Știri
După ploaie îngheţată şi ninsori vin temperaturile de până la 15 grade Celsius: Prognoza meteo pentru următoarele zile
Vremea intră într-un proces de încălzire, iar spre finalul acestei luni vom avea parte de temperaturi care vor ajunge chiar până la 15 grade Celsius, anunţă meteoerologii.
Marţi, vremea va continua să se încălzească în sud-estul țării, unde va fi cald pentru această perioadă, în timp ce, în rest valorile termice diurne se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi mai mult noros și temporar se vor semnala precipitații, predominant sub formă de ploaie, în general slabe cantitativ, ziua în Banat, Oltenia, local în Muntenia și Transilvania și pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar noaptea îndeosebi în sudul, centrul și nord-estul teritoriului. În zonele de munte vor fi ploi și lapoviță, iar la peste 1400 m altitudine va ninge. Pe arii restrânse se va forma polei, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a intervalului în Moldova și estul Transilvaniei. În regiunile extracarpatice și izolat în rest, mai ales dimineața și noaptea se va semnala ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane unde trecător va mai spulbera zăpada, dar și în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 12..15 grade chiar, cu cele mai mari valori în Dobrogea, iar cele minime se vor situa, în general între -4 și 6 grade.
Miercuri, vremea va fi în general închisă. Local și temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie, dar în primele ore ale intervalului și din nou noaptea în vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, trecător vor fi și sub formă de lapoviță și posibil ninsoare. La munte precipitațiile vor fi mixte. Probabilitatea pentru cantități de apă însemnate va fi mai ridicată pentru dealurile subcarpatice din sud și zona Carpaților Meridionali. Izolat vor mai fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în nordul Moldovei și în jur de 13 grade în sud-estul Munteniei și în Dobrogea continentală, iar cele minime între -2 și 5 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață, scrie romaniatv.net.
Știri
Vizită la Sebeș a unor oficiali din Landul Brandenburg
Oficiali din Landul Brandenburg în vizită la Sebeș
Știri
15 mai, Ziua bujorului românesc: Floarea națională a României prezentă în folclorul românesc, în literatură, pictură și în motivele tradiţionale ale portului popular
15 mai, Ziua bujorului românesc, floarea naţională a României
În octombrie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care bujorul este declarat Floare Naţională. „Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României.
În cultura orientală chineză, bujorul e considerat regele florilor, iar în Japonia, în trecut, doar familiile înstărite aveau dreptul să-l cultive în grădina proprie. De curând, în România, a fost propus ca acesta să devină „floare naţională”.
În Transilvania, Moldova sau Dobrogea i se mai spune busuioc roşu, palma-Maicii-Domnului, rujioară sau băbărujă. Sunt toate denumiri populare, arhaice, pentru a desemna bujorul românesc.
La începutul secolului al XIX-lea, Bujor era numele unui haiduc, numit astfel după culoarea aprinsă a părului. În cultura populară, bujorul este adesea asociat cu dorul, cu frumuseţea fizică sau cu dragostea. Îl întâlnim în versurile lui Eminescu, ale lui Coşbuc sau Alecsandri, dar şi în unele dintre poeziile publicate de Caragiale în Moftul Românesc (nr. 17, 1893).
În folclor, există credinţa că în petalele bujorului sunt ascunse spirite răutăcioase. Totuşi, în satele româneşti, la jumătatea lunii mai, ţăranii petrec la „Sărbătoarea bujorului”, în cadrul căreia oamenii aduc un omagiu naturii, dar şi frumuseţii spirituale şi fizice a mândrelor şi tinerilor feciori.
”Bujorul românesc” a fost adoptat de Asociația CAMARAZII ca simbol de reprezentare la evenimentele în care se marchează eroismul ostașilor Armatei Române și sângele vărsat pe câmpurile de bătălie. ”Bujorul românesc” a fost rezervat de Asociație la OSIM, ca marcă figurativă individuală, fiind publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secțiunea Mărci.
Știri
Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3
Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3
Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2024 în judeţul Alba a fost de 5533 persoane, în scadere cu 202 persoane (-3,5%) comparativ cu luna anterioara și cu 262 persoane (-4,5%) comparativ cu luna februarie 2023; femeile reprezentau la această dată 48,8% din numărul total al şomerilor ( 2698 femei).
Din totalul de 5533 someri, 1838 someri (33,2%) sunt in mediul urban si 3695 (66,8%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a scazut cu 1,6% in mediul urban si cu 4,5% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Alba Iulia (452 persoane) urmat de Blaj (360 persoane), Sebeș (200 persoane) si Campeni (183 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (357 persoane), Cetatea de Balta (340 persoane), Sona (206 persoane), Craciunelu de Jos (198 persoane), Scărişoara (145 persoane), Rosia Montana (136 persoane), Bistra (135 persoane), Albac (118 persoane), Avram Iancu (115 persoane) si Sasciori (105 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Bucerdea Granoasa si Ohaba (1 persoana), Ocolis (3 persoane), Intregalde (4 persoane), Ceru Bacainti si Mogos, (5 persoane), Ponor si Stremt (7 persoane), Dostat (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna februarie 2024 a fost de 2,5% (2,5% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (3,0%), Baia de Aries (2,7%) si Abrud (2,4%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Cugir (0,6%), Alba Iulia si Teius (1%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,0%), Cetatea de Balta (17,9%), Craciunelu de Jos (15,0%), Avram Iancu (13,8%), Vadu Motilor (10,8%), Jidvei (10,7%), Hoparta (10,6%), Garda de Sus (10,1%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,1%), Ohaba (0,3%), Stremt (0,5%), Santimbru (0,7%), Mihalt (0,8%), Salistea (0,9%).
Structura după nivelul de instruire arată că 71,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 22% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,5% persoane cu studii superioare.Rata şomajului a fost în luna februarie 2024 de 3,5% (3,6% în ianuarie 2024 și 3,7% în februarie 2023), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (3,1%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,9% in luna anterioara si 3,8% in luna februarie 2023), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,4% în ianuarie 2024 și 3,5% în februarie 2023). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna februarie 2024 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.
-
Știriacum o săptămână
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum o săptămână
Udatul fetelor de Paște, un obicei păstrat din bătrâni: Cum se merge la udat în Ardeal
-
Știriacum 6 zile
9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României
-
Știriacum 2 săptămâni
Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor
-
Divertismentacum 2 săptămâni
Luna MAI, o lună a naturii: Superstiţii şi obiceiuri în luna denumită popular și “Florar”
-
Știriacum 3 zile
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Știriacum 5 zile
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare
-
Știriacum 2 zile
Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic