Rămâi conectat

Știri

Despăgubiri pentru consumatorii casnici dacă rămân fără curent mai mult de 4 ore

Publicat

în

Din acest an, Enel, Electrica, E.On şi CEZ vor despăgubi automat consumatorii casnici de energie electrică din zona lor de reţea dacă au loc pene de curent mai lungi. Despăgubirea este de 30 de lei şi se plăteşte, în condiţiile pe care le puteţi vedea mai jos, fără ca oamenii rămaşi fără current să ceară acest lucru. Există însă un mare DAR.

Deşi obligaţia există prin standard, există un mare DAR. Şi anume cel legat de implementarea ei. Distribuitorii pot plăti din proprie iniţiativă aceste despăgubiri acolo unde ştiu că situaţia care le generează s-a produs. Or, în cazurile individuale (unde rămâne fără energie timp de peste patru ore, cel puţin, o localitate întreagă este clar), este vorba despre consumatorii casnici care au montat un contor inteligent. Smartmeterul trimite distribuitorului în timp real datele de la locul de consum, inclusiv momentul în care acesta nu mai este alimentat. Or, programul naţional de contorizare inteligentă a fost frânat tocmai de ANRE, motivul declarat fiind de a proteja casnicii de creşterea facturilor-smartmeterele sunt gratuite pentru consumator, dar costurile distribuitorilor cu montarea lor sunt ulterior recunoscute în tarifele de distribuţie şi apoi în factura tuturor.

Acum 3 ani, ANRE aproba, printr-un ordin, Standardul de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, iar unele prevederi ale acestuia intră în vigoare la 1 ianuarie 2019 şi aduc câteva beneficii consumatorilor de energie electrică. Cele două noutăţi relevante sunt că distribuitorii vor plăti automat compensaţii consumatorilor casnici, fără să li se ceară asta, dacă, în afara condiţiilor meteo excepţionale, îi lasă prea mult timp fără energie iar intervalul de „beznă” pentru care se plătesc aceste compensaţii scade.

Iată prevederea din ordin pentru prima:

„Începând cu data de 1 ianuarie 2019, compensațiile datorate de OD (operatorul de distribuţie-n.red.) pentru nerespectarea indicatorilor de performanță privind continuitatea serviciului de distribuție a energiei electrice se plătesc utilizatorilor racordați la RED (reţeaua electrică de distribuţie-n.red.) la nivelul de JT (joasă tensiune-n.red) în mod automat, fără a fi necesară o solicitare din partea acestora”.
Potrivit unor specialişti din sector, distribuitorii care sunt în situaţia de a plăti compensaţii anunţă despre acest lucru furnizorul din proprie iniţiativă, iar acesta va specifica acest lucru inclusiv pe factura clientului, care va scădea automat cu suma care trebuie plătită.

În ceea ce priveşte a doua noutate relevantă, de la 1 ianuarie 2019 se reduce substanţial durata de întrerupere a alimentării pentru care se datorează aceste despăgubiri. Noile intervale de timp sunt următoarele:

6 ore – pentru mediu urban, în condiții normale de vreme (durată redusă de la 8 ore, până la sfârşitul anului trecut)
4 ore – pentru municipii reședință de județ, în condiții normale de vreme. Înainte de 1 ianuarie 2019, prevederea nu exista.
12 ore – mediu rural, în condiții normale de vreme (durată redusă de la 18 ore)
48 ore – în condiții meteorologice deosebite (interval identic cu cel de până acum)

Despăgubirea este de 30 de lei pentru fiecare consumator casnic care este nealimentat mai mult decât intervalele de mai sus, pentru fiecare caz de depăşire a timpului. În plus, tot de la 1 ianuatrie 2019, standardul de performanţă mai stipulează şi altă situaţie în care consumatorii casnici pot primi despăgubirea de 30 de lei. Astfel, se primesc aceşti bani dacă, până la finalul anului 2020 au loc mai mult de 12 întreruperi neplanificate lungi în mediul urban sau 24 în mediul rural.

Sursa:economica.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Publicat

în

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2024 în judeţul Alba a fost de 5533 persoane, în scadere cu 202 persoane (-3,5%) comparativ cu luna anterioara și cu 262 persoane (-4,5%) comparativ cu luna februarie 2023; femeile reprezentau la această dată 48,8% din numărul total al şomerilor ( 2698 femei).

Din totalul de 5533 someri, 1838 someri (33,2%) sunt in mediul urban si 3695 (66,8%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a scazut cu 1,6% in mediul urban si cu 4,5% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Alba Iulia (452 persoane) urmat de Blaj (360 persoane), Sebeș (200 persoane) si Campeni (183 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (357 persoane), Cetatea de Balta (340 persoane), Sona (206 persoane), Craciunelu de Jos (198 persoane), Scărişoara (145 persoane), Rosia Montana (136 persoane), Bistra (135 persoane), Albac (118 persoane), Avram Iancu (115 persoane) si Sasciori (105 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Bucerdea Granoasa si Ohaba (1 persoana), Ocolis (3 persoane), Intregalde (4 persoane), Ceru Bacainti si Mogos, (5 persoane), Ponor si Stremt (7 persoane), Dostat (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna februarie 2024 a fost de 2,5% (2,5% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (3,0%), Baia de Aries (2,7%) si Abrud (2,4%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Cugir (0,6%), Alba Iulia si Teius (1%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,0%), Cetatea de Balta (17,9%), Craciunelu de Jos (15,0%), Avram Iancu (13,8%), Vadu Motilor (10,8%), Jidvei (10,7%), Hoparta (10,6%), Garda de Sus (10,1%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,1%), Ohaba (0,3%), Stremt (0,5%), Santimbru (0,7%), Mihalt (0,8%), Salistea (0,9%).

Structura după nivelul de instruire arată că 71,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 22% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,5% persoane cu studii superioare.Rata şomajului a fost în luna februarie 2024 de 3,5% (3,6% în ianuarie 2024 și 3,7% în februarie 2023), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (3,1%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,9% in luna anterioara si 3,8% in luna februarie 2023), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,4% în ianuarie 2024 și 3,5% în februarie 2023). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna februarie 2024 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Amenzi de aproape 23.000 de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba: Câte permise reținute, infracțiuni și testări la droguri și alcool au fost

Publicat

în

Amenzi de aproape 23 de mii de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin intermediul aplicației eDAC, 307 persoane și au fost verificate 208 autovehicule.

Au fost constatate 137 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 22.995 de lei.

Au fost efectuate 60 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 3 permise de conducere, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 infracțiuni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Câmpeni: Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

Publicat

în

Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, la Câmpeni

Marți 14 mai s-a inaugurat oficial, la Câmpeni, un Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba care va funcționa în incinta sediului Poliției Orașului Câmpeni, strada Libertății, numărul 3.

Dacă până acum aici de desfășurau doar activități de preluare și eliberare documente pe linie de înmatriculări auto, de marți, cetățenii din Câmpeni dar și din alte localități din Apuseni vor putea beneficia și de alte servicii.
La sediul din Câmpeni se vor desfășura activități de înmatriculări, transcrieri, radieri sau autorizări provizorii în circulație a autovehiculelor cât și preschimbări de permise de conducere a căror valabilitate administrativă a expirat, furate, pierdute sau deteriorate.
De asemenea, tot la Câmpeni, candidații se vor putea planifica la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere auto, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la sediul central din municipiul Alba Iulia.
De aceste servicii vor putea beneficia circa 60 de mii de locuitori din zona Munților Apuseni (aproximativ 16 % din populația județului Alba).
De asemenea, încă un lucru bun pentru cetățeni este faptul că investigațiile medicale pentru fișele auto pot fi efectuate la Spitalul Orășenesc Câmpeni, în fiecare zi de miercuri între orele 10.00 și 14.00.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba