștefania Cenean
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor
19.00 ȘI CINE NU IUBEȘTE?, regia Alexandru Popa
p2p Theater București
Spectacol de teatru / 16+
Casa de Cultură a Studenților / 1h 30 min
VINERI, 24 MAI 2019
11.00 O POVESTE JAPONEZĂ, regia Irina Niculescu
Teatrul pentru Copii și Tineret Luceafărul Iași
Spectacol de teatru pentru copii / 5+
Casa de Cultură a Studenților / 50 min
11.00 – 20.00 – …despre marionete care au mici secrete!
Expoziție permanentă de marionete
Concept Christian Caimacan și Adela Ungureanu
Foaier Casa de Cultură a Studenţilor
11.00 POVESTEA UMBRELOR
Spectacol-atelier teatru de umbre
Coordonatori: Georgiana Dinescu și Marin Fagu
Căminul Cultural Fărău
12.00 CAFEAUA CU TÂLC
Conferinţă de presă / Art Cafe
17.00 – 19.00 In memoriam ȘERBAN IONESCU
Expoziție permanentă de artă plastică Valeriu Mladin
Galeriile de Artă ale Municipiului Alba Iulia
18.00 – 20.00 SURORILE CENUȘĂRESEI
Expoziție de costume realizată de UNATC I.L.Caragiale București
Curator și coordonator prof.univ.dr. Ștefania Cenean
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor
18.30 Teatrul și publicul său tânăr. Realități românești
FranceDanse Orient-Express
Coordonator Oana Cristea Grigorescu
Lansare de carte/ 30 min
Foaierul Casei de Cultură a Studenților
19.00 MOȘ NICHIFOR, regia Alexandru Dabija
Teatrul Act București
Spectacol de teatru / 12+
Casa de Cultură a Studenților / 1h 10 min
21.00 OGLINDĂ, OGLINJOARĂ
MARIA RĂDUCANU & MICHAEL GRIENER
Concert / 12+
qb lounge / 75 min
SÂMBĂTĂ, 25 MAI 2019
11.00 Mie nu-mi place iarna, autoare MIOARA POP
Lansare de carte/ 30min
Foaier Casa de Cultură a Studenților
11.30 MICA SIRENĂ, regia Oana Leahu
Teatrul pentru Copii și Tineret Ariel Târgu Mureș
Spectacol de teatru pentru copii / 5+
Casa de Cultură a Studenților / 55 min
11.00 – 20.00 – …despre marionete care au mici secrete!
Expoziție permanentă de marionete
Concept Christian Caimacan și Adela Ungureanu
Foaier Casa de Cultură a Studenţilor
12.00 CAFEAUA CU TÂLC
Conferinţă de presă / Art Cafe
13.00 RECICLART
Prezentare atelier de mânuire marionete
Coordonatori: Nuți și Sorin Dorobanțu
Sala amfiteatru, Casa de Cultură a Studenţilor
14.00 TOP SECRET
Prezentare atelier de scenografie
Coordonator: Alina Herescu
Sala oglinzilor, Casa de Cultură a Studenţilor
17.00 – 19.00 In memoriam ȘERBAN IONESCU
Expoziție permanentă de artă plastică Valeriu Mladin
Galeriile de Artă ale Municipiului Alba Iulia
18.00 – 20.00 SURORILE CENUȘĂRESEI
Expoziție de costume realizată de UNATC I.L.Caragiale București
Curator și coordonator prof.univ.dr. Ștefania Cenean
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor
18.00 WOLFGANG, regia Radu Afrim
Teatrul Tineretului Piatra Neamț
Spectacol de teatru / 16+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 2 h 20 min
LUNI – VINERI
RECICLART – Atelier de mânuire / 6-14 ani
TOP SECRET – Atelier de scenografie / 15 -19 ani
Știri
APRILIE, Prier: Datini, tradiții și obiceiuri românești
Prier înseamnă timp favorabil, prielnic atât pentru semănatul holdelor dar și pentru turmele de animale. Datini, tradiții și obiceiuri românești, în luna aprilie
Conform tradiției populare românești, luna aprilie se mai numește și „Prier”. Această denumire populară, a lunii aprilie, provine de la verbul “a prii” și înseamnă timp prielnic pentru semănături, ori lucrări în gospodărie .
Când vremea este înșelătoare, cu timp friguros și secetos pentru lucrările de primăvară, aprilie anunță sărăcie și se numește și ”Traistă-n băț”. De fapt, în spiritualitatea populară se și spune că ”Prier priește, dar și jupuiește!”, aluzie la zilele capricioase, cu timp potrivnic lucrărilor de sezon. În această lună se continuă semănatul de primăvară, început în martie. Acum se închid țarinile, ceea ce înseamnă că oile și vitele nu mai au voie să pască libere iar pășunatul devălmaș este întrerupt pentru câteva luni, se formează turmele, se repară gardurile țarinilor, se tund oile înainte de a fi urcate la munte etc. Se mai spune, despre luna aprilie, că este o lună capricioasă în care vremea va fi ori geroasă, ori călduroasă. Totodată, în luna lui aprilie se fac prevestiri ale vremii ce va urma, astfel se nasc o parte din superstițiile acestei luni.
Dacă în luna lui Prier este vreme frumoasă și călduroasă, atunci luna mai va avea vreme rece, cu înghețuri; Dacă la Prier este vreme posomorâtă și rece, atunci luna lui mai va avea vreme frumoasă și călduroasă; Negura de la răsărit, din luna aprilie, e semn bun pentru anul în curs; Dacă în aprilie tună și fulgeră, atunci nu există motive să ne temem de ger; Vremea frumoasă din luna aprilie ne va aduce o vară furtunoasă, etc.
Veseli de 1 aprilie – superstiții de 1 aprilie
Ziua Păcălelilor şi Ziua internațională a păsărilor. Dar pe noi ne interesează primul aspect. De unde vine? Cum se … manifestă? şi ce superstiții avem de 1 Aprilie?
Ziua de 1 Aprilie a fost întotdeauna un prilej de distracție şi cum e sănătos să râzi, ne bucurăm şi noi când avem prilejul. Se pare că originile acestei zile se regăsesc, ca multe alte obiceiuri, în schimbarea calendarului gregorian. Se spune că, odată cu această schimbare, mulți nu s-au putut obişnui cu noile date ale sărbătorilor. Și atunci, în timpul lui Carol al IX-lea, mulți neadaptați sărbătoreau Anul Nou la… 1 Aprilie! Cei ce sărbătoreau astfel erau numiți „nebuni de Aprilie”. Apoi obiceiul s-a perpetuat până-n zilele noastre, pierzându-şi semnificația inițială şi păstrând doar… ”nebunia”. Pentru că e o nebunie veselă şi plăcută! Superstiţia spune că păcăleala de 1 Aprilie trebuie făcută până la ora 12:00, cele după această oră, se zice că aduc ghinion. Tot o superstiţie spune că în ziua de 1 Aprilie nu se fac căsătorii, pentru că: ori acestea nu durează, se destramă, ori soţul va fi „sub papuc”. La noi, se spune că dacă nu păcăleşti pe nimeni de 1 Aprilie, tot anul până la celălalt 1 Aprilie vei fi tu cel păcălit. Tot anul? Nu-i cam mult? Dar dacă aşa zice superstiţia, să ne grăbim să păcălim pe cineva. Pardon: ce vă spunem mai jos nu-i păcăleală.
Sărbătoarea Floriilor – tradiții și obiceiuri
Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile este prima sărbătoare cu dată schimbătoare din calendarul anului bisericesc. Totodată, Floriile deschid ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie la Înălțarea Domnului. În ziua de Florii există obiceiul de a merge la Biserică cu ramuri de salcie înmugurite, pentru a fi sfințite de către preot. Conform tradiției creștine, obiceiul ne amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi, când a fost întâmpinat de mulțime cu ramuri de măslin și crenguțe de palmier sau flori. Crenguțele de salcie vor fi împărțite credincioșilor ce au participat la slujba de Florii. Aceștia vor lua crenguțele acasă și le vor pune la geamuri, la uși și la porți pentru a le apăra casele de rele și necazuri. În unele zone ale țării, oamenii de la sate se încing cu ramurile de salcie, peste mijloc, deoarece se spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. Exista și obiceiul ca părinții sa-și lovească copiii cu nuielușa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că așa vor crește sănătoși și înțelepți. Oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Exista credința că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămână fără rod. În ziua de Florii, stupii erau împodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate, sau erau utilizate și în scopuri terapeutice, oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriți de diferite boli. Un alt obicei, întâlnit în ziua de Florii, este acela de a trece pe la mormintele rudelor pentru a le agăța de cruci crenguțele de salcie, astfel aceștia vor ști că Paștele se apropie. Tot în ziua de Florii, șnurul de mărțișor se va agăța într-un copac înmugurit sau înflorit pentru a avea sănătate și belșug în anul ce urmează. Totodată, ziua de Florii este prilej de sărbătoare pentru cei cu nume de flori, deoarece își serbează onomastica.
Obiceiul Lazaritelor
Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiției, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama sa să facă plăcinte. Urcând întru-un copac să ia muguri pentru animale, își aduce aminte de plăcinte. Se grăbește să coboare, cade și moare. Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, exista obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la țară să facă ofranda de pomenire a morților împărțind plăcinte de post. Profesorul Ion Ghinoiu afirma că în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lazarita, care era structurat după modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma că Lazarita era un ceremonial la care participau numai fetele. „Una din fete, numita Lazarita, se îmbrăca în mireasă și colinda împreună în fața ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazăr sau Lazarica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunza, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.
Sărbătoarea dinților
Ziua de 11 aprilie este dedicată Sfântului Antipa, despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinți și măsele. Sfântul Antipa s-a rugat pentru cei care îi vor face pomenire să fie feriți de patimi și de alte boli, între care și nesuferita durere a dinților.
Sursa:azm.gov.ro, sursa foto:dragusanul.ro
Știri
Ziua Păcălelilor: Originea acestei zile și cum este sărbătorită în alte țări. Nimeni nu are voie să se supere pe 1 aprilie
De Ziua Păcălelilor nimeni nu are voie să se supere: Care este originea zilei
În fiecare an, la 1 aprilie, oamenii din lumea întreagă marchează Ziua păcălelilor, cunoscută și ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor, când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puțin succes, să-i facă o șotie colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie, mai exact, toată lumea păcălește pe toată lumea.
Celebrarea Zilei Pacalelilor isi are originile in Franta, in secolul al XVI-lea, cand a fost adoptat calendarul Gregorian, care a mutat Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie. Vestea noului calendar s-a raspandit incet iar cei care continuau sa sarbatoreasca anul nou de 1 aprilie era considerati ″pacalitii de 1 aprilie″.
In Franta, 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, este numita Poisson d’Avril, adica „pestele de aprilie”, cu referire la un peste tanar, usor de capturat. Francezii obisnuiesc sa-si pacaleasca prietenii lipind-le pe spate un peste de hartie. In momentul in care cineva descopera farsa, acesta trebuie sa strige „Poisson d’Avril!”.
Timp de 200 de ani, practica farselor de 1 APRILIE, ZIUA PACALELILOR, s-a raspandit in Anglia si in Statele Unite. Toate farsele trebuie sa fie facute pana la ora pranzului. Orice farsa facuta dupa aceasta ora va aduce ghinion farsorului.
ZIUA PACALELILOR, 1 APRILIE – Cei care nu raspund cu zambetul pe buze unei farse facute de vor fi urmariti de ghinion tot anul. Barbatii pacaliti de o femeie frumoasa de Ziua Pacalelilor vor ajunge sa o ia de nevasta, sau, daca barbatul este casatorit, cei doi vor ramane prieteni foarte buni.
Originea acestui obicei nu este cunoscută cu exactitate. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alții cred că provine de la adoptarea noului calendar. Ipoteza acceptată de majoritate, însă, susține că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, conform site-ului www.infoplease.com. În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar în 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut trecerea de la vechiul calendar iulian la noul calendar, care avea să-i poarte numele — calendarul gregorian, sărbătoarea Anului Nou mutându-se de atunci pe 1 ianuarie. Oamenii au avut probleme în a se obișnui cu noua dată a acestei sărbători și au continuat să-și trimită felicitări și să-și facă urări tot pe 1 aprilie. Cei care continuau să sărbătorească Anul Nou la 1 aprilie au fost numiți „nebuni de aprilie”, de unde și denumirea de Ziua nebunilor (April Fools’ Day) sau Ziua păcălelilor. Cu timpul, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoțite adeseori de cadouri hazlii, relatează Agerpres.
Ziua de 1 aprilie este recunoscută ca Zi a păcălelilor în majoritatea țărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, a trecut peste ocean și s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor de pe glob. Este totuși sărbătorită cu preponderență în Europa și în America și mai puțin de civilizațiile orientale.
La noi în țară, Ziua păcălelilor se sărbătorește începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, se obișnuiește ca farsele să fie făcute până la ora prânzului, altfel acestea aduc ghinion păcăliciului. Tradiția spune că dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Dar nu este indicat să te căsătorești la 1 aprilie, pentru că bărbatul însurat în această zi va fi toată viața sub papucul nevestei. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar fi bine să stea departe de jocurile de noroc.
Prin celebrarea acestei sărbători, ziua de 1 aprilie devine un prilej de bucurie și de distracție pentru toți cei care au simțul umorului, sau, așa cum spunea scriitorul Mark Twain, „ziua de 1 aprilie este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”.
Alte superstitii de 1 APRILIE – ZIUA PACALELILOR:
=> In regiunea Tirol, din Elvetia, un manunchi de paie este ingropat de 1 APRILIE, pentru ca recolta sa fie bogata in sezonul urmator.
=> Copiii nascuti de ZIUA PACALELILOR vor fi norocosi in afaceri, dar vor fi urmariti de ghinion la jocurile de noroc.
=> Indragostitii nu ar trebui sa se casatoreasca pe 1 APRILIE, pentru ca mariajul nu va functiona, ori pentru ca femeia va fi “cocosul” in familie.
=> Cel care nu va pune la cale o farsa de ZIUA PACALELILOR va fi pacalit pentru tot restul anului.
Știri
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba: Licitație pentru achiziții de peste 2,8 milioane de lei
Digitalizare a Serviciului de Ambulanță Județean Alba
Serviciul de Ambulanță Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o procedută de achiziție derulată în cadrul unui amplu proiect de digitalizare finanțat prin PNRR.
Achiziția are o valoare totală estimată de peste 2,8 milioane de lei.
Serviciul de Ambulanță Județean Alba a semnat, la sfârșitul lunii septembrie 2024, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului ”Digitalizarea Serviciului de Ambulanță Județean Alba”.
Scopul proiectului este implementarea unui sistem informatic integrat printr-un ansamblu arhitectural digital ce îmbină în mod armonios echipamentele hardware și aplicațiile software.
Obiectivele proiectului sunt îmbunătățirea/dezvoltarea rețelelor de comunicații și a infrastructurii IT și hardware la nivelul instituției și implementarea unui software non-clinic integrat și interoperabil.
Achiziția în curs cuprinde echipament si accesorii pentru computer, computere portabile, computer de birou, surse de alimentare electrică continuă, echipament de rețea, pachete software pentru editare de text, servere și servicii de instalare de computere și de echipament de procesare a informațiilor.
Data limită pentru primirea ofertelor este 28 aprilie.