Educație și Cultură
Valoarea burselor pentru elevi în 2019: Consiliile locale, obligate să le dea
Recent, a fost promulgat proiectul pentru modificarea Legii Educatiei, prin care consiliile locale sunt obligate sa acorde burse elevilor. Mai mult, bursele se pot cumula. Bursele care sunt acordate in anul scolar 2018-2019 sunt bursele sociale sau bursele de ajutor social, bursele de studiu, bursele de merit și bursele de performanta.
Potrivit initiativei legislative, cuantumul minim al bursei de performanta, al bursei de merit, al bursei de studiu si al bursei de ajutor social se stabilesc anual prin hotarare a Guvernului. Pentru elevii cu cerinte educationale speciale sau nedeplasabili din motive medicale se poate organiza invatamant la domiciliu sau pe langa unitatile de asistenta medicale. „Pentru copiii cu dizabilitati locomotorii, in vederea integrarii acestora in invatamantul cu frecventa, se vor achizitiona elevatoare sau procesul instructiv-educativ se va desfasura intr-o sala situata la parterul unitatii”, se arata in actul normativ.
Ce valoare au bursele elevilor in 2019
- bursa sociala pentru elevii orfani sau bolnavi – 300 lei/luna
- bursa sociala pentru elevii din mediul rural, care sunt scolarizati intr-o alta localitate – 100 lei/luna
- bursa sociala pentru elevii al caror venit net lunar pe membru de familie nu este mai mare de 50% din salariul minim net pe economie – 300 lei/luna;
- bursa de ajutor social ocazional – 300 lei
- 1000 lei/luna pentru elevii care au obtinut locurile I, II sau III la etapele nationale ale olimpiadelor si concursurilor scolare si pentru cei care s-au calificat in loturile de pregatire organizate pentru competitiile internationale
- 500 lei/luna pentru elevii care au obtinut locurile I, II sau III la etapele nationale ale competitiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-stiintific, de nivel national, organizate de Ministerul Educatiei
- bursa de merit pentru media 10 – 600 lei/luna
- bursa de merit pentru medii cuprinse intre 9,99 si 9,50 – 300 lei/luna
- bursa de merit pentru medii cuprinse intre 9,49 si 9,00 – 200 lei/luna
- bursa de merit pentru medii cuprinse intre 8,99 si 8,50 – 70 lei/luna
Educație și Cultură
Care este exponatul lunii aprilie la muzeul din Sebeș
Exponatul lunii aprilie la muzeul din Sebeș, o bijuterie de acum 4 mii de ani
Exponatul lunii aprilie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este un ac cu capul discoidal, care a fost descoperit la Sebeş „Podul Pripocului” într-o aşezare de epoca bronzului aparţinând fazei a II-a a culturii Wietenberg.
Piesa a fost descoperită în anul 1960 în urma cercetărilor întreprinse de muzeul sebeşean, în colaborare cu Institutul de Arheologie din Cluj.
Acul, confecţionat din bronz, are lungimea 19,6 cm şi diametrul discului de 3,9 cm şi este ornamentat printr-un şir de proeminenţe realizate prin ciocănire dinspre partea opusă în tehnica „au repoussé” dispuse pe marginile discului, din care lipseşte un mic fragment. În şirul eliptic este încadrată o cruce realizată în aceiași manieră, iar sub disc tija este torsionată. Piesa a dezvoltat de-a lungul timpului o patină nobilă de culoare verde.
Originea acestui tip de ac se găseşte la începutul epocii bronzului din Europa Centrală, iar piesa de la Sebeş poate fi datată începutul epocii bronzului mijlociu. În preistorie legăturile comerciale ale zonei Sebeşului nu se limitau în numai la ariile învecinate, existând descoperiri care atestă contacte cu spaţiile răsăritene, dar şi cu Europa Centrală. Unul dintre marile drumuri ale care lega podişul Transilvaniei de câmpia Tisei şi Europa Centrală şi trecea, de-a lungul Mureşului. Aşa stand lucrurile, nu ne surprinde prezenţa în bazinul râului Sebeş, afluent al râului Mureş, a unor bunuri de prestigiu importate din alte arii culturale, cum este acul cu cap discoidal descoperit la Sebeş.
Pe acest drum se tranzitau atât sarea, necesară triburilor din vest unde acest bun lipseşte, cât şi unele produse finite din bronz sau aur, specifice spaţiului transilvănean. La schimb cu aceste produse, erau aduse materii prime pentru obţinerea bronzului (cositor, antimoniu, plumb), în baza acestor relaţii comerciale putându-se explica prezenţa la Sebeş a unor piese de factură central europeană, cum este acul cu cap discoidal de la „Podul Pripocului”, Sebeşul fiind situat pe un drum care lega zona saliniferă de la Ocna Sibiului cu Mureşul şi, de aici, cu Transdanubia şi Europa Centrală.
Pe lângă relaţiile de schimb, acul cu cap discoidal de la Sebeş reprezintă o dovadă a simţului estetic deosebit al orfevrarilor care l-au produs, dar şi preferinţele, în ceea ce priveşte podoabele, a celor care l-au achiziţionat, putând oferi indicii asupra modei şi a gustului în materie de podoabe, în acele timpuri. Astfel, se observă legătura comunităților din zonă cu centrele metalurgice central-europene, acul la Sebeş, alături de alte descoperiri, reprezentând una dintre cele mai estice apariţii ale acestui tip de podoabă, cu mult în afara ariei în care ele se concentrează (centrul Europei). Ţinând seama de cronologia absolută realizată pe baza probelor de radiocarbon din necropola Wietenberg de la Sebeş, contemporană cu locuirea de la „Podul Pripocului”, acul poate fi datat în perioada cuprinsă între secolul XX şi jumătatea secolului al XVIII-lea î. Chr.
Educație și Cultură
Performanță de senzație la matematică a unui elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia
Elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, performanță de senzație la matematică
Educație și Cultură
„Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”, expoziție la muzeul albaiulian
Expoziție specială la muzeul albaiulian
-
Știriacum 6 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 6 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 4 ore
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura