Știri
Peste 5.000 de persoane au făcut 25.000 de apeluri la Telefonul Vârstnicului: Cei mai mulți locuiesc singuri și au vârste între 70 și 80 de ani
Telefonul Vârstnicului, prima linie telefonică gratuită și confidenţială, dedicată persoanelor de peste 65 de ani, a înregistrat 25.000 de apeluri și peste 5.000 de apelanți unici, de la lansare, în 2015, până în prezent. Serviciul telefonic este un proiect al Fundației Principesa Margareta a României sprijinit de Fundația Vodafone România prin programul „Connecting for Good” cu o finanțare de peste 100.000 de euro.
Dintre cei peste 5.000 de apelanți unici, cei mai multi sunt din București (45%), 27% din mediul rural sau orașe mici, iar 26% din orașe mari. Situația locativă arată că aproape 50% dintre beneficiarii acestui serviciu locuiesc singuri, iar cei mai mulți au vârste între 70 și 80 de ani (27%). Dintre seniorii care au apelat până acum Telefonul Vârstnicului, 47% au solicitat diverse informații, 21% au fost interesați de servicii de îngrijire la domiciliu, iar 15% au avut nevoie de sprijin emoțional și socializare. Factorii principali care limitează accesul persoanelor vârstnice la informație sunt izolarea și discriminarea socială, migrația accentuată a familiilor tinere și dificultățile de adaptare la mijloacele moderne de comunicare. În prezent, aproape 470 de persoane folosesc în mod constant serviciul de reapelare Telefonul Vârstnicului din nevoia de a avea un partener de discuție.
De la înființarea liniei telefonice până acum, persoanele în vârstă din România au beneficiat de 5.500 de ore de sprijin, informare și consiliere socială. Operatorii specializați în asistență socială ai Fundației Principesa Margareta le oferă sfaturi practice, suport de socializare și îndrumare către instituții din comunitatea lor abilitate să le rezolve problemele.
România se află pe locul al doilea în statisticile europene privind ritmul accelerat al îmbătrânirii populației, persoanele vârstnice reprezentând 17% din populația totală. Pe lângă neajunsurile financiare și problemele medicale, această categorie se confruntă cu două mari provocări: accesul limitat la informație și singurătatea. Studiile realizate de Fundația Principesa Margareta a României arată că aproximativ 1,5 milioane de vârstnici din România sunt afectați de singurătate. Numărul femeilor afectate este semnificativ mai mare decât cel al bărbaților, iar persoanele vârstnice din mediul urban sunt cele care resimt cel mai mult singurătatea. Odată cu înființarea liniei telefonice, vârstnicii din România beneficiază de sprijin emoțional, informare, sfaturi practice și consiliere socială.
Telefonul Vârstnicului (0800 460 001) poate fi apelat gratuit de luni până vineri între orele 08:00 – 20:00 și sâmbăta între 08:00 și 16:00. Linia poate fi accesată şi pentru semnalarea abuzurilor sau a situaţiilor dificile în care se află persoanele în vârstă. Serviciul a fost desemnat cel mai bun proiect de Servicii de Asistență Socială din România și a obținut Premiul pentru Originalitate, la Gala Societății Civile.
Știri
Zeci de mii de ambalaje colectate în prima lună a campaniei „Roboțelul Binelui” din Alba
În Alba, zeci de mii de ambalaje colectate în prima lună a campaniei „Roboțelul Binelui”
În cadrul primei luni a campaniei umanitare și de mediu „Roboțelul Binelui”, derulată de Crucea Roșie Română Filiala Alba, au fost strânse 31.732 de ambalaje la cele trei puncte de colectare din Alba Iulia, Cugir şi Sebeş.
Punctele de colectare sunt amplasate în Alba Iulia – în zona Casa de Cultură a Sindicatelor, la Sebeș – în zona Piaței Agro-Alimentare „Dacia” și la Cugir – în zona Parcare UM Cugir și stația autobuz strada 21 Decembrie 1989. Aici, prin intermediul unor RVM-uri (automate inteligente de colectare selective), furnizate gratuit de către o firmă din Sebeş, „Roboțelul Binelui” transformă deșeurile în fapte bune.
La punctele de colectare pot fi aduse inclusiv ambalaje de băuturi care nu au sigla SGR sau etichetă. Fiecare ambalaj reciclat înseamnă o donație pentru Crucea Roșie Română Filiala Alba din partea a două companii din Sebeş, destinată susținerii unor proiecte umanitare, educaționale, medicale, pentru campanii de promovare a sănătății sau pentru pregătirea intervenției în caz de dezastre.
Știri
Locuințele din Lupșa și Hădărău, branșate la sistemul cu apă potabilă centraliza: Proiectul care așteaptă undă verde de la APM Alba
Locuințele din Lupșa și Hădărău, branșate la sistemul cu apă potabilă centralizat
Peste 400 de branșamente urmrează să fie făcute, prin proiectul care așteaptă undă verde de la APM Alba.
Amplasamentul studiat se găsește în comuna Lupșa, localitatea Lupșa și Hădărău. Terenurile pe care se vor executa lucrările proiectate sunt cuprinse pe domeniul public-administrativ al acesteia.
În prezent, zona studiată din localitățile Lupșa și Hădărău, nu dispun de un sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă. Există un sistem de alimentare cu apă și stație de tratare – aflat la nivel de execuție, cu implementare în perioada imediat următoare, motiv pentru care se va face referire la această rețea ca și cum ar fi existentă.
Problema la sistemul de alimentare cu apă potabilă este faptul că proiectul nu a fost finanțat și pentru branșamentul proprietăților la acest sistem. Investiția inițială a fost de execuție a captării de apă, stației de tratare și conductele de distribuție.
Prin urmare, proprietățile nu sunt branșate la sistemul de alimentare cu apă, motiv pentru care acest sistem nu este integral. Totodată, fără a avea consumatori, Stația de Tratare nu poate funcționa în parametrii proiectați.
Prin investiția propusă se dorește branșarea proprietăților la sistemul de alimentare cu apă.
Ținând cont de cele arătate mai sus și de prevederile și conținutul documentelor strategice de țară care sunt:
– planul național de dezvoltare;
– codul național strategic de referință;
– programul național de dezvoltare urbană;
– planul de dezvoltare al regiunii;
– strategia de dezvoltare a Comunei.
Majoritatea gospodăriilor se alimentează cu apă din fântâni, sau diferite tipuri de captări (curs de apă, foraj) dar nu beneficiază de apă potabilă. Situația actuală este incompatibilă cu normele sanitare din U.E., dar și cu normele societății moderne, iar populația este expusă riscului epidemiologic de apariție a îmbolnăvirilor hidrice.
Consiliul Local LUPȘA urmărește branșarea tuturor proprietăților la sistemul de alimentare cu apă potabilă centralizat.
Entitatea responsabilă cu implementarea proiectului este Consiliul Local al Comunei Lupșa.
Conform documentației, pentru dimensionarea sistemului de alimentare cu apă, s-a considerat că, în perspectivă, toți locuitorii vor avea instalații interioare de apă rece, apă caldă și canalizare, cu preparare individuală a apei calde.
În urma calculelor efectuate conform SR 1343-1/95, au rezultat următoarele debite caracteristice (pentru nevoi gospodărești, nevoi publice):
Qzi med = 224,56 m³/zi = 2,59 l/s;
Q zi max = 291,94 m³/zi = 3,37 l/s;
Q max orar = 817,43 m³/zi = 34,05 m³/h = 9,46 l/s.
Branșamentul locuințelor se va face prin cămine de branșament din material plastic, prevăzute cu capac de acces. Căminele vor fi pre-echipate cu contor Dn 25 mm, 2 robinete de secționare, cât și mufe de legătură la conducta de branșament.
Amplasarea căminelor de branșament se va face la limita de proprietate, pe cât posibil în spațiul verde evitându-se astfel amplasarea acestora în trotuar.
Astfel, s-a prevăzut un număr de 446 buc cămine de branșament, în vederea contorizării întregii zone extinse a localităților.
Conductele de branșament sunt realizate din țeavă de PEHD PE100 Pn6 RC având diametrul Dn 25 și se vor realiza din conducta de serviciu prin intermediul colierelor de branșare pentru țevi de polietilenă, adaptate la diametrul conductelor (conform SR 8591-91 și SR 4163/1-95).
Lungimea totală a conductelor de branșament PEID PE100 RC DN25 mm Pn 6 va fi de cca. 1460 ml.
Calculul sarcinii hidrodinamice necesare pentru alimentarea cu apă a unei gospodării s-a efectuat în ipoteza asigurării prin branșament a necesarului de apă rece și necesarul de apă rece pentru prepararea apei calde, pentru punctul de consum cel mai dezavantajat din punct de vedere hidraulic.
Pentru o gospodărie obișnuită, tip parter sau P+1, se vor prevedea branșamente Dn 25, executate din țeava PEID 25, prevăzute cu contor de apă Dn 25 (Qn=1,50-6,00 m³).
Montajul conductelor de branșament se va face subteran sub adâncimea minimă de îngheț conform STAS 6054-77 (-0,90 m).
Săpătura se execută atât mecanic cât și manual, funcție de prezența pe traseu a altor utilități, cu pereți verticali, lățimea săpăturii aferente conductei de legătură fiind de 0,6 m; pozarea conductei se va realiza pe un pat de nisip de 10 cm sub generatoarea inferioară, iar umplutura până la 15 cm deasupra generatoarei superioare se va realiza cu nisip bine compactat, restul umpluturii fiind reprezentat de materialul rezultat din săpătură, sortat și măruntit pentru eliminarea bolovanilor și a bulgărilor mari. Materialul excedentar, rezultat în urma săpăturii, va fi îndepărtat.
Căminul de apometru va fi de tip monobloc, complet echipat, compus din: corp cămin din polietilenă (PE) executat prin turnare în dublu strat – strat compact de polietilenă la exterior și strat de polietilenă expandată la interior, cu rol de izolație termică, având Dn500 mm și H= 1100 mm, prevăzut cu capac din polietilenă; capacul este prevăzut cu cameră de formare a pernei de aer împotriva înghețului, etanșarea se face cu garnitură din cauciuc EPDM; căminul este echipat cu contor, robinete de separare și fitingurile de montaj aferente. Căminul se montează pe un pat de nisip de 10 cm, bine compactat, materialul de umplutură se va aplica în straturi uniforme succesive de 20 – 40 cm, cu compactare la minim 90%.
Știri
Vizită la Sebeș a unor oficiali din Landul Brandenburg
Oficiali din Landul Brandenburg în vizită la Sebeș
-
Știriacum o săptămână
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum 2 săptămâni
Udatul fetelor de Paște, un obicei păstrat din bătrâni: Cum se merge la udat în Ardeal
-
Știriacum o săptămână
9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României
-
Știriacum 5 zile
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Știriacum 7 zile
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare
-
Știriacum 4 zile
Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic
-
Știriacum 2 săptămâni
Săptămâna luminată: Ce nu ai voie să faci în a doua şi a treia zi de Paşte
-
Știriacum 2 săptămâni
Prăgșorul, obicei de Paști vechi de peste 250 de ani, în Țara Moților, la Bistra