Știri
Cum se postea în lumea satului de odinioară: Mare parte dintre credințele populare au fost păstrate cu sfințenie la țară
Postul Sfintelor Paşti sau Păresimile este cel mai lung şi mai aspru dintre toate posturile de durată instituite de Biserica Ortodoxă.
Curăţirea omului arhaic începea cu renunţarea la mâncărurile de dulce şi continua cu pregătirea sufletească prin participarea în mod regulat la sfintele slujbe, prin spovedanie, prin purtarea de grijă a celor adormiţi.
„În urma acestui mare exerciţiu de voinţă, care se numeşte post, credinciosul se uşurează de păcate. În trecut, postul era ţinut cu sfinţenie, călcarea lui fiind considerată păcat, iar înfruptarea era sinonimă cu spurcarea. Dacă cineva s-a înfruptat din pricina altuia, păcatul cădea asupra aceluia. Se spune că doar omul care se poate înfrâna prin post şi renunţă la satisfacţia unor mâncăruri substanţiale, numai acela e în stare să ducă zile după zile de praşilă şi de coasă, de cum se face lumină până în amurgul serii. Ţăranul român a constatat că acolo unde nu-i voinţă pentru înfrânare de la mâncare nu este nici tragere de inimă pentru munca grea”, spune Marcel Lutic, etnograf la Muzeul Etnografic al Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi. Renunţarea la bucatele de dulce şi hrănirea cu mâncăruri de post (fasole, cartofi, varză, ceapă etc.) va face ca meniul de sărbătoare din noaptea Învierii să fie cu mult mai gustos, „omul acela va cunoaşte adevărata bunătate a acestor bucate”.
Lepădarea de bucate reprezintă doar o mică parte din ceea ce reprezintă postirea. Potrivit credinţei multor oameni ai satelor, „degeaba posteşti, dacă păstrezi duşmăniile”, astfel că postul este precedat în mod necesar de iertare: iertarea cu cei cărora le-ai greşit, iertarea cu vecinii, cu naşii, cu finii, cu părinţii etc.
Potrivit lui Marcel Lutic, „omul de la sat credea că măcar o parte din păcate se pot ispăşi încă din această viaţă”, iar posturile şi rugăciunile făceau parte din acest ritual al ispăşirii. „Din generaţie în generaţie, de la tată la fiu, de la mamă la fiică, era transmisă credinţa că posturile şi rugăciunile au rosturi purificatoare, iar faptele cele bune trag mult la cântar. Fiecare dintre noi avem datoria, spunea acum câteva decenii dascălul Latu cel bătrân din Ungureni, Botoşani, să ne gândim mereu la averea cu care vom trece dincolo, în lumea drepţilor şi a dreptăţii”, subliniază specialistul.
Şi atunci, şi acum, postul reprezenta nu doar lepădarea de păcate, ci şi modalitatea prin care omul se simţea mai aproape de Dumnezeu, crezând că astfel rugăciunile ridicate întru împlinirea celor mai arzătoare dorinţe erau mult mai lesne auzite de Cel de Sus. „Cine posteşte 40 de zile şi petrece numai în rugăciuni poate să audă pe Dumnezeu, ca şi Moise, credeau bătrânii”, spune etnograful ieşean.
Grijania, un ritual ţinut cu sfinţenie
Întreaga suflare a satului de altădată participa la sfintele slujbe, spovedindu-se şi împărtăşindu-se ori de câte ori se săvârşea Sfânta Liturghie, cu precădere însă în timpul postului. „În vremurile de altădată, fiecare om al satului se mărturisea la duhovnic în fiecare post şi se împărtăşea. Aceasta era grijania. Faţă de cei vii şi faţă de cei morţi. Îndeobşte, după ce se rostea în particular rugăciunea «Tatăl nostru», se spunea şi un adaos rămas din bătrâni: «Doamne, iartă păcatele mamei şi ale tatei, ale bunicului şi bunicii, ale moşilor şi strămoşilor, ale naşului şi ale moaşei, precum şi ale mele, păcătosului»”, ne-a mai dezvăluit etnograful Marcel Lutic. În ziua când se primea Sfânta Împărtăşanie, potrivit normelor arhaice, nu era permis sărutul; tot păcat era şi să scuipe acela care se împărtășea.
În Săptămâna Albă sau a Brânzei, se mânca mai ales lapte, brânză şi alte derivate lactate, ouă şi aluaturi, „cu scopul de a obişnui treptat organismul pentru multele şi adeseori asprele zile ale Postului Mare, pregătindu-ne să intrăm în post cu sufletul curat (sau alb, după expresia oamenilor de altădată)”.
Fiecare zi din prima săptămână a postului purta câte un nume: lunea curată, ziua forfecarilor sau Spolocania, marţea vaselor, miercurea strâmbă sau frumoasă, joia iepelor, vinerea Sân Toaderului. „În prima zi de post se săvârşeau mai multe ritualuri: spolocania, înăcrirea borşului şi jujeul. Spolocania sau spălarea presupunea curăţirea gurii, gâtului şi maţelor cu borş holtei, adică borş fără legume. Ziua de marţi era cunoscută sub numele de marţea vaselor, când exista obiceiul de a se spăla toate vasele în care s-au pregătit mâncăruri de dulce, aceste vase fiind duse apoi în pod, de unde erau coborâte tocmai la Paşti. Ziua a treia purta numele de miercurea strâmbă sau miercurea frumoasă, fiind păzită în special de oamenii care se temeau să „nu se strâmbeze gura”, iar cea de-a patra zi se numea joia iepelor, ţinerea ei având ca motivaţie specială o credinţă a femeilor, potrivit căreia cele care o serbau năşteau mai uşor. În ziua a cincea începea ciclul Sân Toaderilor, acum fiind ţinută Vinerea Sân Toaderului, adică începeau slujbele speciale pentru morţi”, mai spune specialistul de la Muzeul Etnografic al Moldovei.
Călătorii, bătrânii şi bolnavii erau scutiţi de post
Tot postul, ţăranii obişnuiau să se ocupe în special de treburile gospodăreşti, de pregătirea bătăturii gospodăriei, în timp ce femeile dereticau la împletit, ţesut sau tors, fetele mari cosând pe ascuns cămeşile speciale pentru zilele Paştilor. Tot mai aproape de întâmpinarea Învierii, postul devenea mai aspru. În ultima săptămână, începând cu seara Duminicii Floriilor, mai ales bătrânii nu mai mâncau şi nu mai beau nimic până în Joia Mare; „atunci se împărtăşeau, după care obişnuiau să mănânce puţin, urmând ca postul negru să fie continuat până în ziua de Paşti”. „În tot acest timp se închinau şi mergeau la biserică, se păzeau mult să nu se supere, să nu se sfădească ori să nu vorbească pe cineva de rău, reuşind astfel să întâmpine cu sufletul curat şi fără păcat Învierea Domnului”, mai spune domnul Lutic.
Totuşi, ca şi acum, existau şi în lumea satului arhaic o seamă de oameni cărora li se permitea gustarea mâncărurilor de frupt. „Morala ortodoxă permite călătorilor, bătrânilor şi bolnavilor să mănânce de dulce chiar şi în această săptămână, poporul spunând că Baba călătoare n-are sărbătoare, iar Postul bolnavilor şi rugăciunea beţivilor Dumnezeu nu le ţine în seamă. Pe de altă parte, mulţi oameni nu socoteau postul alimentar o virtute ieşită din comun, astfel explicându-se zicerea: Cine posteşte/ Bună faptă face, / Iar cine nu posteşte/ Nicidecum nu greşeşte, adaptare după cunoscutul verset biblic: «Nu-i păcat ce intră în om, dar e păcat ce iese din om»”, rememorează etnograful.
Satul de astăzi în Postul Paştilor
Mare parte dintre credinţele populare au fost păstrate cu sfinţenie în lumea satului. Astfel, ca şi odinioară, s-a păstrat tradiţia iertării şi împăcării cu cei vii şi cu cei morţi, „spovada şi împăcarea”, după cum o numeşte bătrâna Ruxanda Manciu din satul ieşean Bâcu. „Nu trece post să nu mă spovedesc, aşa îi învăţ şi pe copiii mei, pe nepoţi; să se spovedească, să se împace cu lumea din jurul lor, cu care au greşit. Mai ales în Postul Mare, am grija morţilor; dacă eu am rămas singura din mamă, tată, fraţi, trebuie să le port grija, duc şi eu un blid de pomană. Aşteaptă şi ei, săracii; sufletul vine să vadă dacă le-ai adus ceva, dacă nu, se supără, se întorc înapoi la Dumnezeu şi mă pârăsc că nu am grijă de morţi”, crede cu tărie femeia de 70 de ani.
Însă nu doar sufletul trebuie primenit; bătrâna nu uită nici de orătăniile din ogradă şi, sprintenă, în aşteptarea fierturii de fasole, bătrâna trebăluieşte la curăţirea casei şi a grădinii: „Curăţenia se cuvine să se facă în toată ograda, la dobitoace, copacii să fie daţi cu var, casa văruită. Dar astea le faci mai înainte de Săptămâna Mare. În Săptămâna Patimilor nu faci treabă deloc, aşa am învăţat eu de la mama mea. Nu trebuie să faci zoi (să nu speli), că e lucru necurat, nu coşi, nu torci, nu tai miei în Vinerea Patimilor. Pentru noi S-a răstignit Mântuitorul, pentru asta ar trebui să mergem numai la biserică săptămâna asta, la denii, să lăudăm şi să jelim pe Domnul”, îndeamnă femeia.
Sursa:doxologia.ro, sursa foto:dragusanul.ro
Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE
Desertul preferat al românilor, cozonacul, are o istorie îndelungată. Tradiția românească spune că dacă ai cozonac pe masă înseamnă că sărbătorești.
Deși este o prăjitură tradițională românească, acesta este în egală măsură și un desert bulgăresc (kozunak) și un produs de patiserie italiană numită „panettone”.
La originea cozonacului se află pâinea, iar tehnicile de dospire și coacere au evoluat în timp. Drojdia a fost folosită din timpuri străvechi ca ferment pentru dospirea aluatului.
Potrivit descoperirilor arheologice, în Egiptul antic existau cuptoare pentru copt. De asemenea, există desene care datează de aproape 4.000 de ani ce atestă că egiptenii știau să facă mai multe feluri de pâine dospită, unele fiind îndulcite cu miere, scrie unica.ro.
Tot în Antichitate, grecii făceau un tip de cozonac îndulcit cu miere și presărat cu nuci, care se numea „plakous”. Chrysippus din Tyana a menţionat, conform surselor, o reţetă de cozonac cu nuci şi miere pe care, tot el menţionează, l-a gustat în Creta.
Romanii, care au preluat folosirea drojdiei de la egipteni și greci, au diversificat și îmbogățit rețeta pentru cozonaci, adăugând, spre exemplu, ouă, unt, fructe uscate. La început existau două feluri de cozonac ce erau oferite ca ofrandă zeilor: „libum”, un cozonac de dimensiuni mai mici și „placenta”, un cozonac cu brânză, stafide și alune. În Evul Mediu, brutarii europeni făceau deseori cozonaci cu fructe uscate deoarece acestea țineau mai mult timp.
În Marea Britanie, prima reţetă de cozonac apare într-o carte de bucate în 1718, cu recomandarea de a fi copt în forme lungi şi înguste, recomandare care a rămas valabilă şi în zilele noastre. În Anglia secolului al XIV-lea, Geoffrey Chaucer menţionează, în Povestiri din Canterbury, de cozonaci imenşi făcuţi pentru ocazii speciale. Unul dintre cozonaci, de forma unui tort, fusese făcut din 13 kilograme de făină şi conţinea unt, smântână, ouă, mirodenii, stafide şi miere, potrivit unica.ro.
Francezii, cei care în secolul al XIX- lea au adăugat al treilea fel la masă, „desertul”, sunt cei care au pus în valoare cozonacul, mai mult decât alţii. Marie Antoinette a rămas în memoria oamenilor prin fraza pe care a rostit-o atunci când i s-a spus că oamenii nu au nici măcar pâine pe masă, din cauza sărăciei. Viitoarea regină a Franţei ar fi rostit: „Să mănânce cozonac, dacă nu au pâine”.
Mrs. Mary Eales, o cunoscută autoare de cărţi de bucate din Marea Britanie, a scris în 1718, ca recomandare, ca acest preparat să fie copt în forme lungi şi mai subţiri. De atunci datează forma clasică de cozonac. Specialiştii în gastronomie sunt aproape cu toţii de acord că reţeta de cozonac, asa cum o cunoaştem noi astăzi, a fost consacrată în secolul al XIX-lea de europeni, scrie unica.ro.
Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLEȘtiri
Să ne cunoaștem frumusețile județului: Spectaculoasa Cascadă Pătrăhăițești-Arieșeni, înaltă de 14 metri, loc de atracție pentru turiști
Spectaculoasa Cascadă Pătrăhăițești, de lângă Arieșeni, reprezintă o atracție pentru turiști, indiferent de perioada anului
Cascada Pătrăhăițești este o splendidă cădere de apă în 2 trepte, de 14 metri înălțime. Traseul până la cascadă este ușor accesibil, o bună parte din el se poate face și auto.
Cascada Patrahaitesti – dupa numele satului langa care se afla sau Cascada Bucinis – dupa numele raului pe care s-a format.
Cei mai multi turisti viziteaza aceasta cascada in perioada de vara din iulie pana prin septembrie, se poate ajunge la cascada chiar si iarna cand zapada este mica. Cascada merita vizitata si in perioada de primavara si toamna cand datorita topirii zapezilor sau ploilor debitul ei este mult mai mare, deasemenea iarna are un farmec deosebit fiind impodobita de gheata.
Cum ajung la Cascada Patrahaitesti?
Pentru a ajunge la cascada plecand din centrul statiunii turistice Arieseni urmati drumul national spre Vartop circa 1 kilometru pana vedeti un pod de beton pe partea stanga iar langa acesta un mic indicator „Cascada Patrahaitesti 5 kilometri”. De aici urmati drumul forestier lejer si marcajul punct rosu pana in satul Patrahaitesti de unde mai aveti 1,5 kilometri pana la cascada.
Ce pot vizita in apropierea cascadei?
In apropierea cascadei puteti sa vizitati doua muzee – doua ateliere de mestesugarit in care se creaza obiecte de artizanat specifice ciubararitului: tulnice, ciubere, donite, pahare de lemn, sararite, fluiere. Aici puteti sa vedeti cum sunt create aceste obiecte si deasemenea puteti invata sa cantati la tulnic. Deasemnea la localnici gasiti produse traditionale specifice tarii motilor: palinca, afinata, dulceata de fructe de padure etc.
Cascada Patrahaitesti se gaseste la poalele Varfului Curcubata Mica, varf pe care il puteti vizita plecand de la cascada. De sus aveti cel mai bun punct de belvedere asupra Tarii motilor cu casele rasfirate prin toate poienile muntilor pana sus pe creste. Acest traseu nu are marcaj turistic.
Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLEȘtiri
Bisericile de lemn din Alba, un patrimoniu prețios, parte integrantă și definitorie din identitatea națională
Bisericile de lemn din Alba, un patrimoniu prețios, parte integrantă și definitorie din identitatea națională, fac parte din grupul de biserici de lemn din Transilvania și din familia de biserici de lemn românești
Bisericile de lemn din România formează un patrimoniu prețios pe plan național și mondial. Până la începutul secolului 20 românii au creat și s-au manifestat preponderent într-o civilizație a lemnului, de o bogăție, o varietate și un rafinament remarcabil, în care bisericile de lemn au atins vârful ei maxim de expresie.
În acestea s-au înfiripat comunitățile creștine din sate și târguri și în jurul lor au luat ființă primele așezăminte monahale, singurele noastre centre culturale în decursul multor veacuri. În România se păstrează peste 1400 de biserici de lemn construite înainte de anul 1918. Valoarea lor în ansamblu este inestimabilă pentru cultura românească. Ele fac parte integrantă și definitorie din identitatea națională.”
Bisericile de lemn din Alba fac parte din grupul de biserici de lemn din Transilvania și din familia de biserici de lemn românești. Bisericile de lemn din județul Alba constituie un adevărat tezaur, datorită valorii artistice extraordinare a ansamblurilor murale sau a odoarelor care le împodobesc, opere ale unora dintre cei mai înzestrați zugravi români din Transilvania veacurilor XVIII și XIX, precum rășinărenii Popa Ivan, Nistor Dascălul și fiii popii Radu, Stan și Iacov, acesta din urmă stabilit spre 1750 la Feisa, cu fiii Gheorghe și Popa Nicolae, colaboratorii Toader, Simion Silaghi și Simion Bălgrădeanul și ucenicii Vasile Ban și Porfirie Șarlea, de asemenea dinastia de zugravi din Laz: Poienarii Savu, Simion, Toma, Ilie și ucenicul lor, Pavel Zamfir.
Deși foarte puține monumente se datează anterior anului 1700, se poate spune că tipul de construcție a rămas cel tradițional: navă patrulateră cu absidă poligonală decroșată, iar interiorul boltit semicilindric. Schimbările au intervenit abia de pe la mijlocul secolului al XIX-lea când, adeseori din rațiuni demografice, s-a procedat la extinderea spre vest, prin adăugarea unui pronaos peste care a fost surmontat turnul, ce a preluat rosturile clopotniței până atunci plasate în vecinătatea edificiului. Aceste transformări au afectat zestrea picturală acumulată anterior, știrbindu-i din continuitate și văduvind-o de părți însemnate, tot așa cum patina vremii a estompat strălucirea din ochii sfinților și a înnegrit icoanele. În așteptarea ocaziei reabilitării estetice, promovarea lor științifică și turistică este o necesitate.
Alba este una din regiunile transilvănene în care bisericile de lemn vechi nu au fost inventariate în întregime. Din acest motiv lista este departe de a fi completă. Continuarea cercetărilor prin satele risipite din acest colț de țară va aduce la iveală biserici de lemn astăzi necunoscute specialiștilor și iubitorilor de artă veche
Biserica de lemn din Acmariu cu hramul Sfântul Nicolae
Albac, astăzi în Olănești, Vâlcea
Biserica de lemn din Arieșeni cu hramul Înălțarea Domnului
Biserica de lemn din Băgău cu hramul Sfântul Teodor Tiron
Biserica de lemn din Bârlești cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena
Biserica de lemn din Berghin cu hramul Sfântul Petru
Biserica de lemn din Belioara cu hramul Sfinții Arhangheli
Biharia, sfârșitul secolului 19
Biserica de lemn din Brăzești cu hramul Învierea Domnului, mutată în Alba Iulia
Biserica de lemn din Certege cu hramul Sfântul Gheorghe din 1833, renovată 1872
Biserica de lemn din Cisteiu de Mureș cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Cojocani cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Copand cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Dealul Geoagiului cu hramul Sfinții Arhangheli (cătunul Cristești)
Biserica de lemn din Drâmbar cu hramul Ioachim și Ana
Biserica de lemn din Dric cu hramul Sfântul Nicolae, secolul 19
Biserica de lemn din Fărău cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Găbud cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Gârda de Sus cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Biserica de lemn din Geogel cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Ghirbom cu hramul Sfântul Nicolae
Biserica de lemn din Goiești cu hramul Sfinții Trei Ierarhi
Biserica de lemn din Hăpria biserică de lemn și absidă de zid, demolată în 2006
Biserica de lemn din Hopârta
Biserica de lemn din Întregalde cu hramul Sfântul Ilie
Biserica de lemn din Lăzești cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Lunca Largă
Biserica de lemn din Lunca Mureșului cu hramul Pogorârea Sfântului Duh
Biserica de lemn a Mănăstirii Lupșa, cu hramul Sfântul Nicolae
Biserica de lemn din Mătișești cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie
Mirăslău
Mogoș dispărută
Biserica de lemn din Noșlac cu hramul Sfinții Arhangheli
Ocoliș mutată în Cacova Ierii, județul Cluj
Biserica de lemn din Pianu de Sus cu hramul Cuvioasa Paraschiva
Biserica de lemn din Runc cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Săliștea cu hramul Sfinții Arhangheli
Sânbenedic I, cu hramul „Sf. Nicolae”
Sânbenedic II, cu hramul Sfinții Arhangheli
Sâncrai
Biserica de lemn din Sartăș cu hramul Pogorârea Sfântului Duh
Silivaș
Șilea I, cu hramul Sfântul Nicolae
Șilea II, cu hramul Sfinții Arhangheli (în cimitir)
Șoimuș, adusă din Rădești
Șpălnaca I
Șpălnaca II
Biserica de lemn din Sub Piatră cu hramul Cuvioasa Paraschiva
Biserica de lemn din Tău cu hramul Sfântul Gheorghe
Tecșești, fruntarul celei anterioare se află la o casă din sat
Biserica de lemn din Turdaș cu hramul Sfinții Arhangheli
Biserica de lemn din Valea Largă cu hramul Sfânta Treime și Poorocul Ilie
Vidolm
Vingard cu hramul Cuvioasa Paraschiva
Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE
Cozonacul, nelipsit de pe meselor românilor de Paște: Când și unde a apărut
Desertul preferat al românilor, cozonacul, are o istorie îndelungată. Tradiția românească spune că dacă ai cozonac pe masă înseamnă că...
Să ne cunoaștem frumusețile județului: Spectaculoasa Cascadă Pătrăhăițești-Arieșeni, înaltă de 14 metri, loc de atracție pentru turiști
Spectaculoasa Cascadă Pătrăhăițești, de lângă Arieșeni, reprezintă o atracție pentru turiști, indiferent de perioada anului Cascada Pătrăhăițești este o splendidă...
Bisericile de lemn din Alba, un patrimoniu prețios, parte integrantă și definitorie din identitatea națională
Bisericile de lemn din Alba, un patrimoniu prețios, parte integrantă și definitorie din identitatea națională, fac parte din grupul de...
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii În Duminica Floriilor, in bisericile ortodoxe, se binecuvinteaza ramurile de...
Start pentru modernizarea iluminatului public în comuna Stremț
În comuna Stremț, start pentru modernizarea iluminatului public Au început lucrările aferente proiectului „Modernizarea sistemului de iluminat public in comuna...
Relocare în subteran a cablurilor pe încă șase străzi din Blaj
Pe încă șase străzi din Blaj, relocare subterană a cablurilor Proiectul de relocare în subteran a cablurilor de energie electrică...
Care este exponatul lunii aprilie la muzeul din Sebeș
Exponatul lunii aprilie la muzeul din Sebeș, o bijuterie de acum 4 mii de ani Exponatul lunii aprilie la Muzeul...
Performanță de senzație la matematică a unui elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia
Elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, performanță de senzație la matematică Elevul Vlad Chedveș, din clasa a II-a...
Prima ediție a spectacolului „Sărbătoarea primăverii” la Alba Iulia: Când va avea loc
La Alba Iulia, prima ediție a spectacolului „Sărbătoarea primăverii” Perioada lunilor februarie – mai este, în fiecare an, una foarte...
Cristian Tudor Popescu, Florin Chilian, Liviu Stănescu și Costel Pătrășcan la Târgul de cArte Alba Transilvana
La Târgul de cArte Alba Transilvana, Cristian Tudor Popescu, Florin Chilian, Liviu Stănescu și Costel Pătrășcan Unul dintre cele mai...
Șase medici noi la Spitalul Municipal Blaj
La Spitalul Municipal Blaj, șase medici noi În ultimele două săptămâni au fost organizate concursuri pentru ocuparea a șase posturi...
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
Odată cu apariția temperaturilor ridicate revine în actualitate și o alertă semnalată de medici. Atenție la înțepătura de căpușă! Este...
Sesiune de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba
Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri „Pavel Zăgănescu” Boldești: Ce trebuie să știe candidații din Alba Inspectoratul Județean pentru...
Cadouri de Paști pentru veteranii de război din Alba
Pentru veteranii de război din Alba, cadouri de Paști Ca în fiecare an de la înființare, Sucursala Alba a Asociației...
Aiud: Premiere a elevilor care au încondeiat cele mai frumoase ouă de Paște
Premiere a elevilor care au încondeiat cele mai frumoase ouă de Paște, la Aiud Joi 25 aprilie, la Biblioteca „Liciu...
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
Nume sărbătorite de Sfântul Gheorghe 2024 • Nume derivate de la Gheorghe • Cui îi spunem ”la mulți ani” de...
-
Știriacum 6 zileMesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 6 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 6 ore
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum 7 zile
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază
